Secțiunea a treia Cerere nr. 16554/06 UNIUNEA JUDETEANA A COOPERATIVI DE CONSUM IlfOV împotriva României introdusă la 18 aprilie 2006 EXPOSAT DE FAPTE CURENTA, Uniuna județeana a cooperatativei de consum Ilfov, este o persoană juridică de drept românesc, având sediul în comuna Voluntari. Ea este reprezentată în fața Curții de către președintele său, dl Istrate. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: în timpul regimului comunist, societățile cooperatiste, constituite prin asocierea locuitorilor unei comune, funcționau în domeniul comerțului și al serviciilor. Acestea au avut un patrimoniu mobil și imobiliar curat și la nivel la nivel de stat care le-a sprijinit activitatea, inclusiv prin punerea la dispoziție a terenurilor aparținând domeniului public pentru construcția, în mediul rural, a unor clădiri necesare pentru activitatea lor. Societățile cooperatiste au fost menținute după schimbarea regimului politic. Cadrul legislativ pentru funcționarea lor a fost stabilit prin Decretul nr. 67/1990 și Legea nr. 109/1996 în temeiul căreia au dobândit statutul de persoane juridice de drept privat și au fost dezlegate de statul de drept. În departament, societățile cooperatiste erau constituite în cadrul Uniunii cooperativelor de producție, de vânzare și de achiziție (în prezent, după Uniunea Europeană, care a devenit după 1990, Federalcoop Ilfov (denumită în continuare "Federalcoop" - "EUFELCOOP") și, începând cu 13 octombrie 2005, Uniunea departamentală a cooperativelor din La 29 iunie 1987 și 27 aprilie 1988, Uniunea încheie cu Hotărârea Generală Dezvoltare a Patriei două convenții care vizează construcția pe terenuri aparținând domeniului public în mai multe comune din jurul București d Potrivit acestor acorduri, Uniunea a finanțat construirea spațiilor comerciale și direcționarea spațiilor de locuit. De asemenea, a fost prevăzut că, după finalizarea lucrărilor, spațiile comerciale intrau în patrimoniul beneficiarului, și anume Uniunea. Permisele de construcție au fost eliberate între 1987 și 1989 și lucrările au fost încheiate între 1989 și 1992. Uniunea și apoi Federalcoop au acționat ca proprietari ai acestor spații și au plătit taxele și impozitele aferente. În 1996, Legea nr. 109 prevede că terenurile care au fost transferate gratuit societăților cooperatiste pentru ca acestea din urmă să construiască clădiri pentru activitățile lor, rămân în posesia lor atâta timp cât dreptul de proprietate asupra acestor clădiri a rămas în patrimoniul lor. În 1998, în temeiul Legii nr. 213 privind regimul juridic al bunurilor care aparțin domeniului public, comunele județelor din Ilfov au construit inventarul bunurilor pe care le considerau ca făcând parte din domeniul public local, inclusiv anumite spații comerciale pe care Uniunea le construise în comunele Corneliu, Bragadiru și d Prin scrisoarea din 29 august 2002, guvernul a aprobat inventarul și a publicat în Jurnalul Oficial listele care cuprindeau bunurile aparținând domeniului public local, din care făceau parte clădirile menționate anterior. Federalcoop introducea o acțiune în litigiu administrativ care implica anularea de către guvern a dreptului de utilizare a terenului. Ea a explicat că, în temeiul convențiilor din 1987 și 1988, ea era proprietarul spațiilor comerciale și că dreptul de utilizare a terenului îi fusese confirmat prin legea nr. 109/1996. Ea a considerat că transferul lor în domeniul public local constituia o încălcare gravă a dreptului la respectarea bunurilor, fără temei juridic. În ceea ce privește clădirile situate în municipalitățile Corneliu și Bragadiru, prin două hotărâri definitive din 30 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiie a acceptat cererea și a retras guvernul din partea sa cu privire la aceste clădiri. Înalta Curte a considerat că Uniunea și apoi Federalcoop erau proprietarii acestor bunuri în temeiul convențiilor încheiate în mod valabil cu autoritățile de la momentul respectiv și că, în temeiul Legii nr. 109/1996, acestea beneficiau de dreptul de utilizare gratuită a terenului. De asemenea, Înalta Curte a remarcat că, de la finalizarea lor, Uniunea și Federalcoop administraseră aceste spații ca proprietari, respectând toate obligațiile legale și plătind toate impozitele și impozitele. Prin urmare, Curtea a considerat că aceste bunuri fuseseră incluse ilegal în domeniul public local. În ceea ce privește clădirile situate în municipalitatea Otopeni, printr-o hotărâre definitivă din 28 noiembrie 2005, Înalta Curte a respins cererea și a considerat că Uniunea a construit spațiile comerciale de bună credință pe teren care aparțin domeniului public. 494 din Codul civil privind acțiunea imobiliară, Înalta Curte consideră că autoritățile locale, proprietari ai terenului, erau, de asemenea, proprietari ai spațiilor. În plus, Înalta Curte a exclus aplicarea dispozițiilor legii nr. 109/1996 privind dreptul de utilizare gratuită a terenului pe motiv că Federalcoop nu a demonstrat că atribuirea, la momentul construcției, a unui drept de utilizare a terenului. Dreptul și practica internă relevantă Legea nr 109/1996 a stabilit cadrul legislativ pentru funcționarea societăților cooperatiste. În ceea ce privește patrimoniul acestora, art. 187 din lege dispunea de art. 187 din lege. Terenurile a căror utilizare a fost transferată gratuit societăților cooperatiste pentru o perioadă nedeterminată, astfel încât acestea din urmă să construiască clădiri pentru activitățile lor, rămân în posesia lor, în aceleași condiții, atâta timp cât dreptul de proprietate asupra acestor clădiri rămâne în patrimoniul lor. Legea nr. 1/2005, care a înlocuit legea nr. 109/1996 a menținut statutul societăților cooperatiste, precum și dreptul lor de utilizare gratuită a terenurilor ocupate de construcții. La art. 494 din Codul civil precizează că, în cazul în care construcțiile au fost realizate de o treime de bună credință din materiale care îi aparțin, proprietarul fondului devine proprietarul construcțiilor și, la alegerea sa, poate rambursa părții terțe o sumă egală cu cea a cărei valoare a crescut fondul, sau costul materialelor și prețul mâinii de lucru. Doctrina și jurisprudența sa: este lăsată la latitudinea proprietarului fondului, care poate opta pentru suma cea mai mică (a se vedea, de exemplu, Liviu Pop, Drept civil. Drepturile principale, ediția Lumina Lex, București, 1996, p. 250). GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, recurenta se plânge că a fost privată în mod ilegal de bunurile sale care au fost incluse în mod abuziv în domeniul public local. A existat o interferență în dreptul recurentei de a-și respecta bunurile, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a includerii mai multor spații comerciale pe lista bunurilor care aparțin domeniului public local al comunei d • În plus, soluțiile diferite adoptate în cazul clădirilor Corneliu și Bragadiru, ridică ele o problemă pe teren de claritate și coerență în aplicarea legislației relevante Recurenta avea la dispoziție o acțiune internă efectivă în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție pentru a remedia această situație
Requête n
o
16554/06
UNIUNEA JUDETEANA A COOPERATIVEI DE CONSUM ILFOV contre la Roumanie
introduite le 18 avril 2006
La requérante, Uniunea județeană a cooperativei de consum Ilfov, est une personne morale de droit roumain, ayant son siège dans la commune de Voluntari. Elle est représentée devant la Cour par son président, M.
S.
Istrate.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Pendant le régime communiste, les sociétés coopératives, constituées par l’association des habitants d’une commune, fonctionnaient dans les domaines du commerce et des services. Elles disposaient d’un patrimoine mobilier et immobilier propre et l’Etat soutenait leur activité, y compris par la mise à disposition des terrains appartenant au domaine public pour la construction, en milieu rural, d’immeubles nécessaires à leur activité.
Les sociétés coopératives ont été maintenues après le changement de régime politique. Le cadre législatif de leur fonctionnement a été fixé par le décret n
o
67/1990 et la loi n
o
109/1996 en vertu desquels, elles ont acquis le statut de personnes morales de droit privé et ont été affranchies de la tutelle de l’Etat.
Dans le département d’Ilfov, les sociétés coopératives étaient regroupées au sein de l’Union des coopératives de production, d’achat et de vente (ci
‑
après l’«
Union
»), devenue après 1990, Federalcoop Ilfov (ci-après «
Federalcoop
») et, depuis le 13 octobre 2005, l’Union départementale des coopératives d’Ilfov (ci-après «
la requérante
»).
Les 29 juin 1987 et 27 avril 1988, l’Union conclut avec la Direction générale du développement de l’habitat deux conventions visant la construction sur des terrains appartenant au domaine public dans plusieurs communes autour de Bucarest d’immeubles d’habitation avec des commerces au rez-de-chaussée. Selon les termes de ces accords, l’Union finançait la construction des espaces commerciaux et la Direction les espaces d’habitation. Il était également prévu qu’après l’achèvement des travaux, les espaces commerciaux entraient dans le patrimoine du bénéficiaire, à savoir l’Union.
Les permis de construire furent délivrés entre 1987 et 1989 et les travaux furent terminés entre 1989 et 1992.
L’Union et ensuite Federalcoop agirent comme propriétaires de ces espaces et versèrent les taxes et les impôts afférents.
En 1996, la loi n
o
109 disposa que les terrains dont l’usage avait été gratuitement transféré aux sociétés coopératives afin que ces dernières construisent des immeubles pour leurs activités, demeuraient en leur possession aussi longtemps que le droit de propriété sur ces immeubles subsistât dans leur patrimoine.
En 1998, en vertu de la loi n
o
213 relative au régime juridique des biens appartenant au domaine public, les communes du département d’Ilfov dressèrent l’inventaire des biens qu’elles considéraient comme faisant partie du domaine public local. Elles y inclurent certains espaces commerciaux que l’Union avait fait construire dans les communes de Cornetu, de Bragadiru et d’Otopeni en vertu des conventions de 1987 et 1988.
Par l’arrêté n
o
930 du 29 août 2002, le Gouvernement approuva l’inventaire et publia au Journal officiel les listes comprenant les biens appartenant au domaine public local, dont faisaient partie les immeubles susmentionnés.
Federalcoop introduisit une action en contentieux administratif sollicitant l’annulation de l’arrêté du Gouvernement. Elle exposa qu’en vertu des conventions de 1987 et 1988, elle était propriétaire des espaces commerciaux et que le droit d’usage du terrain lui avait été confirmé par la loi n
o
109/1996. Elle estima que leur transfert dans le domaine public local constituait une grave atteinte au droit au respect des biens, dépourvue de base légale.
S’agissant des immeubles situés dans les communes de Cornetu et de Bragadiru, par deux arrêts définitifs du 30 septembre 2005, la Haute Cour de cassation et de Justice fit droit à la demande et annula l’arrêté du Gouvernement dans sa partie concernant ces immeubles. La Haute Cour jugea que l’Union et ensuite Federalcoop étaient propriétaires de ces biens en vertu des conventions valablement conclues avec les autorités de l’époque et qu’en vertu de la loi n
o
109/1996, elles jouissaient du droit d’usage gratuit du terrain. La Haute Cour nota également que, depuis leur achèvement, l’Union et Federalcoop avaient administré ces locaux à titre de propriétaire, en respectant toutes les obligations légales et en versant toutes les taxes et les impôts. Par conséquent, la Haute Cour jugea que ces biens avaient été illégalement inclus dans le domaine public local.
S’agissant des immeubles situés dans la commune d’Otopeni, par un arrêt définitif du 28 novembre 2005, la Haute Cour rejeta la demande. Elle jugea que l’Union avait construit les locaux commerciaux de bonne foi sur le terrain appartenant au domaine public. Faisant application de l’article
494 du code civil concernant l’accession immobilière, la Haute Cour estima que les autorités locales, propriétaires du terrain, étaient également propriétaires des locaux. En outre, la Haute Cour écarta l’application des dispositions de la loi n
o
109/1996 concernant le droit d’usage gratuit du terrain au motif que Federalcoop n’avait pas prouvé l’attribution, à l’époque de la construction, d’un droit d’usage du terrain.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
La loi n
o
109/1996 a établi le cadre législatif du fonctionnement des sociétés coopératives. Concernant leur patrimoine, l’article 187 de la loi disposait
:
«
Les terrains dont l’usage a été gratuitement transféré pour une durée indéterminée aux sociétés coopératives afin que ces dernières construisent des immeubles pour leurs activités, demeurent en leur possession, dans les mêmes conditions, aussi longtemps que le droit de propriété sur ces immeubles subsiste dans leur patrimoine.
»
La loi n
o
1/2005, qui a remplacé la loi n
o
109/1996, a maintenu le statut des sociétés coopératives ainsi que leur droit d’usage gratuit des terrains occupés par les constructions leur appartenant.
L’article 494 du code civil précise que si les constructions ont été faites par un tiers de bonne foi avec des matériaux lui appartenant, le propriétaire du fonds devient propriétaire des constructions et peut, à son choix, rembourser au tiers, soit une somme égale à celle dont le fonds a augmenté de valeur, soit le coût des matériaux et le prix de la main-d’œuvre.
La doctrine et la jurisprudence s’accordent à dire que ce choix est laissé à la libre appréciation du propriétaire du fonds qui peut opter pour la somme la plus basse (voir, par exemple, Liviu
Pop,
Drept civil. Drepturile reale principale
, éd. Lumina Lex, Bucarest, 1996, p.
250).
GRIEF
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention, la requérante se plaint d’avoir été privée illégalement de ses biens qui ont été abusivement inclus dans le domaine public local.
1.
Y a-t-il eu une ingérence dans le droit de la requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, en raison de l’inscription de plusieurs de ses espaces commerciaux sur la liste des biens appartenant au domaine public local de la commune d’Otopeni
?
2.
Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle prévue par la loi et conforme aux exigences de proportionnalité requises par l’article 1 du Protocole n
o
1
? En outre, les solutions différentes adoptées dans le cas des immeubles de Cornetu et de Bragadiru, posent-elles un problème sur le terrain de la clarté et de la cohérence dans l’application de la législation pertinente
?
3.
La requérante avait-elle à sa disposition un recours interne effectif au sens de l’article 35 § 1 de la Convention
pour remédier à cette situation
?