Secțiunea a treia Cerere nr. 26307/08 Emilia HOTEA împotriva României introdusă la 23 mai 2008 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dna Emilia Hotea, este un resortisant român născut în 1958 și rezident în Baia Mare. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În urma unui audit efectuat în 2002, Curtea de Conturi a constatat mai multe nereguli în ținerea conturilor Direcției. În special, Comisia a constatat că au existat întârzieri în plata cheltuielilor sociale pentru angajații Direcției, că salariile de merit și indemnizațiile fuseseră acordate fără temei juridic, că abonamentele telefonice fuseseră subscrise ilegal și că au fost angajate cheltuieli ilegale pentru lucrările de renovare a sediului Direcției. Curtea de Conturi sesizează instanța județală, solicitând condamnarea Direcției la repararea prejudiciului cauzat bugetului la nivel de stat. Curtea de Conturi a solicitat, de asemenea, angajamentul de răspundere civilă personală a reclamantei pentru o parte din aceste sume, pe motiv că a încălcat dispozițiile legale în exercitarea funcțiilor sale. Printr-o hotărâre din 22 decembrie 2004, tribunalul județ din Maramures a primit acțiunea și a condamnat Hotărârea să plătească sumele datorate bugetului de la ë . Recurenta a fost obligată să ramburseze direcției 199 milioane de lei, respectiv aproximativ 5 200 de euro, pentru dobânda pentru plata întârziată a contribuțiilor la bugetul de stat și 677 Prin hotărârea din 5 mai 2005, Curtea de apel din Cluj a primit recursul recurentei și a considerat că Tribunalul a omis să efectueze o examinare aprofundată a cauzei și, prin urmare, a clasat hotărârea și a trimis cauza în aceeași instanță pentru o nouă examinare a fondului. Prin hotărârea din 7 mai 2007, Tribunalul a respins cererea Curții de Conturi privind condamnarea recurentei la plata dobânzilor de întârziere și la rambursarea costurilor abonamentelor la telefon. Tribunalul a considerat că dobânzile de întârziere erau datorate de către Direcție și că reclamanta nu era responsabilă pentru subscrierea abonamentelor. Curtea de Conturi și Hotărârea au formulat recursuri și au solicitat reclamantului să plătească dobânda de întârziere. Hotărârea a solicitat, de asemenea, condamnarea la rambursarea cheltuielilor telefonice. printr-o hotărâre definitivă din 8 februarie 2008, Curtea de apel din Cluj a primit recursurile. Aceasta a condamnat-o pe reclamantă să plătească dobânzile de întârziere pe motiv că, având în vedere funcțiile sale, nu putea ignora consecințele financiare ale unei rețineri întârziate a cheltuielilor sociale. Instanța de apel a reținut argumentul reclamantei care invoca absența temporară a fondurilor pentru a justifica această întârziere. În ceea ce privește costul abonamentelor, instanța de apel reține că Tribunalul din fond a considerat că sesizarea Curții de Conturi a fost bine întemeiată, a fost primită pentru suma solicitată, motivarea hotărârii fiind relevantă. În consecință, cererea Direcției pe această temă nu este un recurs autentic care pune în discuție sistemul de judecată din moment ce suma de 677 de milioane de lei a fost reținută de instanța din fond și a fost pusă în sarcina reclamantei (...) În cadrul procedurii de la rejudecare, instanța de apel a condamnat reclamanta să ramburseze costul abonamentelor, respectiv 677 de milioane de lei. GRIEF Recurenta susține că sesizarea Curții de Conturi, care s-a încheiat cu condamnarea sa civilă, nu a fost judecată în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. În special, aceasta susține că Hotărârea din 8 februarie 2008 a fost arbitrară din moment ce instanța de judecată nu a motivat condamnarea sa și a confirmat, din greșeală, hotărârea din 22 februarie 2008 În decembrie 2004, Comisia susține că această hotărâre a fost încălcată și că nu face obiectul recursului examinat de instana de apel. ÎNTREBARE CU P Ă R Ț II Hotărârea cu caracter civil a recurentei a fost auzită în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenie. ? În special, motivarea hotărârii din 8 februarie 2008 a Tribunalului de apel din Cluj permite identificarea motivelor pentru care reclamanta a fost obligată să ramburseze cheltuielile telefonice
Requête n
o
26307/08
Emilia HOTEA
contre la Roumanie
introduite le 23 mai 2008
La requérante, Mme Emilia Hotea, est une ressortissante roumaine née en 1958 et résidant à Baia Mare.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante était chef comptable de la Direction sanitaire du département de Maramures (ci-après la «
Direction
»). A la suite d’un contrôle effectué en 2002, la Cour des comptes constata plusieurs irrégularités dans la tenue des comptes de la Direction. En particulier, elle observa qu’il y avait des retards dans le versement des charges sociales pour les employés de la Direction, que des salaires de mérite et des indemnités avaient été octroyés sans base légale, que des abonnements téléphoniques avait été illégalement souscrits et que des dépenses illégales ont été engagées pour des travaux de rénovation du siège de la Direction.
La Cour des comptes saisit le tribunal départemental, demandant la condamnation de la Direction à réparer le préjudice provoqué au budget de l’Etat. Elle demanda également l’engagement de la responsabilité civile personnelle de la requérante pour une partie de ces sommes, au motif qu’elle avait méconnu les dispositions légales dans l’exercice de ses fonctions.
Par un jugement du 22 décembre 2004, le tribunal départemental de Maramures accueillit l’action et condamna la Direction à verser les sommes dues au budget de l’Etat. La requérante fut condamnée à rembourser à la Direction 199 millions de lei, à savoir environ 5
200 euros, au titre des intérêts pour le versement tardif des contributions au budget de l’Etat et 677
millions de lei, à savoir environ 17
800 euros, au titre des abonnements téléphoniques illégalement souscrits.
Par un arrêt du 5 mai 2005, la cour d’appel de Cluj accueillit le pourvoi de la requérante. Elle estima que le tribunal avait omis de procéder à un examen approfondi de l’affaire. Par conséquent, elle cassa le jugement et renvoya l’affaire au même tribunal pour un nouvel examen du fond.
Par un jugement du 7 mai 2007, le tribunal rejeta la demande de la Cour des comptes visant la condamnation de la requérante à payer les intérêts de retard et à rembourser le coût des abonnements téléphoniques. Le tribunal jugea que les intérêts de retard étaient dus par la Direction et que la requérante n’était pas responsable pour la souscription des abonnements.
La Cour des comptes et la Direction formèrent des pourvois et demandèrent la condamnation de la requérante à verser les intérêts de retard. La Direction demanda également la condamnation au remboursement des frais téléphoniques.
Par un arrêt définitif du 8 février 2008, la cour d’appel de Cluj accueillit les pourvois. Elle condamna la requérante à payer les intérêts de retard au motif que, eu égard à ses fonctions, elle ne pouvait pas ignorer les conséquences financières d’un versement tardif des charges sociales. La cour d’appel écarta l’argument de la requérante qui invoquait l’absence temporaire des fonds pour justifier ce retard.
S’agissant du coût des abonnements, la cour d’appel retint que
:
«
Le tribunal du fond a jugé que la saisine de la Cour des comptes était bien fondée, elle a été accueillie pour la somme réclamée, la motivation du jugement étant pertinente. L’obligation de remboursement a été établie à la charge de la requérante.
Par conséquent, la demande de la Direction à ce sujet n’est pas un véritable pourvoi mettant en cause le dispositif du jugement dès lors que la somme de 677 millions de lei a été retenue par le tribunal du fond et a été mise à la charge de la requérante
(...)
»
Dans le dispositif de l’arrêt, la cour d’appel condamna la requérante à rembourser le coût des abonnements, à savoir 677 millions de lei.
GRIEF
La requérante allègue que la saisine de la Cour des comptes, qui s’est achevée par sa condamnation civile, n’a pas été jugée équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention. En particulier, elle soutient que l’arrêt du 8 février 2008 était arbitraire dès lors que la cour d’appel n’a pas motivé sa condamnation et a confirmé, par erreur, le jugement du 22
décembre 2004. Or, elle fait valoir que ce jugement avait été cassé et qu’il ne faisait pas l’objet du pourvoi examiné par la cour d’appel.
La contestation sur les obligations de caractère civil de la requérante a
‑
t
‑
elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, la motivation de l’arrêt du 8 février 2008 de la cour d’appel de Cluj permet-elle de dégager les raisons pour lesquels la requérante a été condamnée à rembourser les frais téléphoniques
?