SENGHOR c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
SENGHOR c. FRANCE (CtEDO, 2024)
Publicat pe 1 iulie 2024 SECȚIUNEA CINCICE A DOUA RĂSPUNSURI NR. 30975/23 Biram SENGHOR împotriva Franței, introdusă la 2 august 2023, comunicată la 14 iunie 2024 Cererea se referă la aplicarea normelor de prescripție prevăzute de Legea din 29 ianuarie 1831, în redactarea sa din 31 decembrie 1945 de stabilire a bugetului general, la creanța de care se pretinde reclamantul, care corespunde soldului primelor de captivitate și de demobilizare datorate tatălui său, M. Mbap Senghor, tirailleur senegalez, care a servit Franței, decedat în timpul evenimentelor care au avut loc la 1 decembrie 1944, în tabăra din Thiaroye (Senegalez). La 30 noiembrie 2014, președintele Republicii François Hollande a recunoscut că soldurile și primele de captivitate datorate tiranților senegali nu fuseseră plătite de Franța. Memoria de oameni care poartă uniforma franceză și pe care francezii și-au întors puștile Sesizat în 2018 din cererea de anulare a deciziei implicite de respingere a plății soldului primelor menționate anterior, tribunalul administrativ din Paris, urmat de instanța administrativă din Paris, a considerat că termenul de prescripție a creanței titularilor de drepturi ai domnului Mbap Senghor a început să curgă cel târziu începând cu anul respectiv. 1953 în cursul căreia văduva sa a primit notificarea morții sale, și că această creanță era așadar prescrisă. Consiliul de Stat a respins recursul reclamantului printr-o decizie din 5 aprilie 2023 astfel motivată: (...) (3) Din dispozițiile menționate la pct. 2 rezultă că art. 9 din Legea din 29 În ianuarie 1831 s-a instituit un sistem de decădere cu patru ani în cadrul căruia prescrierea creanțelor deținute asupra administrației era dobândită la sfârșitul unui termen de patru ani începând cu exercițiul financiar la care se raportau. Pe de altă parte, niciuna dintre dispozițiile acestui text nu prevedea că prescrierea nu ar fi împotriva creditorului care ar putea fi privit în mod legitim ca având dreptul la existența creanței sale sau a creanței celui pe care îl reprezintă legal. (4) În primul rând, rezultă din ceea ce s-a spus la pct. 3 că, considerând că creanțele care corespund soldului primei de captivitate și primei de demobilizare a domnului B... A erau prevăzute la data la care titularii săi au sesizat instanța administrativă, în 2018, fără ca dna A să aibă vreo influență asupra cursului de prescripție asupra împrejurării că dna A... ar fi fost în incapacitatea de a cunoaște condițiile exacte ale decesului soțului său, instanța administrativă de apel, care a considerat că prescripția a început să curgă cel târziu din anul a fost informat cu privire la calitatea sa de persoană care a făcut-o, deoarece moartea soțului său nu i-a fost notificată decât la data de 8 august a acestui an și a cărei hotărâre este suficient de motivată în acest sens, nu a comis o eroare de drept și nu a denaturat faptele care i-au fost supuse. 5. În al doilea rând, instanța nu este disprețuită cu privire la domeniul de aplicare al înscrisurilor M.C. A... Deducerea din situația în care a ignorat până în 2013 existența circularei ministrului armatelor din 4 decembrie 1944, potrivit căreia toate primele de captivitate datorate foștilor combatanți senegali le-au fost plătite în mod regulat, că această circulară nu putea fi privită ca un fapt al administrației în sensul articolului 10 din Legea din 29 ianuarie 1831 de natură să modifice cursul termenelor de prescripție. În al treilea rând, motivele întemeiate pe faptul că instanța ar fi comis o eroare de drept refuzând să-și privească creanța ca fiind legată de exercițiul financiar 2014, în cursul căreia președintele Republicii a pronunțat, în timpul unei deplasări în Senegal, un discurs privind evenimentele care au avut loc în 1944 în tabăra de la Thiaroye și, pe de altă parte, că cererile de despăgubire din 1 octombrie Decembrie 1944 formate de dl B... A... ar fi întrerupt termenul de prescripție a creanțelor sale și ar fi prelungit termenul de recurs în litigiu sunt noi în casare și, ca urmare, nefuncționale. Același lucru este valabil și în cazul mijloacelor pe care le-a obținut, pe de o parte, din necunoașterea dispozițiilor art. 2 și 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în orice caz, din faptul că declarațiile președintelui Republicii în 2014 ar fi creat o obligație naturală, transformată în obligație civilă. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a da acces la o instanță pe motiv că acțiunea sa a fost considerată necesară. Acesta susține că instanțele administrative au apreciat prea strict punctul de plecare al termenului de prescripție, fără a lua în considerare în special faptul că creanțele în litigiu trebuiau să fie legate de exercițiul financiar 2014, în cursul căruia președintele Republicii a recunoscut că autoritățile militare au refuzat să își plătească datoriile față de trageri. Comitetul consideră, de asemenea, că această apreciere constituie o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă și a principiului securității juridice. Legea privind aplicarea normelor de prescripție în cazul de față, a cărei compatibilitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție nu a fost examinată de Consiliul de Stat, care a considerat motivul invocat în această privință în fața sa ca fiind nou și, prin urmare, inechitabil, a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin această dispoziție