CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 31292/10 Matti Risto KANGASLUOMA împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 25 septembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Päivi Hirvelä, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct, având în vedere cererea depusă la 24 mai 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 14 iunie 2012 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Matti Risto Kangasluoma, este un național finlandez, născut în 1949 și trăiește în Seinäjoki. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns, printre altele, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la lungimea excesivă a procedurii penale împotriva acestuia. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii penale împotriva acestuia și s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 14 iunie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Deoarece eforturile în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes, Guvernul dorește, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, să exprime prin intermediul unei declarații unilaterale recunoașterea sa că durata procedurii penale nu a îndeplinit cerința „rațională” menționată la art. 6 § 1 din convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă totală de 2 850 EUR. Suma include 2,375 EUR în compensație pentru prejudiciu moral, precum și 475 EUR pentru costuri și cheltuieli (inclusiv TVA). În opinia Guvernului, având în vedere toate circumstanțele cauzei și atribuirile Curții dvs. în lungimea comparabilă a cazurilor de procedură penală, suma totală de mai sus ar constitui o soluție adecvată pentru lungimea excesivă a procedurii penale în acest caz. Suma totală va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând faptul că Curtea dumneavoastră poate întrerupe examinarea acestei părți a cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) prin scrisoarea din 8 august 2012, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că compensația globală este prea scăzută. A solicitat 10 000 EUR pentru prejudiciu material, 10 000 EUR pentru prejudiciu moral și 2 500 EUR pentru costuri și cheltuieli. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007. 12. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Finlandei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Seppälä c. Finlanda , nr. 45981/08, 11 ianuarie 2011; și Kalle Kangasluoma c. Finlanda , nr. 5635/09, 15 februarie 2011). 13. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului Bianku
Application no. 31292/10
Matti Risto KANGASLUOMA
against Finland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25
September 2012 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Päivi Hirvelä,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 24 May 2010,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 14 June 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Matti Risto Kangasluoma, is a Finnish national, who was born in 1949 and lives in Seinäjoki.
2.
The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.
3.
The applicant complained,
inter alia
, under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of the criminal proceedings against him.
4.
This complaint had been communicated to the Government
.
5.
The applicant complained about the excessive length of the criminal proceedings against him. He relied on Article 6 § 1 of the Convention.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 14 June 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
7.
The declaration provided as follows:
“Whereas the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful, the Government wishes, in the special circumstances of the present case, to express by way of a unilateral declaration its acknowledgement that the length of the criminal proceedings has failed to fulfil the requirement of ‘reasonable’ referred to in Article 6 § 1 of the Convention.
Consequently, the Government is prepared to pay the applicant a total amount of EUR 2,850. The sum includes EUR 2,375 in compensation for non-pecuniary damage as well as EUR 475 for costs and expenses (inclusive of VAT). In the Government’s view, having regard to all the circumstances of the case and to your Court’s awards in comparable length of criminal proceedings cases, the above total amount would constitute adequate redress for the excessive length of the criminal proceedings in the present case.
The total sum will be payable within three months from the date of notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
In the light of above, the Government would suggest that the circumstances of the present case allow your Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying your Court to discontinue the examination of this part of the application, and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1
in fine
, which would require the further examination of the case by virtue of that provision.”
8.
By a letter of 8 August 2012, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the overall compensation was too low. He claimed EUR 10,000 for pecuniary damage, EUR 10,000 for non-pecuniary damage and EUR 2,500 for costs and expenses.
9.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
10.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
11.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18 September 2007.
12.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Finland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
V;
Seppälä v. Finland
, no. 45981/08, 11 January 2011; and
Kalle Kangasluoma v.
Finland
, no. 5635/09, 15 February 2011).
13.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
14.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
15.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Fatoș Aracı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President