Secțiunea a treia Cerere nr. 42892/06 Gheorghe ȘERBAN împotriva României, introdusă la 10 octombrie 2006, EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Gheorghe Șerban, este un resortisant român născut în 1976 și rezident în Constanța. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 30 martie 2005, a fost trimis în Regatul Unit pe fregate Regina Maria , care aparținea Ministerului Apărării. În conformitate cu Regulamentul guvernamental nr. 1626/2004, alocația zilnică pentru acest tip de misiune era de 35 USD (adică USD) pe zi. La 13 iunie 2005, militarii aflați în misiune pe această navă au aflat în mod neoficial că alocația zilnică fusese redusă la 17,5 USD pe zi, începând cu 3 mai 2005 și că trebuiau să restituie suprapercepția. Un grup de 78 de militari, printre care și reclamantul, solicita în mod verbal informații comandantului navei. În absența unui răspuns din partea acestuia, militarii i-au transmis o memorie colectivă și au cerut, de asemenea, verbal și în scris un acord pentru a contacta presa. Au primit imediat un acord verbal. A doua zi, dar după ce au luat legătura cu un canal de televiziune, au primit, de asemenea, un acord scris. Ca urmare a acestor acțiuni, reclamantul a fost rechemat din misiunea sa și detașat în armata de pământ. La 18 iulie 2005, contractul său de muncă a fost închis pentru erori disciplinare, iar autoritățile i-au reproșat formularea unei memorii colective, în timp ce el era în misiune și faptul că a luat legătura cu presa pentru a-și manifesta nemulțumirea față de reducerea alocației zilnice, fără a fi avut acordul comandantului. La 5 august 2005, reclamantul sesizează tribunalele cu privire la decizia de reziliere a contractului său de muncă. Prin hotărârea din 29 decembrie 2005, tribunalul departamental din Constanța găzduiește acțiunea reclamantului și dispune reintegrarea acestuia în postul său și plata salariilor și a altor drepturi pecuniare până la reintegrarea sa. În acest sens, și în ceea ce privește faptul că a luat legătura cu presa, Tribunalul a menționat că această acțiune nu făcea parte din lista de Pe de altă parte, instrucțiunile interne privind relațiile publice ale armatei au prevăzut posibilitatea de a contacta presa în caz de urgență chiar înainte de obținerea acordului superiorului, posibilitatea însoțită de obligația de a asigura respectarea superiorității armatei, a intimității și a securității personalului militar și a bunei desfățări a operațiunilor militare. Or, în speță, a fost vorba despre o situație de urgență, deoarece aceaceasta a fost presa care a contactat militarii la 14 iunie 2005. Tribunalul a menționat, de asemenea, că reclamantul a fost sancționat în realitate pentru contactarea presei și nu pentru conținutul afirmațiilor sale. În orice stare de cauză și având în minte dispozițiile art. 30 din Constituție care reglementează libertatea de exprimare, Ministerul Apărării nu a demonstrat că părțile reclamantului au adus atingere onoarei și demnității armatei. Cu titlu subsidiar, Tribunalul a notat că instrucțiunile interne nu prevedeau ca acordul superiorului să fie scris, în mod expres sau în prealabil, și că, prin urmare, acesta putea fi obținut și a posteriori. Or, în speță, reclamantul obținuse acordul scris în aceeași zi în care făcuse declarații presei. În ceea ce privește redactarea memoriului colectiv, tribunalul a judecat că nu era susceptibil să aducă atingere onoarei și demnității armatei pe care o primise doar comandantului navei, fără ca aceasta să fie distribuită în afara acesteia. Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că numai cei trei militari care au făcut declarații presei și-au văzut contractele reziliate, astfel încât redactarea acestei memorii să nu aibă o importanță suficientă pentru a genera concedierea. Ministerul Apărării a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Constanța a primit recursul și, pe fond, l-a exonerat pe reclamant de pretențiile sale. În acest scop, Curtea de apel consideră, în primul rând, că faptul că a participat la redactarea unui memoriu colectiv constituie în sine un act care ar putea compromite și leza onoarea și demnitatea armatei în sensul Regulamentului de procedură privind disciplina militară, chiar dacă nu a fost făcut public în afara armatei. În această privință, Tribunalul a considerat că, având în vedere specificitatea relațiilor de subordonare ierarhică și imperativele disciplinei militare, noțiunea de autoritate militară a fost incompatibilă cu crearea unui grup pentru revendicarea anumitor drepturi. Pe de altă parte, prin memoriul colectiv menționat anterior, militarii l-au informat pe comandantul navei că vor opri orice activitate la bord până la satisfacția revendicărilor lor. Or, acest lucru a părut a fi neîndeplinirea misiunii în conformitate cu ordinele și necunoașterea responsabilităților în exercitarea funcției, adică culpă disciplinară sancționată prin Regulamentul de procedură privind disciplina militară. În ceea ce privește declarațiile făcute de reclamant presei, instanța de apel nota că astfel de declarații nu puteau fi făcute decât după obținerea acordului comandantului unității, ceea ce lipsea în speță. Aceasta a respins argumentul reclamantului, constând în a spune că a fost nevoie de timp pentru a obține acordul comandantului navei, considerând că un militar trebuia să se supună în primul rând disciplinei militare. Mai mult decât atât, instanța de apel a subliniat că a reieșit din memoriul colectiv transmis comandantului navei că militarii nu au solicitat acordul acestuia din urmă pentru a face declarații presei, dar au amenințat că vor proceda astfel în cazul în care acțiunile lor nu au fost primite rapid. Curtea a considerat în cele din urmă că obligația de a obține un astfel de acord prealabil nu s-a dovedit a fi în sine o necunoaștere a articolului 30 din Constituția română sau a articolului 10 alineatul (2) din Convenția care reglementează libertatea de exprimare. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul denunță în primul rând concedierea sa din cauza faptului că a făcut declarații presei și, în al doilea rând, lipsa autorităților de la mai multe dispoziții legale de reducere a alocației sale zilnice. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, reclamantul se plânge de rezilierea, în opinia sa abuzivă, a contractului său de muncă. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10, din cauza concedierii sale justificate, printre altele, prin declarațiile pe care le-a făcut presei
Requête n
o
42892/06
Gheorghe ȘERBAN
contre la Roumanie
introduite le 10 octobre 2006
Le requérant, M. Gheorghe Șerban, est un ressortissant roumain né en 1976 et résidant à Constanța.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A l’époque des faits, le requérant était employé par le ministère de la Défense sur une base contractuelle. Le 30 mars 2005, il fut envoyé en mission au Royaume-Uni sur la frégate
Regina Maria
, appartenant au ministère. Conformément au règlement gouvernemental n
o
1626/2004, l’allocation journalière pour ce type de mission était de 35 dollars américains («
USD
») par jour.
Le 13 juin 2005, les militaires en mission sur ce navire apprirent de manière non officielle que l’allocation journalière avait été diminuée à 17,5
USD par jour, avec effet à partir du 3 mai 2005 et qu’ils devaient restituer le trop-perçu. Un groupe de 78 militaires, dont le requérant, demanda oralement des renseignements au commandant du navire. En l’absence d’une réponse de la part de celui-ci, les militaires lui transmirent un mémoire collectif. Ils demandèrent également oralement et par écrit un accord pour prendre contact avec la presse. Ils reçurent tout de suite un accord verbal. Le lendemain, mais après avoir pris contact avec une chaîne de télévision, ils reçurent également un accord écrit.
A la suite de ces actions, le requérant fut rappelé de sa mission et détaché dans l’armée de terre.
Le 18 juillet 2005, son contrat de travail fut résilié pour fautes disciplinaires. Les autorités lui reprochaient la formulation d’un mémoire collectif alors qu’il était en mission et le fait d’avoir pris contact avec la presse afin de manifester son mécontentement par rapport à la diminution de l’allocation journalière, sans avoir eu l’accord du commandant.
Le 5 août 2005, le requérant saisit les tribunaux d’une contestation de la décision portant résiliation de son contrat de travail.
Par un jugement du 29 décembre 2005, le tribunal départemental de Constanța accueillit l’action du requérant et ordonna la réintégration de celui-ci dans son poste et le versement des salaires et des autres droits pécuniaires jusqu’à sa réintégration. Pour ce faire, et concernant le fait d’avoir pris contact avec la presse, le tribunal nota que cette action ne faisait pas partie de la liste des fautes «
principales
» qui étaient punies par le règlement intérieur sur la discipline militaire et qu’il ressortait du libellé de ce règlement que seules les fautes «
principales
» étaient sanctionnées.
Par ailleurs, les instructions internes concernant les relations publiques de l’armée prévoyaient la possibilité de contacter la presse en cas d’urgence avant même l’obtention de l’accord du supérieur, possibilité assortie de l’obligation de veiller au respect du prestige de l’armée, de l’intimité et de la sécurité du personnel militaire et du bon déroulement des opérations militaires. Or, en l’espèce, il était question d’une situation d’urgence car c’était la presse qui avait contacté les militaires le 14 juin 2005. Le tribunal nota également que le requérant avait été sanctionné en réalité pour avoir pris contact avec la presse et non pour le contenu de ses affirmations. En tout état de causé, et ayant à l’esprit les dispositions de l’article 30 de la Constitution régissant la liberté d’expression, il releva que le ministère de la Défense n’avait pas fait la preuve de ce que les agissements du requérant avaient porté atteinte à l’honneur et à la dignité de l’armée.
A titre subsidiaire, le tribunal nota que les instructions internes ne prévoyaient pas que l’accord du supérieur devait être écrit, exprès ou préalable, et que, dès lors, il pouvait également être obtenu
a posteriori
. Or, en l’espèce, le requérant avait obtenu ledit accord écrit le jour même où il avait fait des déclarations à la presse.
S’agissant de la rédaction du mémoire collectif, le tribunal jugea qu’il n’était pas susceptible de porter atteinte à l’honneur et à la dignité de l’armée puisqu’il avait été transmis uniquement au commandant du navire, sans qu’il soit distribué à l’extérieur. Par ailleurs, le tribunal releva que seuls les trois militaires qui avaient fait des déclarations à la presse avaient vu leurs contrats résiliés, en sorte que la rédaction de ce mémoire ne revêtait pas une importance apte à engendrer le licenciement.
Le ministère de la Défense forma un pourvoi en recours contre ce jugement.
Par un arrêt du 18 avril 2006, la cour d’appel de Constanța accueillit le recours et, sur le fond, débouta le requérant de ses prétentions.
Pour ce faire, la cour d’appel estima, en premier lieu, que le fait d’avoir participé à la rédaction d’un mémoire collectif constituait en soi un acte susceptible de compromettre et de léser l’honneur et la dignité de l’armée au sens du règlement intérieur sur la discipline militaire, même s’il n’avait pas été rendu public à l’extérieur de l’armée. A ce sujet, le tribunal estima que, eu égard à la spécificité des relations de subordination hiérarchique, et aux impératifs de la discipline militaire, la notion d’autorité militaire s’avérait incompatible avec la création d’un groupe pour la revendication de certains droits. Par ailleurs, par ledit mémoire collectif, les militaires avaient informé le commandant du navire qu’ils arrêteraient toute activité à bord jusqu’à la satisfaction de leurs revendications. Or cela s’apparentait au nonaccomplissement de la mission selon les ordres et à la méconnaissance des attributions dans l’exercice de la fonction, c’est-à-dire des fautes disciplinaires sanctionnées par le règlement intérieur sur la discipline militaire.
S’agissant des déclarations faites par le requérant à la presse, la cour d’appel nota que de telles déclarations ne pouvaient être faites qu’après avoir obtenu l’accord du commandant de l’unité, ce qui faisait défaut en l’espèce. Elle écarta l’argument du requérant consistant à dire qu’il n’avait pas disposé du temps nécessaire pour obtenir l’accord du commandant du navire, considérant qu’un militaire devait obéir en premier lieu à la discipline militaire. Qui plus est, la cour d’appel souligna qu’il ressortait du mémoire collectif transmis au commandant du navire que les militaires n’avaient pas demandé l’accord de ce dernier pour faire des déclarations à la presse, mais l’avaient menacé de procéder ainsi si leurs revendications n’étaient pas accueillies rapidement. La cour estima enfin que l’obligation d’obtenir un tel accord préalable ne s’analysait pas en soi en une méconnaissance de l’article 30 de la Constitution roumaine ou de l’article 10 § 2 de la Convention régissant la liberté d’expression.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant dénonce en premier lieu son licenciement en raison du fait qu’il avait fait des déclarations à la presse et, en deuxième lieu, le défaut des autorités de l’informer des nouvelles dispositions légales portant diminution de son allocation journalière.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de la résiliation, à ses yeux abusive, de son contrat de travail.
Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté d’expression, au sens de l’article 10, en raison de son licenciement justifié, entre autres, par les déclarations qu’il a faites à la presse
?