ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 septembrie

2001 la Tribunalul Dolj, F. Dolj, în temeiul Legii nr. 10/2001, a cerut

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâta

Primăria municipiului Craiova să-i restituie în natură terenul rămas liber din

imobilul situat în Craiova care a fost expropriat în 1968 iar pentru terenul utilizat

și construcțiile demolate să-i fie acordate despăgubiri prin echivalent conform

legii.

Reclamanta a motivat că deși a notificat-o pe pârâtă

în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul menționat, aceasta nu s-a

pronunțat în nici un fel asupra notificării, astfel că, în conformitate cu art.

24 din Legea nr. 10/2001 este îndreptățită să se adreseze instanței de judecată

pentru soluționarea cererii sale.

Prin sentința nr. 417 din 3 octombrie 2003 pronunțată

în dosarul nr. 10705/2001, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta F. Dolj, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local

al municipiului Dolj, Primăria municipiului Craiova și statul român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent sub formă de titluri de valoare nominală către reclamantă, în

valoare de 25.589.310.000 lei pentru terenul în suprafață de 19.430 mp din

Craiova.

Curtea de Apel, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie, prin decizia nr. 3795 din 15 noiembrie 2004,

a admis apelul declarat de D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice

ca reprezentat al Statului Român împotriva sentinței civile nr. 417 din 3

octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj.

A schimbat în parte sentința în sensul că valoarea

măsurilor reparatorii acordate reclamantei este de 25.342.314.600 lei, în loc

de 25.589.310.000 lei.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A respins apelurile declarate de reclamanta F. Dolj și

Consiliul Local prin Primar împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond nu a

aplicat dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 care prevede că

valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea

valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru

construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobil, teren și

construcții, care nu se poate restitui în natură și cum în speță s-a făcut

dovada că reclamanta a primit la data exproprierii despăgubiri pentru teren,

art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 este incident.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanta

F. Dolj și pârâții Consiliul local al municipiului Craiova prin primar și

D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta F.

Dolj a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub

aspectul neacordării măsurilor reparatorii și pentru construcțiile aflate pe

terenul expropriat întrucât a făcut dovada, cu contractul de donație, atât a dreptului

de proprietate asupra terenului cât și a construcțiilor aflate pe acesta.

Reclamanta a susținut că din chiar decretul de expropriere rezultă indirect că

aceste construcții au fost demolate în vederea realizării scopului exproprierii,

edificarea ansamblului de locuințe Piața – Gării Craiova. A solicitat admiterea

recursului și modificarea deciziei atacate în sensul acordării măsurilor

reparatorii și pentru construcțiile aflate pe teren, valoarea acestor măsuri

fiind, potrivit expertizei întocmite în cauză, de 26.972.794.600 lei.

Pârâta D.G.F.P Dolj prin Ministerul Finanțelor Publice

a susținut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită și că în

speță nu a făcut dovada că este succesoarea U.R.C.C. Oltenia. S-a mai susținut

că în lipsa unei adrese oficiale de la Oficiul Registrului Comerțului nu se

poate reține, doar în baza prevederilor Legii nr. 109/1996, că reclamanta nu ar

fi societate comercială pentru a nu-i fi aplicabil art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, că acțiunea a fost prematur introdusă, fiind promovată înainte de

a fi soluționată notificarea și că măsurile reparatorii prin echivalent au fost

greșit calculate întrucât acțiunea a fost introdusă înainte de apariția actului

normativ care stabilea criteriile de evaluare. S-a susținut că la evaluarea

terenului pentru care se presupune că se datorează măsuri reparatorii s-au avut

în vedere dispozițiile dreptului comun, invocându-se că expertiza s-a întocmit

anterior apariției Ordinului nr. 4/24.555 al BNR și Institutului Național de

Statistică privind cursul oficial leu/dolar SUA în perioada 1945-1989 aplicabil

în materia Legii nr.10/2001 dar că la evaluarea sumei de bani primită cu titlu

de despăgubiri la data exproprierii s-a avut în vedere totuși acest act

normativ considerat aplicabil, ajungându-se astfel la un calcul greșit al sumei

care urmează să reprezinte măsurile reparatorii prin echivalent.

Pârâtul Consiliul local al municipiului Craiova , prin

motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 4, 9 și 10 C. proc. civ., a

susținut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită să solicite

restituirea unui imobil prin procedura specială de retrocedare instituită prin

Legea nr. 10/2001, că aceasta nu a făcut dovada proprietății și a faptului că

este una și aceeași persoană juridică cu cooperativa O. și că instanțele și-au

depășit atribuțiile, în sensul că au dispus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, sub formă de titluri de valoare, pentru imobilul notificat,

fără ca în dosarul de notificare să fie emisă o dispoziție în conformitate cu

prevederile Legii nr. 10/2001 și că în conformitate cu art. 24 alin. (7) și (8)

din lege instanțele de judecată sunt investite să judece contestațiile la

dispozițiile emise de către persoana juridică deținătoare a imobilului

notificat și că astfel, în virtutea rolului lor activ, instanțele de judecată

au posibilitatea să analizeze dacă dosarul de notificare e complet din punct de

vedere al actelor depuse și să oblige unitatea deținătoare să emită o

dispoziție în conformitate cu dispozițiile legale.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care

succed.

Cu privire la critica recurentei-reclamante conform

căreia decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul

neacordării măsurilor reparatorii pentru construcțiile aflate pe terenul

expropriat este de reținut că prin Decretul nr. 1090 din 21 noiembrie 1968 al

fostului Consiliu de Stat al RSR s-au expropriat și s-au trecut în proprietatea

statului, dându-se în administrarea Comitetului executiv al Consiliului popular

al municipiului Craiova terenurile în suprafață de 21.277 mp împreună cu

construcțiile aferente în suprafață de 39,45 mp situate în municipiul Craiova,

jud. Dolj, identificate potrivit planului de situație anexat, proprietatea

celor prevăzuți în tabelul anexă, parte integrantă din decret. În tabelul anexă

construcțiile în suprafață de 39,45 mp, singurele despre care se menționează în

decret, apar ca fiind expropriate de la S.C. și C.S. împreună cu o suprafață de

teren de 22 mp (poziția 1), în timp ce terenul în suprafață de 19.430 mp, fără

nici un fel de construcții, apare ca fiind expropriat de la autoarea

reclamantei, U.J.C.C. Dolj (filele 63 – 65 dosar nr. 10705/2001 al Tribunalului

Dolj).

Astfel, în mod corect instanța de fond, prin sentința

confirmată de instanța de apel a constatat că reclamantei i-a fost expropriat

numai terenul în suprafața de 19.430 mp, fără nici un fel de construcție,

acordându-i măsuri reparatorii în echivalent numai pentru acesta. Chiar dacă în

actul de proprietate al autoarei reclamantei, respectiv contractul de donație

încheiat în 1963, era menționată o construcție în suprafață de 144 mp, la data

exproprierii construcția nu mai exista fizic, acesta fiind și motivul pentru

care nu apare în decretul de expropriere și în listele anexă la decret și cum

în cauză reclamanta nu a făcut nici o altă dovadă în sensul existenței pe teren

a construcției la data exproprierii, criticile recurentei-reclamante vizând

acest aspect fiind nefondate.

Criticile recurenților-pârâți în sensul că reclamanta

nu are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001 și că

nu a făcut dovada calității de succesoare a fostei U.R.C.C.. Oltenia sunt, de

asemenea, nefondate.

Dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului

în litigiu a fost dovedit cu contractul autentificat la 5 iunie 1963 și

transcris în registrul de publicitate imobiliară sub nr. 199 din 5 iulie 1963

prin care U.C.C.C. (C.E.N.T.R.O.C.O.O.P.) a donat U.R.C.C. Oltenia devenită

ulterior U.J.C.C. Dolj imobilul situat în Craiova, compus din teren în

suprafață de 19.430 mp și construcții-clădire.

De la data exproprierii U.J.C.C. Dolj, ca structură

organizatorică județeană în cadrul cooperativei de consum, cu personalitate

juridică proprie, a existat neîntrerupt până la apariția Legii nr. 109/1996,

incluzând și cooperativele de credit din județ.

Conform art. 1 și art. 2 ale Legii nr. 109/1996

privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, a

ctivitatea de bază a cooperației de consum și a cooperației

de credit se desfășoară prin cooperative de consum și cooperative de credit,

bănci populare iar organizațiile cooperației de consum și ale cooperației de

credit sunt asociații autonome, apolitice și neguvernamentale, al căror scop

principal este organizarea de activități bazate pe principiul întrajutorării

membrilor lor. Totodată, potrivit art. 190 al acestei legi, F. sunt succesoare

de drept ale uniunilor județene ale cooperativelor de consum și de credit. În

consecință, reclamanta este succesoarea în drepturi a persoanei juridice căreia

i s-a donat imobilul în litigiu prin contractul de donație încheiat în 1963 și,

astfel fiind, are calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001.

S

usținerea

intimatei-pârâte D G F P Dolj pentru M F P că în lipsa unei adrese oficiale de

la Oficiul Registrului Comerțului nu se poate reține, doar în baza prevederilor

Legii nr. 109/1996, că reclamanta nu ar fi societate comercială pentru a nu-i

fi aplicabil art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este nefondată

în raport cu art. 1-14 din Legea nr. 109/1996, art. 6

definind cooperativele de consum ca asociații de persoane fizice, constituite

în mod liber, fără nici un fel de discriminare de naționalitate, origine

etnică, limbă, religie, apartenență politică, avere, origine socială sau sex,

putând fi membru cooperator orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani,

are capacitate de exercițiu, domiciliază în raza de activitate a cooperativei

de consum, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv și statutul

acesteia și a subscris cel puțin o parte socială (art. 11).

Referitor la susținerea recurenților

conform căreia acțiunea a fost prematur introdusă și că instanțele nu se puteau

pronunța asupra măsurilor reparatorii ci puteau numai obliga unitatea

deținătoare să emită

o decizie/dispoziție

în conformitate cu dispozițiile legale sunt de reținut următoarele:

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după

caz, de la depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe, prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii de restituire

în natură.

În conformitate cu art. 24 alin. (1) din

lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este

obligat, în termenul prevăzut în articolul menționat, să facă persoanei

îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului.

În speță,

de la data când Primăriei municipiului Craiova i-au fost comunicate

notificările, 25 iunie 2001 și data înregistrării acțiunii introductive, 25

septembrie 2001 s-au scurs mai mult de 60 de zile, termenul prevăzut de art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind depășit.

Cum procedura administrativă este obligatorie pentru

ambele părți: obligația fostului proprietar sau a moștenitorului acestuia (în

speță a succesorului în drepturi) fiind de a formula notificarea iar obligația

unității notificate fiind aceea de a o soluționa în termenul prevăzut de lege,

termenul în care unitatea deținătoare are obligația să

răspundă la notificare, este imperativ și nu de recomandare. Altfel, s-ar

ajunge la nesocotirea finalității legii și s-ar amâna fără termen rezolvarea

echitabilă a retrocedării imobilelor sau, după caz, procedura acordării de

despăgubiri, ignorându-se dreptul la reparație, rezultând cu evidență că, în

speță,

reclamanta nu putea fi obligată să aștepte o perioadă de timp

nedeterminată pentru soluționarea notificării.

Pentru aceste temeiuri, criticile recurenților în

sensul că instanțele

și-au

depășit atribuțiile, în sensul că au dispus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, sub formă de titluri de valoare, pentru imobilul notificat,

fără ca în dosarul de notificare să fie emisă o dispoziție în conformitate cu

prevederile Legii nr. 10/2001 și că în conformitate cu art. 24 alin. (7) și (8)

din lege instanțele de judecată sunt investite să judece contestațiile la

dispozițiile emise de către persoana juridică deținătoare a imobilului

notificat, având doar posibilitatea să analizeze dacă dosarul de notificare e

complet din punct de vedere al actelor depuse și să oblige unitatea deținătoare

să emită o dispoziție în conformitate cu dispozițiile legale sunt nefondate.

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 atunci când a constatat că acțiunea reclamantei

este admisibilă și a încuviințat administrarea unei expertize pentru a se

stabili valoarea imobilului în litigiu (clădire și teren), în sarcina pârâților

subzistând obligația ce derivă din lege, de a-i acorda reclamantei măsuri

reparatorii prin echivalent în cuantumul valorii astfel stabilite prin

expertiză și de a urma procedura stabilită de lege ulterior îndeplinirii

acestei obligații, necesitatea efectuării unei evaluări care să stabilească

valoarea imobilului fiind o obligație ce rezultă imperativ din lege.

Nici criticile vizând modul de calcul al măsurilor

reparatorii nu sunt fondate.

În raportul de expertiză administrat în faza

procesuală a fondului în iulie 2003, expertul precizează că evaluarea terenului

s-a făcut în baza Buletinului Documentar Expertiză Tehnică nr. 64/1996 (filele

73 – 77 din dosarul nr. 10705/2001 al Tribunalului Dolj), stabilindu-i valoarea

la 25.589.310.000 lei, Ordinul nr. 4 din 5 august 2003 al BNR și Institutului

Național de Statistică nr. 24555/2003 fiind publicat în M. Of.

nr. 576 din 12 august 2003, ulterior efectuării

expertizei.

În faza procesuală a apelului, instanța de control

judiciar a dispus completarea raportului de expertiză administrat la fond cu o

variantă în care din valoarea totală a despăgubirilor să se deducă valoarea

despăgubirilor primite de reclamantă (fila 28 din dosarul nr. 5126/2003 al

Curții de Apel Craiova).

Expertul a stabilit, conformându-se măsurii dispuse de

instanță, că valoarea actualizată a despăgubirilor primite de reclamantă la

data exproprierii, este de 246.995.400 lei, calculul făcându-se în baza

Ordinului comun nr. 4/2003 al BNR și Institutului Național de Statistică nr. 24555/2003

(fila 38 din dosarul nr. 5126/2003 al Curții de Apel Craiova).

Această valoare menționată în completarea la raportul

de expertiză depus la dosar la 1 septembrie 2004 nu a fost contestată de nici

una din părți, prezente la termenul din 6 septembrie 2004 prin reprezentanții

lor legali, iar instanța de apel în mod corect și-a însușit valoarea astfel

stabilită, ca fiind în concordanță cu dispozițiile legale redate, constatând că

măsurile reparatorii prin echivalent ce i se cuvin reclamantei sunt în cuantum

de 25.342.314.600 lei așa încât susținerile din recurs referitoare la un pretins

calcul eronat al acestora nu pot fi primite (filele 35 -36 și 39 din dosarul

nr. 5126/2003 al Curții de Apel Craiova).

Față de considerentele ce preced, se constată că

decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamanta F. Dolj

și de pârâții Consiliul local al municipiului Craiova prin primar și D.G.F.P. Dolj

pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 3795 din 15

noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2006.