CASE OF HAȚEGAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamantul, domnul Constantin Hațegan, este resortisant român, născut în 1952 și locuiește în Giurgiu. Reclamantului i-a fost încuviințată cererea de a-și susține singur cauza și de a folosi limba română în cadrul procedurilor în fața Curții [art. 36 § 2 și § 4 lit. a) din regulament]. Guvernul român („Guvernul”)

La 20 iunie 2006, o comisie formată din trei judecători ai Curții a hotărât, în temeiul art. 28 § 1 a) din convenție să radieze cererea de pe rolul Curții, conform prevederilor art. 37 § 1 a) din convenție. La 14 noiembrie 2006, în urma unei cereri primite din partea reclamantului, aceeași comisie a decis să repună cererea pe rolul Curții în temeiul art. 37 § 2 din convenție.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează.

Procesul penal împotriva reclamantului

Prin ordonanța procurorului din 30 iulie 2001 s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului la sediul Poliției Sibiu sub acuzația de omor.

Prin hotărârea definitivă din 13 februarie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe reclamant la șaisprezece ani și șase luni de închisoare pentru omor, în baza probelor medico-legale, a celor cu înscrisuri, precum și a celor cu martori, inclusiv mărturiile depuse de S.E. și N.A.

Reclamantul este încă încarcerat.

Situația medicală a reclamantului

În perioada 30 iulie 2001 – 22 noiembrie 2010 situația medicală a reclamantului a fost verificată în mod regulat în spitalul penitenciarului și în spitale civile, iar acesta a primit îngrijiri medicale,

Condițiile de detenție

În scrisorile sale din 14 octombrie 2005 și 7 aprilie 2008 referitoare la Penitenciarul Jilava, și în scrisoarea din 2 august 2010 privind Penitenciarul Giurgiu, reclamantul a declarat că, în cadrul acestora, condițiile de detenție presupuneau tratamente inumane și degradante, deoarece cele două închisori erau suprapopulate și infestate cu paraziți, mâncarea și condițiile de igienă erau precare, i s-a refuzat o dietă specială pentru diabet și nu a avut acces la o baie sau la condiții adecvate pentru a se spăla.

Acțiunile introduse de reclamant în fața instanțelor interne

Prin hotărârea definitivă din 18 august 2004, Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantului împotriva Penitenciarului Arad având ca obiect impunerea obligației de a îi fi acordat accesul la dosarul său medical, motivând că acesta primise o copie a dosarului, din care nu lipsea niciun document.

Prin hotărârea definitivă din 7 aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins plângerea penală a reclamantului referitoare la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către I.B. – unul dintre procurorii responsabili de urmărirea penală în procesul împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de omor – pe motiv că nu a fost comisă nicio faptă nelegală.

Prin hotărârea definitivă din 29 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza probelor cu înscrisuri, cu martori și medicale, a respins acțiunea reclamantului privind rele tratamente formulată împotriva lui V.C., C.P. și O.V., toți angajați ai Penitenciarului Aiud, pe motiv că nu existau probe la dosar care să facă dovada faptului că reclamantul a fost victima unor rele tratamente săvârșite de aceste persoane.

Prin hotărârea definitivă din 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca tardiv apelul formulat de reclamant împotriva ordonanței din 14 iulie 2008 a Parchetului București prin care se respingea punerea sub acuzare a gardienilor mascați din Penitenciarul Jilava care l-ar fi bătut pe acesta la 17 februarie 2005.

Prin hotărârea definitivă din 14 decembrie 2010, Tribunalul București a respins acțiunea reclamantului având ca obiect pronunțarea unei ordonanțe președințiale în vederea obținerii unei audiențe la comisia de pensii. Curtea a reținut că reclamantul a formulat 52 de cereri pentru a primi copii ale documentelor din dosarul său, cereri care au fost aprobate de conducerea penitenciarului, copiile solicitate fiindu-i remise. Mai mult, conducerea penitenciarului a aprobat cererile reclamantului de a se înscrie în audiență la o comisie de pensii și de a-i fi oferite informațiile necesare privind dosarului său de pensionare. Acesta a fost dus de două ori la Casa Județeană de Pensii Ilfov și la Oficiul de Pensii Sectorul 5 București și a primit informațiile solicitate.

Limbajul folosit de reclamant în scrisorile adresate Curții

În majoritatea scrisorilor sale adresate Curții în perioada 2003-2010 reclamantul s-a referit în mod repetat la Președintele României, membrii Parlamentului României, gardienii din toate închisorile în care fusese încarcerat, și la judecătorii și procurorii care au examinat și au efectuat cercetarea în cauzele și cu privire la cererile sale numindu-i „comuniști”, „membri ai mafiei”, „securiști”, „teroriști, călăi, criminali și complici la rele tratamente”.

În scrisorile sale din 12 mai și 21 august 2006, precum și la o dată nespecificată din 2007, reclamantul a acuzat Curtea, precum și pe membrii grefei și pe unii judecători, că sunt „membri ai mafiei”, că au „complotat cu statul român terorist” și că sunt „complici ai securiștilor”.

La 7 ianuarie 2011, Guvernul a furnizat observații Curții și a susținut,

În scrisoarea din 25 ianuarie 2011, reclamantul a declarat,

În scrisoarea din 21 februarie 2011, care conținea observațiile reclamantului ca răspuns la cele ale Guvernului, reclamantul a argumentat că „sălbatica” conducere a penitenciarelor române a încercat să mintă Curtea, trimițând informații false cu privire la condițiile detenției sale și a cerut Curții să îl informeze pe agentul guvernamental că este un mincinos. Acesta a mai precizat următoarele:

Într-o scrisoare din 29 august 2011, reclamantul i-a numit pe agenții guvernamentali „sălbatici” și „bufoni” și a declarat că, împreună cu Guvernul României, aceștia au dezinformat în mod constant Curtea.

Într-o scrisoare din 1 septembrie 2011, Guvernul a reiterat cererea către Curte privind respingerea cauzei reclamantului pentru că a exercitat abuziv dreptul de a introduce o cerere. Guvernul a afirmat că reclamantul a continuat să trimită scrisori neadecvate, în care a folosit un limbaj jignitor și a făcut afirmații defăimătoare cu privire la activitatea autorităților române.

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 3 din convenție de condițiile de detenție din penitenciarele Jilava și Giurgiu; de relele tratamente la care a fost supus la 17 februarie 2005 de către gardienii Penitenciarului Jilava și de anchetele ulterioare; de relele tratamente la care a fost supus în penitenciarele Aiud, Gherla, Arad, Rahova și Bârcea Mare și la sediul Poliției Sibiu, de urmărirea penală realizată de procurori în cazul omorului; de lipsa unui tratament medical adecvat pentru starea sa de sănătate; și de faptul că a fost împușcat în închisoare în timpul evenimentelor din 1989.

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 din convenție de faptul că, ulterior arestării sale preventive, nu a fost adus de îndată în fața unui judecător și că încarcerarea sa în urma condamnării nejustificate pentru omor era nelegală.

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 din convenție de faptul că procesul penal derulat împotriva sa pentru infracțiunea de omor a fost inechitabil întrucât instanțele interne au apreciat în mod greșit declarațiile martorului S.E., precum și probele, și au interpretat greșit prevederile legale aplicabile, precum și de faptul că procesul penal inițiat de el împotriva angajaților Penitenciarului Aiud nu a fost echitabil.

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 8 din convenție de neacordarea accesului la dosarul său medical, întrucât o parte a acestuia ar fi fost distrusă de autorități, precum și de ingerința în dreptul său la corespondență și la petiționare, întrucât nu a primit timbre și hârtie de scris.

Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție de faptul că autoritățile nu i-au acordat asistență pentru a obține dreptul de pensionare anticipată; de încălcarea pretinsului drept de proprietate asupra unor imobile; de însușirea fără drept a unor obiecte care îi aparțineau de către procurorul responsabil cu instrumentarea cauzei având ca obiect infracțiunea de omor.

În ceea ce privește admisibilitatea cauzei, Guvernul a argumentat că în scrisorile adresate Curții în perioada 2006 - 2010 reclamantul a folosit un limbaj jignitor și a făcut numeroase afirmații defăimătoare și acuzații grave privind activitatea Curții, grefa, autoritățile judiciare române, judecătorii Curții și agentul guvernamental. Guvernul a susținut că reclamantul a exercitat abuziv dreptul de a introduce o cerere în sensul art. 35 § 3.

Reclamantul nu a formulat observații în această privință.

Curtea reiterează că, în principiu, chiar dacă folosește un limbaj jignitor, o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul art. 35 § 3 și § 4 din convenție doar dacă a fost fondată în mod voit pe fapte nereale (a se vedea

Curtea observă că, în cazul de față, majoritatea scrisorilor adresate Curții, la care a făcut referire Guvernul pârât, conțineau acuzații grave împotriva reprezentanților statului. Mai mult, scrisorile sale au pus la îndoială integritatea Curții și pe cea a reprezentanților statului român în fața Curții, afirmând că aceștia au acționat cu rea-credință. Având în vedere principiile stabilite prin jurisprudența sa, Curtea consideră că aceste declarații nu au reprezentat o simplă exercitare a dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea prin comparație

Mai mult, Curtea subliniază că, în observațiile sale pe fond în cererea din 21 februarie 2011 și în scrisorile ulterioare acesteia, reclamantul a continuat să folosească un limbaj provocator și injurios la adresa reprezentanților statului român în fața Curții.

În aceste circumstanțe, Curtea consideră că afirmațiile reclamantului sunt injurioase și jignitoare până la un nivel care depășește limitele criticii normale și reprezintă o sfidare la adresa Curții. Comportamentul reclamantului, chiar presupunând că cererile sale nu ar fi fost apreciate ca fiind vădit nefondate, este contrar scopului dreptului unei persoane de a introduce o cerere după cum prevăd art. 34 și 35 din convenție. Acesta reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere în sensul art. 35 § 3 a) din convenție.

Rezultă că această acțiune trebuie respinsă ca reprezentând o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o cerere, în temeiul art.35 § 3 a) și § 4 din convenție.