ARAVANTINOS c. GRÈCE

Publicat pe 24 iunie 2024 SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 3922/19 Vasileios ARAVINOS împotriva Greciei introdusă la 10 ianuarie 2019, comunicată la 3 iunie 2024 DE L În 2005, reclamantul a introdus o acțiune de despăgubire în fața Curții Speciale pentru soluționarea litigiilor legate de remunerarea magistraților (Curtea Specială), susținând că salariul său a fost calculat în mod eronat. 174/2007 din 19 decembrie 2007, Curtea Specială i-a dat dreptul reclamantului și a trimis cauza Tribunalului Administrativ de Primă Instană de Primă Instană (judecată 41/2011 din 31 ianuarie 2011). Acesta din urmă a contestat în apel suma alocată. 743/2015 din 24 februarie 2015, Curtea Administrativă de Primă Instanță a redus suma prin aplicarea în mod diferit a normelor privind prescrierea și dobânda moratorie.

Prin recursul său în casare, reclamantul a susținut că instanța administrativă de apel ar fi trebuit să urmeze jurisprudența Curții Speciale cu privire la termenul de prescripție și la valoarea dobânzilor moratorii Prin hotărârea nr. 1496/2018 din 13 iulie 2018, Consiliul de Stat a respins ca inadmisibile mijloacele de casare prin aplicarea articolului 53 alineatul (3) din Decretul nr. 18/1989 (astfel cum a fost stabilit prin art. 12 alineatul (1) din Legea nr. 3900/2010).

jurisprudența invocată de reclamant pentru a stabili încălcarea hotărârii atacate cu o jurisprudență bine stabilită a Consiliului de Stat privind o chestiune juridică diferită, (b) Curtea Specială nu este o instanță supremă, reclamantul nu poate, prin urmare, să susțină că hotărârea atacată a încălcat o jurisprudență bine stabilită a Curții Speciale, (c) motivul de casare întemeiat pe calcularea incorectă a salariului său prin hotărârea atacată nu se referea la o chestiune juridică, ci contesta motivarea hotărârii atacate și aplicarea dispozițiilor relevante în cazul de față.

Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că Consiliul de Stat a făcut dovadă de formalism excesiv în aplicarea articolului 3 din Decretul nr. 18/1989, că condițiile de admisibilitate prevăzute de același articol constituie un obstacol nejustificat în calea dreptului de acces la o instanță și că instanțele administrative, prin faptul că nu au urmat în niciun fel Curtea Specială, au încălcat limitele competenței lor.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că dreptul său de proprietate a fost încălcat din cauza faptului, pe de o parte, că nu a fost judecat de judecătorul său natural Respingerea recursului reclamantului în fața Consiliului de Stat în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Legea nr. 3900/2010, astfel cum a fost aplicată în cazul său, a încălcat dreptul său de acces la o instanță în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție În special, părțile sunt invitate să argumenteze cu privire la respingerea celor două motive ale reclamantului referitoare, pe de o parte, la domeniul de aplicare al hotărârii nr. 216/2014 a Consiliului de Stat și la statutul Curții Speciale în calitate de instanță supremă și, pe de altă parte, la interpretarea laică a dispozițiilor referitoare la calcularea salariului reclamantului de către Curtea Administrativă de Apel.

A încălcat procedura în fața instanțelor administrative dreptul reclamantului de a fi ascultat de o instanță stabilită prin lege, garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție? În special, instanțele administrative au respectat limitele competenței lor Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islanda [GC], n 26374/18, § 213, 1 decembrie 2020 ; Sokourenko și Strygoun c. Ucraina , n 29458/04 și 29465/04, § 24, 20 iulie 2006) Dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost respectat în speță?

Publié le 24 juin 2024

TROISIÈME SECTION

Requête n o 3922/19 Vasileios ARAVANTINOS contre la Grèce introduite le 10 janvier 2019 communiquée le 3 juin 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le rejet pour irrecevabilité du pourvoi en cassation formé par le requérant devant le Conseil d’État concernant le calcul de son salaire en tant que magistrat près le Conseil d’État. Le requérant introduisit en 2005 un recours indemnitaire auprès de la Cour spéciale chargée de résoudre les litiges relatifs à la rémunération des magistrats (Cour spéciale) en alléguant que son salaire fut calculé de manière erronée. Par un arrêt n o 174/2007 du 19 décembre 2007, la Cour spéciale fit droit au requérant et renvoya l’affaire au tribunal administratif de première instance d’Athènes qui ordonna l’indemnisation du requérant (jugement n o 41/2011 du 31 janvier 2011). Ce dernier contesta en appel le montant alloué.

Par un arrêt n o 743/2015 du 24 février 2015, la cour administrative d’appel d’Athènes diminua davantage le montant en appliquant différemment les règles afférentes à la prescription et aux intérêts moratoires. Par son pourvoi en cassation, le requérant avança que la cour administrative d’appel aurait dû suivre la jurisprudence de la Cour spéciale sur le délai de prescription et le montant des intérêts moratoires et lui allouer une indemnisation plus élevée. Le requérant contesta aussi la façon dont la cour administrative d’appel avait interprété et appliqué les règles relatives au calcul de son salaire. Par un arrêt n o 1496/2018 du 13 juillet 2018, le Conseil d’État rejeta comme irrecevables les moyens de cassation en appliquant l’article 53 § 3 du décret n o 18/1989 (tel qu’amendé par l’article 12 § 1 de la loi n o 3900/2010).

Il jugea que : a) la jurisprudence invoquée par le requérant pour établir la contrariété de l’arrêt attaqué avec une jurisprudence bien établie du Conseil d’État concernait une question juridique différente, b) la Cour spéciale n’est pas une juridiction suprême, le requérant ne pouvant donc pas soutenir que l’arrêt attaqué contrariait une jurisprudence bien établie de la Cour spéciale, c) le moyen de cassation tiré du calcul erroné de son salaire par l’arrêt attaqué ne se rapportait pas à une question juridique, mais contestait la motivation de l’arrêt attaqué et l’application faite des dispositions pertinentes au cas d’espèce.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que le Conseil d’État fit preuve de formalisme excessif dans son application de l’article 53 § 3 du décret n o 18/1989, que les conditions de recevabilité posées par ce même article constituent une entrave injustifiée au droit d’accès à un tribunal et que les juridictions administratives, en ne suivant pas la Cour spéciale en tout point, transgressèrent les limites de leur compétence. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant soutient que son droit de propriété fut violé à cause du fait, d’une part, qu’il ne fut pas jugé par son juge naturel – la Cour spéciale – et, d’autre part, que les juridictions administratives ne suivirent pas la jurisprudence de la Cour spéciale en matière de délai de prescription et d’intérêts moratoires de sorte qu’il reçut une moindre indemnisation.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le rejet du pourvoi du requérant devant le Conseil d’État en application de l’article 12 § 1 de la loi n o 3900/2010, tel qu’il a été appliqué dans son cas, a-t-il emporté violation de son droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ? Les parties sont notamment invitées à argumenter sur le rejet des deux moyens du requérant relatifs, respectivement, d’une part, à la portée de l’arrêt n o 216/2014 du Conseil d’État et au statut de la Cour spéciale en tant que juridiction suprême et, d’autre part, à l’éventuelle interprétation des dispositions relatives au calcul du salaire du requérant par la cour administrative d’appel.

2. La procédure devant les juridictions administrative a-t-elle violé le droit du requérant d’être entendu par un tribunal établi par la loi, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, les juridictions administratives ont-elles respecté les limites de leur compétence ( Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islande [GC], n o 26374/18, § 213, 1 er décembre 2020 ; Sokourenko et Strygoun c. Ukraine , n os 29458/04 et 29465/04, § 24, 20 juillet 2006) ? 3. Le droit du requérant au respect de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 a-t-il été respecté en l’espèce ?