CtEDO 26.06.2012 Auto

NICOLAE v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
26.06.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NICOLAE v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 2175/05 Ion NICOLAE împotriva României depusă la 30 decembrie 2004 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ion Nicolae, este un național român care s-a născut în 1969 și trăiește în Râmnicu Vâlcea. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 septembrie 2003, Serviciul Național Anti-Corrupție (“PAN”) a început o anchetă penală împotriva reclamantului și a altor trei persoane pentru fraudă, falsificare și folosirea documentelor falsificate. În aceeași zi, el a fost invitat la sediul PAN și arestat. În a doua zi, NAP a solicitat Curtea județului Gorj să încarce reclamantul și celelalte trei acuzate în custodie timp de douăzeci de zile. În hotărârea sa interlocutivă din 9 septembrie 2003, Curtea județului Gorj a declarat că există dovezi în dosarul că reclamantul a comis infracțiunile. Detenția sa preliminară a fost prelungită în mod regulat de hotărârile interlocutive ale Curții din Gorj până la 10 ianuarie 2005. Reclamantul a depus apeluri împotriva hotărârilor interlocutive; toate apelurile au fost respinse prin hotărâri finale ale Curții de Apel Craiova. Prin hotărârea interlocutivă din 2 octombrie 2003, județul Gorj Tribunalul a prelungit detenția reclamantului din cauza faptului că „a existat dovezi că acuzații au comis infracțiunile reținute în acuzația lor”. La 9 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a susținut hotărârea, respingând recursul depus de inculpați. De asemenea, a declarat că dovezile din dosar au dovedit că acuzații au comis infracțiunile. La 31 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii interlocutive care și-a prelungit deținerea, indicând ca un singur motiv necesitatea de a administra dovezi suplimentare, fără a face trimitere la nicio piesă concretă de probă. La 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelurile depuse de inculpați care susțin că prelungirea deținerii de către instanța județului a fost justificată de valoarea ridicată a prejudecății cauzate de infractori și de „ modul în care ei au comis infracțiunile prin acordarea ilegală a creditelor bancare”. Principalul motiv prevăzut de Curtea județului Gorj și Craiova Curtea de Apel pentru justificarea detenției reclamantului în hotărârile interlocutorii din 23 decembrie 2003 și, respectiv, din 12 ianuarie 2004, a fost faptul că instanța nu a auzit încă acuzații. același motiv a fost menționat în hotărârile interlocutive din 13 ianuarie, 12 februarie, 25 martie, 8 aprilie și 6 mai 2004. La 24 iunie 2004, Curtea județului Gorj a decis să înlocuiască detenția infractorilor cu obligația de a nu părăsi țara. Curtea a susținut că acuzații nu au încercat să obstrucționeze cursul justiției de la începutul anchetei penale. Acesta a concluzionat că riscul de a influența potențiale martori după aproape un an a scăzut considerabil. Apelul depus de procuror a fost permis de Curtea Craiova de apel la 28 iunie 2004, din cauza faptului că acuzații au putut încă influența martorii. Principalul motiv invocat de Curtea județului Gorj pentru a justifica detenția reclamantului pentru următoarele cinci luni, între 8 iulie și 11 noiembrie 2004 a fost faptul că instanța de apel a decis că prelungirea detenției reclamantului era necesară fără a furniza motive suplimentare. La 11 noiembrie 2004, Curtea județului Gorj a decis din nou să înlocuiască detenția reclamantului cu obligația de a nu părăsi țara deținând că concluziile unui raport tehnic susțin îndoieli cu privire la vina reclamantului. Procurorul a depus un recurs susținând că concluziile raportului nu au fost relevante fără să examineze toate dovezile împotriva reclamantului. La 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a permis apelul procurorului, judecând că primul instanța de judecată a constatat că motivele care justificaseră până în prezent detenția anterioară s-au schimbat. Singurul motiv pentru menținerea deținerii a fost necesitatea de a examina mai multe dovezi, deoarece concluziile raportului de experți au fost în contradicție cu alte elemente de probă. La 6 decembrie 2004, reclamantul a depus o cerere de înlăturare a cauzei sale către o altă instanță. Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a acordat cererea de înlăturare a cauzei la Curtea de județul Sibiu. La 5 ianuarie 2005, Curtea de județ Sibiu a hotărât să mențină deținerea reclamantului doar din cauza faptului că motivele care i-au justificat motivul nu a furnizat niciun motiv suplimentar. Reclamantul a depus un recurs ce a cerut eliberarea sa din detenție din cauza faptului că un raport criminalist a declarat că condiția sa fizică impune intervenții chirurgicale. La 10 ianuarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a permis apelul său și a ordonat eliberarea sa din închisoare, din cauza faptului că noi dovezi din dosar, în special un raport contabil, nu au dezvăluit nicio vinovăție în legătură cu infracțiunile din cauza sa. La 27 iulie 2007, Tribunalul județului Sibiu a ordonat achitarea reclamantului în ceea ce privește toate acuzațiile din cauza lipsei unui element al infracțiunilor. Hotărârea a devenit finală la 12 februarie 2010, când Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul împotriva acesteia. Dispozițiile interne relevante ale Codului de Procedură Penală din România (CCP) privind detenția pre judecătorească sunt prevăzute în cazul Riccardi c. România (nr. 3048/04, §§ 42-43, 3 aprilie 2012). Dispoziții relevante privind presupunerea de inocence Dispozițiile relevante ale Constituției Române privind presupunerea inocenței în vigoare la momentul respectiv sunt formulate după cum urmează: art. 23 [...] (8) O persoană este considerată nevinovat în așteptarea condamnării finale a instanței.” Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penal Română în vigoare la momentul respectiv sunt formulate după cum urmează: art. 66 „(1) Persoana acuzată sau acuzată de o infracțiune penală nu trebuie să-și dovedească nevinovăția. (2) În cazul în care dovezile sunt aduse dovezi care dovedește vinovăția unei persoane, acuzatul sau persoana acuzată de o infracțiune penală are dreptul de a respinge dovezile.” Considerând în fondul articolului 5 § 3 din Convenție, reclamantul se plâng că durata deținerii anterioare a acestuia a depășit un timp rezonabil și că motivele furnizate de instanțele interne pentru a justifica prelungirea măsurii de detenție au fost de tip standard, nu se concentrează asupra cazului său individual. 2 din Convenție, el se plânge că judecătorii care au examinat legalitatea detenției anterioare judecătorului și-au judecat cazul cu privire la fondul, făcând declarații care reflectă opinia că a fost vinovat. În conformitate cu art. 3 din Convenție, el susține că la 8 septembrie 2003 el a dat o declarație scrisă înainte de a fi informat despre acuzațiile împotriva lui și în absența unui avocat. El susține, de asemenea, că nu are timp și suficiente informații pentru a pregăti apărarea. 3 din Convenție? Autoritățile se bazează pe „folosințe relevante și suficiente” pentru detenția continuată a reclamantului? Principiul presunției de nevinovăție a fost garantat prin art. 2 din Convenția în acest caz, având în vedere declarațiile instanțelor interne în hotărârile lor interlocutorii din 9 septembrie și 2 octombrie 2003 și deciziile finale din 9 Octombrie și 8 decembrie 2003 și 15 noiembrie 2004?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă