CASES OF SISSANIS AND ROSENGREN AGAINST ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment
CASES OF SISSANIS AND ROSENGREN AGAINST ROMANIA (CtEDO, 2012)
Rezoluția CM/ResDH(2012)219 [1] Sissanis și Rosengren împotriva României Execuție a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (Aplicații nr. 23468/02 și 70786/01, hotărâri din 25 ianuarie 2007 și 24 aprilie 2008, finală la 25 aprilie 2007 și 24 iulie 2008) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârile transmise de Curte Comitetului după ce au devenit finale; Amintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în aceste cazuri se referă la: imposibilitatea de a părăsi țara ca urmare a unei intrări arbitrare făcute în pașaport, la prorogarea lungă a părăsirii orașului și la lungimea excesivă a procedurilor penale (violații la art. 2 din Protocolul nr. 4 și la art. 6, alineatul (1) din convenție) (a se vedea detaliile din apendicele); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârilor; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că Statul pârât a plătit reclamanților satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârile (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata justă a satisfăcției atribuite în hotărâri, adoptarea de către Statul pârât, după caz, de - măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora în vederea realizării, în măsura posibilului, a reactivării în integritate; și - măsuri generale pentru prevenirea încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea Apendicele), care și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în aceste cazuri și DECIDE să încheie examinarea acestor cazuri. Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2012)219 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cazul Sissanis și Rosendren împotriva României Cazul introductiv 1) Sissanis Cazul se referă la încălcarea libertății de circulație a reclamantului, un cetățean grec, datorită unei ștampile plasate în pașaportul său în cadrul procedurilor penale împotriva acestuia care l-au interzis să părăsească România între 1998 și 2004 (violație a art. 2 din Protocolul nr. 4). Curtea Europeană a constatat că această restricție nu a fost prevăzută de lege, deoarece art. 27 din Legea nr. 25/1969 privind statutul străinilor, pe care se bazează, nu a fost vagă în faptul că nu a identificat autoritățile împuternicite să impună o astfel de măsură și nu a definit cu suficientă precizie motivele Curtea Europeană a considerat, de asemenea, că procedura de aplicare a măsurii nu prevedea suficiente garanții împotriva abuzurilor din partea autorităților, deoarece Legea nr. 25/1969 nu prevedea nici o procedură de reexaminare, fie la momentul impunerii, fie după aceea (§71 din hotărâre). În sfârșit, art. 27 din Legea nr. 25/1969 a fost declarat neconstituțional la 11/04/2001, astfel că ordinul de interzicere a părăsirii țării a fost încălcat dreptul român cel puțin de la data respectivă. 2) Rosendren Cazul se referă la o încălcare a libertății de circulație a reclamantului datorită interdicției de a părăsi orașul impus în 19/12/1995 în cadrul procedurilor penale împotriva acestuia (violație a art. 2 din Protocolul nr. 4). Curtea Europeană a remarcat că interdicția de a părăsi orașul este în conformitate cu legea, și anume Codul de Procedură Penală și a urmărit obiective legitime. Cu toate acestea, un echilibru echitabil între cererile interesului general și drepturile reclamantului nu a fost lovit deoarece interdicția a durat mai mult de șase ani, iar instanța internă nu a furnizat motive relevante pentru a lua sau a prelungi măsura, deși reclamantul a contestat în mod repetat acest lucru. Cazul se referă, de asemenea, la lungimea excesivă a procedurilor penale (9 ani pentru trei niveluri de jurisdicție) (violație a art. 6§1). Plăți cu o justă satisfacție și măsuri individuale Detalii cu privire la satisfacție echitabilă Denumire și numărul de aplicare Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total Sissanis (23468/02) 000 EUR 000 EUR 000 EUR Pagate la 24/07/2007 Rosendren (70786/01) 000 EUR 000 Plăți plătite la 11/11/2008 (renunțarea interesurilor în funcție de mici sume) Măsuri individuale În cazul Sissanis, ștampila în cauză a fost eliminată din pașaportul reclamantului în 2004. În cazul Rosendren, procedura penală în cauză s-a încheiat și interdicția de părăsire a orașului a fost ridicată în 2002. În ambele cazuri, Curtea Europeană a acordat reclamanților satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciile morale. Prin urmare, nu a fost considerată necesară nici o altă măsură individuală de către Comitetul de Miniștri. II. Măsuri generale Interdicția părăsirii țării sau a orașului Regulamentul în vigoare: Legea nr. 25/1969 a fost abrogată în 2001. 194 privind statutul de străini a fost adoptat în 2002 și aprobat în 2003. Acesta a fost modificat în mai multe ocazii și republicat în Jurnalul Oficial la 5/06/2008. În prezent, interzicerea părăsirii României de către străini poate fi aplicată în două circumstanțe: 1) străinul este acuzat în proces penal și magistratul competent (judecător sau procuror) ordonă interzicerea părăsirii țării sau a orașului; 2) străinul a fost condamnat prin o decizie finală a instanței și trebuie să îndeplinească o condamnare la închisoare. În toate cazurile, motivele care au condus la decizie sunt specificate și, dacă este cazul, însoțite de documente justificative. Procedura de aplicare a măsurilor preventive interzicerea unui individ să părăsească țara sau orașul este reglementată de Codul de Procedură Penală, astfel cum a fost modificat în 2003 și 2006. În conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului sau ale Procedinței Penale, decizia de impunere a interdicției de părăsire a țării sau a orașului trebuie să menționeze motivele concrete care o fac necesare. În cursul anchetei penale, interzicerea părăsirii țării sau orașului poate fi ordonată de procuror sau judecător și nu poate depăși 30 de zile. O copie a ordinului procurorului sau a deciziei intermediare de impunere a măsurii trebuie notificată acuzatului în aceeași zi. Măsura poate fi prelungită pe baza unei decizii motivate. Fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile, în timp ce lungimea totală a interdicției în cursul anchetei penale nu poate depăși un an. În cazuri excepționale, atunci când pedeapsa prevăzută de lege este de închisoare pe viață sau de 10 ani sau mai mult, lungimea maximă este de doi ani. Ordinea procurorului care impune interdicția de a părăsi țara sau orașul, precum și ordinele de prelungire a acestor măsuri pot fi contestate de către acuzat, în termen de trei zile, în fața instanței competente să decidă în fondul cauzei în cadrul procedurii de primă instanță. În timpul procesului, interdicția de părăsire a țării sau a orașului nu poate fi ordonată decât prin o decizie motivată a instanței competente, care poate fi apelată în fața instanței superioare. Măsurile pot fi revocate fie de oficiu, fie la cererea acuzatului. Practica judiciară: Autoritățile au prezentat exemplare ale ordinilor procurorului și ale deciziilor interioare pronunțate între 2006 și 2008, aplicand dispozițiile Codului de procedură penală. Astfel, din 67 de astfel de exemple de practică judiciară, 27 se referă la interdicția de a părăsi țara, în timp ce 40 se referă la interdicția de a părăsi orașul. În 26 de cazuri, instanța a impus interdicția de a părăsi orașul, în timp ce în alte 8 au impus interdicția de a părăsi țara. În 6 cazuri, instanța a respins cererile de prelungire a interdicției de a părăsi țara sau orașul. Trei cereri de prelungire a interdicției de a părăsi țara au fost acordate. În 18 cazuri, judecătorii au acordat cererea acuzată de înlocuire a detenției reținute cu interdicția de a părăsi țara sau orașul, în timp ce în 3 cazuri au acordat cererea de înlocuire a interdicției de a părăsi orașul cu interdicția de a părăsi țara. În două cazuri, cererile de revocare a interdicției de a părăsi țara au fost acordate. Într-un caz, cererea de înlocuire a interdicției de părăsire a orașului cu interdicția de părăsire a țării a fost respinsă. În majoritatea cazurilor, lungimea măsurilor impuse a fost de 29 sau 30 de zile. Publicarea și difuzarea: Hotărârile Curții Europene au fost transmise Consiliului Superior al Magistraturii în vederea atragerii acestora la atenția tuturor instanțelor interne și birourilor de procuror și au fost publicate și în Jurnalul Oficial. Hotărârea din cauza Sissanis a fost transmisă și Ministerului Afacerilor Interne, pentru a-și informa autoritățile subordonate. Încheierea autorităților: Autoritățile consideră că actualul regulament și practică judiciară privind interdicția de a părăsi țara sau orașul respectă cerințele jurisprudenței Curții. Lungime excesivă a procedurilor penale Acest aspect este examinat în contextul grupului de cazuri Stoianova și Nedelcu. III. Concluzii statului contestat Guvernul consideră că nici o altă măsură individuală nu este necesară în aceste cazuri, în afară de plata satisfacției juste acordate de Curte și că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare cu cele legate de libertatea de circulație a reclamanților. Guvernul va continua să facă toate eforturile necesare, în cadrul supravegherii Comitetului pentru grupul de cazuri Stoianova și Nedelcu, în ceea ce privește încălcarea îndelungării excesive a procedurilor penale constatate de Curte în cazul Rosengren, în vederea evitării unor încălcări similare. Guvernul concluzionează că, în acest caz, România și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 46 alineatul (1) din Convenție [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012 la a 1157-a Reuniune a Deputaților Miniștri.