TÜT v. TURKEY

Secțiunea nr. 57640/11 Ercan TÜT împotriva Turciei depusă la 27 iunie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ercan Tüt, este un național turc, născut în 1988 și locuiește în Diyarbakır. El este reprezentat în fața Curții de către dl M.Z. Dündar, un avocat care practică în Diyarbakır. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele cazului La 20 octombrie 2008, reclamantul a fost arestat la Diyarbakır în timpul unei demonstrații desfășurate în aceeași zi pentru a protesta împotriva presupuselor maltraturi ale Abdullah Öcalan în închisoare pe suspectul de a cânta sloganuri ilegale și de a arunca pietre la poliție. La 24 octombrie 2008, reclamantul a fost adus în fața unui procuror public. El a susținut că nu a participat la demonstrație, a cântat sloganuri ilegale sau a aruncat pietre la poliție. La 4 noiembrie 2008, procurorul public din Diyarbakır a luat declarații de la Y. Ș., M.Y. și O.K., ofițeri de poliție care au arestat reclamantul. Potrivit documentului care conține declarațiile lor, ofițerii de poliție au susținut că au văzut reclamantul cântând sloganuri ilegale și aruncând pietre către poliție. La 6 noiembrie 2008, procurorul public din Diyarbakır a depus o acuzație la Curtea Diyarbakır Assize împotriva a cinci persoane, inclusiv reclamantul. Procurorul public a susținut că reclamantul a cântat sloganuri cum ar fi „președintele Apo”, „PKK este poporul. Oamenii sunt aici”, „HPG în față pentru represalii”, „o dată insurrecțiune, președintele nostru este Öcalan” și a aruncat pietre la poliție. El a acuzat reclamantul de aderarea la o organizație ilegală în temeiul articolelor 220 alineatul (6) și 314 din Codul penal, încălcând Legea Marșelor de Reuniuni și Demonstrare (Legea nr. 2911) și diseminarea propagandei în favoarea PKK, o organizație ilegală în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). La 27 ianuarie 2009, Curtea Diyarbakır Assize a organizat prima audiție cu privire la fondul cazului și a auzit acuzatul și ofițerii de poliție care au efectuat arestările. Reclamantul a reiterat că el nu a cântat sloganuri ilegale sau a aruncat pietre la poliție la 20 octombrie 2008 și a susținut că a fost în apropiere de demonstrație, așa cum el a vrut să vadă demonstrația. Y.Ș, M.Y și O.K. susțin că ei nu au văzut reclamantul aruncând pietre la poliție, așa cum se menționează în declarațiile lor la procurorul public. Y.Ș și O.K. În continuare, au susținut că nu au văzut reclamantul cântând sloganuri. La 6 octombrie 2009, Curtea Diyarbakır Assize a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la un total de opt ani și patru luni de închisoare. În hotărârea sa, instanța de primă instanță a constatat că demonstrația din 20 octombrie 2008 a fost organizată după apelul PKK și că reclamantul a participat la această demonstrație și a cântat slogan. La 8 decembrie 2010, Curtea de casă a susținut hotărârea Curții de casă din Diyarbakır Assize, în ceea ce privește condamnarea reclamantului pentru aderarea la o organizație ilegală și difuzarea propagandei în favoarea unei organizații teroriste. Curtea de casă a anulat hotărârea în ceea ce privește condamnarea reclamantului în temeiul Legii nr. 2911. Potrivit unui document redactat de registrul instanței de primă instanță, avocatul reclamantului a fost notificat de decizia Curții de Casație la 2 martie 2011. „... oricine comite o infracțiune în numele organizației (illegale), chiar dacă nu este membru al acestei organizații, este pedepsit și pentru a fi membru al organizației.” art. 314 alineatul (2) din Codul penal citește după cum urmează: „Celui care devine membru al unei organizații (illegale) menționate în primul paragraf al prezentului articol este condamnat la un termen de închisoare de cinci până la zece ani.” Secțiunea 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului a citit, în momentul respectiv, după cum urmează: „Cineva care diseminează propagande în favoarea unei organizații teroriste este condamnat la un termen de închisoare cuprins între un și cinci ani.” În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 6459, care a intrat în vigoare la 30 de ani Aprilie 2013, o persoană care este condamnată pentru că a cântat sloganuri la o demonstrație în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului nu va fi supusă unei condamnații separate pentru aderarea la o organizație ilegală în temeiul articolelor 220 alineatul (6) și 314 din Codul penal. Reclamantul se plânge că condamnarea sa din cauza participării la o demonstrație și a sloganului în temeiul articolului 220 alineatul (6) și al articolului 314 din Codul Penal și al articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului constituie o încălcare a articolelor 6, 7, 9, 10, 13 și 14 din Convenție. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în contravenție cu art. 10 din Convenție, sau a dreptului său la libertatea de reuniune, în contravenție cu art. 11 din Convenție, din cauza condamnării sale în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului și în temeiul articolelor 220 alineatul (6) și 314 din Codul penal? În acest sens, având în vedere gravitatea condamnării și a condamnării reclamantului, a fost necesară interferența în acest caz într-o societate democratică? Care este relevanța articolului 8 din Legea nr. 6459 în acest context?

SECOND SECTION

Application no. 57640/11

Ercan TÜT against Turkey

lodged on 27 June 2011

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Ercan Tüt, is a Turkish national, who was born in 1988 and lives in Diyarbakır. He is represented before the Court by Mr

M.Z. Dündar, a lawyer practising in Diyarbakır.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

A.

The circumstances of the case

On 20 October 2008 the applicant was arrested in Diyarbakır during a demonstration held on the same day in order to protest against the alleged ill-treatment of Abdullah Öcalan in prison on suspicion of chanting illegal slogans and throwing stones at the police.

On 24 October 2008 the applicant was brought before a public prosecutor. He submitted that he had not participated in the demonstration, chanted illegal slogans or thrown stones at the police.

The applicant was subsequently released.

On 4 November 2008 the Diyarbakır public prosecutor took statements from Y.Ș., M.Y. and O.K., police officers who arrested the applicant. According to the document containing their statements, the police officers maintained that they had seen the applicant chanting illegal slogans and throwing stones towards the police.

On 6 November 2008 the Diyarbakır public prosecutor lodged an indictment with the Diyarbakır Assize Court against five persons, including the applicant. The public prosecutor alleged that the applicant had chanted slogans such as ‘President Apo’, ‘PKK is the people. People are here’, ‘HPG to the front for retaliation’, ‘once again insurrection, our president is Öcalan’ and thrown stones at the police. He charged the applicant with membership of an illegal organisation under Articles 220(6) and 314 of the Criminal Code, violating the Meetings and Demonstration Marches Act (Law No.

2911) and disseminating propaganda in favour of the PKK, an illegal organisation under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act (Law no. 3713).

On 27 January 2009 the Diyarbakır Assize Court held the first hearing on the merits of the case and heard the accused and the police officers who had effected the arrests. The applicant reiterated that he had not chanted illegal slogans or thrown stones at the police on 20 October 2008 and contended that he had been in the vicinity of the demonstration as he had wished to see the demonstration. Y.Ș., M.Y. and O.K. maintained that they had not seen the applicant throwing stones towards the police as noted in their statements to the public prosecutor. Y.Ș. and O.K. further submitted that they had not seen the applicant chanting slogans.

On 6 October 2009 the Diyarbakır Assize Court convicted the applicant as charged and sentenced him to a total of eight years and four months’ imprisonment. In its judgment, the first-instance court found it established that the demonstration of 20 October 2008 had been organised upon the call of the PKK and that the applicant had participated in this demonstration and chanted slogans.

On 8 December 2010 the Court of Cassation upheld the judgment of the Diyarbakır Assize Court in so far as it concerned the applicant’s conviction for membership of an illegal organisation and disseminating propaganda in favour of a terrorist organisation. The Court of Cassation quashed the judgment in so far as it concerned the applicant’s conviction under Law

no.

2911.

According to a document drafted by the registry of the first-instance court the applicant’s lawyer was notified of the decision of the Court of Cassation on 2 March 2011.

B.

Relevant domestic law

Article 220(6) of the Criminal Code read, at the time of the events, as follows:

“...Anyone who commits a crime on behalf of the (illegal) organisation, even if they are not a member of that organisation, shall also be punished for being a member of the organisation.”

Article 314(2) of the Criminal Code reads as follows:

“Anyone who becomes a member of an (illegal) organisation mentioned in the first paragraph of this Article shall be sentenced to a term of imprisonment of five to ten years.”

Section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act read, at the relevant time, as follows:

“Anyone who disseminates propaganda in favour of a terrorist organisation shall be sentenced to a term of imprisonment of one to five years.”

According to Article 8 of Law no. 6459, which entered into force on 30

April 2013, a person who is convicted for having chanted slogans at a demonstration under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act, will not be subject to a separate conviction for membership of an illegal organisation under Articles 220(6) and 314 of the Criminal Code.

COMPLAINTS

The applicant complains that his conviction on account of participation in a demonstration and chanting slogans under Articles 220(6) and 314 of the Criminal Code and section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act constituted a violation of Articles 6, 7, 9, 10, 13 and 14 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has there been a violation of the applicant’s right to freedom of expression, contrary to Article 10 of the Convention, or his right to freedom of assembly, contrary to Article 11 of the Convention, on account of his conviction under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act and under Articles 220(6) and 314 of the Criminal Code?

In this connection, having regard to the gravity of the applicant’s conviction and sentence, was the interference in the present case necessary in a democratic society? What is the relevance of Article 8 of Law no. 6459 in this context?