Secțiunea a doua Cerere nr. 70396/11 Mehmet AKARSUBAȘI împotriva Turciei introdusă la 24 octombrie 2011 EXPOSAT DEFICIENTUL, dl Mehmet Akarsubaș. este un cetățean turc, născut în 1967 și rezident în Adana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl S. Arac Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Un decret prefectorial din 26 noiembrie 2009 a stabilit condițiile și locurile publice în care pot fi păstrate declarațiile de presă la Adana. Reclamantul, funcționar al statului său, este membru al secțiunii locale a sindicatului Ei íim-Sen E uitim ve Bilim Emekçiler Sedikas Sindicatul agenților din domeniul educației, științei și culturii (Kesk Kamu Emekçileri Sedikalar La 13 octombrie 2010, reclamantul a participat la o declarație de presă organizată de secțiunea sindicală d'Adana pentru înființarea unei creșe în instituția lor.
După spusele reclamantului, declarația de presă s-a desfășurat fără incidente și în mod pașnic. La 8 noiembrie 2010, pe baza articolului 32 din Legea 5326, reclamantul a primit o amendă de 143 de lire turcești pentru participarea la această declarație de presă cu încălcarea dreptului comunitar din 26 noiembrie 2009. La 1 decembrie 2011, reclamantul a primit o amendă de 143 de lire sterline în fața instanței de corecție din Adana. Prin hotărârea din 15 mai 2011, în conformitate cu art. 28 alineatul (9) din Legea nr. 5326, instanța corecțională din Adana a conchis că are un temei juridic, instanța corecțională nu poate face obiectul unui recurs. În conformitate cu art. 28 alineatul (9) din Legea nr. 5326, instanța corecțională nu poate pronunța o hotărâre în primă și în ultimă instanță.
Constituția La art. 25 Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire și de personificare. Nimeni nu poate fi constrâns să-și divulge gândurile și opiniile sau să fie învinuit sau acuzat pentru orice motiv datorită gândurilor și opiniilor sale. Fiecare este liber să vorbească și să dezvăluie, în mod individual sau colectiv, gândurile și convingerile sale prin cuvânt, cuvânt, limbă, imagine sau alte mijloace. Această libertate include aceea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni. Dispozițiile prezentului paragraf nu împiedică transmiterea radiodifuziunii, a cinematografiei, a televiziunii sau a mass-mediei similare unui regim de autorizare.
Îndepărtarea acestor libertăți poate fi restricționată în scopul prevenirii și reținerii infracțiunilor, al împiedicării dezvăluirii de informații calificate în mod regulat ca secrete ale statului, al protejării reputației, a drepturilor, a vieții private și a vieții private sau a vieții de familie sau a secretelor sale profesionale prevăzute de lege sau pentru a permite autorității judiciare să își îndeplinească sarcinile. (...) Dispozițiile legale care reglementează utilizarea mijloacelor de difuzare a informațiilor și ideilor nu pot fi considerate restrictive ale libertăților de exprimare și de difuzare a gândirii atâta timp cât acestea nu împiedică această difuzare. Legea nr. 2991 privind desfășurarea întrunirilor și a manifestărilor La art. 3 din această lege precizează că orice persoană, fără a obține o autorizație prealabilă, poate organiza o reuniune sau o manifestare fără arme și fără violență în conformitate cu legea.
La art. 10 se prevede ca prefectul sau subprefetul să fie informat cu cel puțin 48 de ore înainte de manifestare. art. 22 precizează că este interzisă manifestarea pe drumurile, autostrăzile și parcurile publice, în fața templelor, în fața clădirilor și infrastructurilor care asigură un serviciu public, precum și a dependențelor acestora; de asemenea, este interzisă manifestarea la o distanță mai mică de un kilometru de Marea Cameră Națională a Turciei. Protestatarii trebuie să respecte măsurile luate de prefect sau de subprefect pentru a asigura buna circulație a persoanelor și a vehiculelor de transport.
Legea nr. 5326 privind obligațiile administrative La art. 32 alin. (1) prevede că se poate aplica o amendă de o sută de lire turcești oricărei persoane care acționează în necunoașterea unui ordin dat ( În cazul în care, în conformitate cu art. 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. Invocând articolele 10 și 11 din convenție, reclamantul susține că drepturile sale la libertatea de exprimare și la exprimare au fost ignorate din cauza condamnării sale la o amendă. Invocând art. 13 din convenție, reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac interne pentru a-și exercita răspunderea în temeiul articolelor 10 și 11 din convenție.
Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul denunță lipsa de echitate a procedurii penale împotriva sa, în măsura în care instanța corecțională din Adana s-a pronunțat asupra cauzei sale fără a fi ținut de cuvânt și fără a fi auzit în persoană, astfel încât nu a putut contesta probele și nici nu a putut răspunde observațiilor procurorului republicii.
A existat vreo încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în special a dreptului său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de întrunire pașnică și/sau de asociere, în sensul articolului 11 din convenție În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamantul avea la dispoziție o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula obiecțiile de necunoaștere a articolelor 10 și 11 din Convenție Temeiul acuzației în materie penală îndreptate împotriva reclamantului a fost examinat în mod echitabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție • În special, a fost respectat principiul egalității armelor în măsura în care reclamantul nu a avut posibilitatea de a răspunde observațiilor procurorului Republicii Cauza reclamantului a fost auzită în mod public, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție
Requête n o 70396/11 Mehmet AKARSUBAȘI contre la Turquie introduite le 24 octobre 2011
EN FAIT Le requérant, M. Mehmet Akarsubașı, est un ressortissant turc, né en 1967 et résidant à Adana. Il a été représenté devant la Cour par M e S. Aracı, avocate à Adana. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Un arrêté préfectoral du 26 novembre 2009 a fixé les conditions et les lieux publics où peuvent se tenir des déclarations de presse à Adana. Le requérant, fonctionnaire de son état, est membre de la section locale du syndicat Eğitim-Sen (« Eğitim ve Bilim Emekçiler Sendikası », Syndicat des agents de l’éducation, de la science et de la culture) rattaché au Kesk (« Kamu Emekçileri Sendikaları Konfederasyonu », la Confédération syndicale des salariés du secteur public).
Le requérant participa le 13 octobre 2010 à une déclaration de presse organisée par la section syndicale d’Adana pour la création d’une crèche dans leur établissement. Selon les dires du requérant, la déclaration de presse se déroula sans incident et de manière pacifique. Le 8 novembre 2010, sur le fondement de l’article 32 de la loi 5326, le requérant reçut une amende de 143 livres turques pour avoir participé à cette déclaration de presse en violation de l’arrêté préfectoral du 26 novembre 2009. Le 1 er décembre 2011, le requérant contesta l’amende infligée devant le tribunal correctionnel d’Adana. Par un jugement du 15 mai 2011, après avoir conclu qu’elle avait une base légale, le tribunal correctionnel d’Adana confirma l’amende infligée au requérant.
Conformément à l’article 28 § 9 de la loi n o 5326 les amendes d’un montant inférieur à 200 livres turques ne peuvent pas faire l’objet d’un appel. Le tribunal correctionnel statue en premier et dernier ressort. B. Le droit interne pertinent
1.La Constitution L’article 25 : « Toute personne a droit à la liberté de pensée et d’opinion. Nul ne peut être contraint de divulguer ses pensées et opinions ni être blâmé ou inculpé pour quelque motif que ce soit du fait de ses pensées et opinions. » L’article 26 : « Chacun est libre d’exprimer et de divulguer, individuellement ou collectivement, sa pensée et ses convictions par la parole, la plume, l’image ou d’autres moyens. Cette liberté comprend celle de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence des autorités publiques. Les dispositions du présent alinéa n’empêchent pas de soumettre la radiodiffusion, le cinéma, la télévision ou les médias analogues à un régime d’autorisation. L’exercice de ces libertés peut être restreint dans le but de prévenir et réprimer les infractions, d’empêcher la divulgation de renseignements régulièrement qualifiés de secrets d’Etat, de protéger la réputation, les droits, la vie privée et familiale d’autrui ou ses secrets professionnels prévus par la loi ou de permettre au pouvoir judiciaire de mener à bien sa tâche. (...) Les dispositions légales qui régissent l’utilisation des moyens de diffusion des informations et des idées ne peuvent être considérées comme restrictives des libertés d’expression et de diffusion de la pensée tant qu’elles ne font pas obstacle à cette diffusion. »
2.La loi n o 2991 relative au déroulement des réunions et manifestations L’article 3 de cette loi précise que toute personne, sans obtenir une autorisation au préalable, peut organiser une réunion ou une manifestation sans armes et sans violences conformément à la loi. L’article 6 de cette loi prévoit que le préfet ou le sous-préfet est compétent pour réglementer le lieu et l’itinéraire que doivent emprunter les participants à la réunion ou à la manifestation. L’article 10 prévoit que le préfet ou le sous-préfet doit être informé au moins quarante-huit heures avant la manifestation. L’avis d’information contient, en particulier, le but de la manifestation, le lieu, le jour ainsi que l’heure de début et de fin de la manifestation. L’article 22 précise qu’il est interdit de manifester sur les routes, les autoroutes et dans les parcs publics, devant les temples, devant les bâtiments et les infrastructures assurant un service public ainsi que leurs dépendances. Il est également interdit de manifester à une distance de moins d’un kilomètre de la Grande Assemblée nationale de Turquie. Les manifestants doivent se conformer aux mesures prises par le préfet ou le sous-préfet pour assurer le bon déroulement de la circulation des personnes et des véhicules de transports.
3.La loi n o 5326 relative aux fautes administratives L’article 32 § 1 dispose qu’il peut être infligé une amende de cent livres turques à toute personne qui agit en méconnaissance d’un ordre donné (« emre aykırı bir davranıș »).
4.L’arrêté du préfet d’Adana du 26 novembre 2009 L’arrêté préfectoral litigieux fixe les conditions et les lieux publics où peuvent se tenir des déclarations de presse à Adana. GRIEFS Invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, le requérant fait valoir que ses droits à la liberté d’expression et de manifester ont été méconnus en raison de sa condamnation à une amende. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’une voie de recours interne pour faire valoir son grief tiré des articles 10 et 11 de la Convention. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant dénonce un manque d’équité de la procédure pénale engagée à son encontre dans la mesure où le tribunal correctionnel d’Adana a statué sur sa cause sans avoir tenu d’audience ni l’avoir entendu en personne, de sorte qu’il n’a pas pu contester les éléments de preuve ni répondre aux observations du procureur de la République.
1. Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté d’expression, et spécialement de son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 ? 2. Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté de réunion pacifique et/ou d’association, au sens de l’article 11 de la Convention ? 3. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance des articles 10 et 11 de la Convention ? 4. Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, le principe de l’égalité des armes a-t-il été respecté dans la mesure où le requérant n’a pas eu la possibilité de répondre aux observations du procureur de la République ?
5.La cause du requérant a-t-elle été entendue publiquement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ?