SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 2337/24 J.J. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 11 decembrie 2025 într-un comitet compus din María Elósegui, președintele Gilberto Felici, Diana Sârcu, judecători și Sophie Piquet, asistentă la secțiunea f.f. cererea nr. 2337/24 împotriva Republicii Franceze și al cărui resortisant haitian, M. J.J.G. (inclusiv reclamantul mai întâi) născut în 1984 și rezident în Le Mesnil-Amelot, reprezentat de dl Crusoe, avocat la Paris, a sesizat Curtea la 24 ianuarie 2024 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Colas, director al afacerilor juridice în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al Afacerilor Externe, cu privire la: art. 3 din Convenție și să declare inadmisibilă cererea de a avea un rol suplimentar, decizia de a nu dezvălui identitatea reclamantului, decizia de a trata în mod prioritar cererea (art. 41 din Regulamentul de procedură al Curții ( În cazul în care, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, se pune capăt măsurii provizorii menționate guvernului pârât și se ridică ulterior observațiile părților, după ce au făcut acest lucru în mod deliberat, aceasta face ca următoarea decizie să fie luată în mod direct de către statul parte la APE din SADC Instanța se referă la detenția forțată a reclamantului, resortisantul haitian, în țara sa de origine. 3 din Convenție. Reclamantul, originar din Haiti, rezident în Franța din 1984 și tată a trei copii născuți în Franța, a fost condamnat de mai multe ori, între 2001 și 2021, pentru fapte de jaf, violență, sfidare, rebeliune, degradare, nerespectarea obligațiilor sau a interdicției impuse de judecător în afaceri familiale. mai 2022 pentru transporturi repetate de mesaje răuvoitoare la 12 luni de închisoare. Procedura de detenție administrativă și procedura de detenție administrativă 20 octombrie 2023, un decret privind obligația de a părăsi teritoriul francez, însoțit de o interdicție de întoarcere de trei ani și de stabilire a Haiti ca țară de destinație a fost pronunțat împotriva reclamantului pe motiv că prezența sa în Franța reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice. În noiembrie 2023, reclamantul a fost plasat într-un centru de detenție administrativă pe baza unui ordin emis în aceeași zi. Detenția sa a fost reînnoită de patru ori prin ordonanță a judecătorului pentru libertăți și detenție al Tribunalului Judiciar de la Meiux, confirmat de tribunalul judecătoresc de la Paris. În decembrie 2023, Tribunalul Administrativ din Montreuille a respins recursul recurentului la anularea hotărârii din 20 decembrie 2023. octombrie 2023 pe motiv, printre altele, că reclamantul s-a limitat la a invoca situația generală din Haiti și nu a prezentat dovada că acesta ar fi riscat personal tratamente inumane și degradante în caz de revenire în Haiti. Reclamantul a solicitat această decizie în fața instanței administrative din Paris. printr-o ordonanță din 19 În ianuarie 2024, acțiunea în litigiu formulată de reclamant la 18 ianuarie 2024 și de suspendare a termenului de 20 octombrie 2023 a fost respinsă pe motiv că nu justifica o schimbare a circumstanțelor de drept sau de fapt de la hotărârea Tribunalului Administrativ din Montreuil din 5 decembrie 2023 de respingere a cererii sale de anulare. Iulie 2024, Tribunalul Administrativ din Paris, hotărând asupra cererii de azil interjudiciate de reclamant împotriva hotărârii din 5 decembrie 2023, a anulat la data de 20 octombrie 2023, în calitate de țară de destinație stabilită de Haiti, pe baza unei necunoașteri a articolului 3 din convenție. Cererea de azil din 12 ianuarie 2024, reclamantul a depus o cerere de azil în detenție. Printr-o decizie din 17 ianuarie 2024, Oficiul francez pentru protecția refugiaților și a apatrizilor a declarat cererea de azil a reclamantului inadmisibilă pentru întârziere, reclamantul depunând cererea la mai mult de cinci zile de la notificarea drepturilor sale în materie de azil efectuată la sosirea sa în centrul de detenție. 10. În ianuarie 2024, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii în fața Curții Naționale a Drepturilor de Azil. 11. Prin decizia din 13 martie 2024, Curtea Națională a Drepturilor de Azil a respins acțiunea reclamantului în temeiul articolului 532-8 din Codul de intrare și de ședere a străinilor și a dreptului de azil, care nu conținea niciun element serios care să permită punerea în discuție a deciziei de declarare a unei hotărâri pronunțate de mai multe state membre. Măsura provizorie 12. Prin decizia din 25 ianuarie 2024, Curtea, sesizată de reclamant cu privire la o cerere de măsură provizorie, a indicat guvernului, în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură, să nu se lase în urmă până în a 7-a zi de la primirea de către aceasta a hotărârii Tribunalului administrativ de apel pronunțat asupra recursului formulat de reclamant împotriva deciziei Tribunalului Administrativ din 5 decembrie 2023 13. La 27 ianuarie 2024, reclamantul a fost eliberat din detenție și reținut la reședință. 14. printr-o decizie din 11 decembrie 2023. În iunie 2025, Curtea, ținând seama de hotărârea Curții Administrative de la Paris din 12 iulie 2024, a ridicat măsura provizorie indicată anterior guvernului și a pus capăt tratamentului prioritar al cererii. 15. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că este expus, în cazul în care măsura este pusă în aplicare în Haiti, unor tratamente contrare acestei dispoziții din cauza situației de violență generalizată care prevalorează acolo. EVALUAREA CURȚII 16. Curtea reamintește că un reclamant nu se poate declara victimă în sensul articolului 34 din Convenție, care este sau a fost direct afectat de actul sau omisiunea în litigiu: trebuie să fie supus sau să fie supus direct efectelor acestuia (a se vedea, printre altele, Norris c. Irlanda, 26 octombrie 1988, § 30 și 31, seria A n 142, și Medjauri c. Franța (dec.) [comitet], n 45196/15, § 31, 12 De asemenea, Comisia reamintește că, în anumite cazuri, în care reclamanții se află sub incidența unei măsuri de laminare a cărei punere în aplicare nu este nici iminentă, nici apropiată, Comisia consideră că: (dec.) [comitet], nr. 60700/21, § 20, 22 iunie 2023, și Medjauri , citată anterior). 17. În speță, Curtea constată că, în cazul în care recurentul este încă vizat de la Õ din 20 octombrie 2023 privind obligația de a părăsi teritoriul francez (punctul 3 de mai sus), punerea sa în aplicare nu poate fi considerată iminentă, având în vedere anularea deciziei prin care se stabilește Haiti ca țară de destinație printr-o hotărâre din 12 iulie 2024 a instanței administrative d Având în vedere natura subsidiară a mecanismului de control instituit prin Convenție și având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu își asumă niciun risc de a se îndepărta de teritoriul francez apropiat sau iminent. Prin urmare, la data la care Curtea hotărăște, nu poate, la data la care Curtea se declară victima unei încălcări a articolului 3 din Convenție în sensul articolului 34 din același text. 19. Subliniind că, în cazul în care deciziile interne care îi pun în pericol un tratament inuman sau degradant ar trebui să fie luate sau refăcute, reclamantul ar avea posibilitatea de a sesiza o nouă inculpă, Curtea concluzionează că cauza întemeiat pe încălcarea articolului 3 din Convenție, la data la care se pronunță, trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (1) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 ianuarie 2026. {semnătură_p_1} {semnătură_p_2} Sophie Piquet María Elósegui Grefier adjunct f.f. președintă
Requête n
o
2337/24
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 11
décembre 2025 en un comité composé de
:
María Elósegui,
présidente
,
Gilberto Felici,
Diana Sârcu
, juges
,
et de Sophie Piquet,
greffière adjointe de section f.f
.,
Vu
:
la requête n
o
2337/24 contre la République française et dont un ressortissant haïtien, M.
le requérant
») né en 1984 et résidant à Le
Mesnil-Amelot, représenté par M
e
L.
Crusoé, avocat à Paris, a saisi la Cour le 24
janvier 2024
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement français («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M.
D.
Colas, directeur des affaires juridiques au ministère de l’Europe et des Affaires étrangères, le grief concernant l’article
3 de la Convention et de déclarer irrecevable la requête du rôle pour le surplus,
la décision de ne pas dévoiler l’identité du requérant,
la décision de traiter en priorité la requête (article
41 du règlement de la Cour («
le règlement
») et celle y mettant, par la suite, fin,
la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article
39 du règlement et levée par la suite,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne
l’éloignement forcé du requérant, ressortissant haïtien, vers son pays d’origine. Il soulève un grief tiré de l’article
3 de la Convention.
2.
Le requérant, originaire d’Aquin en Haïti, résidant en France depuis
1984 et père de trois enfants nés en France, fut condamné à plusieurs reprises, entre 2001 et 2021, pour des faits de vol, violences, outrage, rébellion, dégradation, non-respect d’obligations ou d’interdiction imposées par le juge aux affaires familiales. Il fut à nouveau condamné le 30
mai 2022 pour envois réitérés de messages malveillants à une peine de douze mois de prison.
La procédure d’éloignement et la rétention administrative
3
.
Le 20
octobre 2023, un arrêté portant obligation de quitter le territoire français, assortie d’une interdiction de retour de trois ans et fixant Haïti comme pays de destination fut édicté à l’encontre du requérant au motif que sa présence en France constituait une menace pour l’ordre public.
4.
Le 7
novembre 2023, le requérant fut placé en centre de rétention administrative sur le fondement d’un arrêté édicté le même jour. Sa rétention fut renouvelée à quatre reprises par ordonnances du juge des libertés et de la détention du tribunal judiciaire de Meaux, confirmées par la cour d’appel de Paris.
5.
Par une décision du 5
décembre 2023, le tribunal administratif de Montreuil rejeta le recours du requérant tendant à l’annulation de l’arrêté du 20
octobre 2023 au motif, notamment, que le requérant se bornait à se prévaloir de la situation générale à Haïti et n’apportait pas la preuve qu’il risquait personnellement des traitements inhumains et dégradants en cas de retour dans ce pays. Le requérant interjeta appel de cette décision devant la cour administrative d’appel de Paris.
6.
Par une ordonnance du 19
janvier 2024, le recours en référé-liberté formé par le requérant le 18
janvier 2024 et tendant à la suspension de l’arrêté du 20
octobre 2023 fut rejeté au motif qu’il ne justifiait pas d’un changement de circonstances de droit ou de fait survenu depuis le jugement du tribunal administratif de Montreuil du 5
décembre 2023 rejetant sa requête en annulation.
7
.
Par un arrêt du 12
juillet 2024, la cour administrative d’appel de Paris, statuant sur l’appel interjeté par le requérant à l’encontre du jugement du 5
décembre 2023, annula l’arrêté du 20
octobre 2023 en tant qu’il fixait Haïti comme pays de destination, sur le fondement d’une méconnaissance de l’article
3 de la Convention.
La demande d’asile
8.
Le 12
janvier 2024, le requérant déposa une demande d’asile en rétention.
9.
Par une décision du 17
janvier 2024, l’Office français de protection des réfugiés et des apatrides déclara la demande d’asile du requérant irrecevable pour tardiveté, le requérant ayant introduit sa demande plus de cinq jours après la notification de ses droits en matière d’asile effectuée à son arrivée en centre de rétention.
10.
Le 23
janvier 2024, le requérant forma un recours contre cette décision devant la Cour nationale du droit d’asile.
11.
Par une décision du 13
mars 2024, la Cour nationale du droit d’asile rejeta le recours du requérant en application de l’article
L.
532-8 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile, constatant qu’il ne présentait aucun élément sérieux permettant de mettre en cause la décision d’irrecevabilité prononcée par l’OFPRA.
La mesure provisoire
12.
Par une décision du 25
janvier 2024, la Cour, saisie par le requérant d’une demande de mesure provisoire, indiqua au Gouvernement, en vertu de l’article
39 de son règlement, de ne pas l’éloigner jusqu’au 7
ème
jour suivant réception, par elle, de l’arrêt de la cour administrative d’appel rendu sur le recours formé par le requérant contre la décision du tribunal administratif du 5
décembre 2023.
13.
Le 27
janvier 2024, le requérant fut libéré de rétention et assigné à résidence.
14.
Par une décision du 11
juin 2025, la Cour, tenant compte de l’arrêt de la cour administrative de Paris du 12
juillet 2024, leva la mesure provisoire précédemment indiquée au Gouvernement et mit fin au traitement prioritaire de la requête.
15.
Invoquant l’article
3 de la Convention, le requérant se plaint d’être exposé, en cas de mise à exécution de la mesure d’éloignement vers Haïti, à des traitements contraires à cette disposition en raison de la situation de violence généralisée y prévalant.
16.
La Cour rappelle qu’un requérant ne peut se prétendre victime au sens de l’article
34 de la Convention que s’il est ou a été directement touché par l’acte ou omission litigieux
: il faut qu’il en subisse ou risque d’en subir directement les effets (voir, notamment,
Norris c.
Irlande
, 26
octobre 1988, §§
30 et
31, série
A n
o
142, et
Medjaouri c.
France
(déc.) [comité], n
o
45196/15, §
31, 12
juin 2018). Elle rappelle également que dans certaines affaires, où les requérants sont sous le coup d’une mesure d’éloignement dont la mise en œuvre n’est ni imminente ni proche, elle considère qu’ils ne peuvent pas se prétendre victimes au sens de l’article
34 de la Convention (
voir, notamment,
Vijayanathan et Pusparajah c.
France
, 27
août 1992, §
46, série
A n
o
Asy c.
Roumanie
(déc.) [comité], n
o
60700/21, §
20, 22
juin 2023, et
Medjaouri
, précité).
17.
En l’espèce, la Cour constate que si le requérant est toujours visé par l’arrêté du 20
octobre 2023 portant obligation de quitter le territoire français (paragraphe
3 ci-dessus), sa mise à exécution ne saurait être considérée comme imminente compte tenu de l’annulation de la décision fixant Haïti comme pays de destination par un arrêt du 12
juillet 2024 de la cour administrative d’appel de Paris dont il ne ressort pas des pièces du dossier qu’il ne serait pas devenu définitif dans l’ordre interne (paragraphe
7 ci
‑
dessus).
18.
Compte tenu de la nature subsidiaire du mécanisme de contrôle institué par la Convention, et eu égard à ce qui précède,
la Cour considère que le requérant n’encourt pas de risque d’éloignement du territoire français proche ou imminent. Il ne peut donc, à la date à laquelle la Cour statue, se prétendre victime d’une violation de l’article
3 de la Convention au sens de l’article
34 de ce même texte.
19.
Soulignant que si des décisions internes lui faisant courir un risque de subir des traitements inhumains ou dégradants
devaient être prises ou rétablies
, le requérant aurait la possibilité de la saisir d’une nouvelle requête, la Cour en conclut que le grief tiré de la violation de l’article
3 de la Convention, à la date à laquelle elle statue, doit être rejeté comme manifestement mal fondé au sens de l’article
35 §§
3
a) et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour,
à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 22 janvier 2026.
{signature_p_1}
{signature_p_2}
Sophie Piquet
María Elósegui
Greffière adjointe f.f.
Présidente