CASE OF COLDIN-DC AND COLISNICENCO v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

Prima reclamantă, COLDIN-DC SRL, este o societate cu răspundere limitată înregistrată în Republica Moldova, care are sediul în Chișinău. Al doilea reclamant, dl Eugeniu Colisnicenco, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1950 și care locuiește în Chișinău. Al doilea reclamant este directorul și cofondatorul primei reclamante.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său ad interim , dl L. Apostol.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor. A. Neexecutarea hotărârii judecătorești definitive

La 3 decembrie 2002, Tribunalul Economic Chișinău a obligat primăria localității Dubăsarii-Vechi să elibereze primei reclamante un certificat în scris privind drepturile acesteia asupra unui teren. Hotărârea judecătorească nu a fost atacată, astfel ea devenind definitivă și irevocabilă.

Părțile nu au fost de acord în ceea ce privește executarea corespunzătoare a hotărârii judecătorești.

La 21 aprilie 2011, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Potrivit articolului 7 al acestei legi, persoanele care au depus cerere la Curtea în legătură cu o pretinsă încălcare a drepturilor lor stabilite de prezenta lege și care sunt pendinte, pot adresa în instanță de judecată, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cereri de chemare în judecată. Legea a intrat în vigoare la 1 iulie 2011.

În scrisoarea din 18 iunie 2012, reclamanții au informat Curtea că nu intenționează să utilizeze noul recurs intern. B. Urmărirea penală împotriva celui de-al doilea reclamant

La 3 decembrie 2002, procuratura Criuleni a deschis un dosar penal pe numele celui de-al doilea reclamant pentru falsificarea documentelor oficiale. La 5 decembrie 2003, Judecătoria Criuleni l-a achitat pe reclamant, hotărâre care a fost menținută în apel și recurs.

La 6 ianuarie 2005, reclamantul a atacat în justiție Ministerul Finanțelor și Procuratura Generală în scopul obținerii despăgubirilor morale pentru prejudiciul cauzat prin urmărirea penală efectuată împotriva lui. La 15 februarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului 5000 de lei moldovenești (în jur de 310 euro) cu titlu de prejudiciu moral. PLÂNGERILE

Invocând articolele 6 și 13 ale Convenției și articolul 1 al Protocolului nr.1, prima reclamantă s-a plâns de neexecutarea de către autoritățile naționale a hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa.

Al doilea reclamant a susținut că judecătorii Curții Supreme de Justiție nu au fost independenți față de Guvern, contrar articolului 6 § 1 al Convenției, deoarece i-au acordat o sumă mică în calitate de despăgubiri morale. ÎN DREPT

Primul reclamant s-a plâns de omisiunea autorităților de stat de a executa hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea sa într-un termen rezonabil.

Curte amintește că s-a pronunțat anterior asupra noului remediu introdus de Legea nr. 87 și că a statuat că acesta este efectiv (a se vedea Balan c. Moldova (déc.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012; Manascurta c. Moldova (déc.), nr. 31856/07, 14 februarie 2012).

În lumina constatărilor făcute de Curte în cauzele Balan și Manascurta citate mai sus, Curtea notează că prima reclamantă trebuie să epuizeze această nouă cale de recurs intern accesibile în dreptul național, în temeiul articolului 35 § 1 al Convenției. În același timp, Curtea trebuie să constată că prima reclamantă nu intenționează să o utilizeze.

Reiese că plângerile primei reclamante generate de neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârilor judecătorești definitive sunt premature și trebuie respinse pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în conformitate cu articolul 35 § 1și § 4 al Convenției.

Cât privește plângerile formulate de cel de-al doilea reclamant în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, Curtea notează că, având în vedere ansamblul materialelor pe care le deține și în măsura în care ea este competentă să examineze pretențiile formulate, ea nu constată vreo aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit neîntemeiat și trebuie respins în conformitate cu articolul 35 § 3 și § 4 al Convenției. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererile inadmisibile. Marialena Tsirli Luis López Guerra Grefier adjunct Președinte