Rezoluția CM/ResDH(2012)219 [1] Sissanis și Rosengren împotriva României Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului (Cercetări n 23468/02 și n 70786/01, Hotărârile din 25 ianuarie 2007 și 24 aprilie 2008, definitive la 25 aprilie 2007 și 24 iulie 2008) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în aceste cauze se referă la posibilitatea de a părăsi țara care rezultă din introducerea arbitrară a unei mențiuni în pașaport, la interdicția prelungită de a părăsi orașul și la durata excesivă a unei proceduri penale (încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 4 și art. 6 alin. (1) din Convenție) (a se vedea detaliile în limba engleză) … După ce a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenția S Reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât,
dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să elimine consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după ce a examinat măsurile luate de statul pârât (a se vedea anexa), că a îndeplinit atribuțiile care îi revin în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezentele cauze și DECIDE d . . Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2012) 219 Informare cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cauzele Sissanis și Rosengren împotriva României Rezumatul introductiv al cauzelor 1) Sissanis La Cauza se referă la încălcarea libertății de circulație a reclamantului, un resortisant grec, din cauza inserării unei mențiuni în pașaportul său, în cadrul unei proceduri penale împotriva acestuia, care a trebuit să părăsească România între 1998 și 2004 (încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 4). Curtea Europeană a considerat că această ingerință nu era prevăzută de lege, întrucât art. 27 din Legea nr. 25/96/96 privind regimul străinilor, în temeiul căreia a fost adoptată, era formulată într-un mod vag, în măsura în care nu era necesar ca autoritățile competente să impună o astfel de măsură și nu stabilise suficient de precis motivele pentru În plus,
Curtea Europeană a considerat că procedura de aplicare a măsurii nu conținea suficiente garanții împotriva unor abuzuri ale autorităților în măsura în care Legea nr. 25/96 nu prevedea nicio procedură de control, nici în momentul adoptării măsurii, nici ulterior (§71 din hotărâre). În cele din urmă, art. 27 din Legea nr. 25/1969 a fost declarat neconstituțional la 11/04/2001 ; prin urmare, măsura preventivă de interzicere a părăsirii țării împotriva reclamantului a fost contrară dreptului intern cel puțin începând cu această dată. 2) Rosengren În cazul de față, se aplică art. 2 din Protocolul nr. 4. Curtea Europeană a remarcat că interdicția de a părăsi orașul este conformă cu legea, și anume Codul de procedură penală și că urmărește obiective legitime.
Cu toate acestea, un echilibru bun între cerințele de interes general și drepturile reclamantului nu a fost asigurat, deoarece interdicția a durat mai mult de șase ani, iar tribunalele interne nu au dat motive relevante pentru a lua măsura sau pentru a o prelungi, deși reclamantul a contestat-o în mod repetat. În plus, cazul se referă și la durata excesivă a procedurii penale (9 ani pentru trei grade de jurisdicție) (încălcare a dreptului la apărare) (§1).
Plătiri pentru satisfacții echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacțiile echitabile Nume și n interogare Pagube materiale Pagube morale Costuri și cheltuieli totale Sissanis (23468/02) 000 EUR 000 EUR 000 EUR plătit la 24/07/2007 Rosengren (70786/01) 000 EUR 000 EUR plătit la 11/11/2008 (reclamantul a renunțat la dobânzi (suma minimă) b) Măsuri individuale În cauza Sissanis, mențiunea incriminată a fost eliminată din pașaportul reclamantului în 2004. În cauza Rosengren, procedura penală în cauză este închisă și interdicția de a părăsi orașul a fost ridicată în 2002. În ambele cazuri, Curtea Europeană a acordat reclamanților o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
În consecință, nici o altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de către Comitetul miniștrilor. II. Măsuri generale 1) Măsura de interzicere a părăsirii țării sau orașului Reglementarea în vigoare Legea nr. 25/1969 a fost abrogată în 2001. Ulterior, a fost adoptată în 2002 și aprobată în 2002 și a fost modificată de mai multe ori și publicată din nou în Jurnalul Oficial la 5/06/2008. În prezent, măsura de interzicere a părăsirii României care vizează străinii poate fi impusă în două circumstanțe: 1) străinul interesat este acuzat într-o procedură penală, iar magistratul (judecătorul sau procurorul) competent ia măsura de interdicție de a părăsi țara sau orașul; 2) străinul este condamnat printr-o hotărâre definitivă și trebuie să execute o pedeapsă cu închisoarea.
În orice caz, motivele care au condus la pronunțarea hotărârii trebuie specificate și, dacă este cazul, însoțite de documente justificative. Procedura de aplicare a măsurilor preventive care interzic unei persoane să părăsească țara sau orașul este reglementată de Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat în 2003 și 2006. În conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală, dispoziția privind interzicerea părăsirii țării sau a orașului trebuie să indice fundamentele concrete care au determinat măsura preventivă. În cursul urmăririi penale, interzicerea părăsirii țării sau orașului poate fi impusă de procuror sau judecător și nu poate depăși 30 zile. O copie a ordinului procurorului sau a hotărârii înainte de a declara dreptul de instituire a măsurii trebuie să fie comunicată, în aceeași zi, în instanță.
Măsura poate fi prelungită pe baza unei decizii motivate. Orice prelungire nu poate depăși 30 de zile, în timp ce durata totală a interdicției în cursul urmăririi penale nu poate depăși un an. În cazuri excepționale, când pedeapsa prevăzută de lege este condamnarea pe viață sau închisoarea de 10 ani sau mai mult, durata maximă este de doi ani. Ordinul procurorului care a impus interdicția de a părăsi țara sau orașul, precum și ordinele de prelungire a acestor măsuri pot fi atacate, în termen de trei zile, în fața instanței competente să soluționeze cazul în primă instanță. În timpul hotărârii, interdicția de a părăsi țara sau orașul poate fi impusă numai printr-o hotărâre motivată a instanței competente, care poate fi atacată în fața instanței superioare.
Măsura poate fi revocată fie din oficiu, fie la cererea persoanei acuzate. Autoritățile au prezentat copii ale ordinelor procurorilor și ale hotărârilor judecătorești înainte de a spune "drepturi" adoptate între 2006 și 2008 în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală. Astfel, din 67 de astfel de exemple de practici judiciare, 27 se refereau la interdicția de a părăsi țara și 40 de interdicție de a părăsi orașul. În 26 de cazuri, tribunalele au decretat interdicția de a părăsi orașul, în timp ce în 8 alte cazuri au ordonat interdicția de a părăsi țara. În 6 cazuri tribunalele au respins cererile de prelungire a interdicției de a părăsi țara sau orașul. Trei cereri de prelungire a interdicției de a părăsi țara au fost aprobate.
În 18 cazuri, instanțele au aprobat cererile inculpaților de înlocuire a detenției provizorii cu interzicerea părăsirii țării sau a orașului, în timp ce în 3 cazuri au aprobat cererile de înlocuire a interdicției de a părăsi orașul cu interzicerea părăsirii țării. În două cazuri, cererile de revocare a interdicției de a părăsi țara au fost aprobate. Într-un caz, cererea de înlocuire a interdicției de a părăsi orașul cu interdicția de a părăsi țara a fost respinsă. În majoritatea cazurilor, durata măsurilor impuse a fost de 29 sau 30 de zile. Publicarea și difuzarea Hotărârile Curții Europene au fost transmise Consiliului Superior al Magistraturii pentru a le aduce la cunoștința tuturor instanțelor judiciare și judiciare și au fost, de asemenea, publicate în Jurnalul Oficial.
Autoritățile consideră că reglementarea și practica judiciară actuală în ceea ce privește interdicția de a părăsi țara sau orașul sunt compatibile cu cerințele jurisprudenței Curții. 2) Durata excesivă a procedurii penale Acest aspect este examinat în contextul grupului de afaceri Stoianova și Nedelcu. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că nu este necesară nicio altă măsură de natură individuală în aceste cazuri, în afara plății satisfacției echitabile acordate de Curte și că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare celor privind libertatea de circulație a reclamanților. Guvernul va continua eforturile necesare, în cadrul supravegherii de către Comitetul grupurilor de afaceri Stoianova și Nedelcu, în ceea ce privește durata excesivă a procedurii penale constatate de Curte în cauza Rosengren, pentru a evita încălcări similare.
Guvernul concluzionează că, în prezenta cauză, România și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012 în cadrul celei de-a 1157-a reuniuni a Delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2012)219 [1] Sissanis et Rosengren contre Roumanie Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme (Requêtes n o 23468/02 et n o 70786/01, arrêts du 25 janvier 2007 et 24 avril 2008, définitifs le 25 avril 2007 et 24 juillet 2008) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu les arrêts transmis par la Cour au Comité une fois définitifs ; Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans ces affaires concernent l’impossibilité de quitter le pays résultant de l’insertion arbitraire d’une mention dans le passeport, l’interdiction prolongée de quitter la ville et la durée excessive d’une procédure pénale, (violations de l’article 2 du Protocole n o 4 et de l’article 6, paragraphe 1 de la Convention) (voir détails dans l’Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer aux arrêts de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; S’étant assuré que l’Etat défendeur a versé aux parties requérantes la satisfaction équitable prévue dans les arrêts (voir détails dans l’Annexe), Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans les présentes affaires et DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2012)219 Information sur les mesures prises afin de se conformer aux arrêts dans les affaires Sissanis et Rosengren contre Roumanie Résumé introductif des affaires 1) Sissanis L’affaire concerne la violation de la liberté de circulation du requérant, un ressortissant grec, en raison de l’insertion d’une mention dans son passeport, dans le cadre d’une procédure pénale diligentée contre lui, qui l’empêchait de quitter la Roumanie, entre 1998 et 2004 (violation de l’article 2 du Protocole n o 4). La Cour européenne a estimé que cette ingérence n’était pas prévue par la loi, puisque l’article 27 de la loi n o 25/1969 sur le régime des étrangers, en vertu duquel elle avait été prise, était libellé de manière vague dans la mesure où il n’indiquait pas quelles étaient les autorités compétentes à imposer une telle mesure et ne définissait pas avec suffisamment de précision les motifs pour lesquels la mesure pouvait s’appliquer.
En outre, la Cour européenne a estimé que la procédure d’application de la mesure ne comportait pas de garanties suffisantes contre d’éventuels abus des autorités dans la mesure ou la loi n o 25/1969 ne prévoyait aucune procédure de contrôle, que ce soit au moment de l’adoption de la mesure ou par la suite (§71 de l’arrêt). Enfin, l’article 27 de la loi n o 25/1969 a été déclaré inconstitutionnel le 11/04/2001 ; par conséquent la mesure préventive d’interdiction de quitter le pays prise à l’encontre du requérant était contraire au droit national au moins à partir de cette date.
2) Rosengren L’affaire concerne la violation de la liberté de circulation du requérant en raison de l’interdiction de quitter la ville qui lui a été imposée le 19/12/1995 dans le cadre d’une procédure pénale diligentée contre lui (violation de l’article 2 du Protocole n o 4). La Cour européenne a noté que l’interdiction de quitter la ville était conforme à la loi, à savoir le Code de procédure pénale et qu’elle poursuivait des buts légitimes. Toutefois, un bon équilibre entre les exigences d’intérêt général et les droits du requérant n’était pas assuré, puisque l’interdiction avait duré plus de six ans et les tribunaux internes n’avaient pas donné de raisons pertinentes pour prendre la mesure ou pour la prolonger, bien que le requérant ait contesté celle-ci à plusieurs reprises.
L’affaire porte aussi sur la durée excessive de la procédure pénale (9 ans pour trois degrés de juridiction) (violation de l’art. 6 §1). I. Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles a) Détails des satisfactions équitables Nom et n o requête Dommage matériel Dommage moral Frais & dépens Total Sissanis (23468/02) - 5 000 EUR 7 000 EUR 12 000 EUR Payé le 24/07/2007 Rosengren (70786/01) - 3 000 EUR - 3 000 EUR Payé le 11/11/2008 (le requérant a renoncé aux intérêts (somme minime)) b) Mesures individuelles Dans l’affaire Sissanis, la mention incriminée a été supprimée du passeport du requérant en 2004. Dans l’affaire Rosengren, la procédure pénale concernée est close et l’interdiction de quitter la ville a été levée en 2002. Dans les deux affaires, la Cour européenne a accordé aux requérants une satisfaction équitable pour le préjudice moral subi.
En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire par le Comité des Ministres. II. Mesures générales 1) Mesure d’interdiction de quitter le pays ou la ville La réglementation en vigueur : La loi n o 25/1969 a été abrogée en 2001. Par la suite, l’Ordonnance d’urgence n o 194 sur le régime des étrangers a été adoptée en 2002 et approuvée en 2003. Elle a été modifiée à plusieurs reprises et publiée à nouveau au Journal officiel le 5/06/2008. A présent, la mesure d’interdiction de quitter la Roumanie visant les étrangers peut être imposée dans deux circonstances : 1) l’étranger intéressé est inculpé dans une procédure pénale et le magistrat (le juge ou le procureur) compétent prend la mesure d’interdiction de quitter le pays ou la ville; 2) l’étranger est condamné par une décision de justice définitive et doit purger une peine de prison.
Dans tous les cas, les motifs qui ont conduit à la décision doivent être spécifiés et, le cas échéant, être accompagnés de pièces justificatives. La procédure d’application des mesures préventives interdisant à une personne de quitter le pays ou la ville est réglementée par le Code de procédure pénale, tel que modifié en 2003 et 2006. En conformité avec les dispositions pertinentes du Code de procédure pénale, la disposition ordonnant l’interdiction de quitter le pays ou la ville doit indiquer les fondements concrets qui ont déterminé la mesure préventive. Au cours de la poursuite pénale, l’interdiction de quitter le pays ou la ville peut être ordonnée par le procureur ou le juge et ne peut pas dépasser 30 jours.
Une copie de l’ordre du procureur ou du jugement avant dire droit instituant la mesure doit être communiquée, le même jour, à l’inculpé. La mesure peut être prolongée sur la base d’une décision motivée. Tout prolongement ne peut pas dépasser 30 jours, tandis que la durée totale de l’interdiction au cours de la poursuite pénale ne peut pas dépasser une année. Dans des cas exceptionnels, quand la peine prévue par la loi est la réclusion à perpétuité ou la prison de 10 années ou plus, la durée maximale est deux années. L’ordre du procureur imposant l’interdiction de quitter le pays ou la ville, ainsi que les ordres de prolongement de ces mesures peuvent être attaqués par l’inculpé, dans un délai de 3 jours, devant le tribunal compétent à juger l’affaire en première instance.
Au cours du jugement, l’interdiction de quitter le pays ou la ville peut être imposée seulement par une décision motivée du tribunal compétent, qui peut être attaquée devant l’instance supérieure. La mesure peut être révoquée soit d’office soit à la demande de l’inculpé. La pratique judiciaire : Les autorités ont présenté des copies des ordres des procureurs et des jugements avant dire droits adoptées entre 2006 et 2008 en application des dispositions du Code de procédure pénale. Ainsi, sur 67 tels exemples de pratique judiciaire, 27 concernaient l’interdiction de quitter le pays et 40 concernaient l’interdiction de quitter la ville. Dans 26 affaires, les tribunaux ont ordonné l’interdiction de quitter la ville, tandis que dans 8 autres affaires, ils ont ordonné l’interdiction de quitter le pays.
Dans 6 affaires, les tribunaux ont rejeté les demandes de prolongement de l’interdiction de quitter le pays ou la ville. Trois demandes de prolongement de l’interdiction de quitter le pays ont été approuvées. Dans 18 affaires, les tribunaux ont approuvé les demandes des inculpés de remplacement de la détention provisoire par l’interdiction de quitter le pays ou la ville, tandis que dans 3 affaires ils ont approuvé les demandes de remplacement de l’interdiction de quitter la ville par l’interdiction de quitter le pays. Dans deux affaires, les demandes de révocation de l’interdiction de quitter le pays ont été approuvées. Dans une affaire, la demande de remplacement de l’interdiction de quitter la ville par l’interdiction de quitter le pays a été rejetée.
Dans la plupart des affaires, la durée des mesures imposées a été de 29 ou 30 jours. Publication et diffusion : Les arrêts de la Cour européenne ont été transmis au Conseil supérieur de la magistrature en vue de les porter à la connaissance de toutes les instances judiciaires et parquets et ont été également publiés dans le Journal officiel. L’arrêt dans l’affaire Sissanis a été transmis aussi au Ministère de l’Intérieur aux fins d’information de ses services subordonnées. La conclusion des autorités : Les autorités considèrent que la réglementation et la pratique judiciaire actuelles sur l’interdiction de quitter le pays ou la ville sont compatible avec les exigences de la jurisprudence de la Cour.
2) Durée excessive de la procédure pénale Cet aspect est examiné dans le contexte du groupe d’affaires Stoianova et Nedelcu. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime qu’aucune autre mesure de caractère individuel n’est nécessaire dans ces affaires, en dehors du paiement de la satisfaction équitable allouée par la Cour et que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables à celle relative à la liberté de circulation des requérants. Le gouvernement poursuivra les efforts nécessaires, dans le cadre de la surveillance par le Comité des groupes d’affaires Stoianova et Nedelcu, s’agissant de la durée excessive de la procédure pénale constatée par la Cour dans l’affaire Rosengren afin d’éviter des violations semblables.
Le gouvernement conclut que dans la présente affaire la Roumanie a rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention. [1] Adoptée par le Comité des Ministres le 6 décembre 2012 lors de la 1157e réunion des Délégués des Ministres.