CASE OF MOCANU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Notă de informare privind jurisprudența Curții – Nr. 157

Noiembrie 2012

Mocanu

și alții împotriva României

- 10865/09, 32431/08 și 45886/07

Hotărârea din 13.11.2012 [Secția a III-a]

Art. 2

Art. 2 § 1

Anchetă eficientă

Lipsa unei anchete efective cu privire la decesul unei persoane în timpul manifestațiilor din iunie 1990 împotriva regimului românesc aflat la putere:

încălcare

În fapt

– În luna iunie 1990, guvernul român a luat măsuri pentru a pune capăt ocupării, timp de câteva săptămâni, a Pieței Universității de către manifestanți care protestau împotriva regimului aflat la putere. La 13 iunie 1990, forțele de ordine au intervenit și au arestat numeroși manifestanți, ceea ce a avut ca efect amplificarea manifestațiilor. Armata a fost trimisă în zonele sensibile; s-au tras focuri de armă din Ministerul de Interne, care era încercuit de manifestanți, domnul Velicu-Valentin Mocanu, soțul primei reclamante, fiind împușcat mortal în cap. Ancheta penală privind această represiune a început în 1990, în cadrul unui număr foarte mare de dosare individuale, care au fost ulterior conexate și transferate Parchetului Militar în 1997. Ancheta desfășurată de acesta a fost încetinită și întreruptă de o serie de incidente procedurale, astfel încât, în iulie 2011, procedura privind decesul soțului primei reclamante nu se încheiase încă.

În drept

- art. 2 (

aspect procedural

): La scurt timp după evenimentele din iunie 1990, s-a deschis din oficiu o anchetă. Competența

ratione temporis

a Curții nu îi permite să ia în considerare decât perioada ulterioară datei de 20 iunie 1994, data intrării în vigoare a Convenției în privința României. În 1994, cauza era pendinte în fața Parchetului Militar. Ancheta a fost încredințată procurorilor militari care erau, la fel ca unii dintre acuzați, militari supuși principiului subordonării ierarhice. Lacunele anchetei au fost constatate de înseși autoritățile naționale. Cu toate acestea, ancheta ulterioară nu a reușit să remedieze aceste carențe. În ceea ce privește obligația de a introduce în procedură rudele victimelor, prima reclamantă a fost informată cu privire la evoluția anchetei abia în anul 2000; aceasta a fost audiată prima dată de procuror în 2007, adică la aproape șaptesprezece ani de la evenimente; iar după decizia definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 17 decembrie 2007, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la parchet, aceasta nu a mai fost informată cu privire la evoluția anchetei. Prin urmare, interesele persoanei în cauză de a participa la anchetă nu au fost protejate suficient. În plus, importanța mizei pentru societatea românească, care consta în dreptul numeroaselor victime de a ști ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o cercetare judiciară efectivă și dreptul eventual la despăgubiri, ar fi trebuit să impulsioneze autoritățile naționale să se ocupe de dosar prompt și fără întârzieri inutile, pentru a preveni orice aparență de impunitate a anumitor acte. În plus, la 6 iulie 2011, cauza primei reclamante era încă pendinte în fața parchetului, adică de mai mult de douăzeci de ani, după două trimiteri dispuse de cea mai înaltă instanță a țării pentru lacune sau vicii de procedură. Or, se poate considera cu greu că au fost îndeplinite obligațiile procedurale ce decurg din art. 2 atunci când victimele sau familiile acestora nu au putut avea acces la o procedură în fața unei instanțe independente care să se pronunțe asupra faptelor. Astfel, autoritățile naționale nu au acționat cu gradul de diligență necesar în ceea ce o privește pe reclamantă.

Concluzie

: încălcare în privința primei reclamante (unanimitate).

Art. 41: 30

000

EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; cererea privind prejudiciul material – respinsă.

Curtea a concluzionat, de asemenea, că art. 3 nu a fost încălcat sub aspect material în privința unuia dintre reclamanți și că a fost încălcat art. 6 §

1 în ceea ce privește capătul de cerere al asociației reclamante.

(A se vedea și

Asociația „21 Decembre 1989” și alții împotriva României

, nr.

33810/07 și 18817/08, 24

mai 2011, Nota de informare nr.

141)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Note de informare privind jurisprudența

(Notes d’information sur la jurisprudence)