JALAVA v. FINLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 23011/11, Matti Johannes JALAVA împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 25 septembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Päivi Hirvelä, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 aprilie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 6 iulie 2012 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Matti Johannes Jalava, este un național finlandez, născut în 1953 și trăiește în Espoo. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Miikka Hakanen, un avocat practicant în Turku. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție cu privire la căutarea efectuată de poliție în casa sa și că nu a avut nici un remediu eficace pentru a contesta această căutare în fața unei instanțe. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu căutarea casei sale și cu lipsa unui remediu eficace și s-a bazat pe articolele 8 și 13 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 iulie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Deoarece eforturile de asigurare a unei soluții prietenoase a cazului nu au avut succes, guvernul - se referă la Harju c. Finlanda Hotărârea din 15 februarie 2011 (nr. 56716/09, esp. §§ 45-48 și 54) într-un caz similar - dorește să exprime prin intermediul unei declarații unilaterale recunoașterea sa că a existat o încălcare a Convenției în acest caz din aceleași motive și în aceeași măsură ca Curtea dumneavoastră a stat în hotărârea Harju. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului o sumă totală de 2,850 EUR în compensație pentru prejudiciu moral. În opinia Guvernului, având în vedere toate circumstanțele cauzei și în cazul în care Curții dvs. în cazuri comparabile, suma totală de mai sus ar constitui un recurs adecvat în acest caz. Suma totală va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentului caz permit Curții dumneavoastră să ajungă la concluzia că există „alte motive”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând faptul că Curtea dumneavoastră poate întrerupe examinarea cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) prin scrisoarea din 21 iulie 2012, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că compensația generală este prea scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007. 12. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Finlandei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane de a respecta domiciliul unei persoane și lipsa unui remediu eficace în acest sens (a se vedea, de exemplu, Harju c. Finlanda , nr. 56716/09, §§ 43-45 și 54, 15 februarie 2011; și Heino c. Finlanda , nr. 56720/09, §§ 44-46 și 55, 15 februarie 2011). 13. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 8 și 13 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din convenție. Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului Bianku

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 23011/11

Matti Johannes JALAVA

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25

September 2012 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Päivi Hirvelä,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 April 2011,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 6 July 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Matti Johannes Jalava, is a Finnish national, who was born in 1953 and lives in Espoo. He was represented before the Court by Mr Miikka Hakanen, a lawyer practising in Turku.

2.

The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

3.

The applicant complained under Articles 8 and 13 of the Convention about the search conducted by the police in his home and that he had had no effective remedy to challenge that search before a court.

4.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

5.

The applicant complained about the search of his home and the lack of an effective remedy. He relied on Articles 8 and 13 of the Convention.

6.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 6 July 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

7.

The declaration provided as follows:

“Whereas the efforts with a view to securing a friendly settlement of the case have been unsuccessful, the Government - referring to your Court’s

Harju v. Finland

judgment of 15 February 2011 (no. 56716/09, esp. §§ 45 to 48 and 54) in a similar case - wishes to express by way of a unilateral declaration its acknowledgement that there has been a breach of the Convention in the present case for the same reasons and to the same extent as your Court has ruled in the

Harju

judgment.

Consequently, the Government is prepared to pay the applicant a total amount of EUR 2,850 in compensation for non-pecuniary damage. In the Government’s view, having regard to all the circumstances of the case and to your Court’s awards in comparable cases, the above total amount would constitute adequate redress in the present case.

The total sum will be payable within three months from the date of notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

In the light of above, the Government would suggest that the circumstances of the present case allow your Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying your Court to discontinue the examination of the application, and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1

in fine

, which would require the further examination of the case.”

8.

By a letter of 21 July 2012, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the overall compensation was too low.

9.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

10.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

11.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18 September 2007.

12.

The Court has established in a number of cases, including those brought against Finland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to respect for one’s home and a lack of an effective remedy in that respect (see, for example,

Harju v. Finland

, no. 56716/09, §§

43-45 and 54, 15 February 2011; and

Heino v. Finland

, no. 56720/09, §§

44-46 and 55, 15 February 2011).

13.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).

14.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

15.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 8 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President