RATY v. FINLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 26527/10 Janne RÄTY împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 3 aprilie 2012 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Päivi Hirvelä, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 mai 2010, având în vedere deliberat, hotărândând după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Janne Räty, este un național finlandez născut în 1972 și locuiește în Rääkkylä. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție pentru lipsa unui proces echitabil și pentru durata procedurii de compensare și în temeiul articolului 14 din Convenție pentru discriminare. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii de compensare. El s-a bazat pe art. 6 din Convenția care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 14 decembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: Guvernul dorește să exprime – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii civile nu a îndeplinit cerința „rațională” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului în compensație o sumă totală de 2,850 EUR (doi mii opt sau cincizeci și cincizeci de euro), cuprinzând 1900 EUR pentru prejudiciu moral și 950 EUR pentru costurile și cheltuielile reclamantului (inclusiv TVA posibilă). În opinia Guvernului, suma totală menționată ar constitui o compensație adecvată și o compensare suficientă pentru durata netă a procedurii respective și, prin urmare, o sumă acceptabilă în ceea ce privește cuantitatea în acest caz. Suma totală va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din convenție. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Având în vedere mai sus, Guvernul ar sugera că circumstanțele prezentei cauze permit Curții să ajungă la concluzia că există „un alt motiv”, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, justificând faptul că Curtea poate întrerupe examinarea cererii și că, în plus, nu există motive de caracter general, astfel cum se definește la art. 37 alineatul (1) Prin urmare , Guvernul invită Curtea să scoată cererea din lista sa de cazuri .” Într-o scrisoare din 21 ianuarie 2012, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Finlandei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007 și Rangdell c. Finlanda , nr. 23172/08 , 19 ianuarie 2010 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate din declarația unilaterală a Guvernului; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 26527/10

Janne RÄTY

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 3

April 2012 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Päivi Hirvelä,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 11 May 2010,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Janne Räty, is a Finnish national who was born in 1972 and lives in Rääkkylä. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the lack of a fair trial and the length of the compensation proceedings, and under Article 14 of the Convention about discrimination.

THE LAW

The applicant complained about the length of the compensation proceedings. He relied on Article 6 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

By letter dated 14 December 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“

The Government wishes to express – by way of a unilateral declaration – its acknowledgement that, in the special circumstances of the present case, the length of the civil proceedings has failed to fulfil the requirement of ”reasonable” within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

Consequently, the Government is prepared to pay the applicant in compensation a total sum of EUR 2,850 (two thousand eight hundred and fifty euros). This sum includes EUR 1,900 for non-pecuniary damage and EUR 950 for the applicant’s costs and expenses (inclusive of possible VAT). In the Government’s view, the aforementioned total sum would constitute adequate redress and sufficient compensation for the impugned length of the said proceedings, and thus constitute an acceptable sum as to

quantum

in the present case.

The total sum will be payable within three months from the date of notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of a failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertakes to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

In the light of above, the Government would suggest that the circumstances of the present case allow the Court to reach the conclusion that there exists ‘any other reason’, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention, justifying the Court to discontinue the examination of the application, and that, moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1

in fine

, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Accordingly, the Government invites the Court to strike the application out of its list of cases.”

In a letter of 21 January 2012 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”

.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Finland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005;

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007; and

Rangdell v. Finland

, no.

23172/08, 19 January 2010).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the Government’s unilateral declaration;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President