Senghor împotriva Franței

Publicat pe 1 iulie 2024 SECȚIUNEA CINCICE A DOUA RĂSPUNSURI NR. 30975/23 Biram SENGHOR împotriva Franței, introdusă la 2 august 2023, comunicată la 14 iunie 2024 Cererea se referă la aplicarea normelor de prescripție prevăzute de Legea din 29 ianuarie 1831, în redactarea sa din 31 decembrie 1945 de stabilire a bugetului general, la creanța de care se pretinde reclamantul, care corespunde soldului primelor de captivitate și de demobilizare datorate tatălui său, M. Mbap Senghor, tirailleur senegalez, care a servit Franței, decedat în timpul evenimentelor care au avut loc la 1 decembrie 1944, în tabăra din Thiaroye (Senegalez). La 30 noiembrie 2014, președintele Republicii François Hollande a recunoscut că soldurile și primele de captivitate datorate tiranților senegali nu fuseseră plătite de Franța.

Memoria de oameni care poartă uniforma franceză și pe care francezii și-au întors puștile Sesizat în 2018 din cererea de anulare a deciziei implicite de respingere a plății soldului primelor menționate anterior, tribunalul administrativ din Paris, urmat de instanța administrativă din Paris, a considerat că termenul de prescripție a creanței titularilor de drepturi ai domnului Mbap Senghor a început să curgă cel târziu începând cu anul respectiv. 1953 în cursul căreia văduva sa a primit notificarea morții sale, și că această creanță era așadar prescrisă.

Consiliul de Stat a respins recursul reclamantului printr-o decizie din 5 aprilie 2023 astfel motivată: (...) (3) Din dispozițiile menționate la pct. 2 rezultă că art. 9 din Legea din 29 În ianuarie 1831 s-a instituit un sistem de decădere cu patru ani în cadrul căruia prescrierea creanțelor deținute asupra administrației era dobândită la sfârșitul unui termen de patru ani începând cu exercițiul financiar la care se raportau. Pe de altă parte, niciuna dintre dispozițiile acestui text nu prevedea că prescrierea nu ar fi împotriva creditorului care ar putea fi privit în mod legitim ca având dreptul la existența creanței sale sau a creanței celui pe care îl reprezintă legal.

(4) În primul rând, rezultă din ceea ce s-a spus la pct. 3 că, considerând că creanțele care corespund soldului primei de captivitate și primei de demobilizare a domnului B... A erau prevăzute la data la care titularii săi au sesizat instanța administrativă, în 2018, fără ca dna A să aibă vreo influență asupra cursului de prescripție asupra împrejurării că dna A... ar fi fost în incapacitatea de a cunoaște condițiile exacte ale decesului soțului său, instanța administrativă de apel, care a considerat că prescripția a început să curgă cel târziu din anul a fost informat cu privire la calitatea sa de persoană care a făcut-o, deoarece moartea soțului său nu i-a fost notificată decât la data de 8 august a acestui an și a cărei hotărâre este suficient de motivată în acest sens, nu a comis o eroare de drept și nu a denaturat faptele care i-au fost supuse.

5. În al doilea rând, instanța nu este disprețuită cu privire la domeniul de aplicare al înscrisurilor M.C. A... Deducerea din situația în care a ignorat până în 2013 existența circularei ministrului armatelor din 4 decembrie 1944, potrivit căreia toate primele de captivitate datorate foștilor combatanți senegali le-au fost plătite în mod regulat, că această circulară nu putea fi privită ca un fapt al administrației în sensul articolului 10 din Legea din 29 ianuarie 1831 de natură să modifice cursul termenelor de prescripție.

În al treilea rând, motivele întemeiate pe faptul că instanța ar fi comis o eroare de drept refuzând să-și privească creanța ca fiind legată de exercițiul financiar 2014, în cursul căreia președintele Republicii a pronunțat, în timpul unei deplasări în Senegal, un discurs privind evenimentele care au avut loc în 1944 în tabăra de la Thiaroye și, pe de altă parte, că cererile de despăgubire din 1 octombrie Decembrie 1944 formate de dl B... A... ar fi întrerupt termenul de prescripție a creanțelor sale și ar fi prelungit termenul de recurs în litigiu sunt noi în casare și, ca urmare, nefuncționale. Același lucru este valabil și în cazul mijloacelor pe care le-a obținut, pe de o parte, din necunoașterea dispozițiilor art. 2 și 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în orice caz, din faptul că declarațiile președintelui Republicii în 2014 ar fi creat o obligație naturală, transformată în obligație civilă.

Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a da acces la o instanță pe motiv că acțiunea sa a fost considerată necesară. Acesta susține că instanțele administrative au apreciat prea strict punctul de plecare al termenului de prescripție, fără a lua în considerare în special faptul că creanțele în litigiu trebuiau să fie legate de exercițiul financiar 2014, în cursul căruia președintele Republicii a recunoscut că autoritățile militare au refuzat să își plătească datoriile față de trageri. Comitetul consideră, de asemenea, că această apreciere constituie o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă și a principiului securității juridice.

Legea privind aplicarea normelor de prescripție în cazul de față, a cărei compatibilitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție nu a fost examinată de Consiliul de Stat, care a considerat motivul invocat în această privință în fața sa ca fiind nou și, prin urmare, inechitabil, a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum este garantat prin această dispoziție

Publié le 1 er juillet 2024

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 30975/23 Biram SENGHOR contre la France introduite le 2 août 2023 communiquée le 14 juin 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’application des règles de prescription issues de la loi du 29 janvier 1831, dans sa rédaction issue de la loi du 31 décembre 1945 portant fixation du budget général, à la créance dont se réclame le requérant, correspondant au solde des primes de captivité et de démobilisation dues à son père, M. Mbap Senghor, tirailleur sénégalais ayant servi la France, décédé lors des évènements qui se sont produits le 1 er décembre 1944 au camp de Thiaroye (Sénégal). Le 30 novembre 2014, le président de la République François Hollande a reconnu que les soldes et primes de captivité dues aux tirailleurs sénégalais n’avaient pas été versées par la France.

Il salua « la mémoire d’hommes qui portaient l’uniforme français et sur lesquels les Français avaient retourné leurs fusils ». Saisi en 2018 de la demande d’annulation de la décision implicite de rejet de procéder au versement du solde des primes précitées, le tribunal administratif de Paris, suivi par la cour administrative d’appel de Paris, a considéré que le délai de prescription de la créance des ayants-droits de M. Mbap Senghor avait commencé à courir au plus tard à compter de l’année 1953 au cours de laquelle sa veuve avait eu notification de son décès, et que cette créance était donc prescrite.

Le Conseil d’État a rejeté le pourvoi du requérant par une décision du 5 avril 2023 ainsi motivée : « (...) 3. Il résulte des dispositions citées au point 2 que l’article 9 de la loi du 29 janvier 1831 avait institué un régime de déchéance quadriennale dans le cadre duquel la prescription des créances détenues sur l’administration était acquise à l’issue d’un délai de quatre ans qui courait à compter de l’exercice auquel elles se rattachaient. En revanche, aucune des dispositions de ce texte ne prévoyait que la prescription ne courrait pas contre le créancier qui pouvait être légitimement regardé comme ignorant l’existence de sa créance ou de la créance de celui qu’il représente légalement.

4. En premier lieu, il résulte de ce qui a été dit au point 3 qu’en jugeant que les créances correspondant au solde de la prime de captivité et à la prime de démobilisation de M. B... A... étaient prescrites à la date à laquelle ses ayants-droits ont saisi le juge administratif, en 2018, sans qu’ait d’incidence sur le cours de la prescription la circonstance que Mme A... aurait été dans l’incapacité de connaître les conditions exactes du décès de son époux, la cour administrative d’appel, qui a estimé que la prescription avait commencé à courir au plus tard à compter de l’année 1953 au cours de laquelle Mme A... a eu connaissance de sa qualité d’ayant-droit, le décès de son époux ne lui ayant été notifié que le 8 août de cette année, et dont l’arrêt est suffisamment motivé sur ce point, n’a pas commis d’erreur de droit et n’a pas dénaturé les faits qui lui étaient soumis.

5. En deuxième lieu, la cour ne s’est pas méprise sur la portée des écritures de M. C... A... en déduisant de la circonstance qu’il indiquait avoir ignoré jusqu’en 2013 l’existence de la circulaire du ministre des armées du 4 décembre 1944, affirmant à tort que l’ensemble des primes de captivité dues aux anciens combattants sénégalais leur avaient été régulièrement versées, que cette circulaire ne pouvait être regardée comme un fait de l’administration au sens de l’article 10 de la loi du 29 janvier 1831 de nature à modifier le cours des délais de prescription.

6. En troisième lieu, les moyens tirés, d’une part, de ce que la cour aurait commis une erreur de droit en refusant de regarder sa créance comme devant être rattachée à l’exercice 2014, au cours duquel le Président de la République a prononcé, lors d’un déplacement au Sénégal, un discours portant sur les évènements survenus en 1944 au camp de Thiaroye et, d’autre part, de ce que les demandes indemnitaires du 1 er décembre 1944 formées par M. B... A... auraient interrompu le cours de la prescription de ses créances et prorogé le délai de recours contentieux sont nouveaux en cassation et, par suite, inopérants.

Il en va de même des moyens tirés, d’une part, de la méconnaissance des stipulations des articles 2 et 6 de la convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales et, d’autre part et en tout état de cause, de ce que les déclarations du Président de la République en 2014 auraient fait naître une obligation naturelle, transformée en obligation civile. » Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à d’accès à un tribunal au motif que son action a été jugée prescrite. Il soutient que les juridictions administratives ont apprécié trop strictement le point de départ du délai de prescription, sans prendre en compte notamment le fait que les créances litigieuses devaient être rattachées à l’exercice 2014, au cours duquel le président de la République a reconnu que les autorités militaires avaient refusé d’acquitter leurs dettes vis-à-vis à des tirailleurs.

Il considère également que cette appréciation est constitutive d’une violation de son droit à un recours effectif et du principe de sécurité juridique.

QUESTION AUX PARTIES

L’application des règles de prescription au cas d’espèce, dont la compatibilité avec l’article 6 § 1 de la Convention n’a pas été examinée par le Conseil d’État, qui a considéré le moyen soulevé à cet égard devant lui comme nouveau et donc inopérant, a-t-elle emporté violation du droit d’accès à un tribunal tel que garanti par cette disposition ?