CtEDO 18.12.2012 Auto

PĂTRÎNJEI v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
18.12.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
PĂTRÎNJEI v. ROMANIA (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 54950/07 Ioan PĂTRÎNJEI împotriva României depusă la 21 noiembrie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ioan Pătrînjei, este un național român, care s-a născut în 1947 și trăiește în Timișoara. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 noiembrie 1990, reclamantul a fost angajatul unei societăți deținute de stat și a fost închiriat unul dintre apartamentele situate într-o clădire construită de societatea deținută de stat pentru angajații săi. La 15 septembrie 1994, Legea nr. 85/1992 privind locuințele construite de societățile de stat și de stat a intrat în vigoare. art. 7 din această lege a permis chiriașii, locuind în apartamente situate în clădiri care erau deja construite de companii de stat pentru a-și locui angajații până la intrarea în vigoare a legii, pentru a cumpăra apartamentele pe care le lăsau la cerere. Între 2 octombrie 2002 și 2004, reclamantul a solicitat în repetate rânduri companiei deținute de stat el a fost închiriat apartamentul de la pentru a-i vinde apartamentul respectiv. Solicitațiile sale au rămas fără răspuns sau societatea deținută de stat l-au informat că, în urma unei decizii ale consiliului de administrație al societății, scopul principal al clădirii în care a fost situat apartamentul său nu mai era să aloce angajați și, prin urmare, nu se încadrează în dispozițiile articolului 7 din Legea nr. 85/1992. La 29 iulie 2004, reclamantul a depus o procedură împotriva societății deținute de stat în fața instanțelor naționale care solicită o injuncție de a cere societății să vândă apartamentul pe care îl leagă. Prin hotărârea din 20 septembrie 2005 Curtea de District Timișoara a permis acțiunea reclamantului și a ordonat societății deținute de stat să-l vândă apartamentul. Acesta a susținut că hotărârea consiliului de stat de a modifica scopul principal al clădirii în care se afla apartamentul nu se aplică cazului reclamantului, deoarece el a închiriat deja apartamentul la momentul în care a fost luată decizia consiliului. În plus, el și-a exprimat dorința de a-l cumpăra și, prin urmare, a îndeplinit condițiile legale necesare pentru achiziționarea apartamentului. Prin hotărârea din 10 noiembrie 2006, Curtea județului Timiș a respins apelul societății de stat ca fiind nefondată și a susținut hotărârea din 20 septembrie 2005. Societatea de stat a apelat la punctele de drept (recurse ) împotriva hotărârii. Prin o hotărâre finală din 21 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara a permis recursul societății deținute de stat cu privire la punctele de drept. Cu toate acestea, aceasta a susținut că ar putea depune o cerere de achiziție a apartamentului deținut de stat, iar părțile ar putea încheia contractul de vânzare în cazul în care cererea sa a fost aprobată. art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind locuințele construite de stat și de societățile deținute de stat prevede că locuințele construite de societățile deținute de stat în momentul intrării în vigoare vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea lor. art. 8 din Legea nr. 85/1992 prevede că casele neterminate care nu au fost atribuite până la data intrării în vigoare pot fi vândute după aprobarea persoanelor juridice care le dețin. 1 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de acces la instanță este în măsura în care Curtea de Apel Timișoara a refuzat să examineze substanța acțiunii sale privind achiziționarea apartamentului. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că decizia Curții de Apel Timișoara a încălcat drepturile de proprietate în măsura în care a refuzat dreptul său recunoscut de legislația internă de a cumpăra apartamentul pe care îl leagă. A fost eșuarea Curții de Apel Timișoara de a examina substanța acțiunii reclamantului compatibilă cu dreptul său de acces la instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție? A avut reclamantul o „așteptare legitimă” de a obține bucuria efectivă a unui drept de proprietate asupra apartamentului el a fost închiriat de societatea deținută de stat? Dacă este cazul, a existat o ingerință în dreptul reclamanților la bucurarea pașnică a bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza faptului că Curtea de Apel Timișoara a respins procedurile depuse de el fără să examineze substanța sa? Dacă da, a fost această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă