Srpak împotriva Sloveniei

A cincea secțiune DECIZIE nr. 5951/10 Dragutin SRPAK împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 15 ianuarie 2013 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Helena Jäderblom, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2009, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Dragutin Srpak, este un național sloven, născut în 1956 și locuiește în Maribor. El a fost reprezentat în fața Curții de către Odvetniška Družba Matoz, O.P. D.O.O., o firmă de avocati care practică în Koper. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna N. Pintar Gosenca, procuror de stat.

Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și-a îndeplinit condamnarea în secțiunea închisă a închisoarei Dob începând cu 31 iulie 2007. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. Între 2 septembrie 2007 și 3 iunie 2010 reclamantul a fost deținut în celula nr. 3, blocul 3, care a măsurat 59,89 metri pătrați și a deținut șaisprezece deținuți (3,74).

între 3 iunie 2010 și 13 august 2010, reclamantul a fost spitalizat în clinica Universitară Ljubljana, unde a avut la 26 iunie 2010 o intervenție chirurgicală cardiacă și apoi în spitalul general Novo mesto pentru recuperarea postoperației. La întoarcerea sa la închisoarea Dob, reclamantul a fost între 13 august și 17 august. August 2010 plasat în celula nr. 35, blocul 1 care a servit ca cameră a pacienților de 17,93 metri pătrați și alocă două deținute (8,97 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut).

După aceea, reclamantul a fost transferat în celula nr. 7, blocul 3 în secțiunea liberă de droguri din închisoare care a măsurat 59,25 metri pătrați și alocat unsprezece deținuți (5,39) la 3 septembrie 2010, reclamantul a primit o ședere temporară a executării condamnării la închisoare pentru a facilita reabilitarea post-chirurgie pentru perioada între 6 septembrie 2010 și 15 octombrie 2010. La întoarcerea în închisoare a fost plasat în vechea sa celulă nr. 7, blocul 3 în secțiunea liberă de droguri a închisoarei care a măsurat 59,25 de metri pătrați și a cazat unsprezece deținuți (5,39 de metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). La 14 aprilie 2008, reclamantul a instituit o procedură de daune civile împotriva Republicii Sloveniei din cauza presupuselor condiții de închisoare inumane.

La 9 septembrie 2010, Curtea Locală Grosuplije a respins cererea reclamantului. Curtea, care a auzit, de asemenea, o serie de martori din închisoare, referindu-se, printre altele, la Sulejmanovic c. Italia, nr. 22635/03, 16 iulie 2009, a concluzionat că situația, deși dificilă, nu a fost de a încălca drepturile personale ale reclamantului. Curtea Superioră Ljubljana a susținut hotărârea de mai sus la 23 martie 2011. Cunoscând faptul că situația nu era perfectă și ar putea provoca disconfortul reclamantului, Curtea Supremă a concluzionat că, în ansamblu, condițiile nu constituiau tratament sau tortură nedignificate. În observațiile din data de 21 decembrie 2010, guvernul a respins acuzațiile reclamantului că autoritățile închisoare nu răspundeau la cererile și plângerile sale prin prezentarea unei copie a registrului documentelor primite și ieșitoare din dosarul personal al reclamantului.

Potrivit documentului prezentat, există 108 de comunicații înregistrate în dosarul reclamantului. Între 15 februarie 2008 și 23 mai 2011, reclamantul a trimis 48 de scrisori administrației penitenciare. Restul corespondenței constă în scrisuri trimise de către administrația penitenciară ca răspuns la reclamant sau la alte instituții în legătură cu scrisorile reclamantului.

Legea și practicile interne relevante Pentru legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38. -47 din hotărârea Curții în cazul lui Štrucl și alții c. Slovenia (n. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), și punctele 34-36 din Mandić și Jović c. Slovenia (n. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții, citate mai sus, precum și Mešić c. Slovenia (n. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc c. Slovenia (n. 6682/10, 13 martie 2012). COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns că condițiile de detenție din închisoarea Dob constituie o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție.

În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. În plus, reclamantul a susținut că situația constituie o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne. În plus, reclamantul s-a plâns că autoritățile închisoare nu răspundeau la cererile și plângerile sale. Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns și de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența.

Reclamantul s-a plâns în ultima zi, în conformitate cu art. 13, că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la presupusul eșec al autorităților închisoare de a răspunde la cererile și plângerile sale, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor obligația de a asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod corespunzător prin, printre altele, oferindu-le asistența necesară (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI).

Curtea a remarcat, în plus, că informațiile referitoare la detenție sunt adesea cunoaștete de autoritățile interne. Prin urmare, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a justifica o plângere în acest sens. Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus; și Ferenc v. Slovenia , citat mai sus).

În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nici o dovadă sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale, în afară de afirmația generală că nu a primit în mai multe ocazii niciun răspuns de către administrația penitenciară, în timp ce Guvernul a prezentat o copie a registrului documentelor primite și ieșite din dosarul personal al reclamantului care dezvăluie corespondența periodică schimbată între reclamant și autoritățile penitenciare. În absența unui cont detaliat de către reclamant în ceea ce privește care dintre plângerile sale au rămas fără răspuns, Curtea nu poate decât să concludă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu articolul §§ 3 și 4 din Convenție.

În ceea ce privește celelalte plângeri ale reclamantului cu privire la condițiile generale de detenție din secția închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de deținuți, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu ar fi putut fi stabilită nicio cerere argumentară în sensul dispoziției menționate anterior.

Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 5951/10 Dragutin SRPAK against Slovenia The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 15 January 2013 as a Committee composed of: Ann Power-Forde, President, Boštjan M. Zupančič, Helena Jäderblom, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 December 2009, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Dragutin Srpak, is a Slovenian national, who was born in 1956 and lives in Maribor. He was represented before the Court by Odvetniška Družba Matoz, O.P. D.O.O., a law firm practising in Koper. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs N. Pintar Gosenca, State Attorney.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant has been serving his sentence in the closed section of Dob Prison from 31 July 2007. As regards the facilities available to the applicant in the cells and common areas, as well as the health care regime in the prison, the conditions imposed on the applicant regarding activities outside the cells and contact with the outside world in general, see the Court’s decision in the case of Lalić and Others v. Slovenia (dec.), nos. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 and 6893/10, 27 September 2011. Between 2 September 2007 and 3 June 2010 the applicant was held in cell no. 3, Block 3 which measured 59.89 square metres and held sixteen inmates (3.74 square metres of personal space available to each inmate).

Between 3 June 2010 and 13 August 2010 the applicant was hospitalised in the University Clinic Ljubljana where he had on 26 June 2010 undergone a heart surgery and afterwards in the General Hospital Novo mesto for the post-operation recovery. Upon his return to Dob prison, the applicant was between 13 August and 17 August 2010 placed in cell no. 35, Block 1 that served as patients’ room measuring 17.93 square metres and accommodating two inmates (8.97 square metres of personal space available to each inmate). Afterwards the applicant was transferred into cell no. 7, Block 3 in the drugs free section of the prison that measured 59.25 square metres and accommodated eleven inmates (5.39 square metres of personal space available to each inmate).

On 3 September 2010 the applicant was granted a temporary stay of the execution of his prison sentence in order to facilitate post-surgery rehabilitation for the period between 6 September 2010 and 15 October 2010. Upon his return to prison he has been placed into his old cell no. 7, Block 3 in the drugs free section of the prison that measured 59.25 square metres and accommodated eleven inmates (5.39 square metres of personal space available to each inmate). On 14 April 2008 the applicant instituted civil damages proceedings against the Republic of Slovenia on account of the allegedly inhuman prison conditions. On 9 September 2010 the Grosuplje Local Court dismissed the claim of the applicant.

The court, which also heard a number of witnesses from the prison, referring to , inter alia, Sulejmanovic v. Italy , no. 22635/03, 16 July 2009, concluded that the situation, though difficult, was not such as to violate the claimant’s personal rights. The Ljubljana Higher Court upheld the above judgment on 23 March 2011. Acknowledging that the situation was not perfect and could cause discomfort to the claimant, the Higher Court concluded that, in the aggregate, the conditions did not amount to undignified treatment or torture. In their observations dated 21 December 2010 the Government dismissed the allegations of the applicant that the prison authorities had not been replying to his requests and complaints by submitting a copy of the register of incoming and outgoing documents from the applicant’s personal file.

According to the submitted document, there were 108 communications registered in the applicant’s file. Between 15 February 2008 and 23 May 2011 the applicant sent 48 letters to the prison administration. The remaining correspondence consisted of writings sent by the prison administration as a reply to the applicant or to other institutions in connection with the applicant’s letters. B. Relevant domestic law and practice For the relevant domestic law and practice, see paragraphs 33-35 and 38 -47 of the Court’s judgment in the case of Štrucl and Others v. Slovenia (nos. 5903/10, 6003/10 and 6544/10, 27 September 2011), and paragraphs 34-36 of Mandić and Jović v. Slovenia (nos.

5774/10 and 5985/10, 27 September 2011), Lalić and Others , cited above, as well as Mešić v. Slovenia (no. 5767/10, 22 November 2011) and Ferenc v. Slovenia (no. 6682/10, 13 March 2012). COMPLAINTS The applicant complained that the conditions of his detention in Dob Prison amounted to a violation of Articles 3 and 8 of the Convention. In particular, he complained of severe overcrowding, which had led to a lack of personal space, poor sanitary conditions and inadequate ventilation, as well as excessive restrictions on time spent outside the cell, high temperatures in the cells, inadequate health care and psychological assistance, inadequate measures as regards the rehabilitation of drug addicts, and exposure to violence from other inmates owing to insufficient prison security.

He further submitted that the situation amounted to a structural problem, which had been acknowledged by the domestic authorities. In addition, the applicant complained that the prison authorities had not been replying to his requests and complaints. Citing Articles 3 and 8 of the Convention, the applicant also complained of restrictions on visits, telephone conversations and correspondence. The applicant lastly complained, under Article 13, that he did not have any effective remedy at his disposal as regards his complaints under Articles 3 and 8 of the Convention. THE LAW The Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the issue of exhaustion of domestic remedies, as the application should in any event be declared inadmissible for the reasons set out below.

As regards the applicant’s complaint concerning the alleged failure of the prison authorities to reply to his requests and complaints, the Court recalls that Article 3 imposes an obligation on the States to ensure that the health and well-being of detainees are adequately secured by, among other things, providing them with the requisite assistance (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI). The Court would further note that information relating to detention often falls within the knowledge of the domestic authorities. Accordingly, applicants might experience certain difficulties in procuring evidence to substantiate a complaint in that connection.

Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and to provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see, mutatis mutandis , Visloguzov v. Ukraine , no. 32362/02, § 45, 20 May 2010; Mešić v. Slovenia , cited above; and Ferenc v. Slovenia , cited above). Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that the applicant provided no evidence or details as regards his allegations, apart from the general submission that he had on several occasions received no reply by the prison administration, whereas the Government submitted a copy of the register of incoming and outgoing documents from the applicant’s personal file which discloses regular correspondence exchanged between the applicant and the prison authorities.

In the absence on any detailed account by the applicant as to which of his complaints had remained unanswered, the Court cannot but conclude that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. As regards the remainder of the applicant’s complaints on general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, the Court notes that these complaints are identical to those of the applicants in the case of Lalić and Others (cited above). In that case the Court has found the general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, including the medical and psychological care provided to the prisoners held therein, as well as the arrangements concerning security measures, and the restrictions on maintaining contact with people outside the prison to be adequate vis-à-vis the Convention standards.

It has accordingly also rejected the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention, as no arguable claim for the purpose of the aforementioned provision could have been established. The Court takes note of the similar factual background of the aforementioned case and the present application, including the fact that the present applicant always had sufficient personal space in the cell in which he was detained. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Stephen Phillips Ann Power-Forde Deputy Registrar President