AFFAIRE BURGHELEA CONTRE LA ROUMANIE

Rezoluția CM/ResDH(2012)216 [1] Burghelea împotriva României Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (Recherche n 26985/03, Hotărârea din 27 ianuarie 2009, definitivă la 27 aprilie 2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că el supraveghează executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos " Convenția" și "Curtea"), Având în vedere hotărârea definitivă, care a fost transmisă de Curte Comitetului în cauza de mai sus și încălcarea constatată (a se vedea documentul DH-DD(2012) 300F prin care se reamintește obligația de a se pronunța în instanță, în temeiul articolului 46 alineatul (3) (1) din Convenție, să se conformeze hotărârilor definitive în litigiile la care este parte și că această obligație implică, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte, adoptarea de către autoritățile din statul membru în cauză, dacă este necesar de măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor constatate și pentru a elimina consecințele acestora, în măsura posibilului de către Restitutio in interfum de măsuri generale de prevenire a unor încălcări similare ; Am invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligațiilor menționate anterior După examinarea bilanțului de acțiune furnizat de guvern care indică măsurile adoptate în vederea executării hotărârii judecătorești, inclusiv informațiile furnizate în ceea ce privește plata satisfacției echitabile acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2012) 300F S DECLAMENTUL pe care și l-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în această cauză și DECIDE d . Bilanțul de aciune Pentru cauza Burghelea c. România (solicitarea nr 26985/03) Rezumatul introductiv al cauzei În cazul în care nu se respectă condițiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 punctul 2 litera (a) punctul (ii) și la art. 1 din Protocolul nr. 1 punctul 1 litera (b) din Protocolul nr. 1 punctul (ii) și la art. 1 din Protocolul nr. 1 punctul 1 litera (b) din Protocolul nr. 1 punctul 1 litera (a) punctul (ii) din Protocolul nr. 1 litera (a) punctul (ii) și la art. 1 din Protocolul nr. 1 punctul (iii) din Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. 1 punctul 2 litera (b) punctul (ii) și la art. 1 litera (b) din Protocolul nr. 1 punctul (iii) din Protocolul nr. 1 la Protocolul nr. După ce a luat act de faptul că autoritățile de a restitui dreptul în cauză recurentei, Curtea Europeană i-a acordat anumite sume, inclusiv pentru prejudiciul material suferit (a se vedea punctul 48 din hotărârea Curții). O copie a ordinului de plată a sumelor acordate recurentei de către Curte a fost deja transmisă Serviciului de executare. În opinia guvernului, nicio altă măsură individuală nu ar fi impusă în prezenta cauză. III. Măsuri generale Încă de la început, guvernul precizează că prezenta cauză nu reprezintă o problemă structurală sau pe scară largă în sistemul judiciar român, ci mai degrabă un caz particular, legat de modul în care o autoritate și-a condus activitatea de interes public. După cum s-a menționat anterior, cauza în cauză vizează necunoașterea dreptului de proprietate al recurentei ca urmare a ocupației sale de către autorități, fără a fi obținut acordul de vânzare și fără a-i fi acordat o despăgubire prealabilă. În esență, Curtea a constatat că situația juridică creată de autoritățile din statul membru nu era compatibilă cu principiul legalității impus de art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta fiind pusă într-o stare de insecuritate și lipsită de previzibilitate în ceea ce privește dreptul său de proprietate. Guvernul este de părere că situația care a determinat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 constatat de Curtea de Justiie în prezenta cauză a fost determinată de opțiunea autorităților naționale de a nu proceda la aplicarea strictă a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea, încercând în primul rând de un acord de vânzare-cumpărare cu recurenta. Trebuie remarcat faptul că ocupația inițială a terenului aparținând părții interesate a fost efectuată în contextul existenței unei declarații de principiu din partea acesteia și având ca obiect o viitoare vânzare a terenului respectiv. Această declarație a fost justificată de cadrul legislativ existent în momentul faptelor, și anume interdicția de vânzare pe o perioadă de 10 ani, prevăzută de Legea 18/1991, în temeiul căreia reclamanta a devenit proprietară. În acest context, guvernul indică faptul că această interdicție este în vigoare în prezent. În ceea ce privește continuarea procedurii legale de expropriere, guvernul amintește că, în principiu, potrivit jurisprudenței Curții: nu poate înlocui propria sa apreciere cu cea a autorităților naționale în ceea ce privește mijloacele cele mai adecvate pentru atingerea, la nivel intern, a rezultatelor vizate de o politică publică (Decizia d În opinia guvernului, ocuparea terenului recurentei, înainte ca procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994 să fie îndeplinită și fără despăgubiri prealabile, este o situație specială la nivelul țării în care nu există niciun indice că practica respectivă este generalizată. Conform dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituția română și din Legea 33/1994, administrația nu poate dobândi proprietatea asupra terenurilor fără a recurge la procedura regulată. Prin urmare, guvernul consideră că o informare din partea autorității publice implicate în speță cu privire la conținutul hotărârii Curții poate atrage atenția asupra consecințelor negative ale acțiunii sale. În plus, o largă popularizare a hotărârii Curții, de data aceasta la nivel general, reprezintă o modalitate eficientă de a responsabiliza toate autoritățile naționale în ceea ce privește obligațiile lor legale și de a preveni astfel de încălcări. În această privință, guvernul ar dori să precizeze că traducerea hotărârii a fost publicată în Jurnalul Oficial al României n 736 din 29 octombrie 2009 Hotărârea menționată a fost deja transmisă spre informare autorităților implicate, precum și Consiliului Superior al Magistraturii în vederea difuzării acesteia în fața instanțelor interne. II trebuie menționat, de asemenea, că Hotărârea CEDO a fost prezentată în Culegerea de jurisprudență □ Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României 1994-2009 În plus, guvernul ar dori să clarifice faptul că, la nivel intern, există o jurisprudență previzibilă privind acordarea de despăgubiri proprietarilor care susțin că terenurile lor sunt ocupate de autorități, din motive de interes public, în lipsa unei proceduri de expropriere. Astfel, așa cum se menționează de câteva instanțe naționale [2] , o persoană care se află într-o situație similară celei a recurentei are dreptul de a primi despăgubiri în urma unei acțiuni în revendicare, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, sau a unei acțiuni în răspundere delictoasă. Pentru a demonstra acest aspect, guvernul anexat la prezentul bilanț de acțiune al exemplelor relevante de jurisprudență; este vorba despre copii ale hotărârilor judecătorești emise în 12 cauze în care instanțele naționale [3] au recunoscut persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantei dreptul de a fi soluționate. Astfel, în câteva cazuri [4] , instanțele au constatat că autoritățile în cauză au efectuat o expropriere de facto și au acordat despăgubiri reprezentând contravaloarea bunului în cauză și/sau compensații pentru pierderea de câștig. O instanță a indicat că, în caz de expropriere de facto, evaluarea bunului în cauză, în vederea stabilirii sumei de despăgubire, trebuie efectuată în conformitate cu legea privind exproprierea pentru motive de interes public [5] . Într-o altă cauză, după ce a luat notă de dreptul de proprietate de fapt al bunului în cauză, instanța competentă a ordonat autorităților responsabile să urmeze procedura prevăzută de legea privind exproprierea, inclusiv executarea ofertei de despăgubiri [6] În același timp, numărul hotărârilor menționate este limitat având în vedere faptul că, în ceea ce privește rolul instanțelor nu au fost înregistrate prea multe cazuri similare. Într-adevăr, acest aspect dovedește argumentul guvernului potrivit căruia încălcarea constatată în speță nu constituie o problemă structurală sau la scară largă. Prin urmare, guvernul consideră că la nivel național există un cadru jurisdicțional capabil să garanteze respectarea dreptului prevăzut la art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Având în vedere aspectele menționate anterior, din punctul de vedere al guvernului nici o altă măsură generală nu poate fi luată în speță. IV. Concluzie În lumina celor de mai sus, guvernul consideră că supravegherea nu mai este necesară și solicită cu respect Comitetului miniștrilor închiderea acestei cauze. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 decembrie 2012 cu ocazia celei de a 1157-a reuniuni a delegaților miniștrilor. [2] Curtea de Apel din Alba Iulia, tribunalele județe din București, lalomita, Valcea și Teleorman și instanțele de primă instanță din 2a, 4e, 5e și 6a districte din București. [3] Cu alte cuvinte, curțile de apel din Cluj și Galati, tribunalele județene din Arges, Braila, Calarasi, Lasi, Timis și Valcea și instanțele de primă instanță din Arad, Brasov, Iași și Motru. [4] A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 619/A/2005 a Curții de Apel din Galati, Decizia nr. 210/2008 a Tribunalului județean din Arges, Decizia nr. 128/2011 a Tribunalului județean din Braia, Decizia nr. 152/R/2009 a Tribunalului județean din Valcea, Decizia nr. 2899/2010 a Tribunalului de Primă Instanță din Calarasi, Decizia nr. 3386/2010 a Tribunalului de Primă Instanță din Arad, Decizia nr. 723/2011 a Tribunalului de Primă Instanță din Motru. [5] A se vedea Decizia nr. 1687/2011 a Curții de Apel din Cluj. [6] A se vedea Decizia nr. 3806/2008 a Tribunalului județean Timis.

Résolution CM/ResDH(2012)216

[1]

Burghelea contre Roumanie

Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme

(Requête n

o

26985/03, arrêt du 27 janvier 2009, définitif le 27 avril 2009)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit qu’il surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «

la Convention

» et «

la Cour

»),

Vu l’arrêt définitif, qui a été transmis par la Cour au Comité dans l’affaire ci-dessus et la violation constatée (voir document

DH-DD(2012)300F

)

;

Rappelant l’obligation de l’Etat défendeur, en vertu de l’article 46, paragraphe

1, de la Convention, de se conformer aux arrêts définitifs dans les litiges auxquels il est partie et que cette obligation implique, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour, l’adoption par les autorités de l’Etat défendeur, si nécessaire

:

-

de mesures individuelles pour mettre fin aux violations constatées et en effacer les conséquences, dans la mesure du possible par

restitutio in intergrum

;

et

-

de mesures générales permettant de prévenir des violations semblables ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises pour se conformer aux obligations susmentionnés

;

Ayant examiné le bilan d’action fourni par le Gouvernement indiquant les mesures adoptées afin d’exécuter l’arrêt y compris les informations fournies en ce qui concerne le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour (voir document

DH-DD(2012)300F

)

;

S’étant assuré que toutes les mesures requises par l’article 46§1 ont été adoptées

;

DECLARE qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans cette affaire et

DECIDE d’en clore l’examen.

Bilan d’action

Pour l’affaire Burghelea c. Roumanie (requête n

o

26985/03)

I.

Résumé introductif de l’affaire

L’affaire concernée vise la méconnaissance du droit de propriété de la requérante en raison de l’occupation irréversible de son terrain par les autorités, sans expropriation formelle et sans indemnisation, dans le cadre d’un projet de construction d’une centrale hydroélectrique (violation de l’article 1 du Protocole n

o

1).

II.

Mesures individuelles

Après avoir pris note de l’impossibilité pour les autorités de restituer le terrain concerné à la requérante, la Cour européenne lui a octroyé certaines sommes, y compris pour le dommage matériel subi (voir par. 48 de l’arrêt de la Cour).

Une copie de l’ordre de paiement des sommes octroyés à la requérante par la Cour a été déjà transmis au Service de l’exécution.

De l’avis du Gouvernement, aucune autre mesure individuelle ne s’imposerait dans la présente affaire.

III.

Mesures générales

Dès le debout, le Gouvernement précise que la présente affaire ne relève pas un problème structurel ou à grande échelle dans le système judiciaire roumain, étant plutôt un cas particulier, liée à la modalité dont une autorité a dirigé ses travaux d’intérêt publique.

Tout comme indiqué auparavant, l’affaire concernée vise la méconnaissance du droit de propriété de la requérante en raison de l’occupation de son terrain par les autorités, sans avoir eu son accord de vente et sans lui avoir octroyé une indemnisation préalable. En essence, la Cour a constaté que la situation juridique crée par les autorités n’était pas compatible avec le principe de légalité imposé par l’article 1 du Protocol n

o

1, la requérante étant mise dans un état d’insécurité et manque de prévisibilité quant à son droit de propriété.

Le Gouvernement est d’avis que la situation qui a déterminé la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 constatée par 1a Cour dans la présente affaire a été déterminée par l’option des autorités nationales de ne pas procéder à l’application stricte de la Loi n

o

33/1994 sur l’expropriation, essayant en premier lieu d’aboutir à un accord de vente-achat avec la requérante.

Il est à remarquer le fait que l’occupation initiale du terrain appartenant à la partie intéressée, a été effectuée dans le contexte de l’existence d’une déclaration de principe de la part de celle-ci et ayant comme objet une future vente dudit terrain. Ladite déclaration était justifiée par le cadre législatif existant au moment des faits, à savoir l’interdiction de vente pour une durée de 10 ans, prévue par la Loi 18/1991, en vertu de laquelle, la requérante était devenue propriétaire.

Dans ce contexte, le Gouvernement indique le fait qu’à présent ladite interdiction est échue.

En ce qui concerne la poursuite de la procédure légale d’expropriation, le Gouvernement rappelle que, en principe, selon la jurisprudence de la Cour celle-ci : «

ne saurait substituer sa propre appréciation à celle des autorités nationales quant aux moyens les plus appropriés pour atteindre, au niveau interne, les résultats visés par une politique publique (décision d’irrecevabilité Cernea et autres c. Roumanie, par. 42 du 31 mai 2011). »

De l’avis du Gouvernement, l’occupation du terrain de la requérante, avant que la procédure d’expropriation prévue par la Loi 33/1994 soit accomplie et sans une indemnisation préalable, est une situation particulière, au niveau du pays n’existant aucun indice que ladite pratique soit généralisée. Selon les dispositions de l’article 44 alinéa 3 de la Constitution roumaine et de la Loi 33/1994, l’administration ne peut pas acquérir la propriété des terrains sans avoir recours à la procédure régulière. Partant, le Gouvernement considère qu’une information de l’autorité publique impliquée en l’espèce sur le contenu de l’arrêt de la Cour est apte à attirer l’attention de celle-ci sur les conséquences négatives de son action. De plus, une ample popularisation de l’arrêt de la Cour, cette fois au niveau général, représente une modalité efficace afin de responsabiliser toutes les autorités nationales en ce qui concerne leurs obligations légales et de prévenir des violations pareilles.

A cet égard, le Gouvernement aimerait préciser que la traduction de l’arrêt a été publiée dans le Journal Officiel de la Roumanie n

o

736 du 29 octobre 2009. Ledit arrêt a été déjà transmis pour information aux autorités impliquées, ainsi qu’au Conseil Supérieur de la Magistrature en vue de sa diffusion auprès les juridictions internes.

II est à mentionner également que l’arrêt de la CEDH a été présenté dans le recueil de jurisprudence «

Les arrêts de la CEDH dans les affaires contre la Roumanie 1994-2009

», Ed. Universitara, 2010.

De plus, le Gouvernement aimerait préciser qu’au niveau interne existe une jurisprudence prévisible visant l’octroi des dédommagements aux propriétaires qui allèguent que leurs terrains sont occupés par les autorités, pour des raisons d’utilité publique, en l’absence d’une procédure d’expropriation.

Ainsi, tel qu’indiqué par quelques tribunaux nationaux

[2]

, une personne qui se trouve dans une situation semblable à celle de la requérante a le droit de recevoir des dédommagements à la suite d’une action en revendication, lorsque la restitution en nature n’est plus possible, ou d’une action en responsabilité délictuelle.

Afin de prouver cet aspect, le Gouvernement annexe au présent bilan d’action des exemples pertinents de jurisprudence. Il s’agit des copies des décisions judiciaires délivrées dans 12 affaires dans lesquelles les tribunaux nationaux

[3]

ont reconnu aux personnes se trouvant dans une situation semblable à celle de la requérante le droit d’être indemniser. Ainsi, dans quelques affaires

[4]

, les juridictions ont constaté que les autorités concernées avaient procédé à une expropriation de fait et ont octroyé une indemnisation représentant la contre-valeur du bien concerné et/ou une compensation pour le manque à gagner. Une juridiction a indiqué qu’en cas d’me expropriation de fait, l’évaluation du bien en question, en vue d’établir le montant d’indemnisation, doit être effectuée en conformité avec la loi relative à l’expropriation pour cause d’utilité publique

[5]

. Dans une autre affaire, après avoir pris note de l’expropriation de fait du bien en question, la juridiction compétente a ordonné aux autorités responsables de suivre la procédure prévue par la loi relative à l’expropriation, y inclus l’exécution de l’offre de dédommagements

[6]

.

Quant même, le nombre desdits arrêts est limité ayant en vue le fait que sur le rôle des instances n’ont pas été enregistrées trop des affaires similaires. En effet, ledit aspect prouve l’argument du Gouvernement selon lequel, la violation constaté dans l’espèce ne relève pas un problème structurel ou à grande échelle.

Partant, le Gouvernement considère qu’au niveau national existe un cadre juridictionnel apte à garantir le respect du droit prévu par l’article 1 du Premier Protocol à la Convention.

Ayant en vue les aspects mentionnés ci-dessus, de l’avis du Gouvernement aucune autre mesure générale ne saurait être prise en l’espèce.

IV. Conclusion

Au vue de ce qui précède, le Gouvernement considère que la surveillance n’est plus nécessaire et sollicite respectueusement au Comité des Ministres la clôture de cette affaire.

[1]

Adoptée par le Comité des Ministres le 6 décembre 2012 lors de la 1157e réunion des Délégués des Ministres.

[2]

La cour d'appel d'Alba Iulia, les tribunaux départementaux de Bucarest, lalomita, Valcea et Teleorman et les tribunaux de première instance du 2e, 4e, 5e et 6e arrondissements de Bucarest.

[3]

A savoir, les cours d’appel de Cluj et Galati, les tribunaux départementaux d'Arges, Braila, Calarasi, lasi, Timis et Valcea et les tribunaux de première instance d'Arad, Brasov, Iasi et Motru.

[4]

Voir, par exemple, la décision n° 619/A/2005 de la cour d'appel de Galati, la décision n° 210/2008 du tribunal départemental d'Arges, la décision n° 128/2011 du tribunal départemental de Braia, la décision n° 152/R/2009 du tribunal départemental de Valcea, la décision n° 2899/2010 du tribunal départemental de Calarasi, la décision n° 3386/2010 du tribunal de première instance d'Arad, Ia décision n° 723/2011 du tribunal de première instance de Motru.

[5]

Voir la décision n° 1687/2011 de Ia cour d'appel de Cluj.

[6]

Voir Ia décision n° 3806/2008 du tribunal départemental de Timis.