SEREN c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 41730/10 Hasan ȘEREN împotriva Turciei introdusă la 8 iunie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Hasan Șeren, este un resortisant turc născut în 1994 și reședința la ȘERNAK. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Bestaș și dl Dan Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Următoarea relatare este dată de procesul-verbal al incidentului și de: arestarea a avut loc la 14 februarie 2010, ora 23:45 și de actul de acuzare din 2 martie 2010. , șef al organizației teroriste PKK, diverse unități PKK au făcut apeluri pentru proteste puternice. Ca urmare, la 14 februarie 2010, diverse evenimente au fost organizate în Turcia și în special în Silopi. În timpul zilei, 1500 de persoane s-au adunat în fața departamentului de masă al BDP ( Au organizat o paradă, au purtat pancarte și au scandat sloganuri în favoarea PKK și a lui Abdullah Öcalan. La sfârșitul acestei parade, un grup de 30-40 de oameni a atacat forțele de ordine aruncând pietre și cocteiluri Molotov. În aceeași zi, la ora 19:15, un grup de 50 - 60 de persoane, cu fețe acoperite, s-au adunat pe strada Trafo din cartierul Bașak și au atacat forțele de securitate și vehiculele lor cu pietre și cocteiluri Molotov. Forțele de securitate au dispersat grupul prin folosirea gazelor lacrimogene și a forței. În timpul urmăririi persoanelor dispersate, reclamantul, cu fața acoperită, a fost prins de un polițist care a declarat că a văzut și a recunoscut în timpul demonstrației. La 16 februarie 2010, în timpul interogatoriului său în fața procurorului republicii, recurentul a respins acuzațiile aduse împotriva sa, susținând că, în momentul arestării sale, împreună cu fratele său mai mare, avea să-și viziteze bunicul și că nu avea nicio legătură cu PKK. Reclamantul va repeta aceeași relatare pe parcursul procedurii. În aceeași zi, la cererea procurorului districtual al Republicii, tribunalul din Silopi, după ce l-a interogat pe reclamant cu privire la mărturia agentului de poliție care l-a arestat, din procesul verbal din 15 februarie 2008 februarie 2010 și de identificare pe fotografie a ordonat plasarea sa în detenție provizorie, având în vedere natura de la culpă reprovocată, existența unor fapte care motivau suspiciunile puternice care cântăreau asupra mai multor persoane în ceea ce privește comisia pentru culpă reproșată, cuantumul pedepsei cu moartea, importanța cauzei, existența unor fapte concrete de risc de evadare, având în vedere natura de lacună. El a adăugat că dovezile nu au fost încă colectate și că acțiunile de la .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Reprezentantul reclamantului, fără a prezenta documente justificative, susține că a formulat o opoziție împotriva acestei decizii. Instanța de judecată, în urma unei examinări, ar fi respins-o. printr-un act de acuzăre din 2 martie 2010, procurorul Republicii lângă curtea de judecată specială, abilitat prin art. 250 din Codul de procedură penală , a inculpat pe reclamant al șefului de peperpetanță în numele unei organizații teroriste, fără a fi un membru al acesteia în prealabil, și a prezentat opoziția față de Legea privind adunările și protestele. La 15 martie 2010, 6 tribunale din Diyarbakir a acceptat actul de acuzare al procurorului republicii și a înscris cauza sub numărul 2010/215 în registrul Curții. Ordonând menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru infracțiuni reprobabile, riscul de evadare, d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 13 aprilie 2010, printr-o decizie intermediară, având în vedere faptul că există suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru infracțiuni reprobabile și faptul că aceasta se referă la ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 11 mai 2010, în timpul primei ședințe, reprezentantul reclamantului a fost informat cu privire la extinderea clientului său și a subliniat că acesta era minor și student. Instanța de judecată a respins această cerere și a dispus menținerea în detenție a reclamantului, având în vedere natura și calificarea infracțiunii de încălcare a dreptului comunitar, starea probelor și faptul că aceasta se află în afara teritoriului menționat la art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală. La 17 mai 2010, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere în detenție a reclamantului. Instanța de judecată a respins această opoziție la o dată necunoscută. Prin hotărârea din 15 iulie 2010, tribunalul a condamnat reclamantul la doi ani și nouă luni de închisoare pentru încălcarea legii privind adunările și protestele și la patru ani și două luni pentru perpetiere în numele unei organizații teroriste, fără a fi un membru al acesteia în prealabil. Prin aceeași hotărâre, aceasta a decis să elibereze reclamantul. La cauza este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice cu privire la comisia de către persoana vizată de încălcarea dreptului comunitar și dacă există un motiv de detenție, și anume un risc de deviere sau de deviere a probelor. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprovocată în speță reclamantului, art. 100 alineatul (3) din Codul de procedură penală indică faptul că lanurile pot implica existența unor motive de deținere (riscul de detenție și/sau de decădere a probelor) în cazul în care există motive plauzibile de a fi comis infracțiunea. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că este reținut într-un centru penitenciar de maximă siguranță pe care l-a desemnat să nu fie adaptat pentru minori. De asemenea, se plânge în general de suprapopularea închisorilor din Turcia și, în consecință, de suprapopularea centrului penitenciar în care a fost reținut. El contestă, de asemenea, purtarea cătușelor pentru ore întregi la subsolul tribunalului în așteptarea luării în custodie publică. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale și a detenției sale provizorii. la colțul art. 6 din Convenție, el declară că a fost judecat de o instanță părtinitoare și independentă și într-un termen rezonabil. Pe marginea unghiului articolului 7 din Convenție, el susține că detenția provizorie suferită de acesta este o pedeapsă, ținând cont de durata excesivă a acesteia. Invocând art. 8 din Convenție, susține că condițiile centrului penitenciar nu sunt adaptate nevoilor unui minor. Invocând art. 13 din Convenție, se plânge că instanțele interne au ordonat menținerea sa în detenție prin formule stereotipice și absența unei căi de atac efective în dreptul intern care i-ar fi permis să ridice obiecțiile întemeiate pe art. 5 din Convenție. În cele din urmă, invocă art. 2 din Protocolul nr. 1, reclamantul, care este student, susține că detenția sa este privată de dreptul său la lad. Întrebări Durata detenției provizorii suferită de reclamant este compatibilă cu dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție Procedura de opoziție prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele prevăzute la art. 5 4 din convenție

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

41730/10

Hasan ȘEREN

contre la Turquie

introduite le 8 juin 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Hasan Șeren, est un ressortissant turc né en 1994 et résidant à Șırnak. Il est représenté devant la Cour par

M

e

M. Beștaș et M

e

M. Danıș Beștaș, avocats à Diyarbakır. Il avait seize ans à l’époque des faits.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le récit suivant est donné par le procès-verbal d’incident et d’arrestation dressé le 14 février 2010 à 23h45 et par l’acte d’accusation du 2 mars 2010.

A l’occasion de l’anniversaire de l’arrestation d’Abdullah

Öcalan

, chef de l’organisation terroriste PKK, diverses unités de PKK firent des appels pour des manifestations fortes.

En conséquence le 14 février 2010, divers manifestations furent organisées en Turquie et en particulier à Silopi. Pendant la journée, 1500

personnes se rassemblèrent devant l’antenne départementale du BDP («

Parti de la paix et de démocratie », pro-kurde). Ils organisèrent un défilé, portèrent des pancartes et scandèrent des slogans en faveur du PKK et d’Abdullah Öcalan. A la fin de ce défilé, un groupe de 30 à 40 personnes attaqua les forces de l’ordre en jetant des pierres et des cocktails Molotov.

Le même jour, à 19h15, un groupe de 50 à 60 personnes, à visages couverts, se rassemblèrent dans la rue de Trafo du quartier Bașak et attaquèrent les forces de sécurité et leurs véhicules à coups de pierres et de cocktails Molotov. Les forces de sécurité dispersèrent le groupe par l’utilisation de gaz lacrymogène et de la force. Pendant la poursuite des personnes dispersées, le requérant, le visage couvert, fut attrapé par un policier qui déclare l’avoir vu et reconnu pendant la manifestation.

Le 16 février 2010, pendant son interrogatoire devant le procureur de la République, le requérant rejeta les accusations portées contre lui, allégua qu’au moment de son arrestation, avec son frère ainé, il allait visiter son grand père et qu’il n’avait aucun lien avec PKK. Le requérant réitéra le même récit tout au long de la procédure.

Le même jour, à la demande du procureur de la République, le tribunal d’instance de Silopi, après avoir interrogé le requérant à propos du témoignage de l’agent de police qui l’avait arrêté, du procès verbal du 15

février 2010, et de l’identification sur photo ordonna son placement en détention provisoire compte tenu de la nature de l’infraction reprochée, de l’existence de faits motivant les forts soupçons qui pesaient sur l’intéressé quant à la commission de l’infraction reprochée, du quantum de la peine encourue, de l’importance de l’affaire, de l’existence de faits concrets de risque de fuite vu la nature de l’infraction. Il ajouta que les preuves n’avaient pas encore été recueillies et que les actions de l’intéressé dans l’organisation terroriste n’étaient pas encore déterminées. Il releva encore qu’

il s’agissait d’infractions visées par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale

.

Le représentant du requérant, sans présenter de justificatifs, allègue avoir formé opposition contre cette décision. La cour d’assises, suite à un examen, aurait rejeté celle-ci.

Par un acte d’accusation du 2 mars 2010,

le procureur de la République près la cour d’assises spéciale, habilité par l’article 250 du code de procédure pénale

, inculpa le requérant du chef de perpétration d’infractions au nom d’une organisation terroriste, sans être un membre de celle-ci au préalable, et d’opposition à la loi sur les rassemblements et les manifestations.

Le 15 mars 2010, la 6

e

cour d’assises de Diyarbakir accepta l’acte d’accusation du procureur de la République et inscrivit l’affaire sous le numéro 2010/215 au registre de la cour. Ordonnant le maintien en détention du requérant compte tenu de l’existence de forts soupçons quant à la commission du crime reproché, du risque de fuite, d’altération et d’élimination des preuves, d’intimidation des témoins et de la partie lésée ainsi que du fait qu’il s’agissait d’infractions visées par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale. Elle reporta l’audience au 11 mai 2010.

Le 13 avril 2010, par une décision intermédiaire, compte tenu de l’existence de forts soupçons quant à la commission du crime reproché et du fait qu’il s’agissait d’infractions visées par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale, la cour d’assises prolongea la détention provisoire du requérant.

Le 11 mai 2010, pendant la première audience, le représentant du requérant demanda l’élargissement de son client et fit remarquer que celui-ci était mineur et étudiant. La cour d’assises rejeta cette demande et ordonna le maintien en détention du requérant compte tenu de la nature et de la qualification de l’infraction reprochée, de l’état des preuves et du fait qu’il s’agissait d’infractions visées par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.

Le 17 mai 2010, le représentant du requérant forma opposition contre la décision de maintien en détention du requérant. La cour d’assises rejeta cette opposition à une date méconnue.

Par un jugement du 15 juillet 2010, la cour d’assises condamna le requérant à deux ans et neuf mois d’emprisonnement pour infraction à la loi sur les rassemblements et les manifestations et à quatre ans et deux mois pour perpétration d’infractions au nom d’une organisation terroriste, sans être un membre de celle-ci au préalable. Par le même jugement, elle décida de relâcher le requérant.

L’affaire est toujours pendante devant la Cour de cassation.

B.

Le droit interne pertinent

Selon l’article 100 du code de procédure pénale, le placement en détention provisoire d’une personne n’est possible que s’il existe de forts soupçons quant à la commission par la personne concernée de l’infraction reprochée et s’il existe un motif de détention, à savoir un risque de fuite ou d’altération des preuves. Cela étant, pour certains délits particulièrement graves parmi lesquels figure celui reproché en l’espèce au requérant, l’article 100 § 3 du code de procédure pénale indique que l’on peut présumer l’existence de motifs de détention (risque de fuite et/ou d’altération des preuves) lorsqu’il existe des raisons plausibles de soupçonner l’intéressé d’avoir commis l’infraction.

GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’être détenu dans un centre pénitentiaire de haute sécurité qu’il allègue ne pas être adapté pour les mineurs. Il se plaint aussi de manière générale de la surpopulation des prisons en Turquie et, en conséquence, de la surpopulation du centre pénitentiaire où il a été détenu. Il conteste aussi le port des menottes pendant des heures au sous-sol du palais de la justice en attendant l’audience.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue et de sa détention provisoire.

Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, il allègue avoir été jugé par une juridiction partiale et non indépendante et dans un délai déraisonnable.

Sous l’angle de l’article 7 de la Convention, il soutient que la détention provisoire subie par lui s’analyse en une peine compte tenu de la durée excessive de celle-ci.

Invoquant l’article 8 de la Convention, il allègue que les conditions du centre pénitentiaire ne sont pas adaptées aux besoins d’un mineur.

Invoquant l’article 13 de la Convention, il se plaint que les juridictions internes ont ordonné son maintien en détention par des formules stéréotypées et de l’absence de recours effectif en droit interne qui lui aurait permis de soulever ses griefs tirés de l’article 5 de la Convention.

Enfin, invoquant l’article 2 du Protocole n

o

1, le requérant, qui est étudiant, allègue que sa détention l’a privé de son droit à l’enseignement.

QUESTIONS

1.

La durée de la détention provisoire subie par le requérant est-elle compatible avec le droit d’être jugé dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article 5 § 3 de la Convention

?

2.

La procédure d’opposition au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5

§

4 de la Convention

?