Šinko împotriva Sloveniei

CINTIMEA DECIZIE A SECȚIUNEI Cerere nr. 6057/10 Darko ŠINKO împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 2 octombrie 2012 în calitate de comitet compus din: Ann Power-Forde, președinte, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE DL Darko Šinko este un național sloven, născut în 1967 și locuiește în Ljutomer. El este reprezentat în fața Curții de Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., avocat care practică în Koper. Guvernul sloven (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna T. Mihelič Žitko, procuror de stat.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a îndeplinit o condamnare în secțiunea închisă a închisoarei Dob între 1 septembrie 2002 și 30 iulie 2010. În ceea ce privește instalațiile disponibile reclamantului în celulele și zonele comune, precum și regimul de asistență medicală în închisoare, condițiile impuse reclamantului în ceea ce privește activitățile din afara celulelor și contactul cu lumea exterioară în general, a se vedea hotărârea Curții în cazul Lalić și alții c. Slovenia (dec.), nr. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 și 6893/10, 27 septembrie 2011. De la 6 septembrie 2002 la 30 iulie 2010 reclamantul a fost deținut într-o celulă nr. 7, blocul 4, care a măsurat 59,57 metri pătrați și a deținut 15 deținuți (3,97 metri pătrați de spațiu personal disponibil pentru fiecare deținut).

Potrivit observațiilor guvernului din 22 decembrie 2010, închisoarea a avut în mod regulat grijă de îngrijirea preventivă a sănătății, deținuții educați și a sporit conștientizarea asupra naturii bolilor contagioase. În acest scop, închisoarea a pus la dispoziția deținuților echipamente pentru prevenirea răspândirii bolilor contagioase și a materialelor educaționale și a organizat formații speciale la 10 aprilie 2008 și 14 mai 2008. Potrivit raportului clinicei închisoare din 7 decembrie 2010, reclamantul nu a fost diagnosticat cu hepatită C. Guvernul a susținut că hepatita C nu este transmisă din cauza presupusului lipsă de igienă și că, pentru alți prizonieri, faptul că există prizonieri infectați cu hepatită C în închisoare, nu crește în niciun fel riscul de a deveni infectați, deci frica lor de infecție este în întregime nefondată.

Potrivit argumentelor guvernamentale din 15 iunie 2011 deținerea de droguri și parafernalie necesare pentru a le utiliza nu a fost permisă în închisoare, încălcări au fost pedepsite și închisoarea a întreprins acțiuni preventive.

Prizonierii au fost informați de faptul că împărțirea de droguri injectare parafernalie este o activitate care implică un risc ridicat de contractare a hepatitei C. Dreptul și practicile interne relevante În ceea ce privește legislația și practicile interne relevante, a se vedea punctele 33-35 și 38 47 din hotărârea Curții în cazul Štrucl și alții c. Slovenia (n. 5903/10, 6003/10 și 6544/10, 27 septembrie 2011), precum și alineatele 34-36 din Mandić și Jović c. Slovenia (n. 5774/10 și 5985/10, 27 septembrie 2011), Lalić și alții, citate mai sus, precum și Mešić c. Slovenia (n. 5767/10, 22 noiembrie 2011) și Ferenc c. Slovenia (nr. 6682/10, 13 martie 2012). COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge că condițiile de detenție din închisoarea Dob au constituit o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție.

În special, el se plângea de suprapopulare severă, care a dus la o lipsă de spațiu personal, de condiții sălbatice slabe și de ventilație inadecvată, precum și de restricții excesive la timp petrecut în afara celulei, temperaturi ridicate în celule, asistență medicală inadecvată și asistență psihologică, măsuri inadecvate în ceea ce privește reabilitarea toxicomanților și expunerea la violență din partea altor deținuți datorită siguranței închisorii insuficiente. El a susținut, de asemenea, că situația constituie o problemă structurală, recunoscută de autoritățile interne. În plus, reclamantul s-a plâns că nu a primit un tratament medical adecvat și că se temea de a fi infectat cu hepatită C, datorită igienei proaste în închisoare, a lipsei de informații privind transmiterea de boli contagioase și, în special, din cauza unui nivel ridicat de abuz de droguri între prizonieri și a împărtășirii parafernaliei cu injecție de droguri.

În această privință, el a susținut că consumul de droguri în închisoare a fost o problemă și că posesia parafernaliei de injecție de droguri nu a fost interzisă. Citând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de restricții privind vizitele, conversațiile telefonice și corespondența. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă, în conformitate cu art. 13, că nu a avut nici un remediu eficace la dispoziție în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție. HOTĂRÂREA Tribunalului nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului cu privire la problema incompatibilității ratione personae , epuizarea căilor interne de recurs și respectarea reglementării de șase luni, deoarece cererea ar trebui, în orice caz, să fie declarată inadmisibilă din motivele prezentate mai jos.

În ceea ce privește plângerea reclamantului că nu a primit asistență medicală adecvată, Curtea reamintește că art. 3 impune statelor obligația de a asigura că sănătatea și bunăstarea deținuților sunt asigurate în mod adecvat, printre altele, prin acordarea asistenței medicale necesare (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI). Curtea a remarcat, de asemenea, faptul că informațiile referitoare la detenție intră adesea în cunoașterea autorităților interne. În consecință, reclamanții ar putea avea anumite dificultăți în achiziționarea probelor pentru a justifica o plângere în acest sens.

Totuși, în astfel de cazuri, reclamanții ar putea fi așteptat să prezinte cel puțin un cont detaliat cu privire la faptele reclamate și să furnizeze – cât mai mult posibil – unele dovezi în sprijinul plângerilor lor (a se vedea, mutatis mutandis Visloguzov v. Ucraina , nr. 32362/02, § 45, 20 mai 2010; Mešić v. Slovenia , citat mai sus; și Ferenc v. Slovenia , citat mai sus). În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea remarcă că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă sau detalii în ceea ce privește acuzațiile sale suplimentare, în timp ce Guvernul a susținut că autoritățile închisoare au desfășurat activități preventive și au informat deținuții cu privire la transmiterea bolilor contagioase prin organizarea de formare specială și prin furnizarea la dispoziția lor de echipamente pentru prevenirea răspândirii bolilor contagioase și a materialelor educaționale.

Reclamantul nu a contestat afirmațiile guvernului că nu a participat la instrucțiuni speciale la 10 aprilie 2008 sau la 14 mai 2008. Mai mult, Guvernul a susținut că nu se poate infecta cu hepatită C din cauza unei posibile lipse generale de igienă. Guvernul a contestat acuzațiile reclamantului și a susținut că posesia de droguri și parafernalie necesare pentru a le utiliza nu a fost permisă în închisoare, că încălcările au fost sanctionate și că închisoarea a întreprins acțiuni preventive. De asemenea, ei au susținut că deținuții au fost informați cu privire la faptul că împărțirea parafernaliei pentru injectarea de droguri este o activitate care implică un risc ridicat de contractare a hepatitei C. Din nou, reclamantul nu a contestat sau cel puțin nu a formulat comentarii cu privire la aceste cereri.

În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la presupusul tratament medical inadecvat, reclamantul nu a afirmat când și pentru care problema medicală a solicitat asistență medicală și medicul de închisoare nu a reușit să-l furnizeze. Rezultă că aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu articolul §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește celelalte plângeri ale reclamantului cu privire la condițiile generale de detenție din secția închisă a închisoarei Dob, Curtea constată că aceste plângeri sunt identice cu cele ale reclamanților în cazul Lalić și alții (citat mai sus).

În acest caz, Curtea a constatat condițiile generale de detenție în secțiunea închisă a Penitenciarei Dob, inclusiv asistența medicală și psihologică acordată deținute de prizonieri, precum și dispozițiile privind măsurile de securitate, precum și restricțiile privind menținerea contactelor cu persoanele din afara închisoarei sunt adecvate față de În consecință, aceasta a respins, de asemenea, plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție, deoarece nu s-a stabilit nici o cerere argumentabilă în sensul dispoziției menționate anterior. Curtea ia act de situația de fapt similară a cauzei menționate și a prezentei cereri, inclusiv de faptul că actualul reclamant a avut întotdeauna un spațiu personal suficient în celulă în care a fost reținut, prin urmare, aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Ann Power-Forde Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 6057/10 Darko ŠINKO against Slovenia The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 2 October 2012 as a Committee composed of: Ann Power-Forde, President, Boštjan M. Zupančič, Angelika Nußberger, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 December 2009, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Darko Šinko, is a Slovenian national, who was born in 1967 and lives in Ljutomer. He is represented before the Court by Odvetniška Družba Matoz O.P. D.O.O., a lawyer practising in Koper. The Slovenian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mrs T. Mihelič Žitko, State Attorney.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was serving a sentence in the closed section of Dob Prison from 1 September 2002 to 30 July 2010. As regards the facilities available to the applicant in the cells and common areas, as well as the health care regime in the prison, the conditions imposed on the applicant regarding activities outside the cells and contact with the outside world in general, see the Court’s decision in the case of Lalić and Others v. Slovenia (dec.), nos. 5711/10, 5719/10, 5754/10, 5803/10, 5956/10, 5958/10, 5987/10, 6091/10, 6647/10 and 6893/10, 27 September 2011. From 6 September 2002 to 30 July 2010 the applicant was held in a cell no 7, Block 4 which measured 59.57 square metres and held fifteen inmates (3.97 square metres of personal space available to each inmate).

According to the Government’s submissions dated 22 December 2010 the prison has regularly taken care of preventive health care, educated prisoners and raised awareness of the nature of contagious diseases. For this purpose the prison has been putting at prisoners’ disposal equipment for prevention of spreading contagious diseases and educational material and organised special trainings on 10 April 2008 and 14 May 2008. The applicant did not attend those trainings in spite of his alleged fear of getting infected with hepatitis C. According to the report by the prison clinic dated 7 December 2010 the applicant was not diagnosed with hepatitis C. The Government submitted that hepatitis C is not transmitted due to the alleged lack of hygiene and that for other prisoners the fact, that there are prisoners infected with hepatitis C in prison, does not in any way increase the risk of becoming infected, therefore their fear of infection is entirely unfounded.

According to the Government’s submissions dated 15 June 2011 possession of drugs and paraphernalia needed to use them has not been allowed in prison, violations have been punished and the prison has undertaken preventive actions. Prisoners have been informed of the fact that sharing of drug injecting paraphernalia is an activity which involves a high risk of contracting hepatitis C. B. Relevant domestic law and practice For the relevant domestic law and practice, see paragraphs 33-35 and 38 ‑ 47 of the Court’s judgment in the case of Štrucl and Others v. Slovenia (nos. 5903/10, 6003/10 and 6544/10, 27 September 2011), and paragraphs 34-36 of Mandić and Jović v. Slovenia (nos.

5774/10 and 5985/10, 27 September 2011), Lalić and Others , cited above, as well as Mešić v. Slovenia (no. 5767/10, 22 November 2011) and Ferenc v. Slovenia (no. 6682/10, 13 March 2012). COMPLAINTS The applicant complained that the conditions of his detention in Dob Prison amounted to a violation of Articles 3 and 8 of the Convention. In particular, he complained of severe overcrowding, which had led to a lack of personal space, poor sanitary conditions and inadequate ventilation, as well as excessive restrictions on time spent outside the cell, high temperatures in the cells, inadequate health care and psychological assistance, inadequate measures as regards the rehabilitation of drug addicts, and exposure to violence from other inmates owing to insufficient prison security.

He further submitted that the situation amounted to a structural problem, which had been acknowledged by the domestic authorities. In addition, the applicant complained that he had not received adequate medical treatment and that he had been afraid of getting infected with hepatitis C, due to poor hygiene in prison, the lack of information about transmission of contagious diseases and especially due to a high level of drug abuse among prisoners and sharing of drug-injecting paraphernalia. In this connection he alleged that drug use in prison has been a problem and that the possession of drug-injecting paraphernalia has not been prohibited. Citing Articles 3 and 8 of the Convention, the applicant also complained of restrictions on visits, telephone conversations and correspondence.

The applicant lastly complained, under Article 13, that he did not have any effective remedy at his disposal as regards his complaints under Articles 3 and 8 of the Convention. THE LAW The Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the issue of incompatibility ratione personae , exhaustion of domestic remedies and compliance with the six-month rule, as the application should in any event be declared inadmissible for the reasons set out below. As regards the applicant’s complaint that he did not receive adequate medical assistance, the Court recalls that Article 3 imposes an obligation on the States to ensure that the health and well-being of detainees are adequately secured by, among other things, providing them with the requisite medical assistance (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 94, ECHR 2000-XI).

The Court would further note that information relating to detention often falls within the knowledge of the domestic authorities. Accordingly, applicants might experience certain difficulties in procuring evidence to substantiate a complaint in that connection. Still, in such cases applicants may well be expected to submit at least a detailed account of the facts complained of and to provide – to the greatest possible extent – some evidence in support of their complaints (see, mutatis mutandis , Visloguzov v. Ukraine , no. 32362/02, § 45, 20 May 2010; Mešić v. Slovenia , cited above; and Ferenc v. Slovenia , cited above).

Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that the applicant provided no evidence or details as regards his additional allegations, whereas the Government submitted that the prison authorities had carried out preventive activities and had informed prisoners about transmission of contagious diseases by organising special trainings and by giving at their disposal equipment for prevention of spreading contagious diseases and educational material. The applicant did not dispute the Government’s submissions that he had not attended special trainings on 10 April 2008 or 14 May 2008. Further, the Government submitted that one can not get infected with hepatitis C due to a possible general lack of hygiene.

The Government disputed the applicant’s allegations and submitted that possession of drugs and paraphernalia needed to use them has not been allowed in prison, that violations have been sanctioned and that the prison has undertaken preventive actions. They also submitted that prisoners have been informed of the fact that sharing of drug injecting paraphernalia is an activity which involves a high risk of contracting hepatitis C. Again, the applicant did not dispute or at least comment on these submissions. As regards the applicant’s complaint about the alleged inadequate medical treatment, the applicant did not state when and for which medical problem he had asked for a medical assistance and the prison doctor had failed to provide it.

It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. As regards the remainder of the applicant’s complaints on general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, the Court notes that these complaints are identical to those of the applicants in the case of Lalić and Others (cited above). In that case the Court found the general conditions of detention in the closed section of Dob Prison, including the medical and psychological care provided to the prisoners held therein, as well as the arrangements concerning security measures, and the restrictions on maintaining contact with people outside the prison to be adequate vis ‑ à ‑ vis the Convention standards.

It accordingly also rejected the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention, as no arguable claim for the purpose of the aforementioned provision had been established. The Court takes note of the similar factual background of the aforementioned case and the present application, including the fact that the present applicant always had sufficient personal space in the cell in which he was detained. It follows that these complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Stephen Phillips Ann Power-Forde Deputy Registrar President