UJCIC v. SLOVENIA

A cincea secțiune DECIZIE nr. 7117/10 Stanislav UJČIČ împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 26 iunie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 februarie 2010, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Stanislav Ujčič, este un național sloven, născut în 1958 și locuiește în Slovenska Bistrica. El este reprezentat în fața Curții de către Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., o firmă de avocati care practică în Koper. Guvernul sloven (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna V Klemenc, procuror de stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și-a îndeplinit condamnarea în secțiunea închisă a închisoarei Dob între 2 august 2008 și 7 iulie 2011. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. Între 7 august 2008 și 6 februarie 2009 reclamantul a avut loc în celula nr. 5, blocul 2, care a măsurat 59,25 de metri pătrați și a deținut șaisprezece deținuți (3,70 Pătrat de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut. Apoi a fost mutat în celula nr. 10/3, blocul 2, care măsoară 20.67 metri pătrați și a deținut patru deținuți (5.17 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). Între august 2008 și decembrie 2010, reclamantul a fost tratat în șaptezeci și opt de ocazii pentru diferite probleme de sănătate în clinica de închisoare. Între august 2008 și decembrie 2010, reclamantul a avut unsprezece sesiuni cu un psihiatru. Potrivit observațiilor guvernamentale din 22 decembrie 2010, reclamantul a solicitat, într-o ocazie, sprijin suplimentar de la psihologul de închisoare. În timpul sejurului reclamantului în închisoarea Dob, reclamantul a fost diagnosticat cu un diabet zaharat de tip 2. Potrivit raportului clinicei de închisoare din 13 septembrie 2010, motivele pentru dezvoltarea diabetului nu au fost presupusa durere mentală suferită de reclamant în timpul încheierii condamnării la închisoare, ci o predispoziție moștenită și obezitatea reclamantului. Potrivit raportului clinicei de închisoare din 7 decembrie 2010, reclamantul a fost prescris un tratament adecvat cu o combinație de două medicamente și a oferit un aliment alimentar adecvat. Legea și practica interne relevante Pentru legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38-47 din hotărârea Curții în cazul Štrucl și alții c. Slovenia (n. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), și punctele 34-36 din Mandić și Jović c. Slovenia (n. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții , citate mai sus, precum și Mešić Slovenia (n. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc c. Slovenia (n. 6682/10, 13 martie 2012). COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns că condițiile de detenție din închisoarea Dob constituie o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție. În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. În plus, reclamantul a susținut că situația a constituit o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne. În plus, reclamantul s-a plâns că nu a primit un tratament medical adecvat, în special în legătură cu suferința mentală și că suferința mentală a cauzat dezvoltarea diabetului zaharat. Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 13, că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne și respectarea reglementării de șase luni, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. În ceea ce privește plângerea reclamantului că nu a primit un tratament medical adecvat, în special în ceea ce privește suferința sa mentală, și că suferința sa a cauzat dezvoltarea diabetului, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor o obligație de a asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod corespunzător prin, printre altele, oferindu-le asistența medicală necesară (a se vedea Kudła Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDH 2000-XI. Curtea a remarcat, în continuare, că informațiile referitoare la detenție se încadrează adesea în cunoașterea autorităților interne. În consecință, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a susține o plângere în acest sens. Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus și Ferenc Slovenia , citată mai sus). În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale și, de asemenea, nu a contestat argumentele guvernamentale cu privire la adecvarea tratamentului său, inclusiv argumentele că, între august 2008 și decembrie 2010, a fost tratat în șaptezeci și opt de ocazii în clinica de închisoare și a avut unsprezece sesiuni cu psihiatru, precum și că a solicitat doar o singură ocazie sprijin suplimentar de la psihologul de închisoare. În plus, el nu a furnizat nici o dovadă cu privire la presupusul legături între boala sa mentală și probleme suplimentare cauzate de plasarea sa în închisoarea Dob, și de dezvoltarea diabetului; nici nu a contestat argumentele guvernului că avea o predispoziție moștenită pentru diabet. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul plângerilor reclamantei privind condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de deținuți, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu ar fi putut fi stabilită nicio cerere argumentară în sensul dispoziției menționate anterior. Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 7117/10

Stanislav UJČIČ

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 26

June

2012 as a Committee composed of:

Ann Power-Forde,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Angelika Nußberger,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 4 February 2010,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Stanislav Ujčič, is an Slovenian national, who was born in 1958 and lives in Slovenska Bistrica. He is represented before the Court by Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., a law firm practising in Koper.

The Slovenian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mrs V Klemenc, State Attorney.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was serving his sentence in the closed section of Dob Prison between 2 August 2008 and 7 July 2011.

As regards the facilities available to the applicant in the cells and common areas, as well as the health care regime in the prison, the conditions imposed on the applicant regarding activities outside the cells and contact with the outside world in general, see the Court’s decision in the case of

Lalić and Others v. Slovenia

(dec.), nos. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 and 6893/10, 27

September 2011.

Between 7 August 2008 and 6 February 2009 the applicant was held in cell no 5, Block 2 which measured 59.25 square metres and held sixteen inmates (3.70

square metres of personal space available to each inmate). Afterwards he was moved into cell no 10/3, Block 2 which measures 20.67

square metres and held four inmates (5.17

square metres of personal space available to each inmate).

Between August 2008 and December 2010 the applicant was on seventy-eight occasions treated for different health problems in the prison clinic. Between August 2008 and December 2010 the applicant had eleven sessions with a psychiatrist. According to the Government’s submissions dated 22

December 2010 the applicant on one occasion sought additional support from the prison psychologist. During the applicant’s stay in the Dob Prison the applicant was diagnosed with a type 2 diabetes. According to the report by the prison clinic dated 13 September 2010 the reasons for the development of diabetes were not the alleged mental distress suffered by the applicant while serving his prison sentence but an inherited predisposition and the applicant’s obesity. According to the report by the prison clinic dated 7 December 2010 the applicant was prescribed an appropriate treatment with a combination of two drugs and offered a suitable dietary food.

B.

Relevant domestic law and practice

For the relevant domestic law and practice, see paragraphs 33-35 and 38-47 of the Court’s judgment in the case of

Štrucl and Others v. Slovenia

(nos. 5903/10, 6003/10 and 6544/10, 27

September 2011), and paragraphs 34-36 of

Mandić and Jović

v. Slovenia

(nos.

5774/10 and 5985/10, 27

September 2011),

Lalić and Others

, cited above, as well as

Mešić

v.

Slovenia

(no.

5767/10, 22 November 2011) and

Ferenc v. Slovenia

(no. 6682/10, 13

March 2012).

COMPLAINTS

The applicant complained that the conditions of his detention in Dob Prison amounted to a violation of Articles 3 and 8 of the Convention. In particular, he complained of severe overcrowding, which had led to a lack of personal space, poor sanitary conditions and inadequate ventilation, as well as excessive restrictions on time spent outside the cell, high temperatures in the cells, inadequate health care and psychological assistance, inadequate measures as regards the rehabilitation of drug addicts, and exposure to violence from other inmates owing to insufficient prison security. He further submitted that the situation amounted to a structural problem, which had been acknowledged by the domestic authorities.

In addition, the applicant complained that he had not received adequate medical treatment, especially in connection with his mental distress and that his mental distress had caused the development of diabetes.

Citing Articles 3 and 8 of the Convention, the applicant also complained of restrictions on visits, telephone conversations and correspondence.

The applicant lastly complained, under Article 13, that he did not have any effective remedy at his disposal as regards his complaints under Articles 3 and 8 of the Convention.

THE LAW

The Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the issue of exhaustion of domestic remedies and compliance with the six-month rule, as the application should in any event be declared inadmissible for the reasons set out below.

As regards the applicant’s complaint that he had not received adequate medical treatment, especially in connection with his mental distress, and that his mental distress had caused the development of diabetes, the Court recalls that Article 3 imposes an obligation on the States to ensure that the health and well-being of detainees are adequately secured by, among other things, providing them with the requisite medical assistance (see

Kudła

v.

Poland

[GC], no.

30210/96, §

94, ECHR 2000-XI). The Court would further note that information relating to detention often falls within the knowledge of the domestic authorities. Accordingly, applicants might experience certain difficulties in procuring evidence to substantiate a complaint in that connection. Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and to provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see,

mutatis mutandis

,

Visloguzov v. Ukraine

, no.

32362/02, § 45, 20 May 2010;

Mešić v. Slovenia

, cited above; and

Ferenc

v.

Slovenia

, cited above).

Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that the applicant provided no evidence or details as regards his allegations and also did not dispute the Government’s submissions on adequacy of his treatment, including the submissions that between August 2008 and December 2010 he was on seventy-eight occasions treated in the prison clinic and that he had eleven sessions with the psychiatrist, as well as that he had only on one occasion sought additional support from the prison psychologist. He further did not provide any evidence regarding the alleged interlink between his mental illness, and additional distress caused by his placement in the Dob Prison, and the development of diabetes; neither did he dispute the Government’s submissions that he had an inherited predisposition for diabetes. It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

As regards the remainder of the applicant’s complaints on general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, the Court notes that these complaints are identical to those of the applicants in the case of

Lalić and Others

(cited above). In that case the Court has found the general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, including the medical and psychological care provided to the prisoners held therein, as well as the arrangements concerning security measures, and the restrictions on maintaining contact with people outside the prison to be adequate

vis-à-vis

the Convention standards. It has accordingly also rejected the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention, as no arguable claim for the purpose of the aforementioned provision could have been established.

The Court takes note of the similar factual background of the aforementioned case and the present application, including the fact that the present applicant always had sufficient personal space in the cell in which he was detained. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stephen Phillips

Ann Power-Forde

Deputy Registrar

President