CtEDO 04.06.2012 Auto

DEMIR c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
04.06.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DEMIR c. TURQUIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a doua Cerere nr. 41444/09 Alican DEMÕR împotriva Turciei introdusă la 22 iulie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Alican Demir, este un resortisant turc născut în 1977 și rezident în Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat și pus în detenție la 19 mai 2004 în cadrul unei proceduri penale în care a fost acuzat de o organizație ilegală armată și de furt violent asupra persoanei unui polițist comis la 10 octombrie 2003. La 29 decembrie 2005, tribunalul din Izmir l-a recunoscut pe reclamant vinovat de o organizație ilegală înarmată și l-a condamnat la șase ani și trei luni de închisoare. Ea a precizat că executarea acestei pedepse trebuia să fie supusă regimului de recidivă. În cele din urmă, Comisia a decis să mențină reclamantul în detenție. La 10 iulie 2007, Curtea de Casație a respins recursul recurentului în ceea ce privește condamnarea. După primirea dosarului, instanța în cauză, la o dată nespecificată, a returnat dosarul Curții de Casație pe motivul că instanța înaltă nu a pronunțat cu privire la recursul privind un coinculpat al reclamantului. Nici o altă măsură nu a fost adoptată de instanța de primă instanță între data primirii dosarului și data trimiterii sale la Înalta Instanță. Printr-o scrisoare datată 15 ianuarie 2009, președintele Tribunalului de Instanță al lui Izmir a adus la cunoștința Curții de Casație informațiile privind executarea pedepsei cu închisoarea pronunțate împotriva reclamantului la 29 decembrie 2005. Potrivit acestor informații, reclamantul, care nu a fost supus niciunei alte condamnări, avea să poată beneficia de o eliberare condiționată începând cu 24 ianuarie 2009, printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2009, Curtea de Casație a respins recursul colegului acuzat menționat anterior. La 12 februarie 2009, procedura a reînceput în fața instanței de judecată din Izmir cu privire la acuzațiile de furt cu violență. La acea dată, judecătorii au decis, la sfârșitul unei examinări pe dosar, să mențină reclamantul în detenție provizorie, ținând cont de natura și gravitatea infracțiunii reprobabile, de pedeapsa impusă de Parchet și de persistența riscului de deviere de la acesta. Cu ocazia primei audieri din 30 aprilie 2009, Curtea i-a citit hotărârea de rupere și a reamintit că reclamantul fusese condamnat pentru apartenență la o organizație ilegală înarmată și că a terminat de ispășit pedeapsa pronunțată împotriva sa. Perioada de detenție provizorie pe care o suferise fusese dedusă din sentința sa. În acest moment, L a fost reținut provizoriu exclusiv în cadrul procedurii privind acuzațiile de furt cu violență. În instanță, declarațiile părților au fost menționate ulterior. Reclamantul a susținut că a fost reținut pe o perioadă mai mare decât pedeapsa pronunțată pentru apartenența la o organizație ilegală armată. Acest supliment de detenție, precum și Ordonanța de detenție încorporată în hotărârea din 29 decembrie 2005 nu putea să se refere la acuzațiile de furt cu violență pe care le primise o achitare relaxată. La sfârșitul procesului, tribunalul a declarat că ordinul de reținere în detenție pronunțat cu privire la acuzațiile de furt cu violență nu fusese niciodată ridicat. Pe de altă parte, perioadele de detenție anterioare datei de 24 ianuarie 2009 fuseseră deduse din pedeapsa pronunțată la 29 ianuarie 2009 În decembrie 2005, luând în considerare perioada de detenție care a fost supusă exclusiv acuzațiilor de furt cu violență, natura infracțiunii reprobabile și starea probei, instanța de judecată a considerat că este necesar să se mențină persoana în detenție provizorie. În cadrul ședințelor din 23 iulie 2009 și 15 octombrie 2009, instanța de primă instanță a dispus menținerea în detenție din motive similare. La 10 decembrie 2009, instanța de judecată l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de furt cu violență și l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe baza dispozițiilor mai dulci ale noului cod penal. Având în vedere că detenția preventivă a reclamantului nu se mai justifica, aceasta a dispus eliberarea sa. Dreptul intern relevant la art. 108 alineatul (1) din Legea nr. 5275 privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive din 13 decembrie 2004 prevede că recidiviștii condamnați definitiv pot beneficia de o eliberare condiționată după ce și-au ispășit trei sferturi din pedeapsă, cu condiția ca aceștia să fi demonstrat un comportament bun pe durata detenției lor. La art. 89 din aceeași lege, precum și la art. 133 din Regulamentul nr. 2006/10218 privind administrarea și executarea pedepselor și a măsurilor preventive din 20 martie 2006 indică faptul că condiția de comportament adecvat este reținută de consiliul administrativ al instituției în care persoana este deținută, după consultarea consiliului disciplinar. În acest sens, sunt luate în considerare respectarea sinceră a normelor privind protecția ordinii și securității instituției, buna credință în utilizarea drepturilor și respectarea deplină a obligațiilor pe parcursul întregii perioade de detenție, precum și capacitatea, dobândită prin intermediul programelor de reabilitare, de a se reintegra în societate. Deciziile luate de administrație sunt susceptibile de a face obiectul unei căi de atac în fața judecătorului cu privire la executarea pedepselor. Reclamantul susține că ar fi trebuit să beneficieze din oficiu de o eliberare condiționată la 24 ianuarie 2009 și consideră că menținerea sa în detenție după această dată a fost contrară articolului 5 alineatul (1) din convenție și susține, de asemenea, că nu a dispus de o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție pentru a susține acest aspect. Pe de altă parte, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și a art. 5 alin. (3) din Convenție. De asemenea, se plânge că a fost judecat de o instanță care nu are jurisdicție la fața locului a faptelor. În cele din urmă, se pare că se susține că condamnarea sa din 29 decembrie 2005 nu dispunea de un temei juridic în măsura în care dispoziția legislativă care a stat la baza condamnării este ulterioară comisiei pentru încălcarea dreptului comunitar. În sensul articolului 5 alineatul (1) din Convenție între 24 ianuarie și 12 februarie 2009 În acest context, în temeiul legislației turce privind acordarea eliberării condiționate, instanțele interne sunt obligate, în absența oricărei puteri discreționare, să aplice o astfel de măsură oricărei persoane care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de aceasta? În caz contrar, care este sfera acestei puteri discreționare Reclamantul dispunea de o cale de atac în sensul articolului 5 alineatul (4) care permitea să se facă recurs la o cale de atac în temeiul articolului 5 alineatul (1) și să se obțină o eliberare Durata detenției provizorii suferită de reclamant era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil În sensul art. 5 alin. (3) din Convenție? În plus, care este perioada (perioadele) care trebuie luată în considerare pentru aprecierea termenului menționat?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă