PAROISSE GRECO-CATHOLIQUE PRUNIS c. ROUMANIE et 2 autres affaires

Reclamanta din cauza nr. 35795/03 este parohia din Comana de Jos a bisericii catolice de rit oriental a României. Ella este reprezentată în fața Curții de doamna Nicoleta Popescu, avocat la București.

Reclamanta din cauza nr. 32419/04 este parohia din Șișești a bisericii catolice de rit oriental a României. Ella este reprezentată în fața Curții de domnul Dan Mihai, avocat la București. A. Circumstanțele cazului

Faptele cazului, așa cum au fost expuse de reclamante, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Context istoric

Până în 1948, parohiile greco-catolice dețineau mai multe imobile, printre care biserici și terenurile aferente, case paroșiale și cimitire.

Prin decretul-lege nr. 358/1948, cultul uniat a fost dizolvat și practicanții acestuia au fost obligați să se afilieze cultului ortodox. În virtutea aceluiași decret-lege, bunurile ce aparțineau acestui cult au fost transferate statului, cu excepția bunurilor parohiilor. O comisie interdepartamentală a fost încărcată cu stabilirea destinației finale a acestor bunuri, comisie care nu și-a îndeplinit niciodată funcțiile. Bunurile parohiilor au fost transferate Bisericii Ortodoxe în virtutea decretului nr. 177/1948 care prevedea că, dacă majoritatea parohienilor unui cult deveneau membri ai altei Biserici, bunurile care aparținuseră cultului abandonat ar fi transferate în patrimoniul cultului care le-a primit.

După căderea regimului comunist în decembrie 1989, decretul nr. 358/1948 a fost abrogat prin decretul-lege nr. 9/1989. Cultul uniat a fost recunoscut oficial prin decretul-lege nr. 126/1990. Privitor la situația juridică a bunurilor care aparținuseră parohiilor unite, art. 3 din decretul-lege nr. 126/1990 prevedea că aceasta trebuia să fie stabilită de comisii mixte constituite din reprezentanți ai clerului celor două culte, uniat și ortodox. Acestea trebuiau să țină seama de voința majorității credincioșilor din fiecare comunitate.

Reclamantele au inițiat demersuri pe baza decretului-lege nr. 126/1990 pentru a recupera bunurile care le-au aparținut înainte de 1948. 2. Demersurile inițiate de reclamante pe baza articolului 3 din decretul-lege nr. 126/1990, redactat înainte de modificările aduse prin ordonanța guvernului nr. 64/2004 și prin legea nr. 185/2005 a) Cererea nr. 38134/02

În 2000, după ce a eșuat în demersurile sale amiabile pentru constituirea comisiei mixte, reclamanta a sesizat tribunalul de primă instanță din Turda cu o acțiune împotriva parohiei ortodoxe din Pruniș pentru a constata că aceasta nu avea un drept de proprietate legal stabilit asupra bisericii, cimitirului, casei paroșiale și terenurilor aferente care îi aparținuseră înainte de 1948. Ea a cerut de asemenea înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al acestor bunuri.

Prin sentința din 2 februarie 2001, tribunalul de primă instanță din Turda a respins acțiunea sa, pe motiv că comisiile mixte erau exclusiv competente pentru a stabili situația juridică a bunurilor parohiilor.

Reclamanta a apelat. Prin hotărârea din 9 noiembrie 2001, tribunalul județean din Cluj a admis apelul și a acceptat pe fond acțiunea. La recurs din partea parohiei ortodoxe din Pruniș, prin hotărârea definitivă din 9 mai 2002, curtea de apel din Cluj a anulat hotărârea dată în apel și a confirmat bine-întemeiata pronunțării în primă instanță. b) Cererea nr. 35795/03

În 1993, reclamanta a sesizat tribunalul de primă instanță din Făgăraș cu o acțiune împotriva parohiei ortodoxe din Comana de Jos, având ca scop restituirea bisericii, cimitirului, casei paroșiale și terenurilor aferente.

Prin hotărârea definitivă din 19 martie 1998, după o primă anulare cu trimitere înapoi, curtea de apel din Brașov a trimis cauza în fapt tribunalului de primă instanță, pe motiv că părțile nu au urmat procedura preliminară obligatorie prevăzută de art. 3 din decretul-lege nr. 126/1990.

Tribunalul de primă instanță a amânat examinarea cazului și a cerut părților să-și rezolve litigiul în fața comisiei mixte. Timp de trei ani partidele nu au reușit să constituie comisie mixtă și cauza a fost reînscrisă pe rolul tribunalului de primă instanță. Prin sentința din 8 iunie 2001, tribunalul a respins acțiunea reclamantei, pe motiv că procedura preliminară obligatorie nu a fost respectată de părți. În curs de apel și recurs din partea reclamantei, prin hotărârea din 6 noiembrie 2001 și prin hotărârea definitivă din 16 mai 2003, tribunalul județean din Brașov și curtea de apel din Brașov au confirmat sentința dată în primă instanță. c) Cererea nr. 32419/04

În prezenta cauză, dreptul de proprietate al parohiei reclamante nu a fost șters din cartea funciară în 1948.

De la 1998 la 2002, mai multe reuniuni fără rezultat au avut loc între reprezentanții locali ai culturilor ortodox și uniat din Șișești, privitor la restituirea bisericii, anexei acesteia și a altor terenuri. La reuniunea din 16 aprilie 2002, reprezentanții greco-catolici au cerut restituirea sau folosirea comună a bisericii și consultarea credincioșilor la această privință. Printr-o scrisoare din 30 aprilie 2002, preotul ortodox din Șișești a comunicat decizia unanimă a credincioșilor ortodocși de a nu accepta restituirea edifiului religios și a terenurilor litigioase.

În 2002, reclamanta a sesizat tribunalul județean din Maramureș cu o acțiune de revendicare a bisericii și a altor bunuri imobile împotriva parohiei ortodoxe din Șișești. Ea a susținut că era titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor litigioase, cum l-o atestă înscrierea în cartea funciară.

Prin hotărârea din 5 iunie 2002, tribunalul județean din Maramureș a admis parțial acțiunea și a ordonat restituirea mai multor bunuri imobile, printre care două cimitire. Privitor la celelalte imobile, inclusiv biserica și terenul aferent, anexa, o grădină și alt cimetir, tribunalul a judecat că competența pentru a stabili situația juridică a acestora aparținea exclusiv comisiei mixte prevăzute de art. 3 din decretul-lege nr. 126/1990. Nu s-a pronunțat nici asupra revendicării unei păduri cerute de reclamantă, constatând că aceasta cădea sub aplicarea unei legi speciale, și anume legea nr. 1/2000.

Reclamanta și de asemenea parohia ortod oxă au apelat hotărârea tribunalului de primă instanță.

Reclamanta a susținut din nou că nu și-a pierdut niciodată proprietatea bunurilor revendicate, deoarece nici statul nici biserica ortod oxă nu au înscris niciun drept în cartea funciară. Ea s-a referit la o decizie dată de Curtea Supremă de Justiție într-o cauză similară în care aceasta din urmă a admis acțiunea de revendicare a unei parohii greco-catolice, constatând că nu s-au produs modificări ale drepturilor înscrise în cartea funciară. Ea a prezentat de asemenea în sprijinul cererii sale atestări date de comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar, indicând că celelalte terenuri litigioase nu fac obiectul unei legi speciale de revendicare.

Prin hotărârea din 25 octombrie 2002, curtea de apel din Cluj a respins apelul reclamantei și a judecat că biserica și anexa au intrat în patrimoniul bisericii ortodoxe în virtutea decretului-lege nr. 177/1948. Paragraful relevant al hotărârii se citește după cum urmează: "Ținând seama de dispozițiile legale mai sus citate, precum și de situația de fapt, și anume absența unei decizii a comisiei mixte formate din reprezentanți ai reclamantei și ai demandatei, cu drept a judecate primii judecători au respins concluziile privind revendicarea locului de cult și a anexei."

In além, curtea de apel a admis cererea parohiei ortodoxe și a judecat că cele două cimitire litigioase fac parte din domeniul public al comunei Șișești, singura având calitatea procestuală de a cere revendicarea lor.

Reclamanta a format un recurs împotriva acestei hotărâri. Ea a contestat argumentația curții de apel conform căreia proprietatea bunurilor sale a fost dobândită de parohia ortod oxă în virtutea decretului-lege nr. 177/1948.

Prin hotărârea din 24 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea reclamantei. Curtea s-a demarcat de raționamentul instanței de apel, indicând că procedura comisiei mixte nu era o procedură preliminară obligatorie care ar putea face inadmisibilă o acțiune de revendicare, ci că trebuia să se țină seama de faptul că comisia mixtă nu examinase încă situația juridică a acestor bunuri. Privitor la celelalte imobile, curtea a judecat că situația juridică a acestora era reglementată de legi speciale care prevedeau proceduri sau căi de recurs altele decât acțiunea de revendicare. 3. Poziția Bisericii Ortodoxe, care deține edificii religioase care au aparținut Bisericii Unite, inclusiv cele ale reclamantelor

Printr-o scrisoare din 12 februarie 2002 adresată ministrului Justiției, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reamintind principiile autonomiei Bisericii și dialogului ecumenic între culturile catolică orientală și ortod oxă, a susținut că comisia mixtă instituită în virtutea decretului-lege nr. 126/1990 era singura autoritate competentă pentru a cunoaște din neînțelegerile între cele două culte privind proprietatea sau utilizarea edific iilor religioase. El a exprimat preocuparea cu privire la practica unor tribunale de a judeca asemenea litigii conform dreptului comun.

Această scrisoare a fost transmisă de ministerul Justiției președintelui curții de apel din Cluj la 19 februarie 2002. Nota de transmitere care a însoțit scrisoarea se citește după cum urmează: "Veți găsi anexată, în scopuri informative, memoriul adresat Ministerului Justiției de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinția Teoctist." 4. Modificările legislative aduse prin legea nr. 185/2005 și demersurile amiabile ulterioare ale reclamantelor 27. art. 3 din decretul-lege nr. 126/1990 a fost completat prin ordonanța Guvernului nr. 64/2004 din 13 august 2004 ("ordonanța nr. 64/2004") și legea nr. 182/2005 din 13 iunie 2005 ("legea nr. 182/2005"). S-a stipulat în felul acesta că, în cazul în care reprezentanții cleici ai celor două culte religioase nu găsesc un acord în cadrul comisiei mixte, partea interesată poate introduce o acțiune în justiție în virtutea dreptului comun (a se vedea paragrafele 35 și 36 de mai jos). a) Cererea nr. 38134/02

În urma acestor modificări legislative, reclamanta nu a întreprins noi demersuri pentru a convoca comisia mixtă, pe motiv că, potrivit ei, această procedură preliminară rămâne ineficace. Ella furnizează în acest sens exemplul demersurilor fără rezultat ale parohiei greco-catolice vecine din Corus. Referindu-se la o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Înalta Curte"; a se vedea §37 de mai jos), ea indică că o nouă acțiune în justiție ar fi respinsă din autoritatea lucrului judecat, pe motiv că prin sentința din 2 februarie 2001 acțiunea sa a fost respinsă ca nefondată și nu declarată inadmisibilă, deși motivele sentinței se referă la procedura specială prevăzută de decretul-lege nr. 126/1990. b) Cererea nr. 35795/03

La 19 mai 2008 și 25 octombrie 2010, reclamanta a solicitat constituirea comisiei mixte pentru a reglementa amiabil situația bisericii din Comana de Jos. Reclamanta nu a primit niciun răspuns din partea bisericii ortodoxe. c) Cererea nr. 32419/04

La 14 aprilie 2005, reclamanta a sesizat tribunalul județean din Maramures cu o nouă acțiune de revendicare. Prin sentința din 5 august 2005, tribunalul județean din Maramures a respins această acțiune din autoritatea lucrului judecat a hotărârii din 24 februarie 2004 a Curții Supreme de Justiție (§24 de mai sus). În curs de apel din partea reclamantei, prin hotărârea din 11 noiembrie 2005, curtea de apel din Cluj a anulat sentința dată în primă instanță și a ordonat trimiterea înapoi a cazului în fapt tribunalului județean din Maramures pentru o examinare pe fond. Această hotărâre a fost confirmată, la recurs din partea părții demandatei, prin hotărârea definitivă din 5 octombrie 2007 a Înaltei Curți.

Cauza a fost înscrisă pe rolul tribunalului județean din Maramures la 26 februarie 2009. Prin sentința din 21 septembrie 2011, tribunalul județean a admis parțial acțiunea reclamantei și a ordonat restituirea bisericii și a unui teren de 1021 m². Tribunalul județean a ordonat de asemenea reclamantei să plătească bisericii ortodoxe suma de 114.707 lei români și a instituit un drept de retenție în favoarea acesteia asupra imobilelor până la plata de către reclamantă a sumei menționate. Apelurile ambelor părți împotriva acestei sentințe au fost respinse printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2012 a curții de apel din Cluj. Recursurile partidelor împotriva acestei hotărâri sunt în prezent pendinte în fapt în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, prima ședință fiind fixată pentru 8 noiembrie 2012. B. Dreptul și practica internă pertinente

Dreptul intern pertinent în vigoare la epoca faptelor, și anume articolele relevante ale Constituției și ale decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase sunt descrise în cauza Paroisse Greco Catholique Sâmbata Bihor c. Roumanie, (nr. 48107/99, §§ 35-37, 12 ianuarie 2010).

Decretul-lege nr. 126/1990 privind anumite măsuri referitoare la Biserica Română unită cu Roma (greco-catolică) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 54 din 25 aprilie 1990. Acesta este redactat, în părțile sale relevante, după cum urmează: art. 1 "1) În urma abrogării decretului nr. 358/1948 prin decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, Biserica Română unită cu Roma este recunoscută oficial (...)" art. 3 "Situația juridică a edific iilor religioase și a caselor paroșiale care au aparținut Bisericii Unite și pe care Biserica Ortod oxă Română și-a apropiat-o va fi determinată de o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai clerului fiecăruia dintre cele două culte religioase, care va ține seama de voința credincioșilor comunităților ce dețin aceste bunuri."

Jurisprudența pertinentă a Curții Constituționale, a Curții Supreme de Justiție și a anumitor curți de apel înainte de modificările articolului 3 din decretul-lege nr. 126/1990, este descrisă în cauza Paroisse Greco Catholique Sâmbata Bihor c. Roumanie, mai sus citat, (§§ 41-49). 35. art. 3 din decretul-lege mai sus menționat a fost completat prin ordonanța Guvernului nr. 64/2004 din 13 august 2004 ("ordonanța nr. 64/2004"), care a adăugat un al doilea paragraf, redactat după cum urmează: "În cazul în care reprezentanții cleici ai celor două culte religioase nu găsesc un acord în cadrul comisiei mixte prevăzute la art. 1, partea interesată poate introduce o acțiune în justiție în virtutea dreptului comun."

Legea nr. 182/2005 din 13 iunie 2005 ("legea nr. 182/2005"), care a aprobat ordonanța nr. 64/2004, publicată în Monitorul Oficial din 14 iunie 2005 și în vigoare din 17 iunie 2005, a modificat al doilea alineat al articolului 3 și a adăugat alte două, redactat după cum urmează: "Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicând-i în scris pretenșiile sale și furnizând-i dovezile pe care și le bazează pretenșiile. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remiterea scrisorilor în mâini proprii. Data convocării comisiei mixte nu va fi fixată decât după treizeci de zile de la data primirii documentelor. Comisia va fi constituită din trei reprezentanți ai fiecărui cult. Dacă în ziua convocării comisia nu se reunește sau dacă nu ajunge la niciun rezultat sau dacă decizia nemulțumește pe una dintre părți, partea interesată poate introduce o acțiune în justiție pe dreptul comun. Acțiunea va fi examinată de tribunale. Acțiunea va fi eximată de taxa judiciară."

Printr-o hotărâre definitivă nr. 2751/2010 din 5 mai 2010 (dosarul nr. 138/84/2009), Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea de restituție inițiată de parohia greco-catolică "Adormirea Maicii Domnului" împotriva parohiei ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului", din autoritatea lucrului judecat. Înalta Curte a judecat că, deși partea demnată este diferită, parohia reclamantă a încercat într-o acțiune anterioară să realizeze același drept subiectiv asupra aceluiași imobil. GRIDURI A. Griduri comune tuturor cereri lor

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantele susțin că au fost lipsite de dreptul lor de acces la un tribunal din cauza că jurisdicțiile naționale s-au declarat incompetente pentru a cunoaște din litigiile care le opuneau Bisericii Ortodoxe și care purtau asupra edific iilor de cult.

Citând art. 6 § 1 din Convenție, singur și combinat cu art. 14 din Convenție, reclamantele se plâng de caracterul imprevizibil, și chiar arbitrar, al rezultatului procedurilor lor, ținând seama de faptul că în proceduri similare, jurisdicțiile naționale au interpretat dispozițiile legale identice în moduri diferite și au dat, prin urmare, decizii diferite. Ele consideră de asemenea că au suferit o discriminare a dreptului lor de acces la un tribunal din cauza apartenenței religioase.

Reclamantele susțin că refuzul jurisdicțiilor interne de a stabili litigiile purtând asupra bunurilor și edific iilor de cult care tendeau să le asigure posibilitatea de a săvârși slujba religioasă a prejudiciat de asemenea libertatea lor de religie în încălcarea articolului 9 din Convenție luat singur și în combinație cu art. 14 din Convenție. Ele observă că criteriul stabilit de lege care face să prevaleze voința credincioșilor majoritari ai unei comune în atribuirea utilizării edific iului religios (în toate cazurile religia ortod oxă) prejudiciază drepturile lor garantate de aceleași articole din Convenție.

Citând art. 1 din Protocolul nr. 1, singur și combinat cu art. 14 din Convenție, ele denunță o prejudubare a dreptului lor de proprietate, ținând seama de refuzul jurisdicțiilor interne de a stabili acțiunile lor. Ele observă că în virtutea articolului 2 din decretul-lege nr. 358/1948 bunurile parohiilor nu trebuiau să fie naționalizate. Reclamanta din petiția nr. 35795/03 indică că dreptul ei de proprietate a fost recunoscut prin decizii date în apel care erau definitive și executorii în dreptul intern. Reclamanta din petiția nr. 32419/04 indică că dreptul ei de proprietate este dovedit în prezent prin înscrierea în cartea funciară.

Reclamantele se plâng de asemenea că nu beneficiază la nivel intern de o cale de recurs pentru a submite eficient gridurile ridicate în fața Curții și pentru a obține reparații. Ele invocă art. 13 din Convenție. B. Griduri specifice diferitelor cereri

Citând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanta din petiția nr. 38134/02 denunță absența motivării deciziilor date de jurisdicțiile statuând în primă instanță și în recurs, pe motiv că nu au examinat pe fond cazul.

Tot pe același temei, reclamantele din cereri ile nr. 38134/02 și 32419/04 se plâng că cauzele lor nu au fost stabilite de o instanță independentă și imparțială, ținând seama de faptul că ministerul Justiției a transmis curții de apel din Cluj memoriul Patriarhului Bisericii Ortodoxe.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanta din petiția nr. 35795/03 se plânge de durata procedurii inițiate în fața jurisdicțiilor interne pe care o consideră derezonabilă.

În scrisoarea sa din 12 mai 2011, invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanta din petiția nr. 32419/04 se plânge de durata acțiunii de revendicare, susținând că este încă pendintă în fapt în fața jurisdicțiilor interne, fără ca cererea sa să fie stabilită pe fond.

La requérante dans l’affaire n o 35795/03 est la paroisse de Comana de Jos de l’église catholique de rite oriental de Roumanie. Elle est représentée devant la Cour par M e Nicoleta Popescu, avocate à Bucarest.

La requérante dans l’affaire n o 32419/04 est la paroisse de Șișești de l’église catholique de rite oriental de Roumanie. Elle est représentée devant la Cour par M e Dan Mihai, avocat à Bucarest. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit. 1. Contexte historique

Jusqu’en 1948, les paroisses gréco-catholiques possédaient plusieurs immeubles, parmi lesquels des églises et les terrains afférents, des maisons paroissiales et des cimetières.

Par le décret-loi n o 358/1948, le culte uniate fut dissout et ses pratiquants furent obligés de s’affilier au culte orthodoxe. En vertu du même décret-loi, les biens appartenant à ce culte furent transférés à l’État, à l’exception des biens des paroisses. Une commission interdépartementale fut chargée de l’établissement de la destination finale de ces biens, commission qui ne remplit jamais ses fonctions. Les biens des paroisses furent transférés à l’Église orthodoxe en vertu du décret n o 177/1948 qui prévoyait que, si la majorité des paroissiens d’un culte devenaient membres d’une autre Église, les biens ayant appartenu au culte abandonné seraient transférés dans le patrimoine du culte qui les avait accueillis.

Après la chute du régime communiste en décembre 1989, le décret n o 358/1948 fut abrogé par le décret-loi n o 9/1989. Le culte uniate fut reconnu officiellement par le décret-loi n o 126/1990. En ce qui concerne la situation juridique des biens ayant appartenu aux paroisses uniates, l’article 3 du décret-loi n o 126/1990 prévoyait que celle-ci devait être tranchée par des commissions mixtes constituées de représentants du clergé des deux cultes, uniate et orthodoxe. Ces dernières devaient prendre en compte la volonté de la majorité des croyants de chaque communauté.

Les requérantes entamèrent des démarches fondées sur le décret-loi n o 126/1990 afin de récupérer les biens qui leur avaient appartenu avant 1948. 2. Les démarches entamées par les requérantes sur le fondement de l’article 3 du décret-loi n o 126/1990, tel que libellé avant les modifications apportées par l’ordonnance du gouvernement n o 64/2004 et par la loi n o 185/2005 a) La requête n o 38134/02

En 2000, après avoir échoué dans ses démarches gracieuses pour constituer la commission mixte, la requérante saisit le tribunal de première instance de Turda d’une action contre la paroisse orthodoxe de Pruniș pour faire constater que cette dernière n’avait pas un droit de propriété légalement établi sur l’église, le cimetière, la maison paroissiale et les terrains afférents lui ayant appartenu avant 1948. Elle demanda également son inscription sur le livre foncier en tant que propriétaire de ces biens.

Par un jugement du 2 février 2001, le tribunal de première instance de Turda rejeta son action, au motif que les commissions mixtes étaient exclusivement compétentes pour trancher la situation juridique des biens des paroisses.

La requérante interjeta appel. Par un arrêt du 9 novembre 2001, le tribunal départemental de Cluj fit droit à son appel et accueillit au fond son action. Sur recours de la paroisse orthodoxe de Pruniș, par un arrêt définitif du 9 mai 2002, la cour d’appel de Cluj cassa l’arrêt rendu en appel et confirma le bien-fondé du jugement rendu en première instance. b) La requête n o 35795/03

En 1993, la requérante saisit le tribunal de première instance de Făgăraș d’une action contre la paroisse orthodoxe de Comana de Jos, tendant à la restitution de l’église, du cimetière, de la maison paroissiale et des terrains afférents.

Par un arrêt définitif du 19 mars 1998, après une première cassation avec renvoi, la cour d’appel de Brasov renvoya l’affaire devant le tribunal de première instance, au motif que les parties n’avaient pas suivi la procédure préalable obligatoire prévue par l’article 3 du décret-loi n o 126/1990.

Le tribunal de première instance sursit à l’examen de l’affaire et demanda aux parties de régler leur litige devant la commission mixte. Pendant trois ans les parties n’arrivèrent pas à constituer la commission mixte et l’affaire fut réinscrite au rôle du tribunal de première instance. Par un jugement du 8 juin 2001, ce tribunal rejeta l’action de la requérante, au motif que la procédure obligatoire préalable n’avait pas été observée par les parties. Sur appel et recours de la requérante, par l’arrêt du 6 novembre 2001 et par un arrêt définitif du 16 mai 2003, le tribunal départemental de Brasov et la cour d’appel de Brasov confirmèrent le jugement rendu en première instance. c) La requête n o 32419/04

Dans la présente affaire, le droit de propriété de la paroisse requérante ne fut pas rayé du livre foncier en 1948.

De 1998 à 2002, plusieurs réunions infructueuses eurent lieu entre les représentants locaux des cultes orthodoxe et uniate de Șișești, quant à la restitution de l’église, de son annexe et d’autres terrains. Lors de la réunion du 16 avril 2002, les représentants gréco-catholiques demandèrent la restitution ou l’usage partagé de l’église et la consultation des croyants à ce sujet. Par une lettre du 30 avril 2002, le prêtre orthodoxe de Șișești communiqua la décision unanime des croyants orthodoxes de ne pas accepter la restitution de l’édifice religieux et des terrains litigieux.

En 2002, la requérante saisit le tribunal départemental de Maramureș d’une action en revendication de l’église et d’autres biens immeubles contre la paroisse orthodoxe de Șișești. Elle fit valoir qu’elle était la titulaire du droit de propriété sur les immeubles litigieux, telle que l’inscription au livre foncier l’attestait.

Par un arrêt du 5 juin 2002, le tribunal départemental de Maramureș accueillit en partie l’action et ordonna la restitution de plusieurs biens immeubles, parmi lesquels deux cimetières. Quant au reste des immeubles, dont l’église et le terrain afférent, l’annexe, un jardin et un autre cimetière, le tribunal jugea que la compétence pour trancher la question de leur situation juridique revenait exclusivement à la commission mixte prévue par l’article 3 du décret-loi n o 126/1990. Il ne se prononça non plus sur la restitution d’une forêt demandée par la requérante, constatant que celle-ci relevait du champ d’application d’une loi spéciale, à savoir la loi n o 1/2000.

La requérante ainsi que la paroisse orthodoxe interjetèrent appel contre le jugement du tribunal de première instance.

La requérante fit valoir de nouveau qu’elle n’avait jamais perdu la propriété des biens revendiqués, puisque ni l’État ni l’église orthodoxe n’avaient inscrit un droit quelconque au livre foncier. Elle renvoya à une décision rendue par la Cour suprême de justice dans une affaire similaire dans laquelle cette dernière avait admis l’action en revendication d’une paroisse gréco-catholique, constatant qu’aucune modification de ses droits inscrits au livre foncier n’était survenue. Elle présenta également à l’appui de sa demande des attestations délivrées par la commission locale pour l’application des lois du fonds foncier, indiquant que les autres terrains litigieux ne faisaient pas l’objet d’une loi spéciale de revendication.

Par un arrêt du 25 octobre 2002, la cour d’appel de Cluj rejeta l’appel de la requérante et jugea que l’église et l’annexe étaient entrées dans le patrimoine de l’église orthodoxe en vertu du décret-loi n o 177/1948. Le paragraphe pertinent de l’arrêt se lit ainsi : « Eu égard aux dispositions légales précitées, ainsi qu’à la situation de fait, à savoir l’absence d’une décision de la commission mixte formée par les représentants de la requérante et de la défenderesse, c’est à bon droit que les premiers juges ont rejeté les conclusions relatives à la revendication du lieu de culte et de l’annexe ».

En outre, la cour d’appel fit droit à la demande de la paroisse orthodoxe et jugea que les deux cimetières litigieux faisaient partie du domaine public de la commune de Șișești, la seule à avoir la qualité processuelle pour en exiger la revendication.

La requérante forma un recours contre cet arrêt. Elle contesta l’argumentation de la cour d’appel selon laquelle la propriété de ses biens avait été acquise par la paroisse orthodoxe en vertu du décret-loi n o 177/1948.

Par un arrêt du 24 février 2004, la Cour suprême de justice rejeta l’action de la requérante. La Cour se démarqua du raisonnement de l’instance d’appel, indiquant que la procédure de la commission mixte n’était pas une procédure préalable obligatoire ayant pour effet de rendre irrecevable une action en revendication, mais qu’il convenait de tenir compte de ce que la commission mixte n’avait pas encore examiné la situation juridique de ces biens. Quant aux autres immeubles, la cour jugea que leur situation juridique était régie par des lois spéciales qui prévoyaient des procédures ou voies de recours autres que l’action en revendication. 3. La position de l’Église orthodoxe, qui possède des édifices religieux ayant appartenu à l’Église uniate, dont ceux des requérantes

Par une lettre du 12 février 2002 adressée au ministre de la Justice, le patriarche de l’Église orthodoxe roumaine, rappelant les principes de l’autonomie de l’Église et du dialogue œcuménique entre les cultes catholique oriental et orthodoxe, fit valoir que la commission mixte établie en vertu du décret-loi n o 126/1990 était la seule autorité compétente pour connaître des différends entre les deux cultes relatifs à la propriété ou à l’usage des édifices religieux. Il fit part de sa préoccupation quant à la pratique de certains tribunaux de juger de tels litiges selon le droit commun.

Cette lettre fut transmise par le ministère de la Justice au président de la cour d’appel de Cluj le 19 février 2002. La note de transmission qui accompagna la lettre se lit ainsi : « Veuillez trouver ci-joint, aux fins d’information, le mémoire adressé au Ministère de la Justice par le Patriarche de l’Église orthodoxe roumaine, Sa Béatitude Teoctist. » 4. Les changements législatifs apportés par la loi n o 185/2005 et les démarches gracieuses ultérieures des requérantes

L’article 3 du décret-loi n o 126/1990 a été complété par l’ordonnance du Gouvernement n o 64/2004 du 13 août 2004 (« l’ordonnance n o 64/2004 ») et la loi n o 182/2005 du 13 juin 2005 (« la loi n o 182/2005 »). Il a été ainsi stipulé que, au cas où les représentants cléricaux des deux cultes religieux ne trouvent pas un accord au sein de la commission mixte, la partie intéressée peut introduire une action en justice en vertu du droit commun (voir les paragraphes 35 et 36 ci-dessous). a) La requête n o 38134/02

A la suite de ces changements législatifs, la requérante n’a pas fait de nouvelles démarches pour convoquer la commission mixte, au motif que, selon elle, cette procédure préalable reste inefficace. Elle fournit en ce sens l’exemple des démarches restées sans résultat de la paroisse gréco ‑ catholique voisine de Corus. En renvoyant à un arrêt définitif de la Haute Cour de cassation et de justice (la « Haute Cour » ; voir paragraphe 37 ci-dessous), elle indique qu’une nouvelle action en justice serait rejetée pour l’autorité de la chose jugée, au motif que par le jugement du 2 février 2001 son action avait été rejetée comme mal fondée et non pas déclarée irrecevable, bien que les motifs du jugement renvoient à la procédure spéciale prévue par le décret-loi n o 126/1990. b) La requête n o 35795/03

Les 19 mai 2008 et 25 octobre 2010, la requérante sollicita la constitution de la commission mixte afin de régler à l’amiable la situation de l’église de Comana de Jos. La requérante ne reçut aucune réponse de la part de l’église orthodoxe. c) La requête n o 32419/04

Le 14 avril 2005, la requérante saisit le tribunal départemental de Maramures d’une nouvelle action en revendication. Par un jugement du 5 août 2005, le tribunal départemental de Maramures rejeta cette action pour autorité de la chose jugée de l’arrêt du 24 février 2004 de la Cour suprême de justice (paragraphe 24 ci-dessus). Sur appel de la requérante, par un arrêt du 11 novembre 2005, la cour d’appel de Cluj cassa le jugement rendu en première instance et ordonna le renvoi de l’affaire devant le tribunal départemental de Maramures pour un examen du fond de l’affaire. Cet arrêt fut confirmé, sur recours de la partie défenderesse, par un arrêt définitif du 5 octobre 2007 de la Haute Cour.

L’affaire fut enregistrée au rôle du tribunal départemental de Maramures le 26 février 2009. Par un jugement du 21 septembre 2011, le tribunal départemental fit droit partiellement à l’action de la requérante et ordonna la restitution de l’église et d’un terrain de 1021 m². Le tribunal départemental ordonna également à la requérante de verser à l’église orthodoxe la somme de 114 707 lei roumains et institua un droit de rétention en faveur de cette dernière sur les immeubles jusqu’au versement par la requérante de la somme susmentionnée. Les appels des deux parties contre ce jugement furent rejetés par un arrêt du 27 janvier 2012 de la cour d’appel de Cluj. Les recours des parties contre cet arrêt sont pendants à présent devant la Haute Cour de cassation et de justice une première audience étant fixé pour le 8 novembre 2012. B. Le droit et la pratique internes pertinentes

Le droit interne pertinent tel qu’en vigueur à l’époque des faits, à savoir les articles pertinents de la Constitution et du décret n o 177/1948 pour le régime général des cultes religieux sont décrite dans l’affaire Paroisse Greco Catholique Sâmbata Bihor c. Roumanie , (n o 48107/99, §§ 35-37, 12 janvier 2010).

Le décret-loi n o 126/1990 sur certaines mesures relatives à l’Église roumaine unie à Rome (gréco-catholique) a été publié au Journal Officiel n o 54 du 25 avril 1990. Il est ainsi libellé, dans ses parties pertinentes : Article 1 « 1) A la suite de l’abrogation du décret n o 358/1948 par le décret-loi n o 9 du 31 décembre 1989, l’Église roumaine unie à Rome est reconnue officiellement (...) » Article 3 « La situation juridique des édifices religieux et des maisons paroissiales qui ont appartenu à l’Église uniate et que l’Église orthodoxe roumaine s’est appropriée sera déterminée par une commission mixte, formée des représentants du clergé de chacun des deux cultes religieux, qui prendra en compte la volonté des croyants des communautés détenant ces biens. »

La jurisprudence pertinente de la Cour Constitutionnelle, de la Cour suprême de justice et des certaines cours d’appel avant les modifications de l’article 3 du décret-loi n o décret-loi n o 126/1990, est décrite dans l’affaire Paroisse Greco Catholique Sâmbata Bihor c. Roumanie , précitée, (§§ 41 ‑ 49) .

L’article 3 du décret-loi susmentionné a été complété par l’ordonnance du Gouvernement n o 64/2004 du 13 août 2004 (« l’ordonnance n o 64/2004 »), qui a ajouté un deuxième paragraphe, ainsi libellé : « Au cas où les représentants cléricaux des deux cultes religieux ne trouvent pas un accord au sein de la commission mixte prévue à l’article 1 er , la partie intéressée peut introduire une action en justice en vertu du droit commun. »

La loi n o 182/2005 du 13 juin 2005 (« la loi n o 182/2005 »), qui a approuvé l’ordonnance n o 64/2004, publiée au Journal officiel du 14 juin 2005 et entrée en vigueur le 17 juin 2005, a modifié le deuxième alinéa de l’article 3 et en a ajouté deux autres, ainsi rédigés : « La partie intéressée convoquera l’autre partie, en lui communiquant par écrit ses prétentions et en lui fournissant les preuves sur lesquelles elle fonde ses prétentions. La convocation sera faite par lettre recommandée avec accusé de réception ou par la remise des lettres en mains propres. La date de la convocation de la commission mixte ne sera fixée qu’après trente jours après la date de réception des documents. La commission sera constituée de trois représentants de chaque culte. Si le jour de la convocation, la commission ne se réunit pas ou si elle n’arrive à aucun résultat ou si la décision mécontente l’une des parties, la partie intéressée peut introduire une action en justice sur le droit commun. L’action sera examinée par les tribunaux. L’action sera exemptée de la taxe judiciaire. »

Par un arrêt définitif n o 2751/2010 du 5 mai 2010 (dossier n o 138/84/2009), la Haute Cour de cassation et de justice a rejeté l’action en restitution engagée par la paroisse gréco-catholique « Adormirea Maicii Domnului » contre la paroisse orthodoxe « Adormirea Maicii Domnului », pour autorité de la chose jugée. La Haute Cour a jugé que, bien que la partie défenderesse soit différente, la paroisse requérante avait tenté dans une action antérieure de réaliser le même droit subjectif sur le même immeuble. GRIEFS A. Griefs communs à toutes les requêtes

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes allèguent qu’elles ont été privées de leur droit d’accès à un tribunal du fait que les juridictions nationales se sont déclarées incompétentes pour connaître des litiges qui les opposaient à l’Église orthodoxe et qui portaient sur les édifices du culte.

Citant l’article 6 § 1 de la Convention, seul et combiné avec l’article 14 de la Convention, les requérantes se plaignent du caractère imprévisible voire arbitraire, de l’issue de leurs procédures, compte tenu de ce que dans des procédures similaires, les juridictions nationales ont interprété les mêmes dispositions légales de manière différente et ont rendu, par conséquent, des décisions différentes. Elles considèrent également qu’elles ont subi une discrimination de leur droit d’accès à un tribunal en raison de leur appartenance religieuse.

Les requérantes allèguent que le refus des juridictions internes de trancher les litiges portant sur les biens et les édifices du culte qui tendaient à leur assurer la possibilité de célébrer l’office religieux a porté atteinte également à leur liberté de religion en violation de l’article 9 de la Convention pris isolément et en combinaison avec l’article 14 de la Convention. Elles relèvent que le critère établi par la loi qui fait prévaloir la volonté des croyants majoritaires d’une commune dans l’attribution de l’usage de l’édifice religieux (dans tous les cas de religion orthodoxe) porte atteinte à leurs droits garantis par les mêmes articles de la Convention.

Citant l’article 1 du Protocole n o 1, seul et combiné avec l’article 14 de la Convention, elles dénoncent une atteinte à leur droit de propriété, compte tenu du refus des juridictions internes de trancher leurs actions. Elles relèvent qu’en vertu de l’article 2 du décret-loi n o 358/1948 les biens des paroisses ne devaient pas être nationalisés. La requérante dans la requête n o 35795/03 indique que son droit de propriété a été reconnu par des décisions rendues en appel qui étaient définitives et exécutoires en droit interne. La requérante dans la requête n o 32419/04 indique que son droit de propriété est prouvé à ce jour par l’inscription au livre foncier.

Les requérantes se plaignent également de ce qu’elles ne bénéficient pas au niveau interne d’une voie de recours pour soumettre efficacement les griefs soulevés devant la Cour et obtenir réparation. Elles invoquent l’article 13 de la Convention. B. Griefs spécifiques aux différentes requêtes

Citant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante dans la requête n o 38134/02 dénonce le défaut de motivation des décisions rendues par les juridictions statuant en première instance et en recours, au motif qu’elles n’ont pas examiné le fond de l’affaire.

Toujours sur le même fondement, les requérantes dans les requêtes n os 38134/02 et 32419/04 se plaignent de ce que leurs causes n’ont pas été tranchées par un tribunal indépendant et impartial, étant donné que le ministère de la Justice avait transmis à la cour d’appel de Cluj le mémoire du Patriarche de l’Église orthodoxe.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante dans la requête n o 35795/03 se plaint de la durée de la procédure engagée devant les juridictions internes qu’elle estime déraisonnable.

Dans sa lettre du 12 mai 2011, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante dans la requête n o 32419/04 se plaint de la durée de l’action en revendication, en faisant valoir qu’elle est toujours pendante devant les juridictions internes, sans que sa demande soit tranchée au fond.