- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 4 decembrie 2012
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Erkuș împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Adnan Erkuș, este un național turc, născut în 1960 și locuiește în Mersin. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl T. Benhür, un avocat practicant în Ankara. Reclamantul este profesor la Universitatea din Mersin. În timpul unei întâlniri în pregătirea unui congres național, el a avut o dezacord verbal cu un alt profesor („Dl. A.T.”), care a fost Decanul Facultății în care reclamantul a lucrat. Reclamantul a numit dl A.T. un “tief” pentru că a fost distribuit studenților, fără permisiunea sa, mai multe pagini ale unei cărți scrise de reclamant (și un articol) sub numele propriu al dlui A.T.. În urma dezacordului, reclamantul a inițiat proceduri civile împotriva domnului A.T.
pentru plagiat și, la rândul său, dl A.T. a depus o plângere împotriva reclamantului la procurorul public, susținând difamarea și comportamentul amenințator. La 15 iunie 2011, Curtea Civilă Ankara a constatat împotriva domnului A.T. în ceea ce privește plagiat. În timpul procedurii penale efectuate împotriva lui la Curtea judecătorilor criminali Mersin, reclamantul, în declarațiile sale de apărare din 27 iunie și 22 octombrie 2010, a solicitat instanței să suspende declarația hotărârii dacă nu a putut fi achitat. La 30 iunie 2011, după ce au auzit mărturiile celor șapte martori, Curtea penală a judecătorilor Mersin a achitat reclamantul de amenința, dar l-a condamnat de difamare. Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile articolului 231 din Codul de Procedință Penală, instanța a suspendat pronunțarea hotărârii din cauza antecedentelor anterioare ale reclamantului și a faptului că a comis o infracțiune suplimentară.
La 15 iulie 2011, Curtea penală Mersin a respins obiecția depusă de reclamant și a susținut decizia. Partea relevantă a articolului 231 din Codul de procedură penală (Legea nr. 5271) prevede următoarele: „În cazul în care acuzatul, care a fost judecat în cazul acuzațiilor împotriva lui, a fost condamnat la o amendă judiciară sau la o perioadă de închisoare de mai puțin de doi ani, instanța poate decide să suspende pronunțarea hotărârii … Suspensarea pronunțarii hotărârii înseamnă că hotărârea nu ar avea consecințe legale asupra infractorului. (6) O decizie de suspendare a pronunțarii hotărârii poate fi dată cu condiția ca: (a) infractorul nu a fost considerat vinovat de o infracțiune deliberată; (b) instanța să fie convinsă, ținând cont de caracterul infractorului și de comportamentul său în timpul procedurii, că există puțin risc de a fi comisă orice infracțiune suplimentară; (c) daunele cauzate victimei sau societății sunt reparate prin restituire sau compensare.
(Pensiunea suplimentară: art. 7 din Legea nr. 6008 – a intrat în vigoare la 25 iulie 2010) În cazul în care acuzatul nu este de acord cu acest lucru, pronunțarea hotărârii nu este suspendată. (...) (8) În cazul în care pronunțarea hotărârii este suspendată, infractorul este obligat de o ordonanță de supraveghere pentru următorii cinci ani. (...) (10) În cazul în care infractorul nu comite o altă infracțiune deliberată și respectă obligațiile ordinului de supraveghere, hotărârea suspendată se anulează și cazul se întrerupe (11) În cazul în care infractorul comite o altă infracțiune deliberată sau încalcă obligațiile ordinului de supraveghere, instanța impune atunci o condamnare la închisoare.
Cu toate acestea, după evaluarea situației infractorului, instanța poate decide să reducă până la jumătate din termenul impus. Dacă condițiile o permit, instanța poate, de asemenea, alege să suspende sentința sau să-l comute la alte sancțiuni opționale. (12) O opoziție poate fi depusă împotriva deciziei de suspendare a pronunțarii hotărârii.” 9. art. 2 provizoriu din Legea nr. 608, care a intrat în vigoare la 25 iulie 2010, prevede următoarele: „Dacă persoanele cu privire la care pronunțarea hotărârii a fost suspendată se aplică instanțelor în termen de cincisprezece zile de la intrarea în vigoare a prezentului articol, decizia este retrasă de către instanță și va fi renduă o hotărâre.”
1. The applicant, Mr Adnan Erkuș, is a Turkish national, who was born in 1960 and lives in Mersin. He was represented before the Court by Mr T. Benhür, a lawyer practising in Ankara.
The applicant is a professor at the University of Mersin. During a meeting in preparation for a national congress he had a verbal disagreement with another professor (“Mr A.T.”), who was the Dean of the Faculty in which the applicant worked. The applicant called Mr A.T. a “thief” for having allegedly distributed to students, without his permission, several pages of a book written by the applicant (as well as an article) under Mr A.T.’s own name.
Following the disagreement, the applicant initiated civil proceedings against Mr A.T. for plagiarism and Mr A.T., in turn, lodged a complaint against the applicant with the public prosecutor, alleging defamation and threatening behaviour.
On 15 June 2011 the Ankara Civil Court found against Mr A.T. in respect of plagiarism.
During the criminal proceedings conducted against him at the Mersin Criminal Magistrates’ Court, the applicant, in his defence statements dated 27 June and 22 October 2010, requested the court to suspend the pronouncement of the judgment if he could not be acquitted.
On 30 June 2011, after having heard the testimonies of seven witnesses, the Mersin Criminal Magistrates’ Court acquitted the applicant of threatening behaviour, but convicted him of defamation. However, having recourse to the provisions of Article 231 of the Code of Criminal Procedure, the court suspended the pronouncement of the judgment on account of the applicant’s previous good record and the unlikelihood of his committing a further offence. On 15 July 2011 the Mersin Criminal Court dismissed an objection lodged by the applicant and upheld the decision.
The relevant parts of Article 231 of the Code on Criminal Procedure (Law no. 5271) provide as follows: “(5) If the accused, who had been tried on the charges brought against him, has been sentenced to a judicial fine or to a term of imprisonment of less than two years, the court may decide to suspend the pronouncement of the judgment … The suspension of the pronouncement of the judgment means that the judgment would not have any legal consequences for the offender. (6) A decision to suspend the pronouncement of the judgment may be given provided that: (a) the offender has never been found guilty of a deliberate offence; (b) the court is convinced, taking into account the offender’s character and his behaviour during the proceedings, that there is little risk of any further offence being committed; (c) the damage caused to the victim or to society is repaired by way of restitution or compensation. (Additional Sentence: Article 7 of Law no. 6008 – entered into force on 25 July 2010) If the accused does not agree to this, the pronouncement of the judgment shall not be suspended. (...) (8) If the pronouncement of the judgment is suspended, the offender shall be bound by a supervision order for the following five years. (...) (10) If the offender does not commit another deliberate offence and abides by the obligations of the supervision order, the suspended judgment shall be cancelled and the case discontinued. (11) If the offender commits another deliberate offence or breaches the obligations of the supervision order, the court shall then impose a sentence of imprisonment. Nevertheless, after evaluating the offender’s situation, the court may decide to reduce up to half of the term imposed. If conditions so permit, the court may also choose to suspend the sentence or commute it to other optional penalties. (12) An objection may be lodged against the decision to suspend the pronouncement of the judgment.”
Provisional Article 2 of Law no. 6008, which entered into force on 25 July 2010, provides as follows: “If persons in respect of whom pronouncement of the judgment has been suspended apply to the courts within fifteen days after the entry into force of this section, the decision shall be retracted by the court and a judgment will be rendered.”