Decizia nr. 27117/08 Aristotel SZEMKOVICS împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 17 decembrie 2013 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 mai 2008, având în vedere decizia parțială din 6 decembrie 2011, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, având în vedere o scrisoare prezentată de guvernul maghiar la 28 Decembrie 2011 care indică faptul că nu au vrut să își exercite dreptul de a interveni în cadrul procedurii (art. 36 § 1 din Convenția și art. 44 din Regulamentul de procedură), după ce au deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Aristotel Szemkovics, este un cetățen maghiar care s-a născut în 1958 și este în prezent reținut în închisoarea Giurgiu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 noiembrie 1999, Curtea județului București a condamnat reclamantul de crimă și l-a condamnat la 25 de ani de închisoare. De la 6 aprilie 2009 la 12 februarie 2010 și în mai multe alte ocazii în 2010 și 2011, reclamantul a fost reținut în închisoarea Aiud. La 27 octombrie 2011, el a fost transferat la închisoarea Giurgiu, unde este în prezent reținut. În timp ce în detenție reclamantul a fost diagnosticat cu hepatită de tip C și constipație cronică, precum și tulburări comportamentale. Plângerile reclamantului în ceea ce privește presupusa lipsă de asistență medicală și interferență în dreptul său de cerere Reclamantul a depus numeroase cereri instanțelor interne pentru întreruperea condamnării la închisoare, din cauza condiției sale medicale. Instanțele au respins mai multe dintre cererile sale după ce reclamantul le-a informat că nu mai dorește să proceda (hotărârile finale din 18 septembrie 2003, 28 iunie 2004, 7 iulie 2005, 6 martie 2007, 21 august 2008, 27 ianuarie 2009 a Curții Județeanului București și 2 august 2010 a Curții Județeanului Alba. Alte cereri au fost respinse deoarece instanța a constatat că starea medicală a reclamantului a fost tratată în mod corespunzător în cadrul sistemului penitenciar (juri din 4 decembrie 2003 și 26 noiembrie 2010 a Curții Județeanului București). La 22 iunie 2010, reclamantul a depus o plângere împotriva Administrației Naționale de Penitenciare, plângând că nu a primit asistență medicală adecvată și că a contractat hepatită de tip C în închisoare din cauza echipamentelor stomatologice nesterilizate. De asemenea, a solicitat 50.000 de euro în compensare pentru prejudiciu moral. Într-o hotărâre din 23 februarie 2011 Curtea de Apel a respins plângerea sa din motivele că, în temeiul prevederilor Legii privind executarea condamnărilor (Legea nr. 275/2006), astfel de plângeri intră sub jurisdicția judecătorului responsabil pentru executarea condamnărilor la închisoare. La 9 martie 2011, reclamantul a depus o plângere în fața judecătorului responsabil pentru executarea condamnărilor în închisoarea Giurgiu („judecătorul”) și a susținut că nu primea asistență medicală adecvată și că autoritățile închisorii au refuzat să-i furnizeze exemplare ale dosarelor sale de închisoare. 10. Judecătorul și-a respins plângerea la 24 iunie 2011. Înainte de a lua această decizie, el a auzit dovezi de la reclamant și a avut acces la dosarele sale de închisoare, inclusiv dosarul medical. Judecătorul a constatat că reclamantul a fost furnizat cu asistență medicală și medicamente adecvate. El a descoperit, de asemenea, că reclamantul a avut acces la dosarele sale și a primit mai multe fotocopie de articole din aceste dosare. 11. Reclamantul a contestat aceste concluzii în fața Curții de District de Giurgiu. La 14 noiembrie 2011, reclamantul a apărut în fața Curții de District și a declarat că nu mai dorește să-și urmărească plângerea. Într-o hotărâre finală din 22 noiembrie 2011, Curtea de District a remarcat că reclamantul nu dorește să-și urmeze plângerea. Dosarul medical al reclamantului 12. Reclamantul a afirmat în fața Curții că medicii din închisoare au refuzat să-i ofere medicamente pentru constipație. El a declarat că se simțea umilit de acest refuz. El a afirmat că în 2010 a fost în grevă de foame în două ocazii – de fiecare dată pentru o săptămână – pentru a obține tratament. 13. Guvernul a prezentat o copie a dosarului medical al reclamantului. Potrivit dosarului său, el a fost admis în treisprezece ocazii la spitalul de închisoare Jilava și într-o ocazie la spitalul de închisoare Rahova, unde a fost tratat adecvat pentru starea medicală. Potrivit Guvernului, reclamantul a primit în mod constant medicamente pentru toate condițiile sale cronice. În plus, reclamantul a fost furnizat o dieta potrivită pentru deținuți bolnavi. Prezenta ingerință în dreptul de cerere al reclamantului 14. Reclamantul a afirmat în fața Curții că, în 2009, în timp ce a fost în închisoarea Aiud, el a fost refuzat în mod constant plicuri și timbre pentru corespondența sa cu Curtea, autoritățile penitenciare l-au informat în momentul în care nu are dreptul la plicuri sau timbre și că nu au avut obligația de a le furniza. De asemenea, a susținut că autoritățile din închisoarea Giurgiu au refuzat să-i furnizeze o copie a dosarului său medical. 15. La 6 aprilie 2010, reclamantul a fost transferat la închisoarea Giurgiu. El a afirmat că autoritățile au refuzat din nou să-i furnizeze plicuri sau timbre pentru corespondența sa cu Curtea. El a susținut, de asemenea, că într-o ocazie a fost doar după ce a amenințat să înceteze să mănânce că i s-a dat un plic și un timbre. 16. Guvernul a prezentat copii ale dosarelor speciale din închisoarea Aiud și Giurgiu referitoare la patroanele furnizate deținuților. Aceste două dosare includ listele de plicuri și timbre care au fost furnizate deținuților, printre care reclamantul; acestea poartă semnătura reclamantului. Legea internă relevantă și practica 17. Exceptele din dispozițiile relevante ale Legii privind executarea condamnărilor (Legea nr. 275/2006) sunt citate în Iacov Stanciu c. România (nr. 35972/05, §§ 113 116, 24 iulie 2012). El s-a plâns în fond, în temeiul articolului 34 din Convenția, de o ingerință în dreptul său la cerere individuală din cauza refuzului autorităților închisoare de a-i furniza plicuri, timbre și o copie a dosarului său medical. Reclamantul s-a plâns de lipsa asistenței medicale în detenție, care se bazează substanțial pe art. 3 din Convenție, care spune: „Nimeni nu trebuie supus torturii sau unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante”. 21. Guvernul a formulat o obiecție preliminară din cauza faptului că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne. Considerând concluziile Curții în cazuri precum Petrea c. România (nr. 4792/03, 29 aprilie 2008) și Coman c. România (nr. 34619/04, 26 octombrie 2010), au susținut că o plângere în temeiul Legii nr. 275/2006 judecătorului responsabil pentru executarea condamnărilor a fost un remediu eficace în cazurile presupusei interferențe cu dreptul unui deținut, astfel cum este prevăzut în legea menționată mai sus. Ei se referă la drepturi precum dreptul la asistență medicală, dreptul la cerere, dreptul la corespondență, dreptul la conversații telefonice și dreptul de a primi vizite și parcele. 22. Reclamantul a contestat afirmațiile guvernului și, referindu-se la o procedură care a fost revizuită prin intermediul unei hotărâri finale a Curții Înalte de Cassare și Justiție în septembrie 2010, a susținut că a epuizat căile de recurs interne de care a fost pus la dispoziția sa. Procedura în cauză a apărut într-o plângere penală pe care reclamantul a depus-o împotriva medicilor din închisoarea Aiud. 23. Curtea reiterează că scopul regulamentului de epuizare este de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a pune în aplicare încălcările presupuse împotriva acestora înainte de prezentarea acestor acuzații. Cu toate acestea, singurele remedii pe care le impune art. 35 din Convenție sunt cele care se referă la încălcările presupuse și, în același timp, sunt disponibile și suficiente. Existența unor astfel de remedii trebuie să fie suficient de sigure nu numai în teorie, ci și în practică, în lipsa acestora de accesibilitate și eficacitate necesară; se revine statului contestat să stabilească că aceste diferite condiții sunt îndeplinite (a se vedea, printre multe alte autorități, Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, §§§ 74-75, CEDO 1999-IV). 24. În ceea ce privește România, Curtea a constatat deja că o plângere depusă – pe baza dispozițiilor Legii nr. 275/2006 – cu judecătorul responsabil pentru executarea condamnărilor reprezintă un remediu eficient în cazurile care se ocupă de probleme specifice care decurg din detenție, cum ar fi accesul unui deținut individual la asistență medicală (a se vedea Petrea , citat mai sus §§ 36-37; Coman , citat mai sus, § 45; și Măciucă v. România , nr. 25763/03, § 19, 26 mai 2009), măsuri disciplinare în detenție (a se vedea Geanopol v. România , nr. 1777/06, § 48, 5 martie 2013) sau hărțuire din cauza originei etnice ale reclamantului (a se vedea Coman , citat mai sus, § 45 în amendă). 25. Curtea consideră că soluția menționată de Guvern a fost eficace pentru plângerile reclamantei referitoare la lipsa asistenței medicale. De asemenea, constată că reclamantul a depus o plângere de acest tip în fața judecătorului responsabil pentru executarea condamnărilor în închisoarea Giurgiu, care a deținut – la 24 iunie 2011 – că acuzațiile reclamantului nu au fost bine fundamentate. Cu toate acestea, reclamantul și-a retras recursul împotriva hotărârii judecătorului în cadrul ședinței din 14 noiembrie 2011 în fața Curții de District Giurgiu (a se vedea punctul 11 de mai sus). Prin urmare, Curtea constată că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne de care are acces și că obiecția preliminară a Guvernului trebuie să fie permisă. 26. Rezultă că această plângere trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Reclamantul s-a plâns de o ingerință în dreptul său individual de cerere deoarece autoritățile închisoare au refuzat să-l furnizeze plicuri și timbre și, de asemenea, copiii dosarelor sale. El s-a bazat, în esență, pe art. 34 din Convenție, care se înțelege: art. 34 „Curtea poate primi cereri de la oricare persoană, organizație neguvernamentală sau grup de persoane care pretind că sunt victime de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Înalte părți contractante se angajează să nu împiedice în niciun fel exercitarea efectivă a acestui drept.” 28. Guvernul a susținut că dreptul reclamantului la cerere individuală a fost observat și a depus copii ale documentelor din dosarele relevante din închisoarea Aiud și Giurgiu că reclamantul a semnat în mai multe ocazii atunci când a primit timbre, hârtie de scris, plicuri și exemplare ale mai multor documente. 29. Reclamantul a susținut că a plătit pentru toate aceste articole. 30. Curtea reiterează că există obligații pozitive inherente la art. 34 care impun autorităților să furnizeze toate facilitățile necesare pentru a face posibilă o examinare adecvată și eficace a cererilor. O astfel de obligație va apărea în cazul în care reclamanții sunt în situații de vulnerabilitate și dependență deosebită și nu sunt în măsură să obțină documentele necesare pentru dosarele lor de caz (a se vedea Iambor v. România (nr. 1), nr. 64536/01, § 216, 24 iunie 2008, și Naydon v. Ucraina , nr. 16474/03, § 63, 14 octombrie 2010). Persoanele deținute în detenție, cu un contact limitat cu familia sau lumea exterioară, se pot găsi într-o poziție vulnerabilă dacă depind de autoritățile pentru comunicarea cu Curtea (a se vedea mutatis mutandis Trosin v. Ucraina) , nr. 39758/05, § 54, 23 februarie 2012, și Iulian Popescu c. România , nr. 24999/04, § 34, 4 iunie 2013). 31. În cazul instantaneu, Curtea remarcă că atât Aiud, cât și Prizonia Giurgiu au păstrat înregistrări în listă articolele de pațiune care au fost furnizate prizonierilor. Potrivit acestor registruri, reclamantul a primit hârtie, plicuri, timbre și copii de documente în mai multe ocazii, astfel cum a depus semnarea sa. Reclamantul nu a refuzat acest lucru în răspunsul său la observațiile guvernamentale, nici a susținut că semnătura nu este a lui. Acuzațiile sale că a trebuit să plătească pentru aceste elemente nu sunt susținute de nici o probă. 32. Prin urmare, Statul pârât nu a reușit să își respecte obligațiile în temeiul articolului 34 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Application no. 27117/08
Aristotel SZEMKOVICS
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 17
December 2013 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 21 May 2008,
Having regard to the partial decision of 6 December 2011,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having regard to a letter submitted by the Hungarian Government on 28
December 2011 indicating that they did not wish to exercise their right to intervene in the proceedings (Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 of the Rules of Court),
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Aristotel Szemkovics, is a Hungarian national who was born in 1958 and is currently detained in Giurgiu Prison.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
3.
On 5 November 1999 the Bucharest County Court convicted the applicant of murder and sentenced him to twenty-five years’ imprisonment. He served his prison sentence in various Romanian prisons.
4.
From 6 April 2009 to 12 February 2010 and on several other occasions in 2010 and 2011, the applicant was detained in Aiud Prison. On 27 October 2011 he was transferred to Giurgiu Prison, where he is currently detained.
5.
While in detention the applicant was diagnosed with type C hepatitis and chronic constipation as well as behavioural disorder.
1.
The applicant’s complaints with regard to the alleged lack of medical assistance and interference with his right of petition
6.
The applicant submitted numerous requests to the domestic courts for the interruption of his prison sentence, on account of his medical condition. The courts dismissed several of his requests after the applicant informed them that he no longer wished to pursue the proceedings (final judgments of 18 September 2003, 28 June 2004, 7 July 2005, 6
March 2007, 21
August
2008, 27 January 2009 of the Bucharest County Court and of 2
August 2010 of the Alba County Court). Other requests were dismissed because the courts found that the applicant’s medical condition was being properly treated within the prison system (judgments of 4
December
2003 and 26
November 2010 of the Bucharest County Court).
7.
On 22 June 2010 the applicant lodged a complaint against the National Prison Administration, complaining that he was not receiving proper medical assistance and that he had contracted type C hepatitis in prison because of unsterilised dental equipment. He also claimed 50,000
euros in compensation for non-pecuniary damage.
8.
In a judgment of 23 February 2011 the Bucharest Court of Appeal dismissed his complaint on the grounds that, under the provisions of the Execution of Sentences Act (Law no. 275/2006), such complaints fell within the jurisdiction of the judge responsible for the execution of prison sentences.
9.
On 9 March 2011 the applicant lodged a complaint before the judge responsible for the execution of sentences in Giurgiu Prison (“the judge”). He alleged that he was not receiving proper medical assistance and that the prison authorities had refused to provide him with copies of his prison files.
10.
The judge dismissed his complaint on 24 June 2011. Before reaching that decision, he had heard evidence from the applicant and had had access to his prison files, including the medical file. The judge found that the applicant had been provided with proper medical care and medication. He also found that the applicant had had access to his files and had been given several photocopies of items from these files.
11.
The applicant contested these findings before the Giurgiu District Court. On 14
November 2011 the applicant appeared before the District Court and declared that he no longer wished to pursue his complaint. In a final judgment of 22 November 2011, the District Court noted that the applicant did not wish to pursue his complaint.
2.
The applicant’s medical file
12.
The applicant alleged before the Court that the prison doctors had refused to provide him with medication for constipation. He stated that he felt humiliated by this refusal. He claimed that in 2010 he had gone on hunger strike on two occasions – each time for one week – in order to obtain treatment.
13.
The Government submitted a copy of the applicant’s medical file. According to his file, he was admitted on thirteen occasions to the Jilava Prison Hospital and on one occasion to the Rahova Prison Hospital, where he was adequately treated for his medical condition. According to the Government, the applicant had constantly received medication for all his chronic conditions. In addition, the applicant was provided with a diet suitable for sick detainees.
3.
The alleged interference with the applicant’s right of petition
14.
The applicant alleged before the Court that, in 2009, while in Aiud Prison, he had constantly been refused envelopes and stamps for his correspondence with the Court, the prison authorities informing him at the time that he was not entitled to envelopes or stamps and that they had no duty to provide them. He also alleged that the Giurgiu Prison authorities had refused to provide him with a copy of his medical file.
15.
On 6 April 2010 the applicant was transferred to Giurgiu Prison. He alleged that the authorities again refused to provide him with envelopes or stamps for his correspondence with the Court. He also alleged that on one occasion it was only after having threatened to stop eating that he had been given an envelope and a stamp.
16.
The Government submitted copies of the special files in Aiud and Giurgiu Prisons relating to the stationery provided to the detainees. These two files include the lists of envelopes and stamps that were provided to prisoners, among them the applicant; they bear the applicant’s signature.
B.
Relevant domestic law and practice
17.
Excerpts from the relevant provisions of the Execution of Sentences Act (Law no. 275/2006) are quoted in
Iacov Stanciu v. Romania
(no.
35972/05, §§ 113
‑
116, 24 July 2012).
18.
The applicant complained in substance under Article 3 of the Convention of a lack of medical treatment in Giurgiu and Aiud Prisons.
19.
He complained in substance under Article 34 of the Convention of an interference with his right to individual petition on account of the prison authorities’ refusal to provide him with envelopes, stamps and a copy of his medical records.
A.
Complaint relating to the alleged lack of medical assistance
20.
The applicant complained of a lack of medical assistance in detention, relying in substance on Article 3 of the Convention, which reads:
Article 3
“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
21.
The Government raised a preliminary objection on the grounds that the applicant had not exhausted domestic remedies. Relying on the Court’s findings in cases such as
Petrea v. Romania
(no. 4792/03, 29 April 2008) and
Coman v. Romania
(no. 34619/04, 26 October 2010), they argued that a complaint under Law no. 275/2006 to the judge responsible for the execution of sentences was an effective remedy in cases of alleged interference with a detainee’s right as provided for in the above-mentioned law. They referred to rights such as the right to medical assistance, the right of petition, the right to correspondence, the right to telephone conversations and the right to receive visits and parcels.
22.
The applicant contested the Government’s assertions and, referring to a procedure that had been reviewed by means of a final decision by the High Court of Cassation and Justice in September 2010, claimed that he had exhausted the domestic remedies available to him. The procedure in question originated in a criminal complaint that the applicant had lodged against the doctors in Aiud Prison.
23.
The Court reiterates that the purpose of the exhaustion rule is to afford the Contracting States the opportunity of preventing or putting right the violations alleged against them before those allegations are submitted to it. However, the only remedies which Article 35 of the Convention requires to be exhausted are those that relate to the breaches alleged and at the same time are available and sufficient. The existence of such remedies must be sufficiently certain not only in theory but also in practice, failing which they will lack the requisite accessibility and effectiveness; it falls to the respondent State to establish that these various conditions are satisfied (see, among many other authorities,
Selmouni v. France
[GC], no. 25803/94, §§
24.
With regard to Romania, the Court has already found that a complaint lodged – on the basis of the provisions of Law no. 275/2006 –with the judge responsible for the execution of sentences is an effective remedy in cases dealing with specific problems deriving from detention, such as an individual detainee’s access to medical assistance (see
Petrea
, cited above, §§ 36-37;
Coman
, cited above, § 45; and
Măciucă v. Romania
, no.
25763/03, § 19, 26 May 2009), disciplinary measures in detention (see
Geanopol v. Romania
, no. 1777/06, § 48, 5 March 2013) or harassment on account of the applicant’s ethnic origin (see
Coman
, cited above, § 45 in fine).
25.
The Court takes the view that the remedy referred to by the Government was an effective one for the applicant’s complaints relating to the lack of medical assistance. It further notes that the applicant lodged a complaint of this kind before the judge responsible for the execution of sentences in Giurgiu Prison, who held – on 24 June 2011 – that the applicant’s allegations were not well-founded. However, the applicant withdrew his appeal against the judge’s decision during the hearing on 14
November 2011 before the Giurgiu District Court (see paragraph 11 above). Consequently, the Court finds that the applicant did not exhaust the domestic remedies available to him and that the Government’s preliminary objection must be allowed.
26.
It follows that this complaint must be declared inadmissible under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
B.
Complaint relating to the alleged interference with the right of individual petition
27.
The applicant complained of an interference with his right of individual petition because the prison authorities had refused to provide him with envelopes and stamps and also copies of his files. He relied, in substance, on Article 34 of the Convention, which reads:
Article 34
“The Court may receive applications from any person, non-governmental organisation or group of individuals claiming to be the victim of a violation by one of the High Contracting Parties of the rights set forth in the Convention or the Protocols thereto. The High Contracting Parties undertake not to hinder in any way the effective exercise of this right.”
28.
The Government argued that the applicant’s right of individual petition had been observed. They submitted copies of documents from the relevant files in Aiud and Giurgiu Prisons that the applicant had signed on several occasions when he had been given stamps, writing paper, envelopes and copies of several documents.
29.
The applicant claimed that he had paid for all those items.
30.
The Court reiterates that there are positive obligations inherent in Article 34 requiring authorities to furnish all necessary facilities to make possible a proper and effective examination of applications. Such an obligation will arise where applicants are in situations of particular vulnerability and dependence and are unable to obtain the documents needed for their case files (see
Iambor v. Romania
(no. 1), no. 64536/01, §
216, 24
June
2008, and
Naydyon v. Ukraine
, no.
16474/03, § 63, 14
October
2010).
Persons held in detention, with limited contact with their family or the outside world, may find themselves in a vulnerable position if they are dependent on the authorities for their communications with the Court (see,
mutatis mutandis
,
Trosin v. Ukraine
, no. 39758/05, § 54, 23
February 2012, and
Iulian Popescu v. Romania
, no. 24999/04, § 34, 4
June 2013).
31.
In the instant case, the Court notes that both the Aiud and the Giurgiu Prison kept registers listing the stationery items that had been supplied to the prisoners. According to these registers, the applicant received paper, envelopes, stamps and copies of documents on several occasions, as testified by his signature. The applicant has neither denied this in his response to the Government’s observations, nor claimed that the signature is not his. His allegations that he had to pay for those items are not supported by any evidence.
32.
It follows that the respondent State has not failed to comply with its obligations under Article 34 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President