AFFAIRE COLDIN-DC ET COLISNICENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
AFFAIRE COLDIN-DC ET COLISNICENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2012)
Secțiunea a treia Cerere nr. 40274/06 COLDIN-DC și Eugeniu COLISNICENCO împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Luis López Guerra, președinte, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, judecători și Marialena Tsirli, adjunctă secțiunii, având în vedere cererea formulată la 2 august 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Prima recurentă, COLDIN-DC SRL, este o societate cu răspundere limitată de drept moldovean cu sediul la Chișinău. Al doilea reclamant, dl Eugeniu Colisnicenco, este un resortisant moldovean născut în 1950 și rezident în Chișinău. Al doilea reclamant este directorul și cofondatorul primei recurente. Guvernul moldovenesc (adică, mai mult decât atât) este reprezentat de agentul său ad interim, domnul L. Apostol. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Neexecutarea hotărârii definitive Prin hotărârea din 3 decembrie 2002, Tribunalul economic de circumscripție din Chișinău a ordonat primăriei din Dubai-Vechi să elibereze primei reclamante un document care să certifice drepturile ultimei persoane pe un teren. La 21 aprilie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 87 privind repararea prin intermediul statului membru a prejudiciului cauzat de durata excesivă a procesului sau de neexecutarea acestuia într-un termen rezonabil al hotărârii judecătorești. Potrivit articolului 7 din această lege, persoanele care au introdus în fața Curții cereri care abordează aceleași chestiuni ca legea și care sunt încă în curs de desfășurare pot sesiza instanțele interne în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii. La 1 iulie 2011, legea în cauză a intrat în vigoare. Prin scrisoarea din 18 iunie 2012, reclamanții au informat Curtea că nu intenționau să facă uz de noul remediu intern. Procesul penal intentat împotriva celui de-al doilea reclamant la 3 decembrie 2002, Parchetul Criuleni a inițiat proceduri penale împotriva celui de-al doilea reclamant pentru fals în documente oficiale. În decembrie 2003, Tribunalul din Criuleni și-a pronunțat achitarea, care a fost confirmat de instanțele de apel și de casație. La 6 ianuarie 2005, reclamantul a dat în judecată Ministerul de Finanțe și Ministerul Public (Procura Generale) în vederea obținerii de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de urmărirea penală. În februarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului despăgubiri în valoare de 5 000 lei moldovenești (aproximativ 310 euro). GRIFS 10. Invocând art. 6 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, prima reclamantă se plânge de neexecuția de către autoritățile naționale a hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa. 11. Al doilea reclamant susține, pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție, că judecătorii Curții Supreme de Justiție nu și-au îndeplinit obligația de a-și exercita independența față de guvern în ceea ce privește suma, redusă în ochii săi, a despăgubirii acordate prin hotărârea din 15 februarie 2006. Plângerile primei recurente se referă la omisiunea autorităților naționale de a executa într-un termen rezonabil hotărârile pronunțate în favoarea sa. 13. Curtea reamintește deja să fie pronunțat cu privire la noul remediu introdus de Legea nr 87 privind executarea hotărârilor judecătorești și să fi conchis că acesta era efectiv (a se vedea Balan c. Moldova (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012 Manascurta c. Moldova (dec.), nr 31856/07, 14 februarie 2012). 14. Având în vedere constatările făcute în cauzele Balan Manascurta menționate anterior, Curtea ia notă că este de competența primei reclamante, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, de a epuiza noua cale de atac pusă la dispoziția sa prin lege. 87. Cu toate acestea, Curtea este obligată să constate că prima reclamantă nu intenționează să facă uz de aceasta. 15. În consecință, obiecțiile primei reclamante întemeiate pe neexecuție într-un termen rezonabil al hotărârii definitive trebuie să fie declarate inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 16. În ceea ce privește cauza invocată de cel de-al doilea reclamant în langula articolului 6 alineatul (1) din convenție, Curtea constată că, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu constată nicio încălcare a dispoziției invocate. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 3 (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Luis López Guerra Grefier Adjunct Președinte