Secțiunea a treia Cerere nr. 16938/06 Tudor SPERCIUC împotriva Republicii Moldova introdusă la 29 martie 2006 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Tudor Specciuc, este un resortisant moldoven născut în 1948 și rezident în Cocieri. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Iordachi, avocat la Chișinău. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit afirmațiilor sale, la 25 mai 1999, reclamantul a fost arestat la volanul mașinii sale de către agenți din statul membru, iar apoi a fost dus la secția de poliție din Dubasari, unde ar fi fost supus unor tratamente abuzive pentru a semna o recunoaștere a datoriei față de un particular. Potrivit unui raport de expertiză medico-legale din 26 mai 1999, reclamantul prezenta excorii și vânătăi pe coapsa stângă cauzate de un obiect contondent.
La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere în vederea denunțării relelor tratamente și furtului mașinii sale. O instrucțiune penală a fost deschisă. Printr-o scrisoare din 5 martie 2001, Parchetul General l-a informat pe reclamant că dosarul cauzei fusese pierdut și că Parchetul Districtului Dubasari lua măsuri pentru a-l reconstitui. Prin scrisoarea din 24 iulie 2002, Departamentul de Investigații Penale al Ministerului Afacerilor Interne l-a informat pe reclamant că, în cursul investigațiilor prealabile, s-a stabilit că, la 25 mai 1999, două persoane au luat în posesie mașina reclamantului prin acte de violență și șantaj. S-a precizat că actele în cauză fuseseră comise în prezența unor foști polițiști.
În iunie 1999, secția de poliție din Dubasari a inițiat un proces penal împotriva reclamantului pentru suspiciunea de falsificare și utilizarea unor falsuri. Ca măsură provizorie, autoritatea de urmărire l-a obligat pe reclamant să nu părăsească localitatea de reședință. La o dată nespecificată, reclamantul s-a plâns de la ombudsman de nerevocarea măsurii provizorii. Prin scrisoarea din 13 mai 2004, Parchetul General l-a informat pe reclamant că ofițerul de urmărire penală a omis să anuleze măsura provizorie și că, prin urmare, a fost concediat. Parchetul general a informat, de asemenea, că Parchetul districtului Dubaiari a fost somat să finalizeze ancheta penală și să anuleze măsura provizorie.
La 31 mai 2004, procurorul însărcinat cu investigația a clasat cazul din cauza prescripției acțiunii publice. În ceea ce privește obligația de a nu părăsi localitatea, a menționat că, conform legii procedurale în vigoare până în Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a noilor dispoziții, măsura menționată fusese valabilă pentru încă 30 de zile și nu fusese prelungită și, prin urmare, a subliniat că nu mai era cazul să anuleze măsura în cauză, deoarece nu mai era valabilă. La 7 decembrie 2004, reclamantul a inițiat o acțiune civilă în despăgubire împotriva statului, care, printre altele, a fost maltratat de polițiști și de terți și a evidențiat, de asemenea, durata disproporționată a măsurii provizorii de a nu părăsi localitatea.
Afirmând că drepturile sale garantate de Constituția moldovenească și Convenția au fost necunoscute, reclamantul a solicitat despăgubiri materiale și morale și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind repararea prejudiciului cauzat de autoritățile statului. Prin hotărârea din 18 martie 2005, Tribunalul din Centru (Chișinău) a respins acțiunea ca nefondată. În ceea ce privește urmărirea penală împotriva reclamantului și aplicarea măsurii provizorii, Tribunalul nota că legea nr. 1545 era irelevantă în speță, deoarece se referea numai la cazurile de achitare sau de clasificare fără urmare a cauzei. În acest caz, urmărirea penală fusese abandonată din cauza prescrierii acțiunii publice.
Instanța nu se pronunță asupra acuzațiilor de maltratare. La 31 mai 2005, Tribunalul din Chișinău a respins recursul și a confirmat hotărârea primei instanțe. La 26 octombrie 2005, reclamantul a formulat o acțiune în casare. La 26 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârile instanțelor inferioare. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente comise de polițiști și de absența unei anchete efective. La colțul articolului 6 din Convenție, se plânge că instanțele civile nu au examinat acuzațiile sale de maltratare. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4, reclamantul susține că refuzul autorităților de a anula măsura provizorie împotriva sa a adus atingere dreptului său la libertatea de circulație.
Având în vedere protecția procedurală împotriva pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție A fost încălcat dreptul reclamantului de a circula liber, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Protocolul nr? În acest caz, această restricție era prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 2 alineatul (3) din Protocolul nr. A avut reclamantul la dispoziția sa, după cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula obiecțiile de necunoaștere a convenției?
Requête n o 16938/06 Tudor SPERCIUC contre la République de Moldova introduite le 29 mars 2006
Le requérant, M. Tudor Sperciuc, est un ressortissant moldave né en 1948 et résidant à Cocieri. Il est représenté devant la Cour par M e V. Iordachi, avocat à Chișinău. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. A. Les mauvais traitements infligés au requérant Selon ses dires, le 25 mai 1999, le requérant fut interpellé au volant de sa voiture par des agents de l’Etat. Ensuite, il aurait été emmené au commissariat de police de Dubăsari où il aurait subi des mauvais traitements afin de signer une reconnaissance de dette envers un particulier. Des tiers se seraient emparé de la voiture du requérant. Selon un rapport d’expertise médico-légale du 26 mai 1999, le requérant présentait des excoriations et une ecchymose sur la cuisse gauche causées par un objet contondant.
L’expert qualifia ces lésions corporelles de légères et releva qu’elles auraient pu survenir dans les conditions décrites par le requérant. A une date non précisée, le requérant porta plainte afin de dénoncer les mauvais traitements et le vol de sa voiture. Une instruction pénale fut ouverte. Par une lettre du 5 mars 2001, le parquet général informa le requérant que le dossier de l’affaire avait été perdu et que le parquet du district de Dubăsari entreprenait des mesures afin de le reconstituer. Par une lettre du 24 juillet 2002, le département de l’enquête pénale du ministère des Affaires intérieures informa le requérant qu’au cours des investigations préalables il avait été établi que, le 25 mai 1999, deux personnes avaient pris possession de la voiture du requérant par des actes de violence et chantage.
Il fut précisé que les actes en question avaient été commis en présence d’anciens policiers. La suite de l’enquête pénale n’est pas connue. B. Les poursuites pénales à l’encontre du requérant En juin 1999, le commissariat de police de Dubăsari engagea des poursuites pénales à l’encontre du requérant pour soupçons de faux et usage de faux. A titre de mesure provisoire, l’autorité de poursuite obligea le requérant à ne pas quitter la localité de résidence. A une date non précisée, le requérant se plaignit auprès de l’ombudsman de la non-révocation de la mesure provisoire. Par lettre du 13 mai 2004, le parquet général informa le requérant que l’officier de poursuite pénale avait omis d’annuler la mesure provisoire et que, de ce fait, il avait été licencié.
Le parquet général fit également savoir que le parquet du district de Dubăsari avait été sommé d’achever l’enquête pénale et d’annuler la mesure provisoire. Le 31 mai 2004, le procureur en charge de l’enquête classa l’affaire en raison de la prescription de l’action publique. Quant à l’obligation de ne pas quitter la localité, il nota que, selon la loi procédurale en vigueur jusqu’au 1 er juin 2003, cette mesure provisoire était illimitée dans le temps. Toutefois, le procureur releva qu’après l’entrée en vigueur des nouvelles dispositions, la mesure visée avait été valable pour encore trente jours et elle n’avait pas été prolongée. Dès lors, il souligna qu’il n’y avait pas lieu d’annuler la mesure en cause car elle n’était plus valable.
C. L’action civile du requérant à l’encontre de l’Etat Le 7 décembre 2004, le requérant engagea une action civile en réparation contre l’Etat. Il allégua, entre autres, avoir été maltraité par des policiers et des tiers et mit en exergue également la durée disproportionnée de la mesure provisoire de ne pas quitter la localité. Affirmant que ses droits garantis par la Constitution moldave et la Convention avaient été méconnus, le requérant demanda un dédommagement matériel et moral. Il fonda son action sur les dispositions de la loi n o 1545 du 25 février 1998 sur la réparation du préjudice causé par les autorités étatiques. Par jugement du 18 mars 2005, le tribunal de Centru (Chișinău) rejeta l’action comme mal fondée.
Concernant les poursuites pénales à l’encontre du requérant et l’application de la mesure provisoire, le tribunal nota que la loi n o 1545 était inapplicable en l’espèce car elle concernait seulement les cas d’acquittement ou de classement sans suite de l’affaire. En l’occurrence, les poursuites pénales avait été abandonnées pour cause de prescription de l’action publique. Le tribunal ne se prononça pas sur les allégations de mauvais traitements. Le requérant interjeta appel. Le 31 mai 2005, la cour d’appel de Chișinău rejeta l’appel et confirma le jugement de la première instance. Le requérant forma un recours en cassation. Le 26 octobre 2005, la Cour suprême de justice confirma les décisions des instances inférieures.
GRIEFS 1. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des mauvais traitements infligés par les policiers et de l’absence d’une enquête effective. 2. Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, il se plaint que les tribunaux civils n’ont pas examiné ses allégations de mauvais traitements. 3. Invoquant l’article 2 du Protocole n o 4, le requérant allègue que le refus des autorités d’annuler la mesure provisoire à son encontre a porté atteinte à son droit à la liberté de circulation.
1. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des peines ou traitements inhumains ou dégradants ? Eu égard à la protection procédurale contre les peines ou traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant de circuler librement, au sens de l’article 2 § 1 du Protocole n o 4 ? Dans l’affirmative, cette restriction était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 2 § 3 du Protocole n o 4 ? 3. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance de la Convention ?