ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2006

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie 2001 la Tribunalul Dolj, F. Dolj, în temeiul Legii nr. 10/2001, a cerut instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâta Primăria municipiului Craiova să-i restituie în natură terenul rămas liber din imobilul situat în Craiova care a fost expropriat în 1968 iar pentru terenul utilizat și construcțiile demolate să-i fie acordate despăgubiri prin echivalent conform legii. Reclamanta a motivat că deși a notificat-o pe pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul menționat, aceasta nu s-a pronunțat în nici un fel asupra notificării, astfel că, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001 este îndreptățită să se adreseze instanței de judecată pentru soluționarea cererii sale.

Prin sentința nr. 417 din 3 octombrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 10705/2001, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F. Dolj, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Dolj, Primăria municipiului Craiova și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală către reclamantă, în valoare de 25.589.310.000 lei pentru terenul în suprafață de 19.430 mp din Craiova. Curtea de Apel, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, prin decizia nr. 3795 din 15 noiembrie 2004, a admis apelul declarat de D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentat al Statului Român împotriva sentinței civile nr. 417 din 3 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj.

A schimbat în parte sentința în sensul că valoarea măsurilor reparatorii acordate reclamantei este de 25.342.314.600 lei, în loc de 25.589.310.000 lei. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelurile declarate de reclamanta F. Dolj și Consiliul Local prin Primar împotriva aceleiași sentințe. Instanța de apel a constatat că instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 care prevede că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobil, teren și construcții, care nu se poate restitui în natură și cum în speță s-a făcut dovada că reclamanta a primit la data exproprierii despăgubiri pentru teren, art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 este incident.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanta F. Dolj și pârâții Consiliul local al municipiului Craiova prin primar și D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta F. Dolj a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul neacordării măsurilor reparatorii și pentru construcțiile aflate pe terenul expropriat întrucât a făcut dovada, cu contractul de donație, atât a dreptului de proprietate asupra terenului cât și a construcțiilor aflate pe acesta. Reclamanta a susținut că din chiar decretul de expropriere rezultă indirect că aceste construcții au fost demolate în vederea realizării scopului exproprierii, edificarea ansamblului de locuințe Piața – Gării Craiova.

A solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul acordării măsurilor reparatorii și pentru construcțiile aflate pe teren, valoarea acestor măsuri fiind, potrivit expertizei întocmite în cauză, de 26.972.794.600 lei. Pârâta D.G.F.P Dolj prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită și că în speță nu a făcut dovada că este succesoarea U.R.C.C. Oltenia. S-a mai susținut că în lipsa unei adrese oficiale de la Oficiul Registrului Comerțului nu se poate reține, doar în baza prevederilor Legii nr. 109/1996, că reclamanta nu ar fi societate comercială pentru a nu-i fi aplicabil art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că acțiunea a fost prematur introdusă, fiind promovată înainte de a fi soluționată notificarea și că măsurile reparatorii prin echivalent au fost greșit calculate întrucât acțiunea a fost introdusă înainte de apariția actului normativ care stabilea criteriile de evaluare.

S-a susținut că la evaluarea terenului pentru care se presupune că se datorează măsuri reparatorii s-au avut în vedere dispozițiile dreptului comun, invocându-se că expertiza s-a întocmit anterior apariției Ordinului nr. 4/24.555 al BNR și Institutului Național de Statistică privind cursul oficial leu/dolar SUA în perioada 1945-1989 aplicabil în materia Legii nr.10/2001 dar că la evaluarea sumei de bani primită cu titlu de despăgubiri la data exproprierii s-a avut în vedere totuși acest act normativ considerat aplicabil, ajungându-se astfel la un calcul greșit al sumei care urmează să reprezinte măsurile reparatorii prin echivalent. Pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova , prin motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 4, 9 și 10 C. proc.

civ., a susținut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită să solicite restituirea unui imobil prin procedura specială de retrocedare instituită prin Legea nr. 10/2001, că aceasta nu a făcut dovada proprietății și a faptului că este una și aceeași persoană juridică cu cooperativa O. și că instanțele și-au depășit atribuțiile, în sensul că au dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare, pentru imobilul notificat, fără ca în dosarul de notificare să fie emisă o dispoziție în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și că în conformitate cu art. 24 alin. (7) și (8) din lege instanțele de judecată sunt investite să judece contestațiile la dispozițiile emise de către persoana juridică deținătoare a imobilului notificat și că astfel, în virtutea rolului lor activ, instanțele de judecată au posibilitatea să analizeze dacă dosarul de notificare e complet din punct de vedere al actelor depuse și să oblige unitatea deținătoare să emită o dispoziție în conformitate cu dispozițiile legale.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed. Cu privire la critica recurentei-reclamante conform căreia decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul neacordării măsurilor reparatorii pentru construcțiile aflate pe terenul expropriat este de reținut că prin Decretul nr. 1090 din 21 noiembrie 1968 al fostului Consiliu de Stat al RSR s-au expropriat și s-au trecut în proprietatea statului, dându-se în administrarea Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Craiova terenurile în suprafață de 21.277 mp împreună cu construcțiile aferente în suprafață de 39,45 mp situate în municipiul Craiova, jud. Dolj, identificate potrivit planului de situație anexat, proprietatea celor prevăzuți în tabelul anexă, parte integrantă din decret.

În tabelul anexă construcțiile în suprafață de 39,45 mp, singurele despre care se menționează în decret, apar ca fiind expropriate de la S.C. și C.S. împreună cu o suprafață de teren de 22 mp (poziția 1), în timp ce terenul în suprafață de 19.430 mp, fără nici un fel de construcții, apare ca fiind expropriat de la autoarea reclamantei, U.J.C.C. Dolj (filele 63 – 65 dosar nr. 10705/2001 al Tribunalului Dolj). Astfel, în mod corect instanța de fond, prin sentința confirmată de instanța de apel a constatat că reclamantei i-a fost expropriat numai terenul în suprafața de 19.430 mp, fără nici un fel de construcție, acordându-i măsuri reparatorii în echivalent numai pentru acesta.

Chiar dacă în actul de proprietate al autoarei reclamantei, respectiv contractul de donație încheiat în 1963, era menționată o construcție în suprafață de 144 mp, la data exproprierii construcția nu mai exista fizic, acesta fiind și motivul pentru care nu apare în decretul de expropriere și în listele anexă la decret și cum în cauză reclamanta nu a făcut nici o altă dovadă în sensul existenței pe teren a construcției la data exproprierii, criticile recurentei-reclamante vizând acest aspect fiind nefondate. Criticile recurenților-pârâți în sensul că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001 și că nu a făcut dovada calității de succesoare a fostei U.R.C.C..

Oltenia sunt, de asemenea, nefondate. Dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu a fost dovedit cu contractul autentificat la 5 iunie 1963 și transcris în registrul de publicitate imobiliară sub nr. 199 din 5 iulie 1963 prin care U.C.C.C. (C.E.N.T.R.O.C.O.O.P.) a donat U.R.C.C. Oltenia devenită ulterior U.J.C.C. Dolj imobilul situat în Craiova, compus din teren în suprafață de 19.430 mp și construcții-clădire. De la data exproprierii U.J.C.C. Dolj, ca structură organizatorică județeană în cadrul cooperativei de consum, cu personalitate juridică proprie, a existat neîntrerupt până la apariția Legii nr. 109/1996, incluzând și cooperativele de credit din județ.

Conform art. 1 și art. 2 ale Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, a ctivitatea de bază a cooperației de consum și a cooperației de credit se desfășoară prin cooperative de consum și cooperative de credit, bănci populare iar organizațiile cooperației de consum și ale cooperației de credit sunt asociații autonome, apolitice și neguvernamentale, al căror scop principal este organizarea de activități bazate pe principiul întrajutorării membrilor lor. Totodată, potrivit art. 190 al acestei legi, F. sunt succesoare de drept ale uniunilor județene ale cooperativelor de consum și de credit. În consecință, reclamanta este succesoarea în drepturi a persoanei juridice căreia i s-a donat imobilul în litigiu prin contractul de donație încheiat în 1963 și, astfel fiind, are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001.

S usținerea intimatei-pârâte D G F P Dolj pentru M F P că în lipsa unei adrese oficiale de la Oficiul Registrului Comerțului nu se poate reține, doar în baza prevederilor Legii nr. 109/1996, că reclamanta nu ar fi societate comercială pentru a nu-i fi aplicabil art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este nefondată în raport cu art. 1-14 din Legea nr. 109/1996, art. 6 definind cooperativele de consum ca asociații de persoane fizice, constituite în mod liber, fără nici un fel de discriminare de naționalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenență politică, avere, origine socială sau sex, putând fi membru cooperator orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, are capacitate de exercițiu, domiciliază în raza de activitate a cooperativei de consum, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv și statutul acesteia și a subscris cel puțin o parte socială (art. 11). Referitor la susținerea recurenților conform căreia acțiunea a fost prematur introdusă și că instanțele nu se puteau pronunța asupra măsurilor reparatorii ci puteau numai obliga unitatea deținătoare să emită o decizie/dispoziție în conformitate cu dispozițiile legale sunt de reținut următoarele: Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe,

prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. În conformitate cu art. 24 alin. (1) din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut în articolul menționat, să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. În speță, de la data când Primăriei municipiului Craiova i-au fost comunicate notificările, 25 iunie 2001 și data înregistrării acțiunii introductive, 25 septembrie 2001 s-au scurs mai mult de 60 de zile, termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind depășit.

Cum procedura administrativă este obligatorie pentru ambele părți: obligația fostului proprietar sau a moștenitorului acestuia (în speță a succesorului în drepturi) fiind de a formula notificarea iar obligația unității notificate fiind aceea de a o soluționa în termenul prevăzut de lege, termenul în care unitatea deținătoare are obligația să răspundă la notificare, este imperativ și nu de recomandare. Altfel, s-ar ajunge la nesocotirea finalității legii și s-ar amâna fără termen rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, ignorându-se dreptul la reparație, rezultând cu evidență că, în speță, reclamanta nu putea fi obligată să aștepte o perioadă de timp nedeterminată pentru soluționarea notificării.

Pentru aceste temeiuri, criticile recurenților în sensul că instanțele și-au depășit atribuțiile, în sensul că au dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare, pentru imobilul notificat, fără ca în dosarul de notificare să fie emisă o dispoziție în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și că în conformitate cu art. 24 alin. (7) și (8) din lege instanțele de judecată sunt investite să judece contestațiile la dispozițiile emise de către persoana juridică deținătoare a imobilului notificat, având doar posibilitatea să analizeze dacă dosarul de notificare e complet din punct de vedere al actelor depuse și să oblige unitatea deținătoare să emită o dispoziție în conformitate cu dispozițiile legale sunt nefondate.

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 atunci când a constatat că acțiunea reclamantei este admisibilă și a încuviințat administrarea unei expertize pentru a se stabili valoarea imobilului în litigiu (clădire și teren), în sarcina pârâților subzistând obligația ce derivă din lege, de a-i acorda reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent în cuantumul valorii astfel stabilite prin expertiză și de a urma procedura stabilită de lege ulterior îndeplinirii acestei obligații, necesitatea efectuării unei evaluări care să stabilească valoarea imobilului fiind o obligație ce rezultă imperativ din lege. Nici criticile vizând modul de calcul al măsurilor reparatorii nu sunt fondate.

În raportul de expertiză administrat în faza procesuală a fondului în iulie 2003, expertul precizează că evaluarea terenului s-a făcut în baza Buletinului Documentar Expertiză Tehnică nr. 64/1996 (filele 73 – 77 din dosarul nr. 10705/2001 al Tribunalului Dolj), stabilindu-i valoarea la 25.589.310.000 lei, Ordinul nr. 4 din 5 august 2003 al BNR și Institutului Național de Statistică nr. 24555/2003 fiind publicat în M. Of. nr. 576 din 12 august 2003, ulterior efectuării expertizei. În faza procesuală a apelului, instanța de control judiciar a dispus completarea raportului de expertiză administrat la fond cu o variantă în care din valoarea totală a despăgubirilor să se deducă valoarea despăgubirilor primite de reclamantă (fila 28 din dosarul nr. 5126/2003 al Curții de Apel Craiova).

Expertul a stabilit, conformându-se măsurii dispuse de instanță, că valoarea actualizată a despăgubirilor primite de reclamantă la data exproprierii, este de 246.995.400 lei, calculul făcându-se în baza Ordinului comun nr. 4/2003 al BNR și Institutului Național de Statistică nr. 24555/2003 (fila 38 din dosarul nr. 5126/2003 al Curții de Apel Craiova).

Această valoare menționată în completarea la raportul de expertiză depus la dosar la 1 septembrie 2004 nu a fost contestată de nici una din părți, prezente la termenul din 6 septembrie 2004 prin reprezentanții lor legali, iar instanța de apel în mod corect și-a însușit valoarea astfel stabilită, ca fiind în concordanță cu dispozițiile legale redate, constatând că măsurile reparatorii prin echivalent ce i se cuvin reclamantei sunt în cuantum de 25.342.314.600 lei așa încât susținerile din recurs referitoare la un pretins calcul eronat al acestora nu pot fi primite (filele 35 -36 și 39 din dosarul nr. 5126/2003 al Curții de Apel Craiova). Față de considerentele ce preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamanta F. Dolj și de pârâții Consiliul local al municipiului Craiova prin primar și D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 3795 din 15 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2006.