AFFAIRE COLDIN-DC ET COLISNICENCO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Secțiunea a treia Cerere nr. 40274/06 COLDIN-DC și Eugeniu COLISNICENCO împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Luis López Guerra, președinte, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, judecători și Marialena Tsirli, adjunctă secțiunii, având în vedere cererea formulată la 2 august 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Prima recurentă, COLDIN-DC SRL, este o societate cu răspundere limitată de drept moldovean cu sediul la Chișinău. Al doilea reclamant, dl Eugeniu Colisnicenco, este un resortisant moldovean născut în 1950 și rezident în Chișinău. Al doilea reclamant este directorul și cofondatorul primei recurente. Guvernul moldovenesc (adică, mai mult decât atât) este reprezentat de agentul său ad interim, domnul L. Apostol. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Neexecutarea hotărârii definitive Prin hotărârea din 3 decembrie 2002, Tribunalul economic de circumscripție din Chișinău a ordonat primăriei din Dubai-Vechi să elibereze primei reclamante un document care să certifice drepturile ultimei persoane pe un teren. La 21 aprilie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 87 privind repararea prin intermediul statului membru a prejudiciului cauzat de durata excesivă a procesului sau de neexecutarea acestuia într-un termen rezonabil al hotărârii judecătorești. Potrivit articolului 7 din această lege, persoanele care au introdus în fața Curții cereri care abordează aceleași chestiuni ca legea și care sunt încă în curs de desfășurare pot sesiza instanțele interne în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a legii. La 1 iulie 2011, legea în cauză a intrat în vigoare. Prin scrisoarea din 18 iunie 2012, reclamanții au informat Curtea că nu intenționau să facă uz de noul remediu intern. Procesul penal intentat împotriva celui de-al doilea reclamant la 3 decembrie 2002, Parchetul Criuleni a inițiat proceduri penale împotriva celui de-al doilea reclamant pentru fals în documente oficiale. În decembrie 2003, Tribunalul din Criuleni și-a pronunțat achitarea, care a fost confirmat de instanțele de apel și de casație. La 6 ianuarie 2005, reclamantul a dat în judecată Ministerul de Finanțe și Ministerul Public (Procura Generale) în vederea obținerii de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de urmărirea penală. În februarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului despăgubiri în valoare de 5 000 lei moldovenești (aproximativ 310 euro). GRIFS 10. Invocând art. 6 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, prima reclamantă se plânge de neexecuția de către autoritățile naționale a hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa. 11. Al doilea reclamant susține, pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție, că judecătorii Curții Supreme de Justiție nu și-au îndeplinit obligația de a-și exercita independența față de guvern în ceea ce privește suma, redusă în ochii săi, a despăgubirii acordate prin hotărârea din 15 februarie 2006. Plângerile primei recurente se referă la omisiunea autorităților naționale de a executa într-un termen rezonabil hotărârile pronunțate în favoarea sa. 13. Curtea reamintește deja să fie pronunțat cu privire la noul remediu introdus de Legea nr 87 privind executarea hotărârilor judecătorești și să fi conchis că acesta era efectiv (a se vedea Balan c. Moldova (dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012 Manascurta c. Moldova (dec.), nr 31856/07, 14 februarie 2012). 14. Având în vedere constatările făcute în cauzele Balan Manascurta menționate anterior, Curtea ia notă că este de competența primei reclamante, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, de a epuiza noua cale de atac pusă la dispoziția sa prin lege. 87. Cu toate acestea, Curtea este obligată să constate că prima reclamantă nu intenționează să facă uz de aceasta. 15. În consecință, obiecțiile primei reclamante întemeiate pe neexecuție într-un termen rezonabil al hotărârii definitive trebuie să fie declarate inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 16. În ceea ce privește cauza invocată de cel de-al doilea reclamant în langula articolului 6 alineatul (1) din convenție, Curtea constată că, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu constată nicio încălcare a dispoziției invocate. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod clar greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 3 (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Luis López Guerra Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

40274/06

COLDIN-DC et Eugeniu COLISNICENCO

contre la République de Moldova

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6 novembre 2012 en un comité composé de

:

Luis López Guerra,

président,

Ján Šikuta,

Nona Tsotsoria,

juges

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 août 2006,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La première requérante, COLDIN-DC SRL, est une société à responsabilité limitée de droit moldave ayant son siège à Chișinău. Le deuxième requérant, M.

Eugeniu Colisnicenco, est un ressortissant moldave né en 1950 et résidant à Chișinău. Le second requérant est le directeur et cofondateur de la première requérante.

2.

Le gouvernement moldave («

le Gouvernement

») est représenté par son agent

ad interim

, M. L. Apostol.

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

A.

La non-exécution de l’arrêt définitif

4.

Par un arrêt du 3 décembre 2002, le tribunal économique de circonscription de Chișinău ordonna à la mairie de Dubăsarii-Vechi de délivrer à la première requérante un écrit certifiant les droits de la dernière sur un terrain. L’arrêt ne fut pas contesté en appel et devint définitif.

5.

Les parties sont en désaccord quant à l’exécution dudit arrêt en bonne et due forme.

6.

Le 21 avril 2011, le Parlement de la République de Moldova adopta la loi n

o

87 relative à la réparation par l’Etat du préjudice causé par la durée excessive du procès ou par la non-exécution dans un délai raisonnable de la décision de justice. Aux termes de l’article 7 de cette loi, les personnes qui ont introduit devant la Cour des requêtes qui traitent des mêmes questions que la loi et qui sont encore pendantes, peuvent saisir les tribunaux internes dans un délai de six mois à partir de la date de l’entrée en vigueur de la loi.

Le 1

er

juillet 2011, la loi en question entra en vigueur.

7.

Par lettre du 18 juin 2012, les requérants informèrent la Cour qu’ils n’entendaient pas faire usage du nouveau remède interne.

B.

Le procès pénal intenté à l’encontre du second requérant

8.

Le 3 décembre 2002, le parquet de Criuleni engagea des poursuites pénales à l’encontre du second requérant pour faux dans des documents officiels. Le 5

décembre 2003, le tribunal de Criuleni prononça son acquittement, qui fut confirmé par les instances d’appel et de cassation.

9.

Le 6 janvier 2005, le requérant assigna en justice le ministère des Finances et le ministère public (

Procuratura Generală

) en vue d’obtenir réparation du préjudice moral causé par les poursuites pénales. Statuant en dernier ressort le 15

février 2006, la Cour suprême de justice accorda au requérant des dédommagements d’un montant de 5

000 lei moldaves (environ 310

euros).

GRIEFS

10.

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1, la première requérante se plaint de la non-exécution par les autorités nationales de l’arrêt définitif rendu en sa faveur.

11.

Le second requérant allègue, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, que les juges de la Cour suprême de justice ont failli à leur devoir d’indépendance par rapport au Gouvernement à raison du montant, faible à ses yeux, du dédommagement accordé par l’arrêt du 15 février 2006.

EN DROIT

12.

Les griefs de la première requérante portent sur l’omission des autorités étatiques d’exécuter dans un délai raisonnable les décisions rendues en sa faveur.

13.

La Cour rappelle s’être déjà prononcée sur le nouveau remède introduit par la loi n

o

87 concernant l’inexécution des décisions de justice et avoir conclu qu’il était effectif (voir

Balan c. Moldova

(déc.), n

o

44746/08, 24 janvier 2012

;

Manascurta

c. Moldova

(déc.), n

o

31856/07, 14 février 2012).

14.

Eu égard aux constats faits dans les affaires

Balan

et

Manascurta

précitées, la Cour note qu’il incombe à la première requérante, aux termes de l’article

35 § 1 de la Convention, d’épuiser la nouvelle voie de recours mise à sa disposition par la loi

n

o

15.

Il s’ensuit que les griefs la première requérante tirés de la non-exécution dans un délai raisonnable de l’arrêt définitif doivent être déclarés irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

16.

Quant au grief soulevé par le second requérant sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour note que, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle ne relève aucune apparence de violation de la disposition invoquée. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article

35

§§

3 (a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Luis López Guerra

Greffière adjointe

Président