A cincea secțiune decizia nr. 5835/10 Darinko BRAJDIČ împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 26 iunie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 ianuarie 2010, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE DRUžba Matoz O.P. D.O.O., o firmă de lege care practică în Koper. Guvernul sloven (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna Andreja Vran, procuror de stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul își îndeplinește condamnarea în secțiunea închisă a închisoarei Dob începând cu 7 octombrie 2005. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. Până în martie 2007, reclamantul a fost deținut în celula nr. 5, blocul 4, care a măsurat 59,25 de metri pătrați și a deținut șaisprezece deținuți (3,70 De la martie 2007, reclamantul a fost deținut în celula nr. 2, blocul 4, care a măsurat 59.89 metri pătrați și a deținut 11 deținuți (5.44 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut). Potrivit raportului clinicei de la închisoare din 2 iunie 2011 reclamantul are în două ocazii, la 26 mai 2008 și 19 mai 2011, a solicitat tratament în clinica de la închisoare în ceea ce privește problemele sale de sănătate mentală. Între ianuarie 2011 și mai 2011 reclamantul a avut cinci sesiuni cu un psihiatru. A fost prescris anxiolitice și alte medicamente. Raportul administrației penitenciare din 6 iulie 2011 nu dezvăluie nici o indicație că reclamantul a solicitat un sprijin suplimentar de la psihologul penitenciar. La 6 august 2009, reclamantul a rănit degetul mic pe mâna stângă în timp ce opera o presă în centrul de muncă Pohorje Mirna. S-a găsit o abrazie a pielii și un coajă superioară umflată. Abrazia a fost curățată și bandajul s-a schimbat pe 7 august 2009 și 10 august 2009. Potrivit observațiilor guvernului din 23 de august 2009. Decembrie 2010 la 18 noiembrie 2005, reclamantul a semnat o declarație că a fost instruit pentru desfășurarea lucrărilor care i-au fost atribuite și că a primit instrucțiuni și instrucțiuni privind reglementările privind siguranța la locul de muncă. Notificarea accidentului la locul de muncă din 6 august 2009 și concluziile societății de asigurare din 18 septembrie 2009 au indicat că, probabil, reclamantul nu a purtat mănuși de protecție atunci când a avut loc accidentul și că accidentul a avut loc și din cauza presupusei sale neatenție. În ceea ce privește legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38-47 din hotărârea Curții în cazul Sloveniei Štrucl și alții (n. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), precum și punctele 34-36 din Mandić și Jović c. Slovenia (n. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții, citate mai sus, precum și Mešić c. Slovenia (n. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc v. Slovenia (nr. 6682/10, 13 martie 2012). COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că condițiile de detenție în închisoarea Dob constituie o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție. În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. În plus, reclamantul a susținut că situația constituie o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne, că nu a primit un tratament medical adecvat, în special în ceea ce privește stresul mental. Reclamantul se plângea în continuare că a fost rănit la locul de muncă și că autoritățile închisoare nu au asigurat suficientă siguranță la locul de muncă. Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența. Reclamantul s-a plâns în ultima zi, în conformitate cu art. 13, că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la epuizarea recourslor interne și respectarea reglementării de șase luni, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. În ceea ce privește plângerea reclamantului că nu a primit asistență medicală adecvată în ceea ce privește suferința sa mentală, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor obligația de a se asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod adecvat, printre altele, prin asigurarea asistenței medicale necesare (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI). Curtea a remarcat, în plus, că informațiile referitoare la detenție sunt adesea cunoaștete de autoritățile interne. Prin urmare, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a justifica o plângere în acest sens. Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus; și Ferenc v. Slovenia , citat mai sus). În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat dovezi sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale, în timp ce Guvernul a susținut că reclamantul a solicitat numai în două ocazii tratamentul de către clinica de închisoare în ceea ce privește sănătatea mentală, că a avut cinci sesiuni cu psihiatru, precum și că nu a solicitat sprijin suplimentar de la psihologul de închisoare. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la prejudiciul său la locul de muncă și acuzațiile sale de faptul că autoritățile închisoare nu au asigurat suficientă siguranță la locul de muncă, Curtea nu constată nicio omisiune din partea statului în ceea ce privește prevenirea și tratamentul prejudiciului minor susținut de reclamant la instalația de muncă în închisoare. Reclamantul nu a contestat argumentele guvernului că a primit o formare în ceea ce privește siguranța la locul de muncă; el a semnat însuși o declarație că a fost instruit pentru sarcinile sale și nu a contestat observațiile guvernului că nu a acționat în conformitate cu instrucțiunile privind siguranța la locul de muncă. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește restul plângerilor reclamantei privind condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus). În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a închisoarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de deținuți, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu ar fi putut fi stabilită nicio cerere argumentară în sensul dispoziției menționate anterior. Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului
Application no. 5835/10
Darinko BRAJDIČ
against Slovenia
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 26
June
2012 as a Committee composed of:
Ann Power-Forde,
President,
Boštjan M. Zupančič,
Angelika Nußberger,
judges,
and Stephen Phillips,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 8 January 2010,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Darinko Brajdič, is a Slovenian national, who was born in 1968 and lives in Raka. He is represented before the Court by Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., a law firm practising in Koper.
The Slovenian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mrs Andreja Vran, State Attorney.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant has been serving his sentence in the closed section of Dob
Prison since 7 October 2005.
As regards the facilities available to the applicant in the cells and common areas, as well as the health care regime in the prison, the conditions imposed on the applicant regarding activities outside the cells and contact with the outside world in general, see the Court’s decision in the case of
Lalić and Others v. Slovenia
(dec.), nos. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 and 6893/10, 27
September 2011.
Until March 2007 the applicant was held in cell no 5, Block 4 which measured 59.25
square metres and held sixteen inmates (3.70
square metres of personal space available to each inmate). From March 2007 the applicant has been held in cell no 2, Block 4 which has measured 59.89
square metres and has held 11 inmates (5.44
square metres of personal space available to each inmate).
According to the report by the prison clinic dated 2 June 2011 the applicant has on two occasions, on 26 May 2008 and 19 May 2011, sought treatment in the prison clinic regarding his mental health problems. Between January 2011 and May 2011 the applicant had five sessions with a psychiatrist. He was prescribed anxiolytics and other drugs. The report by the prison administration dated 6 July 2011 does not disclose any indication that the applicant sought any further support from the prison psychologist.
On 6 August 2009 the applicant injured the little finger on his left hand while he was operating a press in the Pohorje Mirna prison work plant. An abrasion of the skin and a swollen upper knuckle were found. The abrasion was cleaned and the bandage changed on 7 August 2009 and 10
August
2009.According to the Government’s submissions dated 23
December 2010 on 18 November 2005 the applicant had signed a declaration that he had been trained for carrying out the work that had been assigned to him and that he had received training and instructions regarding the regulations concerning safety at work. The Notification of the Accident at Work Form dated 6 August 2009 and the findings of the insurance company dated 18 September 2009 indicated that the applicant had probably not been wearing protection gloves when the accident had occurred and that the accident occurred also due to his alleged inattentiveness.
B.
Relevant domestic law and practice
For the relevant domestic law and practice, see paragraphs 33-35 and 38-47 of the Court’s judgment in the case of
Štrucl
and
Others
v.
Slovenia
(nos.
5903/10, 6003/10 and 6544/10, 27
September 2011), and paragraphs 34-36 of
Mandić and Jović
v. Slovenia
(nos.
5774/10 and 5985/10, 27
September 2011),
Lalić and Others
, cited above, as well as
Mešić v
Slovenia
(no. 5767/10, 22 November 2011) and
Ferenc v. Slovenia
(no. 6682/10, 13 March 2012).
The applicant complained that the conditions of his detention in Dob Prison amounted to a violation of Articles 3 and 8 of the Convention. In particular, he complained of severe overcrowding, which had led to a lack of personal space, poor sanitary conditions and inadequate ventilation, as well as excessive restrictions on time spent outside the cell, high temperatures in the cells, inadequate health care and psychological assistance, inadequate measures as regards the rehabilitation of drug addicts, and exposure to violence from other inmates owing to insufficient prison security. He further submitted that the situation amounted to a structural problem, which had been acknowledged by the domestic authorities.
In addition, the applicant complained that he had not received adequate medical treatment, especially in connection with his mental distress.
The applicant further complained that he had been injured at work and that the prison authorities failed to provide for sufficient safety at work.
Citing Articles 3 and 8 of the Convention, the applicant also complained of restrictions on visits, telephone conversations and correspondence.
The applicant lastly complained, under Article 13, that he did not have any effective remedy at his disposal as regards his complaints under Articles
3 and 8 of the Convention.
The Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the issue of exhaustion of domestic remedies and compliance with the six-month rule, as the application should in any event be declared inadmissible for the reasons set out below.
As regards the applicant’s complaint that he had not received adequate medical assistance regarding his mental distress, the Court recalls that Article 3 imposes an obligation on the States to ensure that the health and well-being of detainees are adequately secured by, among other things, providing them with the requisite medical assistance (see
Kudła v. Poland
[GC], no.
30210/96, §
94, ECHR 2000-XI). The Court would further note that information relating to detention often falls within the knowledge of the domestic authorities. Accordingly, applicants might experience certain difficulties in procuring evidence to substantiate a complaint in that connection. Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and to provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see,
mutatis mutandis
,
Visloguzov v. Ukraine
, no. 32362/02, § 45, 20 May 2010;
Mešić v. Slovenia
, cited above; and
Ferenc v. Slovenia
, cited above).
Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that the applicant provided no evidence or details as regards his allegations whereas the Government submitted that the applicant has only on two occasions sought treatment by the prison clinic regarding his mental health, that he had five sessions with the psychiatrist, as well as that he had not sought additional support from the prison psychologist. It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
As regards the applicant’s complaint concerning his injury at work and his allegations that the prison authorities failed to provide for sufficient safety at work, the Court does not find any omissions on the part of the State as regards the prevention and the treatment of the minor injury sustained by the applicant at the prison work plant. The applicant did not dispute the Government’s submissions that he had received training regarding safety at work; he had himself signed a declaration that he had been trained for his tasks and had not disputed the submissions by the government that he had not acted according to the instructions on safety at work. It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
As regards the remainder of the applicant’s complaints on general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, the Court notes that these complaints are identical to those of the applicants in the case of
Lalić and Others
(cited above). In that case the Court has found the general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, including the medical and psychological care provided to the prisoners held therein, as well as the arrangements concerning security measures, and the restrictions on maintaining contact with people outside the prison to be adequate
vis-à-vis
the Convention standards. It has accordingly also rejected the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention, as no arguable claim for the purpose of the aforementioned provision could have been established.
The Court takes note of the similar factual background of the aforementioned case and the present application, including the fact that the present applicant always had sufficient personal space in the cell in which he was detained. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
the application inadmissible.
Stephen Phillips
Ann Power-Forde
Deputy Registrar
President