SASU v. ROMANIA

Reclamantul, dl Ioan Sasu, este un național român, care s-a născut în 1955 și locuiește în Arpașul de Jos, județul Sibiu. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna Irina Cambrea, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Într-o decizie finală din 11 noiembrie 1999 Curtea Supremă de Justiție a condamnat reclamantul de crimă și l-a condamnat la șaisprezece ani de închisoare. Reclamantul a depus mai multe cereri de revizuire a deciziei finale. Toate acestea au fost respinse de către instanțe din cauza faptului că reclamantul nu a furnizat dovezi care ar justifica deschiderea procedurii și că nu au fost descoperite noi fapte sau circumstanțe care ar fi fost necunoscute la data în care a fost luată decizia finală. Două dintre aceste cereri au fost respinse de diferite grupuri ale Curții de Apel Brasov la 4 și 26 iulie 2007. Reclamantul a început să-și îndeplinească condamnarea la 17 septembrie 1998. El a rămas în închisoare până la 2 februarie 2010, când a fost eliberat condițional. În timpul condamnării, el a fost transferat de șaizeci și opt de ori între opt închisori și trei spitale de închisoare, conform statului său de sănătate sau de o serie de cazuri de judecată în care a fost implicat. La începutul perioadei de detenție, s-a înregistrat că reclamantul suferă de lombar lordose (discopatie lombară) și psihopatie, aceasta din urmă fiind prima diagnosticată în 1976. Dosarele medicale din închisoare indică că a primit asistență medicală și tratament pentru starea sa. În timpul detenției, a fost diagnosticat și cu boală cardiacă, sindromul sinusului bolnav și boala vasculară periferică. 10. În mai multe ocazii a fost admis la spitalele de închisoare pentru tratamentul bolilor cardiace și psihice. A fost, de asemenea, prescris o dieta specială. 11. Reclamantul a fost deținut în închisoarea Mărginini în mai multe ocazii între 27 septembrie 2001 și 20 mai 2003 și a revenit acolo în mai multe ocazii mai târziu în condamnarea sa. El a afirmat că, în ciuda bolii sale mentale, a trebuit să lucreze la douăsprezece ore pe zi în 2002 și 2003. În acea perioadă, din cauza suprapopulației, doi deținuți au împărtășit un pat. 12. La 3 octombrie 2006, reclamantul a interzis o acțiune împotriva a doi membri ai comisioanelor care i-au acordat permisiunea de a lucra, cerând daune în temeiul articolelor 998-999 din fostul cod civil. La 16 mai 2007, Curtea de District Moreni și-a respins acțiunea din cauza faptului că nu a demonstrat o legătură cauzală între cele două inculpate și cele presupuse daune. La 15 ianuarie 2008, această decizie a fost susținută pe fond de Curtea județului Dâmbovița. Raportul ulterior al reclamantului în cazare a fost declarat nul și nul de către Curtea de Apel Ploiești într-o decizie finală din 4 iunie 2008, deoarece reclamantul nu a prezentat motivele apelului său în termenul limită. 13. Potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Penitenciară (Administrația Penitenciarelor), reclamantul a fost deținut de 18 ori în închisoarea Aiud în timpul condamnării sale, deținerea sa de la câteva zile la șase sau șapte luni pe rând. După 2002, fumatul a fost interzis în toate celulele și au fost desemnate zone pentru fumat. 14. În două ocazii în timpul reținut în închisoarea Aiud, în februarie și septembrie 2005, reclamantul a luat voluntar un supradozaj de medicamente. După dezintoxicare, medicii au recomandat asistență psihiatrică la spitalul de închisoare Jilava. După fiecare episod, reclamantul a fost transferat – pentru o lună prima dată și aproape șase luni a doua dată – la spitalul de închisoare Jilava. 15. La 21 februarie 2007, Curtea de District Sibiu a respins ca fiind nepotrivit unei acțiuni acuzate de reclamant împotriva guvernatorului închisorii și a medicului în ceea ce privește condițiile de detenție în închisoarea Aiud. El s-a plâns că a fost reținut cu deținuți periculoși și că nu a primit un tratament adecvat pentru starea psihiatrică. De asemenea, el se plângea că guvernatorul nu l-a ajutat să obțină dosarul de pensie de la Sibiu (procedură descrisă la punctul 7 de mai jos). 16. Curtea a remarcat că plasarea reclamantului într-o celulă sau în altă celulă a fost determinată de reglementările interne ale închisorii și nu a fost lăsată la discreția guvernatorului. De asemenea, a remarcat că, deși boala mentală a reclamantului îi dă dreptul la condiții speciale de detenție, aceasta nu îi dă dreptul la privilegii. În ceea ce privește acuzațiile de lipsă de tratament medical, instanța a remarcat că reclamantul a primit medicamente și a considerat că medicul închisorii nu este responsabil pentru faptul că reclamantul a luat o supradoză prin înghițirea tuturor pastilelor imediat. 17. Curtea a remarcat, de asemenea, că faptul că reclamantul nu se bucură de alimentele primite nu a fost imputabil nici guvernatorului, nici medicului, în măsura în care reclamantul nu a putut dovedi că a suferit consecințe prejudiciabile din cauza dietei sale. 18. În sfârșit, instanța a remarcat că reclamantul a solicitat Autorității Pensiunilor din County Sibiu o evaluare expertă pentru a-și stabili drepturile de pensie și, prin urmare, a concluzionat că nici guvernatorul, nici medicul nu au comis acte ilegale care să le facă responsabile în acest sens (nu există ilicită). 19. Înregistrările oficiale de închisoare indică că între 2006 și 2008, reclamantul a primit nouăzeci de plicuri cu timbre pentru corespondența sa. Alte cinci cereri similare au fost refuzate de către administrația închisorii, fie pe baza faptului că reclamantul a primit recent un număr mare de plicuri, fie pentru că avea suficiente fonduri în contul său pentru a-i permite să cumpere plicuri însuși. El nu se plângea de aceste decizii. 20. La 18 august, 3 și 11 septembrie 2007 și 12 mai 2008, reclamantul a solicitat permisiunea de a vizita mama sa bolnavă, dar cererile sale au fost respinse de consiliul de incarcerare responsabil. 21. Se pare că reclamantul nu a depus un recurs împotriva hotărârii autorităților închisoare în fața instanțelor în temeiul Ordinării nr. 56/2003 sau a Legii nr. 275/2006 (a se vedea punctul 37 de mai jos). 22. La 16 februarie 2007, în timpul detenției în închisoarea Aiud, reclamantul a solicitat eliberarea temporară din închisoare la tribunalul județului Alba, având în vedere faptul că familia sa are nevoie de ajutorul său în domeniul agriculturii. El a argumentat în fața instanței că se va întoarce în închisoare, având în vedere că, dacă ar fi eliberat, nu ar putea permite asistența medicală primită gratuit în închisoare. La 27 februarie 2007, reclamantul a informat Curtea că a avut probleme cu dentirea sa și a afirmat că îngrijirea dentară primită în închisoare era insuficientă. 24. La 16 octombrie 2008, a fost îndepărtat un dinte și altul tratat. 25. O comisie medicală din închisoarea Timișoara (consistarea unui dentist și a unui contabil) a remarcat că reclamantul lipsesese dinți și a propus un plan de proteză dentară, totodată menționând că “problemele sale dentare nu erau semnificative”. Modelul de dentiție din raportul medical arată că reclamantul lipsea patru molare stânga și trei molare de dreapta. Comisia a estimat costul total al tratamentului la 749,92 lei român (RON), din care 300 RON au fost plătite de către solicitant. Estimarea lor a fost bazată pe Ordinea nr. 522/236 din 27 martie 2008 eliberat de Ministrul Sănătății Publice împreună cu Președintele Autorității Naționale de Asigurare Sănătății (Casa Națională a Asigurării de Sănătate). 26. Comisia a remarcat totuși că reclamantul nu avea bani disponibili în contul său și că închisoarea Timișoara lipsește facilitățile necesare pentru tratarea reclamantului. 27. În 2004, reclamantul a depus o plângere în fața Curții de District Avrig împotriva C.C. și a altor moștenitori ai C.C., cerând daune de 69.000.000 de lei români vechi (ROL), reprezentând valoarea mărfurilor și bovinelor pe care a susținut-o a împrumutat-o în fața C.C. 28. La 9 februarie 2005, Curtea de District a respins acțiunea în timp. Această decizie a fost susținută de Curtea de județul Sibiu. 29. În 2004, reclamantul a depus o altă plângere împotriva moștenitorilor C.V.C., în scopul de a-i obliga să plătească dobânzi pe un presupus împrumut de 40.000.000 de ROL pe care i-a făcut-o în fața C.V. Acțiunea sa a fost respinsă într-o decizie finală din 15 iunie 2005 de către Tribunalul județului Sibiu, având în vedere faptul că reclamantul nu a dovedit că împrumutul inițial a fost făcut vreodată. 30. La 12 octombrie 2006, reclamantul a depus o acțiune împotriva autorităților locale Săcălaz, cerând restituirea a doi viței și a unui porc de 250 de kg, care ar fi fost confiscat de la el de către autoritățile comuniste în 1988. El a afirmat că în 1990 autoritățile locale i-au informat că au returnat animalele la V.C. 31. La 15 noiembrie 2006, Curtea de district Timișoara a constatat că reclamantul nu a adăugat nici o dovadă a acuzațiilor sale și a respins acțiunea. Prin decizia finală din 21 noiembrie 2008 Curtea de județ Timiș a declarat apelul său nul și nul, deoarece nu a plătit taxele judiciare relevante. 32. Într-o decizie din 26 iunie 1976, autoritățile au declarat că reclamantul nu este în stare de muncă datorită unei condiții preexistente care s-a înrăutățit în timpul serviciului militar. 33. La o dată neespecificată în timpul detenției, reclamantul a solicitat să-i plătească o pensie de invaliditate. 34. La cererea Autorității de Pensiuni din județul Sibiu („Autoritatea de Pensiuni”), la 15 martie 2006, reclamantul a suferit o evaluare expertă de către Autoritatea de evaluare a capacității de lucru Sibiu pentru a-și determina capacitatea de lucru (Cabinetul de experțiză medicală și recuperare a capacității de muncă). Raportul de evaluare a confirmării invalidității reclamantului și a stabilit 9 martie 2007 ca dată de revizuire a situației sale. 35. Autoritatea pensiilor a solicitat Institutului Național pentru Evaluarea Capacitatei de Muncă (Institutul Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă) să își exprime avizul cu privire la raportul de experți emis în martie 2006. Institutul Național a confirmat evaluarea anterioară, dar a adăugat că decizia din 1976 nu a permis reclamantului o pensie de invaliditate și a sugerat, prin urmare, că Autoritatea pensiilor evaluează situația reclamantului în funcție de legea privind pensiile (Legea nr. 19/2000). 36. La 22 mai 2006, Autoritatea de Pensiuni a hotărât să nu acorde reclamantului o pensie de invaliditate, deoarece nu a îndeplinit cerințele prevăzute în Legea pensiilor. Decizia a fost susținută de Curtea de județ Sibiu la 19 septembrie 2007 și de Curtea de Apel Alba Iulia într-o decizie finală din 10 aprilie 2008. 37. Legislația internă privind executarea condamnărilor, în special Legea nr. 23/1969, Ordonanța de urgență nr. 56/2003 privind drepturile deținuților (Ordinitatea nr. 56/2003) și Legea nr. 275/2006 privind executarea condamnărilor (Legea nr. 275/2006) sunt descrise în Petrea c. România (n. 4792/03, §§ 21-23, 29 aprilie 2008). Situația în ceea ce privește îngrijirea dentară în sistemul de închisoare român este descrisă în V.D. România (n. 7078/02, §§ 73-79, 16 februarie 2010).