CASE OF BARANYI AND OTHERS v. HUNGARY

În februarie 1994, Banca Națională maghiară a autorizat o societate privată limitată („Compania”) să elibereze carduri de plată clienților săi. După 1995, însă, cumpărarea cu aceste cărți nu mai a fost posibilă. În ciuda faptului, în 1996 reclamanții au încheiat acorduri cu Compania pentru așa-numitele „carduri de economisire” în care au investit diverse sume de bani. În noiembrie 1996 au fost inițiate proceduri de faliment împotriva societății și insolvența sa a fost înființată în iunie 1997. Reclamanții au recuperat o parte din investițiile lor prin rambursare parțială de către societate. La 26 octombrie 1998, trei sute și treizeci de persoane private, inclusiv reclamanții, care au fost toate reprezentate de o firmă de avocatură, au introdus o acțiune oficială de răspundere împotriva Băncii Naționale Ungare în fața Curții Regionale de Budapesta.

Acestea au susținut că contestatorul nu și-a exercitat obligațiile de supraveghere asupra societății, prin urmare, permit reclamanților să încheie acordurile menționate mai sus, care au determinat pierderi substanțiale. La 11 ianuarie 2001, Curtea Regională a respins acțiunile lor, constatand că reclamantul nu a avut obligația de supraveghere în conformitate cu legislația internă relevantă. La 28 ianuarie 2003, Curtea Supremă, care a acționat ca instanță de a doua instanță, a anulat decizia Curții Regionale și a trimis cazul la instanța de primă instanță din cauza constatărilor incomplete de fapt. 10. În reluarea procedurii, Curtea Regională de Budapesta a constatat pentru reclamanții la 6 decembrie 2005. Acesta a stabilit că Compania a depășit ilegal limitele activităților sale, care erau cunoscute de reclamant; totuși, aceasta din urmă nu a putut dovedi că își îndeplinea sarcinile de supraveghere în acest sens.

11. La 26 octombrie 2006, Curtea de Apel din Budapesta a respins recursul lor. Cu toate acestea, deoarece reclamanții și-au vândut deja cererile către terți, instanța a susținut că nu ar putea avea niciun motiv de susținere în aceste circumstanțe. 12. Reclamanții au depus o cerere de reexaminare la Curtea Supremă. Acesta a susținut decizia Curții de Apel la 5 iunie 2007, constatând că această ultimă decizie a fost în conformitate cu legea.

5. In February 1994 the Hungarian National Bank authorised a private limited company (“the Company”) to issue payment cards to its customers. After 1995, however, purchase with such cards was no longer possible. Despite this fact, in 1996 the applicants concluded agreements with the Company for so-called “savings cards” in which they invested various amounts of money. 6. In November 1996 bankruptcy proceedings were initiated against the Company and its insolvency was established in June 1997. The applicants recovered part of their investments through partial reimbursement by the Company. They sold their remaining claims against the Company to third parties. 7. On 26 October 1998 three hundred and thirty private individuals, including the applicants, who were all represented by one law firm, brought an official liability action against the Hungarian National Bank before the Budapest Regional Court.

They claimed that the respondent had not exercised its supervisory duties over the Company, therefore making it possible for the applicants to conclude the above-mentioned agreements which had resulted in substantial losses. 8. On 11 January 2001 the Regional Court dismissed their action, finding that the respondent had no duty of supervision according to the relevant domestic legislation. 9. On 28 January 2003 the Supreme Court, acting as a second-instance court, quashed the Regional Court’s decision and remitted the case to the first instance court due to the incomplete findings of fact. 10. In the resumed proceedings the Budapest Regional Court found for the applicants on 6 December 2005. It established that the Company had unlawfully overstepped the boundaries of its activities, which had been known to the respondent; nevertheless, the latter could not prove that it had fulfilled its supervisory duties in this respect.

11. On 26 October 2006 the Budapest Court of Appeal dismissed their appeal. It acknowledged that there were omissions on the respondent’s side. However, since the applicants had already sold their claims to third parties, the court held that they could have no substantive claims whatsoever in the circumstances. 12. The applicants lodged a petition for review with the Supreme Court. It upheld the Court of Appeal’s decision on 5 June 2007, finding that the latter decision had been in compliance with the law.