SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 17526/10 Ferit GÜLCÜ împotriva Turciei depusă la 16 martie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ferit Gülcü, este un național turc, născut în 1992 și locuiește în Diyarbakır. El este reprezentat în fața Curții de către dna Șahin și dl M. Sahin, avocați care practică în Diyarbakır. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 iulie 2008 au fost desfășurate demonstrații la Diyarbakır. Oamenii au început să se adune până la 16h30 la biroul partidului DTP (mai mare partid pro Kurd); printre acestea au fost primari și deputați. Aproximativ 3.000 de persoane s-au adunat până la 17h50. După ce declarația de presă a fost citită, au început să meargă și au ajuns la un parc public până la 18h30. Reclamantul, care a fost cu fratele său în afara parcului la momentul material, a participat spontan la unul dintre grupurile care mărșălește în fața lor și a cântat sloganuri în sprijinul Abdullah Öcalan. Fie în timpul marșului, fie în dispersarea sa, unele manifestanți au vizat containerele, mașinile și magazinele și au aruncat pietre la poliție. Întrucât mulțimea nu a dispersat în ciuda avertismentelor, poliția a intervenit folosind batoni și un fel de gaz lacrimogen cunoscut sub numele de “spuper piper”. Unii manifestanți au intrat într-o grădină școlară și au coborât steagul turc și l-au înlocuit cu un steag PKK. Reclamantul a fost arestat la 21 iulie 2008 și a fost închis în reținere la 22 iulie 2008 pe baza înregistrărilor video din camerele de poliție. În acuzația din 22 iulie 2008, acuzațiile au fost aduse în temeiul articolelor 39, 220, 300 și 314 din Codul Penal, articolele 5 și 7 din Legea nr. 3713 privind prevenirea terorismului și art. 33 din Legea nr. 2911 privind Adunările și Marchele. Înainte de Curtea Diyarbakır 5 Assize, reclamantul a recunoscut că a participat la demonstrație, a cântat sloganul "Biji serok Apo" și a aruncat pietre la poliție când au intervenit. El a susținut că a fost printre mulțimile din grădina școlară în timpul tulburării, dar a negat că a luat steagul turc și a ridicat steagul PKK pe steag. După ce a luat act de declarațiile reclamantului, de certificatul de naștere și de antecedente penale, de arestarea poliției și de rapoartele incidentelor, de informații obținute de pe internet, de fotografii luate la fața locului, de înregistrări video și de probe de experți medicali, Curtea Assize și-a pronunțat hotărârea la 11 noiembrie 2008. În sprijinul concluziilor sale, acesta a făcut referire la apelul la protestat al Inițiativei Populare Democrate din Turcia și Kurdistan, publicat la 11 iulie 2008 pe site-ul Agenției de știri Fırat, care a citit după cum urmează: „Sărbătoririle din acest an ar trebui să fie efectuate pe baza livei și să facă să trăiască conducerea... această marș ar trebui să paralizezeze viața inamicului și să fie gestionate într-un mod care să demonstreze cum să se ocupe cu liderul poporului kurd...în forma notificării vicioasă a inamicului că abordarea către conducătorul poporului este abordarea poporului kurd, în același timp, un motiv pentru război pentru poporul kurd... fiecare oraș și district ar trebui să determine itinerarea în funcție de condiții și să se pregătească... azi sunt atacuri împotriva conducerii noastre și a poporului nostru... această marșă ar trebui să fie victoria demnitate umană.” De asemenea, s-a referit la știrile publicate la 12 iulie 2008 pe un alt site web, care se presupune că este controlat de PKK: „În timp ce rasul Öcalan provoacă reacție încălzită, organizațiile neguvernamentale au acordat sprijin pentru declarația de presă care urmează să fie făcută sub conducerea Partidului Societății Democrate. ONG-urile au descris tratamentul Öcalan ca fiind tortura și au făcut un apel pentru a participa.” De asemenea, a remarcat că publicul a fost invitat prin prospecte să participe la demonstrația care urmează să se desfășoare după declarația de presă. Curtea Assize a subliniat că demonstranții au cântat sloganuri cum ar fi: „toată Kurd este un paznic de Öcalan”, „vom arunca lumea fără Öcalan pe capul tău”, „tâinii la Botan în țara liberă”, „salutări la İmralı”, „cu sângele nostru, cu viața noastră, împreună cu Öcalan”, „Biji Serok Apo”, „Dl./Esteemed Öcalan” și că au purtat fotografiile de Öcalan, steagurile de „confederare”, bannerele și plasele care spun “oprim tortura în İmralı”, „facem război pentru viață, murim pentru pace”. Curtea Assize a observat că reclamantul a recunoscut că a participat la o demonstrație ilegală, a făcut propagande teroristă și a respins intervenția poliției printr-un atac cu pietre, dar a refuzat implicarea sa în incidentul din grădina școlii. Acesta a susținut că reclamantul a participat activ la demonstrația ilegală în conformitate cu instrucțiunile PKK, că a cântat sloganuri precum “Biji Serok Apo” și a respins intervenția poliției. În ceea ce privește incidentul care a avut loc în grădina școlară, Curtea Assize a considerat că a incitat mulțimea să comită o crimă cântând sloganuri, consolidând astfel determinarea lor. Curtea Assize a luat în considerare următoarele articole 314 și 220 din Codul Penal și a observat: „Intrarea în circumstanțele prezentului caz, acuzatul a participat la o demonstrație care s-a transformat într-o demonstrație ilegală la 14 iulie 2008, după un apel emis de organizația teroristă și de presa controlată de aceasta în conformitate cu scopurile sale, a comis astfel infracțiunile de a face propagande teroristă, încălcând Legea nr. 2911 privind Adunările și Marchele și umilierea semnelor de suveranitate ale statului. Acești acte perpetrate în cadrul cunoștințelor și la cererea organizației teroriste au fost comise în numele acestuia. Prin urmare, reclamantul ar trebui, de asemenea, condamnat în temeiul art. 314 alin. (3), 220 alin. (6) și 314 alin. (2), de a fi membru al unei organizații teroriste...” Având în vedere cele de mai sus, Curtea Assize, a achitat reclamantului acuzația de a umili semnele de suveranitate ale statului, având în vedere faptul că implicarea sa în incidente nu a fost stabilită; aplicarea sancțiunii minime condamnate reclamantului la cinci ani de închisoare pentru aderarea la o organizație teroristă în temeiul articolelor 314 (3), 220 (6) și 314 (2); l-a crescut cu o dată și jumătate în temeiul art. 5 din Legea antiterrorism nr. 3713 (sapte ani și șase ani) l-a redus cu o treime în temeiul articolului 31 alineatul (3) din Codul penal, ținând cont de faptul că acuzatul avea între 15 și 18 ani (cinci ani); a redus-o cu un al șaselea în temeiul articolului 62 alineatul (1) din Codul penal, ținând seama de atitudinea și comportamentul acuzatului în timpul procedurii (atingând un total de patru ani și două luni); aplicarea sancțiunii minime condamnate reclamantului la închisoarea de un an pentru propagande a unei organizații teroriste în temeiul articolului 2 din Legea antiterrorism nr. 3713; a redus-o cu o treime în temeiul articolului 31 alineatul (3) din Codul penal, ținând cont de faptul că acuzatul avea între 15 și 18 ani (opt luni); a redus-o cu o șasemeie în temeiul articolului 62 alineatul (1) din Codul penal, ținând seama de atitudinea și comportamentul acuzatului în timpul procedurii (atingând un total de șase luni și douăzeci de zile); a hotărât să nu commute condamnarea la o amendă, să nu o amâneze nici în temeiul articolului 13 din Legea antiterrorismului nr. 3713; a constatat art. 231 din Codul Penal care reglementează suspendarea pronunțarii unei hotărâri inaplicabile; aplicarea penalității minime condamnate reclamantului la cinci ani de închisoare pentru încălcarea Legii nr. 2911 privind Adunările și Marchele; a redus-o cu o treime în temeiul art. 31 alin. (3) din Codul Penal, luând în considerare faptul că acuzatul avea între 15 și 18 ani (trei ani și patru luni); a redus-o cu un al șaselea în conformitate cu art. 62 alin. (1) din Codul Penal, luând în considerare atitudinea și comportamentul acuzatului în timpul procedurii (atingând un total de doi ani) ani nouă luni și zece zile de închisoare); a hotărât să nu commute condamnarea la o amendă, să nu o amâneze nici, având în vedere conținutul pedepsei generale și faptul că acuzatul nu a dat impresia că ar evita comiterea unei infracțiuni. La 6 octombrie 2009, hotărârea a fost susținută de Curtea de Casație, hotărârea finală a fost depusă în registrul instanței de primă instanță la 16 decembrie 2009. (1) Oricine înființat sau îndreaptă organizații în scopul activității criminale este condamnat la închisoare de la doi la șase ani, cu condiția ca structura organizației, numărul membrilor și cantitatea de echipamente și aprovizionări să fie suficiente pentru a comite crimele preconizate (2). Oricine devine membru al unei organizații stabilite în scopul activității penale este condamnat la închisoare de la un la trei ani. (3) În cazul în care organizația este înarmă, sentințele menționate mai sus sunt majorate de la o patra la o jumătate. (4) Orice infracțiune comisă în cadrul activităților organizației este pedepsită separat. (5) Șefii organizațiilor sunt, de asemenea, condamnați ca infractori ai tuturor infracțiunilor comise în cadrul activităților organizației (6). Oricine comite o infracțiune în numele organizației, chiar dacă nu sunt membri ai acestei organizații, este pedepsit, de asemenea, pentru a fi membru al organizației. (Amendată la 2 iulie 2012) Pedeapsa care urmează să fie impusă pentru aderare poate fi redusă până la jumătate. (7) Oricine care ajută și abține o organizație cu conștient și intenționat, chiar dacă nu aparține structurii ierarhice ale organizației, este pedepsit în calitate de membru al organizației. (8) Oricine face propagandă pentru organizație sau obiectivele sale este pedepsit prin închisoare de la un la trei ani. În cazul în care această crimă este comisă prin mass-media și presă sentința este crescută cu o jumătate.” COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la libertate și securitate în temeiul articolului 5 din Convenție. Reclamantul susține încălcarea articolului 6 în sensul că a fost judecat de o instanță specializată și că a fost supus pedepsei disproporționate. Reclamantul susține, de asemenea, că condamnarea sa a încălcat drepturile sale consemnate în articolele 9 și 10 din Convenție, precum și art. 2 din Protocolul nr. 1. În sensul articolului 11 § 1 din Convenție a existat o interferență cu libertatea de adunare pașnică a reclamantului? Dacă este cazul, a fost că interferența prevăzută de lege și necesară în temeiul articolului 11 § 2? Având în vedere concluziile Curții din Altuğ Taner Akçam c. Turcia (n. 27520/07, §§ 87-96, 25 octombrie 2011) ar putea fi considerată că art. 220 (6) din Codul penal turc este suficient de precis pentru a permite persoanelor în cauză să prevadă consecințele pe care le poate implica o anumită acțiune? Guvernul este invitat să informeze Curtea cu privire la aplicarea articolului 220 alineatul (6) din Codul Penal turc, în special în contextul urmăririi în judecată a minorilor în temeiul legislației împotriva terorismului, și să ilustreze Curtea în ceea ce privește sensul atribuit și interpretarea termenilor „în numele unei organizații teroriste” și „criminalitatea comisă” de către autoritățile de stat relevante în practică. A existat o reducere a propoziției reclamantului după intrarea în vigoare a amendamentelor făcute la legislația aplicată în acest caz? Se vor desfășura concomitent sau consecutiv sentințele adoptate? În ceea ce privește actele atribuite acestuia și vârsta sa la momentul material, ar putea fi considerată rezonabilă și proporțională sentința de închisoare impusă reclamantului? În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia? În special, ținând seama de vârsta reclamantului și de infracțiunile pe care le-a fost acuzat, poate fi considerat că a participat în mod eficient la procedura penală împotriva acestuia, după cum prevede art. 6 din Convenție? Cum a fost luată în considerare vârsta lui în cadrul procedurii penale efectuate în fața Curții Diyarbakır Assize?
Application no. 17526/10
Ferit GÜLCÜ
against Turkey
lodged on 16 March 2010
The applicant, Mr Ferit Gülcü, is a Turkish national, who was born in 1992 and lives in Diyarbakır. He is represented before the Court by Ms
S.
Șahin and Mr M. Sahin, lawyers practising in Diyarbakır.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 14 July 2008 demonstrations were being held in Diyarbakır. People started to assemble by 16h30 at the party office of the DTP (the largest pro
‑
Kurdish party); among them were mayors and deputies. Approximately 3,000
people gathered by 17h50. After the press statement had been read out, they started to march and arrived at a public park by 18h30. The applicant, who was with his brother outside the park at the material time, spontaneously participated in one of the groups marching towards them and chanting slogans in support of Abdullah Öcalan. Either during the march or its dispersal, some protesters targeted containers, cars and shops and hurled stones at the police. As the crowd did not disperse despite the warnings, the police intervened using batons and a kind of tear gas known as “pepper spray”. Some protesters entered a school garden and took down the Turkish flag and replaced it with a PKK flag.
The applicant was arrested on 21 July 2008 and placed in detention on remand on 22 July 2008 on the basis of video footage from police cameras.
In the indictment dated 22 July 2008, the charges were brought under Articles 39, 220, 300 and 314 of the Criminal Code, Articles 5 and 7 of Law No.
3713 on the Prevention of Terrorism and Article 33 of Law No.
2911 on Assemblies and Marches.
Before the Diyarbakır 5
th
Assize Court the applicant admitted having participated in the demonstration, chanted the slogan “Biji serok Apo” and thrown stones at the police when they intervened. He submitted that he had been among the crowd in the school garden during the disturbance but denied that he had taken down the Turkish flag and raised the flag of the PKK on the flagpole.
Having taken note of the applicant’s statements, his birth certificate and criminal record, the police arrest and incident reports, information obtained from the internet, pictures taken on the spot, video recordings and medical expert evidence, the Assize Court delivered its judgment on 11
November 2008.
In support of its conclusions, it referred to the call to protest by the Democratic People’s Initiative of Turkey and Kurdistan, published on 11
July 2008 on the website of the Fırat News Agency, which read as follows:
“this year’s July 14 celebrations should be made on the basis of live and make live the leadership...this march should paralyse the life of the enemy and be handled in a way that shows how to deal with the Kurdish people’s leader...in the form of vicious notification of the enemy that the approach to the people’s leader is the approach to the Kurdish people, at the same time, a reason for war for the Kurdish people...every city and district should determine the itinerary depending on the conditions and get prepared...today as well there are attacks against our leadership and our people...this march should be the victory of human dignity.”
It also referred to the news published on 12 July 2008 on another website, allegedly controlled by the PKK:
“while the shaving off of Öcalan is provoking heated reaction, the non-governmental organisations have lent support to the press statement to be made under the leadership of the Democratic Society Party. The NGOs have described the treatment of Öcalan as torture and made a call to participate.”
It further noted that the public had been invited through leaflets to participate in the demonstration which was to be held following the press statement.
The Assize Court pointed out that the demonstrators had chanted slogans like: “every Kurd is a guard of Öcalan”, “we will drop the world without Öcalan on your head”, “the young to Botan to the free country”, “salutations to İmralı”, “with our blood, with our life, together with Öcalan”, “Biji Serok Apo”, “Mr./Esteemed Öcalan” and that they had carried the photos of Öcalan, flags of “confederation”, banners and placards saying “stop the torture in İmralı”, “we make war for living, we die for peace”.
The Assize Court observed that the applicant had acknowledged having participated in an illegal demonstration, made terrorist propaganda and resisted the police intervention through an attack with stones but he had denied his involvement in the incident in the school garden. It held that the applicant had participated actively in the illegal demonstration in accordance with the instructions of the PKK, that he had chanted slogans like “Biji Serok Apo” and resisted the police intervention. As regards the incident that took place in the school garden, the Assize Court considered that he had incited the crowd to commit a crime by chanting slogans, thus reinforcing their determination.
The Assize Court next took into account Articles 314 and 220 of the Criminal Code and observed:
“Turning to the circumstances of the present case, the accused participated in a demonstration that turned into an illegal one on 14 July 2008 following a call issued by the terrorist organisation and the media controlled by it in accordance with its purposes, thereby he committed the offences of making terrorist propaganda, breaking Law No. 2911 on Assemblies and Marches and humiliating the State’s sovereignty signs. Those acts perpetrated within the knowledge and at the request of the terrorist organisation were committed on behalf of it. Therefore, the applicant should also be convicted under Articles 314 (3), 220 (6) and 314 (2) of being a member of a terrorist organisation...”
In view of the foregoing, the Assize Court,
a)
acquitted the applicant of the charge of humiliating the State’s sovereignty signs, considering that his involvement in the incidents had not been established;
b)
applying the minimum penalty sentenced the applicant to five years’ imprisonment for membership of a terrorist organisation pursuant to Articles
314
(3), 220 (6) and 314 (2); increased it by one and a half times by virtue of Article 5 of the Anti-Terrorism Law No. 3713 (seven years and six
months); reduced it by one third by virtue of Article 31 (3) of the Criminal Code taking into account that the accused had been between 15 and 18 years old (five years); reduced it by one sixth under Article 62 (1) of the Criminal Code taking into account the accused’s “sincere confession”, attitude and behaviour during the proceedings (thus reaching a total of four
years and two months);
c)
applying the minimum penalty sentenced the applicant to one year’s imprisonment for making propaganda for a terrorist organisation under Article
7
(2) of the Anti-Terrorism Law No. 3713; reduced it by one third by virtue of Article 31 (3) of the Criminal Code taking into account that the accused had been between 15 and 18 years old (eight months); reduced it by one sixth under Article 62 (1) of the Criminal Code taking into account the accused’s “sincere confession”, attitude and behaviour during the proceedings (thus reaching a total of six months and twenty days); decided not to commute the sentence to a fine, not to defer it either pursuant to Article
13 of the Anti-Terrorism Law No. 3713; found Article 231 of the Criminal Code governing the suspension of the pronouncement of a judgment inapplicable;
d)
applying the minimum penalty sentenced the applicant to five years’ imprisonment for breaking Law No. 2911 on Assemblies and Marches; reduced it by one third by virtue of Article 31 (3) of the Criminal Code taking into account that the accused had been between 15 and 18 years old (three years and four months); reduced it by one sixth under Article 62(1) of the Criminal Code taking into account the accused’s “sincere confession”, attitude and behaviour during the proceedings (thus reaching a total of two
years nine months and ten days’ imprisonment); decided not to commute the sentence to a fine, not to defer it either, regard being had to the overall sentence and the fact that the accused did not give the impression that he would avoid committing a crime.
On 6 October 2009 the judgment was upheld by the Court of Cassation. The final decision was deposited with the registry of the first instance court on 16 December 2009.
B.
Relevant domestic law
Article 220 of the Criminal Code reads as follows:
“Establishing organizations for the purpose of criminal activity
Article 220
(1) Anyone who establishes or directs organizations for the purpose of criminal activity shall be sentenced to imprisonment of from two to six years provided that the structure of the organization, the number of members, and the quantity of equipment and supplies are sufficient to commit the intended crimes.
(2)
Anyone who becomes a member of an organization established for the purpose of criminal activity shall be sentenced to imprisonment of from one to three years.
(3)
If the organization is armed, the sentences stated above shall be increased by from one fourth to one half.
(4)
Any offence committed within the framework of the organization’s activities shall be punished separately.
(5)
The heads of the organizations shall also be sentenced as the perpetrators of all crimes committed within the framework of the organization’s activities.
(6)
Anyone who commits a crime on behalf of the organization, even if they are not a member of that organization, shall also be punished for being a member of the organization.
(Amended on 2 July 2012) The penalty to be imposed for membership may be reduced up to half.
(7)
Anyone who aids and abets an organization knowingly and intentionally, even where they do not belong to the hierarchical structure of the organization, shall be punished as a member of the organization.
(8)
Anyone who makes propaganda for the organization or its objectives shall be punished by imprisonment of from one to three years. If the said crime is committed through the media and press the sentence shall be increased by one half.”
The applicant complains of a violation of his right to liberty and security under Article 5 of the Convention.
The applicant alleges a violation of Article 6 in that he was tried by a specialist court and that he was subjected to disproportionate punishment.
The applicant further argues that his conviction violated his rights enshrined in Articles 9 and 10 of the Convention as well as Article 2 of Protocol No. 1.
1.
Has there been an interference with the applicant’s freedom of peaceful assembly within the meaning of Article 11 § 1 of the Convention? If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article
11 § 2?
a)
In light of the findings of the Court in
Altuğ Taner Akçam v.
Turkey
(no. 27520/07, §§ 87-96, 25 October 2011) could it be held that Article
220
(6) of the Turkish Criminal Code is precise enough to enable the persons concerned to foresee the consequences which a given action may entail?
b)
The Government are requested to inform the Court about the application of Article 220 (6) of the Turkish Criminal Code, in particular in the context of prosecution of minors under Anti-terrorism legislation, and to enlighten the Court as to the meaning attributed to and interpretation of the terms “on behalf of a terrorist organisation” and “committed crime” by the relevant State authorities in practice.
c)
Has there been any reduction in the applicant’s sentence following the entry into force of the amendments made to the laws applied in the present case? Are the sentences passed going to be served concurrently or consecutively?
d)
Regard being had to the acts attributed to him and his age at the material time, could the prison sentence imposed on the applicant be considered reasonable and proportionate?
2.
Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, taking into account the applicant’s age and the offences he was charged with, can he be considered to have participated effectively in the criminal proceedings against him, as required by Article
6 of the Convention? How was his age taken into consideration in the criminal proceedings carried out before the Diyarbakır Assize Court?