CASE OF MEREUȚĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

din convenție și art. 29 § 1 din Regulamentul Curții), în urma abținerii lui Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulamentul Curții),

Reclamantul, Gabriel Mereuță, este un resortisant român, născut în 1966 și care locuiește în Piatra Neamț. Guvernul român („Guvernul”)

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează.

Reclamantul și D.O. au un copil născut la 26

Relațiile dintre reclamant și D.O. s-au deteriorat semnificativ după ce s-au despărțit. S-au angajat în litigii lungi privind partajul proprietății pe care au achiziționat-o în timpul relației lor.

La 15 septembrie 2006 reclamantul a înscris copilul la Școala nr. 6, la nivel de grădiniță, unde a rămas până la 7 decembrie 2007, când mama sa l-a înscris la o grădiniță din Bicaz, mai aproape de locul ei de muncă și de cel al soțului ei. La acea vreme D.O. era judecător la Judecătoria Bicaz și, ulterior, procuror la parchetul de pe lângă acea instanță. Noul ei soț era procuror în cadrul aceluiași parchet.

La 15 ianuarie 2007, Judecătoria Piatra Neamț a examinat pe fond cererile de încredințare depuse de ambii părinți și a soluționat în favoarea mamei. Reclamantului i-a fost acordat drept de vizită. Curtea a notat că majoritatea susținerilor reciproce de lipsă de interes față de copil și inabilitatea de a avea grijă de el au rămas nemotivate, singurul fapt dovedit fiind extrema animozitate dintre părinți.

Reclamantul a formulat apel și, la 2 octombrie 2007, Tribunalul Neamț a menținut hotărârea de încredințare și a stabilit un program de vizită pentru reclamant, căruia copilul îi era încredințat în felul următor: în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, de vineri, ora 12:00, până luni, ora 08:00; în prima săptămână din fiecare vacanță școlară; și timp de o lună în vacanța de vară. Copilul urma să fie luat de către reclamant de la „Grădinița nr. 6”.

Reclamantul a formulat recurs, reiterând cererea pentru încredințare; a fost de acord să ia el copilul de la grădiniță, după cum a stabilit instanța la punctul „Grădinița nr.

În perioada decembrie 2007 – iulie 2009, conform programului de vizită, reclamantul susține că a mers „de cel puțin patruzeci și cinci de ori” la grădinița unde era înscris copilul, dar mama nu a venit niciodată.

În februarie 2008, a inițiat procedura de executare, fără succes; executorul judecătoresc a întocmit mai multe rapoarte (8

Începând cu 25 decembrie 2007, reclamantul a făcut mai multe plângeri penale (acesta pretinde că douăzeci și cinci) împotriva lui D.O pentru nerespectarea dispozițiilor deciziei definitive executorii. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a unit soluționarea mai multor plângeri și, la 9 iunie 2008, a decis neînceperea urmăririi penale pe motiv că pretinsele infracțiuni nu au fost comise; procurorul a reținut, de asemenea, că reclamantul a avut numeroase oportunități să vadă copilul, dar nu a venit la întâlniri și a preferat în schimb să facă mai multe plângeri împotriva mamei.

Reclamantul a contestat decizia procurorului, dar, prin hotărârea din 16

Prin hotărârea definitivă din 27 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia procurorului.

La 13 octombrie 2009 reclamantul a cerut clarificarea hotărârii tribunalului din 2 octombrie 2007. La 10

Alte câteva plângeri penale făcute de reclamant împotriva lui D.O. au fost soluționate negativ de procuror la 9 iunie 2009, 30

Dispozițiile legale interne relevante sunt stabilite în hotărârile Curții

Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 8 din convenție, că dreptul său la viața de familie a fost încălcat ca urmare a neexecutării hotărârilor definitive care îi permit să păstreze legături personale cu copilul său.

De asemenea, s-a plâns, în temeiul art. 6 din convenție, de rezultatul plângerilor penale pe care le-a făcut împotriva lui D.O.

Reclamantul a pretins nerespectarea dreptului său la viață privată și de familie. Acesta a invocat art. 8 din convenție, formulat după cum urmează:

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

Guvernul a contestat acuzațiile și a declarat că instituțiile statului (în special instanțele și executorul judecătoresc) și-au îndeplinit obligațiile pozitive prevăzute de art. 8 cu privire la reclamant, luând măsuri eficiente și rapide pentru asistarea acestuia. Acesta din urmă, totuși, nu a reușit să arate diligență în susținerea drepturilor sale. În mod special, nu a arătat un interes real față de bunăstarea copilului său și nu a cerut rapid clarificarea adresei de la care trebuia luat copilul, ci a continuat să meargă împreună cu executorul judecătoresc la adresa greșită, chiar după ce procurorul i-a sesizat greșeala făcută; în cele din urmă, nu a cerut ajutorul asistenței sociale.

Reclamantul a argumentat că mama a știut unde era punctul privind luarea copilului de la grădiniță și că s-a folosit de confuzia creată prin existența celor două grădinițe cu nume aproximativ identice pentru a-l împiedica să păstreze legături personale cu copilul.

Curtea a examinat anterior, în temeiul art. 8 din convenție, obligațiile pozitive ale statului de a se asigura că, atât părintele, cât și copilul se bucură de compania celuilalt. Face referire la principiile de bază stabilite în aceste cauze (a se vedea, printre multe alte autorități,

Ținând cont de principiile de mai sus, Curtea revine la faptele prezentei cauze și observă că reclamantul a fost despărțit de fiul său în vârstă de patru ani și i-a fost acordat dreptul de a păstra legături personale cu copilul. Numeroasele lui încercări de exercitare a acestui drept au rămas fără succes, în ciuda asistenței necontestate din partea executorului judecătoresc. Autoritățile interne au stabilit că a fost confundată adresa de unde urma să fie luat copilul pentru că erau două „grădinițe nr. 6” în oraș și că fiecare parte a mers la altă grădiniță.

Curtea reține că autoritățile au dat răspunsuri prompte demersurilor reclamantului. Procedura internă pentru încredințare a fost rapidă, executorul judecătoresc l-a asistat pe reclamant de fiecare dată în eforturile sale de a obține executarea hotărârii de încredințare și procurorul a investigat fără întârziere numeroasele plângeri penale făcute de reclamant împotriva lui D.O. Prin urmare, nu există nicio problemă legată de asistența acordată de autorități în acest caz.

Cu toate că este adevărat că încercările de punere în executare nu au avut succes, Curtea observă că atitudinea mamei nu a fost singurul motiv pentru care vizitele au eșuat, deși aceasta a contribuit semnificativ la împiedicarea copilului să își vadă tatăl. În mod special, deși mama nu s-a prezentat sistematic în fața „Grădiniței nr. 6”, reclamantul nu a înțeles posibila confuzie privind adresa și nu a luat legătura cu mama pentru clarificări, nici nu a cerut imediat asistența autorităților pentru soluționarea problemei. Mai mult, deși era conștient de problema cu adresa de la care urma să fie luat copilul până cel târziu la 9 iunie 2008 (decizia procurorului), a continuat să meargă împreună cu executorul judec judecătoresc la vechea adresă de cinci ori mai mult în cursul următoarelor patru luni. De asemenea, i-au trebuit șaptesprezece luni să ceară clarificări cu privire la hotărârea judecătorească în legătură cu adresa de la care urma să-l ia pe copil. În acest timp, totuși, reclamantul a continuat să facă plângeri penale împotriva mamei.

Curtea este conștientă de situațiile delicate din speță și recunoaște că este posibil ca lucrurile să se fi complicat în prezenta cauză ca urmare a relațiilor dificile dintre reclamant și D.O. Totuși, poate observa că eforturile reclamantului din prezenta cauză par să fi pus accentul mai mult pe obținerea recunoașterii pretinsului comportament infracțional al mamei decât pe păstrarea legăturilor personale importante cu fiul său (a se vedea

Curtea observă, de asemenea, că reclamantul nu și-a fundamentat afirmațiile că ar fi informat serviciile sociale despre această situație. Curtea a stabilit deja că asistența acordată de serviciile sociale se poate dovedi eficientă în cazurile referitoare la exercitarea drepturilor de a păstra legături personale cu copilul (a se vedea

Având în vedere cele menționate anterior, Curtea concluzionează că neexercitarea dreptului de a păstra legături personale cu copilul a fost cauzată în mare măsură de însuși reclamantul și că autoritățile și-au îndeplinit în mod rezonabil obligațiile pozitive de a asista cât mai bine reclamantul în eforturile sale de exercitare a acestui drept.

Reclamantul s-a plâns de modul în care procurorul a soluționat plângerile penale făcute de el împotriva lui D.O. S-a bazat pe art. 6 din convenție, care, în partea sa relevantă, este formulat după cum urmează:

Cu toate acestea, chiar presupunând că art. 6 se aplică sub aspect civil, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nicio pretinsă încălcare a drepturilor și libertăților stabilite în convenție sau în protocoalele la aceasta.