CASE OF HAȚEGAN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
CASE OF HAȚEGAN v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
Reclamantul, dl Constantin Hațegan, este un cetățean român care s-a născut în 1952 și locuiește în Giurgiu. Reclamantul a fost concediat să se reprezinte și să folosească limba română în cadrul procedurii din fața Curții (art. 36 §§§ și art. 4 a)). Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, și co-agentul lor, dna I. La 20 iunie 2006, un comitet de trei judecători ai Curții a hotărât, în conformitate cu art. 28 § 1 litera (a) din Convenție, să excludă aplicarea din lista de cauze a Curții în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenția. La 14 noiembrie 2006, în urma unei cereri primite de la reclamant, același comitet a hotărât să restituie cererea la lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin ordinul procurorului din 30 iulie 2001, reclamantul a fost reținut la Departamentul de Poliție Sibiu în așteptarea procesului de crimă. Prin hotărârea finală din 13 februarie 2003, Curtea de Casație a condamnat reclamantul de crimă și l-a condamnat la șaisprezece ani și șase luni de închisoare pe baza probelor forense, documentare și de testimonial, inclusiv mărturia S.E. și N.A. Reclamantul rămâne în detenție până în prezent. Între 30 iulie 2001 și 22 noiembrie 2010, starea medicală a reclamantului a fost revizuită regulat de către închisoare și spitale civile și a primit tratament pentru, printre altele, o tulburare antisocială a personalității, epilepsie, sifilis, scabie, dureri de cap repetate, diabet, probleme stomatologice, hernie, bronchită cronică obstructivă, tuberculoză, hipertensiune arterială, varicoză în picioarele sale, gastrită cronică și o fractură veche a tibiei stânge după o rană de armă primită înainte de 2001. A fost recomandat ca el să urmeze o dieta pentru gastrita cronică și diabet zaharat, și să evite rece, umiditate și infecții, și orthostatism extins. Nici unul dintre rapoartele medicale produse în această perioadă a menționat orice leziuni asupra organismului reclamantului. În scrisorile sale din 14 octombrie 2005 și 7 aprilie 2008 referitoare la închisoarea Jilava, și în scrisoarea sa din 2 august 2010 privind închisoarea Giurgiu, reclamantul a declarat că condițiile de detenție în acei penitenciari au constituit tratamente inumane și degradante deoarece cele două închisori au fost suprapopulate și infestate cu paraziți, alimentele și condițiile generale de igienă erau săraci, a fost refuzat o dieta specială pentru diabetul său, și nu a avut acces la baie sau la spalaturi adecvate. Prin hotărârea finală din 18 august 2004, Tribunalul județului Arad a respins acțiunea reclamantului împotriva autorităților din închisoarea Arad pentru o injuncție care să-și permită accesul la dosarul medical, având în vedere că a primit o copie completă a dosarului său medical, de la care nici unul dintre documentele nu lipsese. 10. Prin o hotărâre finală din 7 aprilie 2005, Curtea de Casație a respins plângerea penală a reclamantului susținând abuz de competență din partea I.B. – unul dintre procurorii care au investigat acuzația de crimă împotriva lui – din cauza faptului că nu a fost comis niciun act ilegal. 11. Prin o hotărâre finală din 29 ianuarie 2008, Curtea de Casație a respins, pe baza documentarului, a dovezilor de testimonial și medical, acțiunea reclamantului pentru maltratament împotriva V.C., C.P. și O.V., toate angajații de la închisoarea Aiud, din cauza faptului că nu a existat nici o dovadă în dosar care să ateste că reclamantul a fost tratat rău de aceste persoane. 12. Prin o hotărâre finală din 22 ianuarie 2009, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului împotriva ordinului procurorului din 14 iulie 2008 de a refuza să acuze gardienii mascat din închisoarea Jilava, care se presupune că l-a bătut pe reclamant la 17 februarie 2005, din cauza faptului că a fost interzis. 13. Prin o hotărâre finală din 14 decembrie 2010, Curtea de district din București a respins acțiunea reclamantului de a obține o injuncție pentru a fi ascultată de o comisie de pensii. Curtea a susținut că reclamantul a formulat cincizeci și două de cereri de copie a documentelor din dosarul său de închisoare, care toate au fost aprobate de autoritățile închisoare și că a fost furnizat cu copiile solicitate. În plus, autoritățile penitenciare au aprobat cererea reclamantului de a fi ascultată de o comisie de pensii și de a fi furnizată informațiile relevante pentru dosarul său de pensii. El a fost luat de două ori la Ilfov și districtul de București 5 Agenții de Drepturi de Pensiuni și a fost furnizat cu informațiile solicitate. 14. În marea majoritate a scrisorilor adresate Curții între 2003 și 2010, reclamantul s-a referit în mod repetat la Președintele român, la membrii Parlamentului român, la gardienii de închisoare din toate închisoarele în care a fost reținut, precum și la judecătorii și procurorii care au examinat și investigat cazurile și plângerile sale, ca „comuniste”, „membre Mafia”, „membri ai fostului polițist de stat (securiști)”, „terroriști, executori, ucigași și complici ai maltratului”. 15. În scrisorile sale din 12 mai și 21 august 2006, precum și într-o dată neespecificată în 2007, reclamantul a acuzat membrii Registrului, unele dintre judecători și Curtea de a fi „membre mafie”, de a „planta împreună cu statul român terorist” și de a „să fie complici ai membrilor fostului poliție de stat (securiști)”. 16. La 7 ianuarie 2011, Guvernul și-a prezentat observațiile Curții și a susținut, printre altele, că limba utilizată de reclamant a constituit un abuz al dreptului de cerere și că cererea sa ar trebui respinsă. 17. În scrisoarea sa din 25 ianuarie 2011, reclamantul a declarat, printre altele, că a crezut că Curtea a făcut un “pact genocid” cu „morderii” care s-au ascuns în spatele numelui liderilor unui stat de drept precum România, deoarece nu a examinat cazul său. În plus, a susținut că membrii Registrului și anumitii judecători au contribuit la tortura fizică și mentală. 18. Într-o scrisoare din 21 februarie 2011 care conține observațiile reclamantului în răspunsul la cele ale Guvernului, reclamantul a declarat că autoritățile de închisoare „bruțice” românești au încercat să mintă Curții prin trimiterea unor informații false despre condițiile sale de detenție, iar el a cerut Curtea să informeze agentul guvernamental că este un mincinos. În plus, el a susținut că: „... prin documentele false prezentate Curții de către agentul guvernamental ... Ministerul Afacerilor Externe falsificarea reală și mințise ... agentul guvernamental este un mincinos.” 19. Într-o scrisoare din 29 august 2011 reclamantul numit agentii guvernamentali "bruți" și "bufuni" și a declarat că, împreună cu Guvernul României, ei au greșit în mod constant Curtea. 20. În scrisoarea din 1 septembrie 2011, Guvernul a reiterat cererea Curții de a respinge cazul reclamantului ca fiind un abuz al dreptului la cerere. Ei au declarat că reclamantul a continuat să prezinte scrisori necorespunzătoare folosind limba ofensivă și făcând acuzații difamatorii referitoare la activitățile autorităților române.