BRETEAN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
BRETEAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
Secțiunea a treia Cerere nr. 25478/05 Zaharia Răzvan BRETEAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Luis López Guerra, președintele Nina Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 4 iulie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Zaharia Răzvan Bretean, este un resortisant român născut în 1978 și rezident în Kreuzlingen, Elveția. El a fost reprezentat în fața Curții de către Măncioiu, avocat la Slatina. Guvernul român ( În iulie 2002, reclamantul a fost arestat și reținut la secția de poliție nr. 11 din București. A fost acuzat de posesie de heroină. Din fișa medicală întocmită la 24 iulie 2002, când a fost reținut, reiese că reclamantul era dependent de heroină de mai mulți ani și a declarat că nu suferă de alte boli și că a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru trafic și consum de droguri și a fost eliberat la 20 februarie 2007. La 4 iunie 2003, reclamantul a fost transferat de la locul său de detenție la închisoarea Jilava, unde a fost supus unui control medical obligatoriu. La 12 septembrie 2003, a fost transferat de la închisoarea Jilava la închisoarea Rahova, unde a fost supus din nou controlului medical obligatoriu. La 25 noiembrie 2003, ca urmare a condamnării și condamnării sale penale și într-o stare gravă de lipsă de heroină, el a încercat să se sinucidă, înghițind între 50 și 80 de comprimate de mai multe medicamente, pe care le luase în timpul unui control medical. O oră mai târziu a intrat într-o comă care a durat șapte zile. Imediat după incident, a fost dus la urgențe la spitalul penitenciarului, apoi transferat la spitalul de urgență civilă din Floreasca, unde a primit îngrijiri medicale până la trezire. Din cauza lipsei de locuri disponibile și a îmbunătățirii stării sale, reclamantul a fost transferat la data de 1 În decembrie 2003, la spitalul din Rahova. În timpul transferului său, el era însoțit de un polițist și de o asistentă medicală. 10. La sosirea sa la spitalul din închisoarea Rahova, reclamantul a declarat că .. a fost culcat pe o targă, în așteptarea unui medic care trebuia să vină la . El a cerut un pahar de apă, după care a spus că a simțit o lovitură la cap, venită din spate, după care ar fi căzut din nou în comă, până la 4 decembrie 2003. Potrivit fișei medicale de admitere a reclamantului la spitalul din închisoarea Rahova, acesta a fost într-o comă de tip I/II atunci când el a fost de la spitalul Floreasca, somnolent și inconsecvent, dar conștient. 11. În perioada 1-4 decembrie 2003, reclamantul a fost examinat de un specialist O.R.L. și de un psihiatru. 12. La 4 decembrie 2003, reclamantul a observat că fața și piciorul drept erau umflate. El a avut escare foarte adânci la tocuri. De asemenea, a afirmat că a avut marca de un șoc cu un obiect contondent la cap și că în acest loc îi lipsea părul. El a solicitat transferul său la închisoare, ceea ce i-a fost acordat la 5 decembrie 2003, medicii care au constatat că starea sa de sănătate era îmbunătățită. 13. Mai târziu, P.M., mama reclamantului sesizează Hotărârea Generală a Penitenciarelor (denumită în continuare D.G.P. mai multe plângeri privind starea de sănătate a reclamantului, inclusiv una împotriva personalului penitenciarului, pe care l-a acuzat de violență împotriva fiului său. 14. Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2004, D.G.P. l-a informat pe P.M. că starea de sănătate a reclamantului era stabilă, că era supravegheat de cabinetul medical din închisoarea Rahova și că urma să urmeze un program de psihoterapie. 15. printr-o scrisoare din 27 ianuarie 2004, conducerea închisorii Rahova a informat P.M. că escarele erau cauzate de immobilitatea relativ lungă a reclamantului. 16. Printr-o altă scrisoare din 23 februarie 2004, spitalul din Rahova a informat P.M. că reclamantul fusese transferat la un spital de urgență din Floreasca, la 1 decembrie 2003, într-o stare de comă de tip REED În ceea ce privește escarele, aceasta se datora celor opt zile în care reclamantul a fost găsit în comă 17. În februarie 2004, reclamantul a primit tratament zilnic pentru escarele sale timp de câteva luni. 18. Prin scrisoarea din 8 septembrie 2004, închisoarea Rahova a informat P.M. că escarele reclamantului erau vindecate, în urma tratamentului zilnic acordat spitalului din Rahova. Reclamantul a fost, de asemenea, obligat să prescrie un tratament anxiolitic și dilatare cerebrală. Cererea de tomografie craniană pe care a făcut-o nu a fost acceptată, medicii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 București a făcut o plângere împotriva personalului închisorii responsabile, după părerea lui, de rănile care i-au fost cauzate în timpul comei sale și de înrăutățirea stării sale de sănătate. El menționează că a trimis plângerea prin poștă. În această privință, guvernul a emis o scrisoare din 5 iulie 2010, prin care secia de poliie a UE a fost înregistrată până în acel moment nici o plângere semnată de reclamant sau de mama sa. Pe de altă parte, printr-o scrisoare datată aceeași zi, Parchetul lângă curtea de apel București lala informat că ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 17 și 20 mai 2005, mama reclamantului sesizează D.G.P. de memorii în care denunța, printre altele, agresiunea fiului său de către personalul închisorii Rahova din decembrie 2003, în timp ce acesta se afla într-o stare de comă. D.G.P. Raportul întocmit la 26 mai 2005 de către inspectorii D.G.P. a arătat că acuzațiile de agresiune nu au fost confirmate de documentele studiate. În plus, după ascultarea de către inspectori, reclamantul nu a negat sau a confirmat aceste afirmații, refuzând să ofere detalii suplimentare și mai mult decât ar oferi la momentul potrivit. Printr-o scrisoare din 26 mai 2005, D.G.P. a informat-o pe mama reclamantului că acuzațiile sale nu au fost confirmate. 21. Dosarul medical al reclamantului, prezentat Curții de către guvern, nu menționează nici un act de agresiune sau de plângere a reclamantului cu privire la acest subiect. De asemenea, acesta din urmă nu a solicitat nici o examinare medico-legală. 22. La 12 septembrie 2005, reclamantul a comis o nouă tentativă de sinucidere și a fost internat într-o stare de comă. 23. La 16 ianuarie 2010, reclamantul a suferit în Germania o operație de extracție a unei tumori pe creier. El a declarat că loviturile pe care le-a primit la cap în timpul comei sale sunt cauza directă a bolii sale. GRIEF 24. Reclamantul a invocat art. 3 din convenție și a declarat că a fost supus unor acte de tortură din partea personalului închisorii Rahova, în perioada în care a fost în comă, între 1 și 4 decembrie 2003. În decembrie 2003, reclamantul se plânge de ce a suferit maltratarea din partea personalului închisorii Rahova, în timp ce a fost în comă. În conformitate cu art. 3 din Convenție, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 26. Guvernul ridică în primul rând excepția de la consideră că reclamantul a fost îndreptățit să depună o plângere penală din partea șefului loviturilor și rănilor sau rănilor la adresa integrității corporale, în funcție de gravitatea rănilor sau a relelor tratamente și torturii, în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului penal român. În plus, guvernul se îndoiește de autenticitatea plângerii din 4 aprilie 2005 pe care reclamantul ar fi trimis-o prin poștă la secția de poliție n 8 București. În acest sens, el subliniază că reclamantul nu a prezentat nici o plângere cu privire la o confirmare de la autoritățile înregistrate. În plus, secția de poliție menționată anterior și Parchetul în apropierea tribunalului da apel București Cu titlu subsidiar și presupunând că nu a avut o cale de atac internă disponibilă reclamantului, guvernul consideră că prezenta cerere este tardivă. El consideră că situația reclamantului nu poate fi calificată ca fiind continuă, astfel încât termenul de șase luni începe să curgă cel mai devreme în momentul în care ar fi fost săvârșite relele tratamente, și anume la 1 decembrie 2003 și cel târziu la 4 decembrie 2003, când s-a trezit din comă și, prin urmare, ar fi avut posibilitatea de a sesiza Curtea. Or, prezenta cauză a fost introdusă la 4 iulie 2005, adică mai mult de șase luni mai târziu. 46231/99, 26 mai 2005), în care Curtea a concluzionat că întârzierea cu care reclamanții au sesizat autoritățile era imputabilă acestora. 28. Pe fond, guvernul contestă afirmațiile reclamantului, subliniind că documentele medicale nu au nici o dovadă de agresiune împotriva sa. În cadrul componentei procedurale, guvernul reiterează faptul că reclamantul nu a sesizat autoritățile interne competente cu privire la o plângere penală, care se limitează la a denunța agresiunea: numai un an și jumătate mai târziu în fața D.G.P. Or, având în vedere concluziile anchetei interne desfășurate, aceasta nu a avut niciun motiv să sesizeze autoritățile penale din oficiu. 29. Reclamantul contestă aceste afirmații, subliniind în termeni generici, că a depus numeroase plângeri la autoritățile naționale în vederea denunțării relelor tratamente. Curtea reamintește că dispozițiile articolului 35 din Convenție: epuizarea recursurilor atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorită (Akdivar și alții c. , 16 septembrie 1996, § 66, Repertoriu al hotărârilor și deciziilor 1996-IV, și Dalia c. Franța, 19 februarie 1998, § 38, Rec., 1998-I). 31. Curtea admite, împreună cu guvernul, că depunerea unei plângeri penale reprezintă modul obișnuit prin care un individ care se consideră victimă a violenței poate sesiza procurorul cu privire la faptele în cauză și că, în speță, reclamantul nu a demonstrat că a utilizat această cale de atac pentru a aduce aceste fapte în atenția autorităților competente. Într-adevăr, conform informațiilor furnizate de guvern, nici o plângere penală pe numele său a fost depusă la poliție sau la Parchet. Pe de altă parte, reclamantul nu furnizează nici o dovadă care să demonstreze că ar fi depus o plângere penală. Cu toate acestea, Curtea constată că depunerea unei plângeri penale nu este singura modalitate de sesizare a Parchetului, Codul de procedură penală care prevede, de asemenea, că autoritățile de urmărire penală se iau în considerare în mod expres atunci când: [ele] învață prin orice mijloace că o încălcare a dreptului comunitar a fost comisă. , nr. 42716/02, § 27, 24 februarie 2009). 32. În speță, Curtea constată că mama reclamantului este limitată să ridice în fața D.G.P., la aproximativ un an și jumătate de la fapte, obiecții cu privire la presupusele rele tratamente suferite de fiul său, și aceasta în general, fără nicio dovadă în sprijinul acesteia. În plus, Reclamantul și-a exprimat angajamentul de a confirma acuzațiile de maltratate atunci când a fost audiat de inspectorii D.G.P. (punctul 20 de mai sus) și nu a solicitat să fie examinat de un medic legist. 33. Curtea ia notă apoi că, după ce a fost informat prin scrisoarea din 26 mai 2005 din partea D.G.P. că acuzațiile de maltratare nu au fost confirmate, nici recurentul, nici mama sa au sesizat autoritățile de urmărire penală cu privire la o plângere penală. În plus, Curtea admite că, având în vedere concluziile anchetei interne desfășurate de D.G.P., aceasta nu a avut nici un motiv să sesizeze autoritățile penale (a se vedea negativ Egmez c. Cipru, 30873/96, § 68, CEDO 2000-XII). 34. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a atras în mod corespunzător atenția autorităților competente asupra violenței pe care o declară că a comis-o, oferind astfel autorităților respective posibilitatea, în conformitate cu dreptul intern, de a deschide o anchetă înainte ca Curtea să fie sesizată cu privire la faptele în cauză. În aceste condiții, Curtea constată că reclamantul nu a epuizat calea de atac sugerată de guvern. În acest caz, rezultă că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Luis López Guerra grefieră adjunctă Președintele