DRAGIŠIĆ v. SLOVENIA

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 6452/10 Marko DRAGIŠIδ împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 2 octombrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Marko Dragišić, este un național sloven, născut în 1979 și locuiește în Ljubljana. El este reprezentat în fața Curții de către Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., un firmă de avocati care practică în Koper. Guvernul sloven (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna V Klemenc, procuror de stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul își îndeplinea condamnarea în secțiunea închisă a închisoarei Dob între 20 noiembrie 2006 și 29 martie 2011. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. Între 24 noiembrie 2006 și 28 februarie 2007 reclamantul a fost deținut în celula nr. 2, blocul 3, care a măsurat 59,89 metri pătrați și a deținut 14 deținuți (4,28 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). August 2007 reclamantul a fost deținut în celula nr. 1, blocul 3, care a măsurat 59.89 metri pătrați și a deținut 15 deținuți (4 între 21 august 2007 și 31 august 2007 reclamantul a fost transferat într-una dintre celulele mai mici comune din blocul 1, care au servit ca camere pentru deținuții care trebuiau plasați sub un regim mai strict, măsurat între 15,83 și 17,96 metri pătrați și alocă trei deținuți (cel puțin 5,28 Începând cu 31 august 2007, reclamantul a fost plasat în celula nr. 5, blocul 3, care a măsurat 59,25 de metri pătrați și a deținut 14 deținuți (4,23 de metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). La 3 decembrie 2007, reclamantul a suferit un prejudiciu în timp ce operava o presă în instalația de muncă a închisorii Pohorje Mirna. În cererea, reclamantul a susținut că a pierdut două degete. Potrivit formularului de notificare a accidentului la locul de muncă din 3 decembrie 2007 și raportul clinicei de închisoare din 20 decembrie 2010, reclamantul a suferit o leziune la ligamentele de degetul de pe mâna dreaptă. Potrivit raportului clinicei de închisoare din 10 iunie 2011, reclamantul nu a menționat niciodată supusul său stres mental general. La 5 octombrie 2009, reclamantul a cerut o întâlnire cu psihiatra care a primit reclamantul la 8 octombrie 2009. A fost programată o programare de urmărire pentru 16 noiembrie 2009, însă reclamantul a refuzat să participe. Reclamantul a cerut din nou asistența psihiatru la 26 ianuarie 2011 din cauza problemelor sale de somn. Reclamantul a fost prescris pastile pentru somn, dar a refuzat să vadă un psihiatru pentru o programare de urmărire programată pentru 23 februarie 2011. Apoi a apărut la programarea de urmărire la 9 martie 2011 când a fost prescris anxiolitice. În ceea ce privește legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38 47 din hotărârea Curții în cazul Štrucl și alții c. Slovenia (n. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), precum și punctele 34-36 din Mandać și Jović c. Slovenia (n. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții, citate mai sus, precum și Mešić Slovenia (n. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc v. Slovenia (nr. 6682/10, 13 martie 2012). COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că condițiile de detenție în închisoarea Dob constituie o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție. În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. El a susținut, de asemenea, că situația constituie o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne. În plus, reclamantul s-a plâns că a fost rănit la locul de muncă și că autoritățile închisoare nu au asigurat o siguranță suficientă la locul de muncă. Reclamantul s-a mai plâns că nu a primit asistență medicală suficientă în legătură cu deranjul mental. Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența. Reclamantul s-a plâns în ultima zi, în conformitate cu art. 13, că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Curtea remarcă că, în ceea ce privește partea plângerii privind prejudiciul pe care reclamantul le-a suferit în timpul lucrării în cadrul usii de muncă din închisoare, acest eveniment a avut loc la 3 decembrie 2007, deci cu mai mult de șase luni înainte de a depune cererea în fața Curții și că nu au fost urmărite măsuri în acest sens. În consecință, această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul plângerilor reclamantei, Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne și respectarea celor șase regula lunară, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, să fie declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. În ceea ce privește plângerea reclamantului că nu a primit asistență medicală adecvată în ceea ce privește suferința sa mentală, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor obligația de a se asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod adecvat, printre altele, prin asigurarea asistenței medicale necesare (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI). Curtea a remarcat, în plus, că informațiile referitoare la detenție sunt adesea cunoaștete de autoritățile interne. Prin urmare, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a justifica o plângere în acest sens. Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus; și Ferenc v. Slovenia , citat mai sus). În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale, în timp ce Guvernul a susținut că reclamantul nu a menținut niciodată suferința sa psihiatrică și că a solicitat doar de două ori o numire cu psihiatru, dar apoi a refuzat să participe la două dintre nomile de urmărire. Rezultă că această plângere este, în mod evident, bolnavă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul reclamațiilor reclamantei privind condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de deținuți, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu s-a stabilit nici o cerere argumentabilă în sensul dispoziției menționate anterior. Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 6452/10

Marko DRAGIŠIĆ

against Slovenia

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 2

October 2012 as a Committee composed of:

Ann Power-Forde,

President,

Boštjan M. Zupančič,

Angelika Nußberger,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 18 December 2009,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Marko Dragišić, is a Slovenian national, who was born in 1979 and lives in Ljubljana. He is represented before the Court by Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., a law firm practising in Koper.

The Slovenian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mrs V Klemenc, State Attorney.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was serving his sentence in the closed section of Dob Prison between 20 November 2006 and 29 March 2011.

As regards the facilities available to the applicant in the cells and common areas, as well as the health care regime in the prison, the conditions imposed on the applicant regarding activities outside the cells and contact with the outside world in general, see the Court’s decision in the case of

Lalić and Others v. Slovenia

(dec.), nos. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 and 6893/10, 27

September 2011.

Between 24

November 2006 and 28

February 2007 the applicant was held in cell no 2, Block 3 which measured 59.89

square metres and held fourteen inmates (4.28

square metres of personal space available to each inmate). From 28

February 2007 and 21

August 2007 the applicant was held in cell no 1, Block 3 which measured 59.89

square metres and held 15

inmates (4

square metres of personal space available to each inmate). Between 21 August 2007 and 31 August 2007 the applicant was transferred into one of the smaller shared cells in Block 1 that served as rooms for inmates that needed to be placed under a stricter regime, measuring between 15.83 and 17.96

square metres and accommodating three inmates (at least 5.28

square metres of personal space available to each inmate). From 31

August 2007 the applicant was placed in cell no 5, Block 3 which measured 59.25

square metres and held fourteen inmates (4.23

square metres of personal space available to each inmate).

On 3 December 2007 the applicant suffered an injury while he was operating a press in the Pohorje Mirna prison work plant. In the application the applicant alleged that he had lost two fingers. According to the Notification of the Accident at Work Form dated 3 December 2007 and the report by the prison clinic dated 20 December 2010 the applicant had suffered an injury to the ligaments of the thumb on his right hand.

According to the report by the prison clinic dated 10 June 2011 the applicant never mentioned his alleged mental distress to the general practitioner. On 5 October 2009 the applicant asked for an appointment with the psychiatrist who received the applicant on 8 October 2009. A follow-up appointment was scheduled for 16 November 2009 but the applicant refused to attend. The applicant again sought the assistance of the psychiatrist on 26

January 2011 due to his sleeping problems. The applicant was prescribed sleeping pills but refused to see a psychiatrist for a follow-up appointment scheduled for 23 February 2011. He then appeared to the follow-up appointment on 9 March 2011 when he was prescribed anxiolytics.

B.

Relevant domestic law and practice

For the relevant domestic law and practice, see paragraphs 33-35 and 38

‑

47 of the Court’s judgment in the case of

Štrucl and Others v. Slovenia

(nos. 5903/10, 6003/10 and 6544/10, 27

September 2011), and paragraphs 34-36 of

Mandić and Jović

v. Slovenia

(nos.

5774/10 and 5985/10, 27

September 2011),

Lalić and Others

, cited above, as well as

Mešić

v.

Slovenia

(no. 5767/10, 22 November 2011) and

Ferenc v. Slovenia

(no.

6682/10, 13 March 2012).

COMPLAINTS

The applicant complained that the conditions of his detention in Dob Prison amounted to a violation of Articles 3 and 8 of the Convention. In particular, he complained of severe overcrowding, which had led to a lack of personal space, poor sanitary conditions and inadequate ventilation, as well as excessive restrictions on time spent outside the cell, high temperatures in the cells, inadequate health care and psychological assistance, inadequate measures as regards the rehabilitation of drug addicts, and exposure to violence from other inmates owing to insufficient prison security. He further submitted that the situation amounted to a structural problem, which had been acknowledged by the domestic authorities.

In addition, the applicant complained that he had been injured at work and that the prison authorities failed to provide for sufficient safety at work.

The applicant further complained that he had not received sufficient medical assistance in connection with his mental distress.

Citing Articles 3 and 8 of the Convention, the applicant also complained of restrictions on visits, telephone conversations and correspondence.

The applicant lastly complained, under Article 13, that he did not have any effective remedy at his disposal as regards his complaints under Articles 3 and 8 of the Convention.

THE LAW

The Court notes that, as regards the part of the complaint concerning the injury the applicant had suffered while working in the prison work plant, this event took place on 3 December 2007, hence more than six months before the applicant lodged the application with the Court and that no remedies were pursued in respect of it. It follows that this complaint has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article

35 §§

1 and

4 of the Convention.

As regards the remainder of the applicant’s complaints, the Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the issue of exhaustion of domestic remedies and compliance with the six

‑

month rule, as the application should in any event be declared inadmissible for the reasons set out below.

As regards the applicant’s complaint that he had not received adequate medical assistance regarding his mental distress, the Court recalls that Article 3 imposes an obligation on the States to ensure that the health and well-being of detainees are adequately secured by, among other things, providing them with the requisite medical assistance (see

Kudła v. Poland

[GC], no.

30210/96, §

94, ECHR 2000-XI). The Court would further note that information relating to detention often falls within the knowledge of the domestic authorities. Accordingly, applicants might experience certain difficulties in procuring evidence to substantiate a complaint in that connection. Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and to provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see,

mutatis mutandis

,

Visloguzov v. Ukraine

, no. 32362/02, § 45, 20 May 2010;

Mešić v. Slovenia

, cited above; and

Ferenc v. Slovenia

, cited above).

Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that the applicant provided no evidence or details as regards his allegations whereas the Government submitted that the applicant never mentioned his alleged mental distress to the general practitioner and that he had only twice asked for an appointment with the psychiatrist but then refused to attend two of the follow-up appointments. It follows that this complaint is manifestly ill

‑

founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

As regards the remainder of the applicant’s complaints on general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, the Court notes that these complaints are identical to those of the applicants in the case of

Lalić and Others

(cited above). In that case the Court had found the general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, including the medical and psychological care provided to the prisoners held therein, as well as the arrangements concerning security measures, and the restrictions on maintaining contact with people outside the prison to be adequate

vis

‑

à

‑

vis

the Convention standards. It had accordingly also rejected the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention, as no arguable claim for the purpose of the aforementioned provision had been established.

The Court takes note of the similar factual background of the aforementioned case and the present application, including the fact that the present applicant always had sufficient personal space in the cell in which he was detained. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stephen Phillips

Ann Power-Forde

Deputy Registrar

President