ABULAIL AND LUDNEVA v. BULGARIA

CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 21341/07 Semoun Qasem Mohammad ABULAIL și Tsveta Ivanova LUDNEVA împotriva Bulgariei depusă la 12 mai 2007 DECLARAREA FACTELOR Primul reclamant, dl Semoun Qasem Mohammad Abulail, este un național iordan care s-a născut în 1976. Al doilea reclamant, dna Tsveta Ivanova Ludneva, este un național bulgar care s-a născut în 1951. Primul reclamant locuiește acum în Iordania și al doilea reclamant trăiește în Plovdiv, Bulgaria. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2000 primul reclamant a înființat o societate de răspundere limitată în Bulgaria. El a fost singurul proprietar al capitalului său. Al doilea reclamant a fost angajat de societate. Între 2000 și 2003 primul reclamant a vizitat Bulgaria în mai multe ocazii. La 2 iulie 2003, s-a căsătorit cu al doilea reclamant, și după ce a început să trăiască permanent în Bulgaria. În 2005 a fost acordat un permis de ședere permanent. Ordinul de expulzare a primului reclamant și detenția și expulzarea ulterioară a acestuia La 25 septembrie 2006, directorul Serviciului de Securitate Națională („NSS”) a formulat o ordonare de anulare a permisului de reședință al primului reclamant, de ordonare a expulzării sale și de împiedicare de a intra în Bulgaria timp de zece ani. Ordinea se bazează pe art. 42, 44 și 46 din Legea privind extraterestrii din 1998. 3533/25.09.2006 și faptul că primul reclamant a fost o amenințare pentru securitatea națională. La 26 septembrie 2006, directorul Direcției Poliției Regionale Plovdiv, care se bazează pe art. 44 alineatele (6) și (8) din aceeași lege, a ordonat ca primul reclamant să fie pus într-o instituție de detenție în așteptarea executării ordinului de expulsie. Primul reclamant a fost reținut în aceeași dată. Se pare că nu a solicitat o revizuire judiciară a acestui ordin. Cel târziu, 29 septembrie 2006, el a fost trimis la Centrul de Detenție Provisională a Extratereștrilor, unde a rămas până la expulzare. La 31 decembrie 2006, primul reclamant a fost admis la spital cu un nas rupt și alte leziuni, pe care se pare că le-a susținut la mâna unui co deținut. El a fost externat la spital la 8 ianuarie 2007. Într-o scrisoare din 30 ianuarie 2007 NSS a informat avocatul primului reclamant că autoritățile de procedură își examinau plângerea cu privire la bolnavi. Primul reclamant a fost expulzat la 26 ianuarie 2007 provocările juridice pentru expulzarea primului reclamant La 19 octombrie 2006, primul reclamant a apelat împotriva ordinului de expulzare. La 24 octombrie 2006, ministrul Afacerilor Interne a respins recursul, declarând că documentele interne ale NSS conțin informații care demonstrează că primul reclamant reprezintă o amenințare pentru securitatea națională. Ministrul a continuat să spună că ordinul a fost suficient de motivat; prin lege, autoritățile trebuie să se abțină de la stabilirea în ordinea de expulzare a faptelor care își întăresc concluzia că persoana în cauză este un risc de securitate națională. Ministrul a subliniat, de asemenea, că, în cazul persoanelor care prezintă o amenințare pentru securitatea națională, autoritățile nu au nici o discreție și nu au fost obligate să le expulze. În noiembrie 2006, primul reclamant a solicitat revizuirea judiciară a ordinului de expulzare de către Curtea Municipală de Sofia. De asemenea, el a solicitat instanței să rămână în aplicarea ordinii în așteptarea rezultatului procedurii. El a refuzat orice implicare în activitățile criminale și a declarat că nu este conștient de motivele ordinului. La 7 decembrie 2006, directorul NSS a refuzat să examineze o cerere de ședere a executării ordinului, spunând că această chestiune va fi tratată de către instanțe. În urma amendamentelor la Legea privind extratereștrii din 1998 care au făcut ordine de expulsie sub rezerva examinării de către Curtea Supremă Administrativă, cazul a fost transferat în această instanță într-o dată neespecificată în 2007. Într-o hotărâre finală din 9 ianuarie 2008 (nr. 174/2007 δ., δ δ С, δ δ о.), Curtea Supremă Administrativă a respins cererea. A constatat că este admisibilă, menționând că normele legale care interzic reexaminarea judiciară a ordonanțelor de expulzare au fost contrar Convenției. Totuși, a continuat să spună că a fost inspirat dintr-un fragment din propunerea nr. C 3533/25.09.2006 că primul reclamant a prezentat o amenințare pentru securitatea națională. Propunerea respectivă a fost un document oficial și instanța a fost obligată să accepte veritabilitatea aprobării pe care le conține. Ordinea de expulzare a fost, prin urmare, legală. Legea internă relevantă Legea internă relevantă a fost stabilită în detaliu în hotărârile Curții în cazul Raza v. Bulgaria (nr. 31465/08, §§ 30 42, 11 februarie 2010) și M. și alții c. Bulgaria (nr. 41416/08, §§ 45 53, 26 iulie 2011). COMPLAINTĂ Primul reclamant se plânge în temeiul articolului 3 din Convenția privind maltraturile pe care le-a suferit în detenție. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că expulzia primului reclamant a interferat în mod indebit cu viața lor de familie, în special, se plâng că instanța internă nu a evaluat toate circumstanțele relevante și că nu a putut contesta în mod eficace afirmația că primul reclamant a prezentat o amenințare pentru securitatea națională. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 13 din Convenție că nu au avut un remediu eficace în acest sens. Primul reclamant se plâng în temeiul articolului 5 §§ § 1, 4 și 5 din Convenția privind detenția sa în așteptarea deportării. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind presupusa nedreptate a procedurii de reexaminare judiciară. În sfârșit, primul reclamant se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că, din cauza expulzării sale, nu a putut încheia activitatea companiei sale înainte de a fi eliminat din Bulgaria sau de a-l executa din străinătate. Având în vedere obligațiile lor pozitive în temeiul articolului 3 din Convenție, autoritățile au luat măsuri pentru a proteja primul reclamant de a fi supus unui tratament inuman sau degradant în raport cu incidentul care a avut loc în Centrul de detenție interimară a extratereștrilor din Busmanti după care a fost admis la spital la 31 decembrie 2006? Se solicită părților să precizeze modul în care a avut loc incidentul și persoanele implicate, precum și toate celelalte informații relevante. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, a existat o anchetă asupra incidentului de mai sus? Dacă este cazul, ancheta a fost compatibilă cu art. 3 din Convenție? Părțile sunt solicitate să furnizeze informații cu privire la cursul anchetei și copii ale documentelor din dosarul anchetei. A existat o încălcare a dreptului reclamanților de a respecta viața lor privată și de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție, din cauza expulzării primului reclamant? Reclamanții au la dispoziția lor un remediu intern eficace pentru plângerea lor în temeiul articolului 8, astfel cum este prevăzut la art. 13 din Convenție? În special, instanțele au prezentat la un control semnificativ motivele invocate de executiv pentru expulzarea primului reclamant și examinează dacă această expulzie este necesară într-o societate democratică (a se vedea Raza c. Bulgaria) , nr. 31465/08, §§ 61 63, 11 februarie 2010; M. și alții c. Bulgaria , nr. 41416/08 , §§ 97 105, 26 iulie 2011)?

FOURTH SECTION

Application no. 21341/07

Semoun Qasem Mohammad ABULAIL and Tsveta Ivanova LUDNEVA

against Bulgaria

lodged on 12 May 2007

STATEMENT OF FACTS

The first applicant, Mr Semoun Qasem Mohammad Abulail, is a Jordanian national who was born in 1976. The second applicant, Ms

Tsveta

Ivanova Ludneva, is a Bulgarian national who was born in 1951. The first applicant is now living in Jordan and the second applicant is living in Plovdiv, Bulgaria.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

1.

Background

In 2000 the first applicant set up a limited liability company in Bulgaria. He was the sole owner of its capital. The second applicant was employed by the company. Between 2000 and 2003 the first applicant visited Bulgaria on several occasions. On 2 July 2003 he married the second applicant, and after that started living permanently in Bulgaria. In 2005 he was granted a permanent residence permit.

2.

The order for the first applicant’s expulsion and his subsequent detention and expulsion

On 25 September 2006 the Director of the National Security Service (“the NSS”) made an order revoking the first applicant’s residence permit, ordering his expulsion and barring him from entering Bulgaria for ten years. The order relied on sections 42, 44 and 46 of the Aliens Act 1998. It said that it was based on the reasons set out in proposal no. C

‑

3533/25.09.2006 and the fact that the first applicant was a threat to national security.

On 26 September 2006 the Director of the Plovdiv Regional Police Directorate, relying on section 44(6) and (8) of the same Act, ordered that the first applicant be put in a detention facility pending the enforcement of the expulsion order. The order stated that it was subject to appeal. The first applicant was detained on the same date. It does not appear that he has sought judicial review of that order. At the latest on 29 September 2006 he was sent to the Centre for Interim Detention of Aliens, where he remained until his expulsion.

On 31 December 2006 the first applicant was admitted to hospital with a broken nose and other injuries, which he had apparently sustained at the hands of a co

‑

detainee. He was discharged from hospital on 8 January 2007. In a letter of 30 January 2007 the NSS informed the first applicant’s lawyer that the prosecuting authorities were examining his complaint about the ill

‑

treatment suffered in detention.

The first applicant was expelled on 26 January 2007.

3.

The legal challenges to the first applicant’s expulsion

On 19 October 2006 the first applicant appealed against the order for his expulsion. On 24 October 2006 the Minister of Internal Affairs dismissed the appeal, saying that the internal documents of the NSS contained information showing that the first applicant was a threat to national security. The Minister went on to say that the order had been sufficiently reasoned; by law, the authorities had to refrain from setting out in the expulsion order the facts grounding their conclusion that person concerned was a national security risk. The Minister also pointed out that in the case of persons posing a threat to national security, the authorities had no discretion and were bound to expel them.

In November 2006 the first applicant sought judicial review of the expulsion order by the Sofia City Court. He also asked the court to stay the order’s enforcement pending the outcome of the proceedings. He denied any involvement in criminal activities and said that he was not aware of the grounds for the order. On 7 December 2006 the Director of the NSS refused to examine a request for a stay of the order’s enforcement, saying that the matter would be dealt with by the courts.

Following amendments to the Aliens Act 1998 that made expulsion orders subject to review by the Supreme Administrative Court, the case was transferred to that court on an unspecified date in 2007.

In a final judgment of 9 January 2008 (реш. № 3 от 9 януари 2008 г. по адм. д. № С

‑

174/2007 г., ВАС, ІІІ о.), the Supreme Administrative Court dismissed the application. It found that it was admissible, noting that the statutory rules barring the judicial review of expulsion orders ran counter to the Convention. However, it went on to say that it transpired from an excerpt from proposal no. C

‑

3533/25.09.2006 that the first applicant presented a threat to national security. That proposal was an official document and the court was bound to accept the truthfulness of the averments it contained. The expulsion order was therefore lawful.

B.

Relevant domestic law

The relevant domestic law has been set out in detail in the Court’s judgments in the cases of

Raza v. Bulgaria

(no. 31465/08, §§ 30

‑

42, 11

February 2010) and

M. and Others v. Bulgaria

(no. 41416/08, §§ 45

‑

53, 26 July 2011).

COMPLAINTS

1.

The first applicant complains under Article 3 of the Convention of the ill-treatment that he suffered in detention.

2.

The applicants complain under Article 8 of the Convention that the first applicant’s expulsion unduly interfered with their family life. In particular, they complain that the domestic court did not assess all relevant circumstances and that they were unable to challenge effectively the allegation that the first applicant presented a threat to national security.

3.

The applicants complain under Article 13 of the Convention that they did not have an effective remedy in that respect.

4.

The first applicant complains under Article 5 §§ 1, 4 and 5 of the Convention of his detention pending deportation.

5.

The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention of the alleged unfairness of the judicial review proceedings.

6.

Lastly, the first applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 that because of his expulsion he was unable to wind down the business of his company before being removed from Bulgaria or run it from abroad.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Having regard to their positive obligations under Article 3 of the Convention, did the authorities take measures to protect the first applicant from being subjected to inhuman or degrading treatment in relation to the incident which occurred in the Centre for Interim Detention of Aliens in Busmantsi after which he was admitted to hospital on 31 December 2006? The parties are requested to specify how the incident occurred and the persons involved, as well as all other relevant information.

2.

Having regard to the procedural protection from inhuman or degrading treatment, was there an investigation into the above incident? If so, was that investigation compatible with Article 3 of the Convention? The parties are requested to provide information as to the course of the investigation, and copies of the documents in the investigation file.

3.

Has there been a breach of the applicants’ right to respect for their private and family life, contrary to Article 8 of the Convention, on account of the first applicant’s expulsion?

4.

Did the applicants have at their disposal an effective domestic remedy for their complaint under Article 8, as required by Article 13 of the Convention? In particular, did the courts submit to a meaningful scrutiny the grounds invoked by the executive for the first applicant’s expulsion and examine whether this expulsion was necessary in a democratic society (see

Raza v. Bulgaria

, no. 31465/08, §§ 61

‑

63, 11 February 2010;

M. and Others v. Bulgaria

, no. 41416/08, §§ 97

‑

105, 26 July 2011)?