Kunc împotriva Sloveniei

A cincea secțiune decizia nr. 5896/10 Marjan KUNC împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 2 octombrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Marjan Kunc, este un național sloven, care s-a născut în 1975 și locuiește în Ljubljana. El este reprezentat în fața Curții de către Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., un avocat care practică în Koper. Guvernul sloven (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna T. Mihelič Žitko, Procuror de Stat.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a îndeplinit o sentință în secțiunea închisă a închisoarei Dob începând cu 3 februarie 2006. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. Din 7 februarie 2006, reclamantul a fost deținut într-o celulă nr. 1, blocul 3, care a măsurat 59,89 metri pătrați și a deținut 15 deținuți (3,99 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut).

Potrivit raportului clinicei închisoare din 13 octombrie 2010, reclamantul a primit tratament medical în o sută douăzeci și șapte de ocazii din cauza diferitelor probleme medicale și a fost tratat în mod regulat de către un psihiatru. Potrivit raportului din 7 decembrie 2010, el a fost tratat cu Methadone și a fost prescris antidepresive pentru prima dată numai la 23 februarie 2010. De asemenea, el a refuzat de două ori să aibă un control cu un psihiatru și nu a arătat nici un semn de depresie severă sau durere mentală. Reclamantul a avut un interviu inițial cu un psiholog pe 24 Februarie 2006 și mai târziu, el a solicitat tratamentul psihologic în doar două ocazii, la 26 și 27 februarie 2007, însă nu în scopul reducerii dezgustării mentale.

Potrivit observațiilor guvernamentale din 16 iunie 2011 reclamantul a fost tratat de un dentist în zece ocazii din 2008. În ceea ce privește legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38 47 din hotărârea Curții în cazul Štrucl și alții c. Slovenia (n. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), precum și punctele 34-36 din Mandać și Jović c. Slovenia (n. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții, citate mai sus, precum și Mešić c. Slovenia (n. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc v. Slovenia (nr. 6682/10, 13 martie 2012). COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că condițiile de detenție în închisoarea Dob constituie o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție.

În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. El a susținut, de asemenea, că situația constituie o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne. În plus, reclamantul s-a plâns că a suferit dezgustări mentale și nu a primit un tratament psihologic și psihiatric adecvat, precum și dentist.

Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 13, că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne și respectarea reglementării de șase luni, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos.

În ceea ce privește plângerea reclamantului că nu a primit asistență psihologică, psihiatrică și dentară adecvată, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor obligația de a asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod corespunzător prin, printre altele, acordarea asistenței medicale necesare (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI). Curtea a remarcat, în plus, că informațiile referitoare la detenție sunt adesea cunoaștete de autoritățile interne. Prin urmare, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a justifica o plângere în acest sens.

Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus; și Ferenc v. Slovenia , citat mai sus). În ceea ce privește circumstanțele prezentei cauze, Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale privind tratamentul medical inadecvat. De asemenea, el nu a contestat sau, cel puțin, nu a observat observațiile guvernului că a fost în o sută și douăzeci și șapte de ocazii tratate în clinica de închisoare, că a refuzat un control psihiatric în două ocazii și că a cerut un tratament psihologic în doar două ocazii.

Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul plângerilor reclamantei privind condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a Penitenciarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de prizonieri, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu s-a stabilit nici o cerere argumentabilă în sensul dispoziției menționate anterior.

Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 5896/10 Marjan KUNC against Slovenia The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 2 October 2012 as a Committee composed of: Ann Power-Forde, President, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 December 2009, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Marjan Kunc, is a Slovenian national, who was born in 1975 and lives in Ljubljana. He is represented before the Court by Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., a lawyer practising in Koper. The Slovenian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mrs T. Mihelič Žitko, State Attorney.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant has been serving a sentence in the closed section of Dob Prison since 3 February 2006. As regards the facilities available to the applicant in the cells and common areas, as well as the health care regime in the prison, the conditions imposed on the applicant regarding activities outside the cells and contact with the outside world in general, see the Court’s decision in the case of Lalić and Others v. Slovenia (dec.), nos. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 and 6893/10, 27 September 2011. Since 7 February 2006 the applicant has been held in a cell no 1, Block 3 which measured 59.89 square metres and held fifteen inmates (3.99 square metres of personal space available to each inmate).

According to the report by the prison clinic dated 13 October 2010 the applicant received medical treatment on one hundred and twenty-seven occasions due to different medical problems and was regularly treated by a psychiatrist. According to the report dated 7 December 2010 he underwent Methadone treatment and was prescribed antidepressants for the first time only on 23 February 2010. He also twice refused to have a check-up with a psychiatrist and did not show any signs of severe depression or mental distress. The applicant had an initial interview with a psychologist on 24 February 2006 and later he asked for psychological treatment on only two occasions, on 26 and 27 February 2007, however not for the purpose of reducing mental distress.

According to the Government’s submissions dated 16 June 2011 the applicant was treated by a dentist on ten occasions since 2008. B. Relevant domestic law and practice For the relevant domestic law and practice, see paragraphs 33-35 and 38 ‑ 47 of the Court’s judgment in the case of Štrucl and Others v. Slovenia (nos. 5903/10, 6003/10 and 6544/10, 27 September 2011), and paragraphs 34-36 of Mandić and Jović v. Slovenia (nos. 5774/10 and 5985/10, 27 September 2011), Lalić and Others , cited above, as well as Mešić v. Slovenia (no. 5767/10, 22 November 2011) and Ferenc v. Slovenia (no. 6682/10, 13 March 2012). COMPLAINTS The applicant complained that the conditions of his detention in Dob Prison amounted to a violation of Articles 3 and 8 of the Convention.

In particular, he complained of severe overcrowding, which had led to a lack of personal space, poor sanitary conditions and inadequate ventilation, as well as excessive restrictions on time spent outside the cell, high temperatures in the cells, inadequate health care and psychological assistance, inadequate measures as regards the rehabilitation of drug addicts, and exposure to violence from other inmates owing to insufficient prison security. He further submitted that the situation amounted to a structural problem, which had been acknowledged by the domestic authorities. In addition, the applicant complained that he had suffered mental distress and had not received adequate psychological and psychiatric as well as dental treatment.

Citing Articles 3 and 8 of the Convention, the applicant also complained of restrictions on visits, telephone conversations and correspondence. The applicant lastly complained, under Article 13, that he did not have any effective remedy at his disposal as regards his complaints under Articles 3 and 8 of the Convention. THE LAW The Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the issue of exhaustion of domestic remedies and compliance with the six-month rule, as the application should in any event be declared inadmissible for the reasons set out below.

As regards the applicant’s complaint that he did not receive adequate psychological, psychiatric and dental assistance, the Court recalls that Article 3 imposes an obligation on the States to ensure that the health and well-being of detainees are adequately secured by, among other things, providing them with the requisite medical assistance (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI). The Court would further note that information relating to detention often falls within the knowledge of the domestic authorities. Accordingly, applicants might experience certain difficulties in procuring evidence to substantiate a complaint in that connection.

Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and to provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see, mutatis mutandis , Visloguzov v. Ukraine , no. 32362/02, § 45, 20 May 2010; Mešić v. Slovenia , cited above; and Ferenc v. Slovenia , cited above). Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that the applicant provided no evidence or details as regards his allegations on inadequate medical treatment. He also did not dispute or at least comment on the Government’s submissions that he had been on one hundred and twenty-seven occasions treated in the prison clinic, that he had refused a psychiatric check-up on two occasions and that he had asked for psychological treatment on only two occasions.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. As regards the remainder of the applicant’s complaints on general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, the Court notes that these complaints are identical to those of the applicants in the case of Lalić and Others (cited above). In that case the Court found the general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, including the medical and psychological care provided to the prisoners held therein, as well as the arrangements concerning security measures, and the restrictions on maintaining contact with people outside the prison to be adequate vis ‑ à ‑ vis the Convention standards.

It accordingly also rejected the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention, as no arguable claim for the purpose of the aforementioned provision had been established. The Court takes note of the similar factual background of the aforementioned case and the present application, including the fact that the present applicant always had sufficient personal space in the cell in which he was detained. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Stephen Phillips Ann Power-Forde Deputy Registrar President