ERDOĞAN ET AUTRES c. TURQUIE

la 29 iunie 2009 Secțiunea a doua Cerere nr. 15520/06 prezentată de Ali R Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primii trei reclamanți sunt membri ai sindicatului E Cei patru reclamanți au participat la o declarație de presă făcută de sindicat în fața prefecturii Trabzon, în vederea informării publicului în legătură cu acțiunea de dizolvare împotriva E La 15 iulie 2006, prefectura Trabzon, reproșându-le reclamanților că nu au observat că nu au respectat legea prefectorială din 12 aprilie 2005, care interzicea orice declarație de presă în fața oricărei instituții publice, în special a prefecturii, a ordonat fiecăruia dintre aceștia să plătească o amendă administrativă de aproximativ 100 de lire turcești (50 EUR).

Reclamanții au contestat această decizie în fața instanței judecătorești din statul de drept penal prin faptul că și-au exercitat libertatea de exprimare și de asociere și au declarat o lipsă de temei juridic care permite prefecturii să le impună o astfel de amendă, susținând că, în conformitate cu art. 13 din Constituție, libertățile fundamentale nu puteau fi limitate decât printr-o lege și nu printr-un decret prefectorial. Prin hotărârile pronunțate în septembrie și octombrie 2005, notificate reclamanților la 20 și 21 octombrie 2005, tribunalul din statul de drept penal a respins contestația părților interesate, fără a examina fondul litigiului, după ce a considerat că actul administrativ, întemeiat pe decizia din 12 aprilie 2005, era în conformitate cu legea.

Având în vedere valoarea de la care se face referire, această hotărâre nu poate face obiectul unei acțiuni în fața unei alte instanțe naționale. Invocând articolele 10 și 11 din convenție, reclamanții susțin că dreptul lor la libertatea de exprimare și de asociere a fost necunoscut din cauza faptului că le-a fost impusă în temeiul dreptului la libertatea de exprimare și de asociere din 12 aprilie 2005 pentru a le sancționa participarea la o declarație de presă. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, ei se plâng de absența unei examinări de fond de către instanța de poliție, cărora le reproșează că se limitează la o examinare a legalității. În această privință, ei denunță absența motivelor hotărârilor.

Amenzile care le-au fost aplicate reclamanților au condus la o încălcare a drepturilor lor la libertatea de exprimare și de asociere, în sensul articolelor 10 și 11 din Convenție Reclamanții aveau la dispoziția lor, așa cum se prevede la art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecții de necunoaștere a art. 10 și 11 din Convenție

le 29 juin 2009

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 15520/06 présentée par Ali Rıza ERDOĞAN et autres contre la Turquie introduite le 20 avril 2006

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT Les requérants, MM. Ali Rıza Erdoğan, Murat Dilber, Fikret Așçıoğlu et Behzat Șanlı, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1956, 1957, 1956 et 1950. Ils sont représentés devant la Cour par M e M. N. Eldem, avocat à Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les trois premiers requérants sont membres du syndicat Eğitim-Sen et Behzat Șanlı est le président de la section locale de Trabzon du syndicat Tarım-Orkam-Sen, rattaché à la KESK (la confédération syndicale des salariés du secteur public). Les quatre requérants participèrent à une déclaration de presse faite par le syndicat devant la préfecture de Trabzon visant à informer le public sur l’issue du recours en dissolution engagé contre Eğitim-Sen.

Le 15 juillet 2006, la préfecture de Trabzon, reprochant aux requérants de ne pas avoir observé l’arrêté préfectoral du 12 avril 2005 qui interdisait toute déclaration de presse devant tout établissement public, en particulier la préfecture, ordonna à chacun d’entre eux de payer une amende administrative d’un montant de 100 livres turques (50 euros environ). Les requérants contestèrent cette décision devant le tribunal d’instance pénal en arguant de leur liberté d’expression et d’association. Ils dénoncèrent une absence de base légale autorisant la préfecture à leur infliger une telle amende, alléguant que, selon l’article 13 de la Constitution, les libertés fondamentales ne pouvaient être limitées que par une loi et non par un arrêté préfectoral.

Par des jugements rendus en septembre et en octobre 2005, notifiés aux requérants les 20 et 21 octobre 2005, le tribunal d’instance pénal rejeta la contestation des intéressés sans examiner le fond du litige, après avoir considéré que l’amende administrative, fondée sur la décision du 12 avril 2005, était conforme à la loi. Eu égard au montant de l’amende infligée, ce jugement ne peut faire l’objet d’un recours devant une autre instance nationale. GRIEFS Invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, les requérants soutiennent que leur droit à la liberté d’expression et d’association a été méconnu en raison de l’amende qui leur a été infligée en vertu de l’arrêté préfectoral du 12 avril 2005 pour sanctionner leur participation à une déclaration de presse.

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, ils se plaignent d’une absence d’examen du fond du litige par le tribunal de police, à qui ils reprochent de s’être borné à un examen de la légalité. A cet égard, ils dénoncent une absence de motifs des jugements.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les amendes qui ont été infligées aux requérants ont-elle entraîné une atteinte à leurs droits à la liberté d’expression et d’association, au sens des articles 10 et 11 de la Convention ? 2. Les requérants avaient-ils à leur disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel ils auraient pu formuler leurs griefs de méconnaissance des articles 10 et 11 de la Convention ?