CASE OF DIDU AGAINST ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken for the execution of the undertakings attached to the solution of the case
CASE OF DIDU AGAINST ROMANIA (CtEDO, 2013)
Rezoluția CM/ResDH(2013)42 [1] Didu împotriva României Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (domanda nr. 34814/02, hotărârea din 14 aprilie 2009, finală la 14 septembrie 2009) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”), având în vedere hotărârea finală transmisă de Curte Comitetului în cazul de mai sus și încălcările stabilite [a se vedea documentul DH-DD(2012)821E] Amintind că obligația statului contestat în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta toate hotărârile finale în cazurile la care a fost parte și că această obligație presupune, mai mult și mai mult decât plata sumelor atribuite de Curte, adoptarea de către autoritățile statului contestat, dacă este necesar: Măsurile individuale de a pune capăt încălcărilor stabilite și de a șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, în măsura posibilului, restabilirea în integritate și a măsurilor generale de prevenire a încălcărilor similare; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze comitetul cu privire la măsurile luate pentru a îndeplini obligația menționată anterior; După examinarea raportului de acțiune furnizat de guvern în care se indică măsurile adoptate pentru a aduce atingere hotărârii și a observat că nu s-a pronunțat nici o atribuire justă de satisfacție de către Curte în acest caz (a se vedea documentul DH-DD(2012)821E, având în vedere că toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1) au fost adoptate; DECLARA că a exercitat funcțiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz și DECIDE să închidă examinarea acestuia. Raportul de acțiune Didu c. România (Dociunea nr. 34814/02, hotărâre din 14 aprilie 2009, finală la 14 septembrie 2009) Cazul se referă la încălcarea presupunerii de nevinovăție a reclamantului în cadrul procedurilor penale care au fost introduse împotriva acestuia pentru falsificare, utilizarea documentelor falsificate și a agresiunii (violarea articolului 6, §2). La 12 martie 2002, Curtea de Apel Pitesti, care a acționat în calitate de instanță de ultima instanță, a anulat verdictul instanțelor de achitare fără a auzi în persoană dovezi de la reclamant și martorii, și a constatat că reclamantul a comis infracțiunile de care a fost acuzat. Reclamantul nu a fost pronunțat vinovat formal, deoarece statutul de limitare în ceea ce privește infracțiunile în cauză a expirat. Curtea Europeană a constatat că Curtea de Apel nu s-a limitat la descrierea unui stat de suspiciune sau a unei probabilități, ci a constatat că faptele, astfel cum au fost prezentate de procuror, nu au luat dovezi directe de la reclamant și de martori. În plus, Curtea de Apel a ordonat reclamantului să plătească costurile și cheltuielile juridice și concluzia că reclamantul a comis infracțiunile ar fi putut juca un rol decisiv într-o acțiune civilă pentru daunele aduse de partea vătămată. Cazul se referă în continuare la lungimea excesivă a procedurii penale impușite care a durat șase ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență (octombrie 1995 – martie 2002) (violație a articolului 6, §1). Măsuri individuale Reclamantul nu a prezentat o cerere de satisfacție echitabilă. Violația articolului 6 alineatul (2) În iulie 2009, depunerea hotărârii Curții Europene, reclamantul a depus o cerere de redeschidere a procedurii impuși în temeiul articolului 408 din Codul de Procedințe Criminale („CCP”). Înaltul Tribunal de casă și Justiție și-a susținut cererea și a trimis cauza de redresare la Curtea de Apel Pitesti. La 14 iulie 2011, Curtea de Apel Pitesti a susținut achitarea reclamantului de către instanțele inferioare în ceea ce privește două din trei acuzații (forjare și utilizarea documentelor falsificate) și a inversat verdictul instanțelor inferioare numai în ceea ce privește acuzarea de agresiune. Curtea de Apel Pitesti a auzit dovezi directe de la reclamant și martorilor și a constatat că nu există alte cereri de probe de la părțile la proces. Apoi, a evaluat dovezile luate în timpul procedurii penale în ansamblu și a decis că reclamantul nu a fost vinovat de falsificare și de utilizare a documentelor falsificate, dar că a comis totuși infracțiunile de agresiune. În ceea ce privește această infracțiune, Curtea de Apel a încheiat procedura împotriva reclamantului din cauza expirării statutului de limitare. Având în vedere acest rezultat, a ordonat în continuare reclamantului să plătească costurile și cheltuielile juridice, în conformitate cu art. 191 alineatul (2) din CCP. Guvernul consideră că încălcarea presupunerii de nevinovăție a reclamantului în acest caz a fost cauzată de faptul că, în decizia sa din 12 martie 2002, Curtea de Apel Pitesti a ajuns la concluzia că reclamantul a comis infracțiunile pe care le-a fost acuzat și a inversat verdictul instanțelor inferioare, fără a lua probe directe de la reclamant și de la martorii auziti anterior. Prin urmare, Guvernul este de părere că procedurile de reexaminare respectă cerințele articolului 6, § 2, care rezultă din hotărârea Curții Europene în acest caz și că nu este necesară nicio altă măsură individuală în ceea ce privește această încălcare. În momentul în care Curtea Europeană și-a dat hotărârea, procedurile încurcate au fost încheiate. Procedura de reexaminare inițiată de reclamant a fost efectuată rapid (Iulie 2009 – iulie 2011), iar cazul este încheiat. Având în vedere acest lucru, Guvernul este de părere că nu este necesară nicio altă măsură individuală în acest sens. Măsuri generale Violația articolului 6, §2 După cum s-a indicat mai sus, Guvernul consideră că încălcarea articolului 6, §2 în acest caz rezultă din eșecul Curții de Apel Pitesti de a prelua probe directe de la reclamant și de la martorii în fața acesteia, care au inversat verdictul judecătorilor de achitare, a declarat că reclamantul a fost vinovat de infracțiunile pe care le-a fost acuzat și a ordonat să plătească costurile și cheltuielile juridice. Guvernul consideră că încălcarea în acest caz nu rezultă din legislația inadecvată. Astfel, în conformitate cu art. 385 din CCP, în vigoare la momentul material, dacă instanța de apel refuză un caz de reexaminare, trebuie să organizeze o audiere deplină și să decidă despre dovezile care urmează să fie luate la noua audiere. În plus, art. 385 CCP prevede că reexaminarea se desfășoară în conformitate cu normele care reglementează procesul de primă instanță, în cazul în care furnizarea de dovezi de la acuzatul și martorii în persoană este, în principiu, obligatorie. În plus, în ceea ce privește incapacitatea Curții de Apel Pitesti de a auzi în mod personal dovezi de la solicitant, Guvernul se referă la măsurile luate pentru a evita încălcări similare în urma hotărârii în cazul Constantinescu c. România , astfel cum se prevede în CM/ResDH(2011)29 (în special modificările aduse dispozițiilor CCP care reglementează examinarea persoanelor acuzate prin Legea nr. 356/2006). Guvernul consideră că, în plus față de amendamentele menționate mai sus, măsurile care vizează sensibilizarea cu privire la cerințele rezultate din hotărârea Curții Europene în cazul instantaneu ar putea asigura faptul că instanțele interne vor ține seama de aceste cerințe atunci când construiesc și aplică normele procedurale menționate mai sus. În acest scop, traducerea în română a hotărârii Curții Europene a fost publicată în Jurnalul Oficial nr. 740 din 30 octombrie 2010. În plus, hotărârea a fost publicată pe site-urile internet ale Consiliului Superior al Magistracii ( www.csm1909.ro ) și Înaltul Tribunal de cassare și justiție ( www.scj.ro ). În plus, un rezumat al constatărilor sale a fost publicat în Raporturile hotărârilor Curții Europene împotriva României între 1994 și 2009, împreună cu o analiză a consecințelor sale și o identificare a autorităților responsabile. Hotărârea a fost, de asemenea, trimisă Consiliului Superior al Magistraturii pentru diseminarea tuturor instanțelor interne. Guvernul consideră că măsurile generale luate sunt suficiente pentru a preveni în viitor încălcări similare. Încălcarea articoluluiui 6 alineatul (1) (lungimea procedurilor) Chestiunile legate de durata procedurilor penale din România sunt examinate de Comitetul de miniștri în cadrul Stoianova și Nedelcu grup de cazuri (nr. 77517/01, hotărâre din 04/08/2005, finală pe 04/11/2005). Concluzii Având în vedere cele de mai sus, Guvernul consideră că nu trebuie luate alte măsuri individuale sau generale în acest caz și că România respectă obligațiile impuse în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. Guvernul invită, prin urmare, Comitetul de miniștri să încheie examinarea acestui caz. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 7 martie 2013 la a 1164-a ședință a Deputaților Miniștri.