CASE OF ALBERT AND OTHERS v. ROMANIA

Reclamanții, Ana Albert și alte 361 de persoane, ale căror nume și date de naștere sunt menționate în tabelul anexat, sunt resortisanți români și au domiciliul în județul Mureș. Aceștia au fost reprezentați în fața Curții de Emil Cioloboc, avocat în Târgu Mureș. A. Originea cauzei

Reclamanții, precum și alte 300 000 de persoane, și-au depus banii la Fondul Național de Investiții („FNI”), achiziționând unități de fond și devenind astfel investitori. 1. Crearea și prăbușirea FNI

Fondul era administrat de societatea SC SOV Invest SA și a fost creat, similar societății respective, de doamna I.M.V.; Fondul a obținut, la 15 septembrie 1995, autorizația de funcționare din partea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare („CNVM”), autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică. Societatea SC Gelsor SRL a fost desemnată drept societate distribuitoare a Fondului, având atribuții de plasare a activelor Fondului. În 1999, Casa de Economii și Consemnațiuni („CEC”), prin intermediul filialei sale „CEC Valori Mobiliare”, a garantat pentru FNI și pentru societatea SOV Invest.

Potrivit prospectului de ofertă publică continuă lansat de FNI, capitalul inițial investit de membrii Fondului era pe deplin garantat în toate circumstanțele.

FNI a atras, pe parcursul existenței sale, din 1996 până la 24 mai 2000, 318 413 investitori din întreaga țară, pentru o sumă echivalentă cu 7 446,6 miliarde de lei românești (ROL).

Deși prezentat ca un fond deschis de investiții, FNI s-au dovedit a fi doar o piramidă de tip Ponzi, lichiditățile fiind asigurate exclusiv de sumele depuse de investitori. Fondul s-a prăbușit la 24 mai 2000, iar împotriva persoanelor din conducerea sa, ai societăților SOV Invest și Gelsor, precum și împotriva factorilor de control ai CNVM responsabili pentru activitățile Fondului, s-a început urmărirea penală de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru spălare de bani, fals și uz de fals.

După prăbușirea Fondului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului („AVAS”), instituție specializată a administrației publice centrale, a preluat datoria CEC și s-a substituit acesteia în calitate de debitoare în cadrul procesului civil, precum și ca parte responsabilă civilmente în procesul penal privind activitățile FNI și împotriva persoanelor din conducerea acestuia (potrivit art. 4 din OUG nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, modificată și completată prin Legea nr. 409/2001 și Legea nr. 333/2001, ale căror dispozițiile relevante sunt redate infra, pct. 41).

Societatea SOV Invest a intrat în lichidare judiciară. AVAS s-a înscris în tabloul creditorilor cu o creanță de 465 420 833,62 lei (RON), reprezentând sumele pe care a fost obligată să le plătească foștilor investitori. 2. Hotărârile judecătorești care au deschis dreptul la despăgubire al foștilor investitori ai FNI

Păgubiții Fondului s-au grupat în asociații de investitori la FNI în fiecare județ al țării și s-au constituit în majoritatea lor în părți în procesele penale îndreptate împotriva persoanelor responsabile de prăbușirea Fondului. În ceea ce privește FNI, a intrat în lichidare judiciară.

O parte din foștii investitori, fie individual, fie prin intermediul Asociației Naționale a Investitorilor FNI („ANI-FNI”), au continuat recuperarea creanțelor direct de la societățile SOV Invest și CEC (acesta din urmă înlocuită ulterior de AVAS), în temeiul obligațiilor contractuale asumate de aceste societăți și FNI față de investitori.

S-a declanșat urmărirea penală împotriva persoanelor din conducerea Fondului. O parte din foștii investitori s-au constituit în părți civile în această procedură.

În două din căile alese de păgubiții FNI, s-a angajat răspunderea civilă, în principal, față de două autorități publice pentru datoria Fondului: CNVM și AVAS.

Prin hotărârea comercială nr. 13732 din 17 decembrie 2004, Tribunalul București a obligat SOV Invest și AVAS să plătească în solidar reclamanților despăgubiri reprezentând valoarea unităților de fond deținute, actualizate cu rata inflației, de la 24 mai 2000 până la data plății. Această hotărâre a fost confirmată în apel și a rămas definitivă la 21 martie 2007.

Între timp, Tribunalul București a fost însărcinat să examineze dosarul penal îndreptat împotriva foștilor responsabili ai Fondului si ai societăților asociate. Bazându-se pe un număr mare de dovezi prezentate în fața acesteia, instanța a stabilit cauzele prăbușirii Fondului și răspunderea fiecăruia dintre inculpații din cauză. Instanța a constatat erori grave în administrarea și funcționarea Fondului, care au permis persoanelor din conducerea acestuia să stabilească în mod discreționar și arbitrar valoarea activelor Fondului și, implicit, valoarea unității de fond. Din aceste motive, deși la momentul prăbușirii valoarea unității de fond era de 108 720 ROL, valoarea sa reală a fost stabilită de experții contabili la 7 060 ROL.

Având în vedere amploarea prejudiciului cauzat, instanța a calificat FNI drept un real „fenomen social”, a cărui prăbușire a avut un impact puternic asupra societății, consecințele sale negative fiind puternic resimțite de populație.

Prin hotărârea nr. 423 din 20 martie 2007, Tribunalul București a condamnat inculpații la pedepse privative de libertate. Instanța a stabilit, de asemenea, prejudiciul cauzat fiecărui investitor și, în temeiul art. 998 și urm. C. civ., a obligat inculpații, în solidar cu societățile SOV Invest Gelsor, CEC Valori Mobiliare, precum și CNVM și AVAS, aceasta din urmă în calitate de succesor al CEC, la plata de despăgubiri celor 130 798 părți civile constituite în fața Parchetului și a instanței, prin rambursarea sumelor efectiv investite în Fond, actualizate cu rata inflației.

Prin hotărârea nr. 164A din 18 iunie 2008, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de o parte din foștii investitori. Instanța a rectificat erorile sau omisiunile tribunalului în ceea ce privește calitatea sau identificarea părților civile sau numărul de unități de fond deținute și a stabilit drept criteriu pentru despăgubire numărul real de unități de fond deținute de fiecare parte civilă potrivit informațiilor din carnetele de investitori ale acestora.

Prin hotărârea definitivă nr. 2098 din 4 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis tribunalului în ceea ce privește cererile celor 724 de investitori care, constituiți în parte civilă în fața Parchetului, fuseseră omiși de instanțele inferioare. Restul capetelor de cerere din hotărârea nr. 164A au rămas definitive.

Tribunalul București a stabilit, prin hotărârea nr. 38 din 20 ianuarie 2011, amploarea despăgubirilor ce trebuie plătite celor 724 de părți civile menționate în hotărârea nr. 2098 pronunțată de Înalta Curte. Potrivit informațiilor disponibile, această hotărâre nu este încă definitivă.

După pronunțarea hotărârii nr. 164A de către Curtea de Apel București (supra, pct. 17), în fața Tribunalului București au ajuns alte cereri de apel formulate de părțile civile. Sesizată cu acest nou apel, Curtea de Apel București a constatat că părțile în cauză aveau dreptul de a formula apel, cu toate că termenul inițial expirase, în măsura în care hotărârea nr. 423 a Tribunalului București nu le fusese comunicată. Prin urmare, prin hotărârea nr. 145A din 23 iunie 2009, curtea de apel a admis parțial o parte din aceste noi apeluri și a retrimis cauza în fața tribunalului în ceea ce privește părțile civile în cauză. Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin hotărârea definitivă nr. 3819 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea nu are nicio informație despre rezultatul acestei proceduri în fața Tribunalului București.

În paralel, prin hotărârea definitivă nr. 2516 din 1 iulie 2009, Înalta Curte a examinat o altă serie de recursuri formulate de alte părți împotriva hotărârii nr. 164A a Curții de Apel București (supra, pct. 17). Înalta Curte a admis parțial aceste recursuri, retrimițând cauza tribunalului în ceea ce privește o parte a foștilor investitori, și a confirmat hotărârea nr. 164A definitivă în ceea ce privește restul grupului de părți civile în acest nou recurs. Curtea nu are nicio informație despre rezultatul acestei proceduri în fața primei instanțe.

În total, aproximativ douăzeci de decizii definitive au fost pronunțate până acum în litigiile care îi opun pe foștii investitori ai FNI și CNVM sau AVAS. 3. Încercările de recuperare a creanțelor a) AVAS

Din informațiile prezentate de părți Curții reiese că 24 327 de foști investitori au fost recunoscuți drept creditori ai AVAS prin hotărâri judecătorești definitive. 22 410 investitori au solicitat plata datoriilor direct de la AVAS, în temeiul OG nr. 22/2002 (infra, pct. 42). Instituția a dat curs la 5 641 dintre aceste cereri, în valoare totală de 142 005 000 RON. Totuși, aceste plăți au încetat la 3 octombrie 2008, dată la care conturile AVAS au fost blocate ca urmare a unei mari cereri de plată a creanțelor din partea foștilor investitori care au ales să antameze procedura executării silite. După această dată, AVAS a continuat să plătească sumele doar în cadrul executărilor silite, în funcție de disponibilitățile sale bugetare. Instituția a rambursat, până la 29 august 2012, 283 861 000 RON în cadrul executărilor silite antamate de o parte a creditorilor.

Suma totală plătită de AVAS până în prezent este de 425 866 000 RON. Actualmente, conturile AVAS sunt poprite pentru suma de 37 863 000 RON.

AVAS a formulat obiecții cu privire la executarea silită, susținând că termenele de prescripție pentru a cere executarea silită au expirat. Unele dintre aceste cereri au condus la o decizie favorabilă debitoarei. În prezent, 3 558 litigii sunt încă pendinte în fața instanțelor. În 290 de dosare în care AVAS a avut câștig de cauză, aceasta a inițiat procedura pentru obligarea creditorilor la rambursarea sumelor solicitate.

În baza dispozițiilor OUG nr . 4/2011 (infra, pct. 43), AVAS a solicitat instanțelor interne suspendarea executării silite sau eșalonarea plăților, invocând, în principal, lipsa resurselor financiare. Din informațiile de care dispune Curtea reiese că aceste cereri sunt sistematic respinse de instanțe. b) CNVM

Mai multe părți civile au inițiat proceduri de executare silită împotriva CNVM. Din cauza lipsei de bani pentru a acoperi toate cererile creditorilor, la 27 decembrie, 2010, instituției i-au fost blocate conturile. Legea nr. 116/2011 a fost adoptată pentru a răspunde la această problemă și pentru a permite CNVM să continue să funcționeze corect (infra, pct. 44).

Până la 30 august 2012, 5 070 de părți civile (aproximativ 4% din numărul total al foștilor investitori ai FNI) au solicitat rambursarea creanțelor direct CNVM, pentru o sumă totală de 93 392 073,26 RON, din care suma de 23 561 364,30 RON a fost solicitată în mod direct de către creditori în baza OG nr. 22/2002, iar suma de 56 492 952 RON a fost solicitată prin poprirea conturilor CNVM, prin intermediul executorilor judecătorești.

În 33 de dosare de executare silită, CNVM a fost obligată de instanțe la rambursarea unei creanțe totale de 4 499 250,89 RON unui număr de 320 de persoane aparținând grupului de reclamanți din prezenta cauză. În cadrul acestor executări silite, suma de 1 713 654,96 RON a fost transferată în conturile executorilor judecătorești pentru a fi distribuită creditorilor.

Din informațiile de care dispune Curtea reiese că plățile continuă în funcție de disponibilitățile financiare ale CNVM. 193 dosare de executare silită sunt încă deschise după sesizarea Curții în prezenta cauză.

CNVM a formulat contestație împotriva executării silite în cazurile în care a considerat că executarea nu a respectat prevederile OG nr. 22/2002 sau ale Codului de procedură civilă. Unele dintre aceste acțiuni sunt încă pendinte în fața instanțelor interne. De asemenea, CNVM a invocat imposibilitatea de a identifica pe toți creditorii și de a calcula valoarea totală a creanțelor, întrucât diferitele litigii comerciale și penale împotriva FNI au fost soluționate în mod progresiv de instanțe, nefiind exclus ca unii creditori să se regăsească pe mai multe liste de despăgubiri. c) Informațiile prezentate de Guvern

Bazându-se pe informațiile factuale reunite în urma cererii de clarificare formulate de Curte, Guvernul a concluzionat că este imposibil să se stabilească cu certitudine numărul de creditori ai FNI, având în vedere faptul că unora dintre aceste persoane le-au fost recunoscute creanțele în urma unei serii de procese împotriva FNI De asemenea, Guvernul a întâmpinat dificultăți similare în a stabili amploarea datoriilor Fondului, subliniind, de asemenea, faptul că instanțele au adoptat metode diferite pentru calculul creanțelor.

În fine, Guvernul a susținut că, având în vedere specificul problemei, autoritățile studiază în prezent la posibilitatea de a adopta dispoziții legislative unitare pentru a se conforma obligației de plată în mod eficient și optim. B. Circumstanțele cauzei

Reclamanților li s-a recunoscut dreptul de a-și recupera creanțele în cadrul procesului penal împotriva responsabililor FNI. Prin intermediul Asociației Investitorilor FNI-2009-Târgu Mureș, ei au început executarea silită a laturii civile al deciziilor descrise. Cererile lor au fost admise cu câteva excepții de Judecătoria București prin încheieri individuale ale căror date de pronunțare sunt prezentate în tabelul anexat. Creanța totală a reclamanților este de 4 698 966,32 RON, reprezentând 401 carnete de investitori ai FNI – adică 183 359 de unități de fond (detaliile sunt prezentate în tabelul anexat).

Cu toate acestea, la 15 februarie 2011, în urma adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2011 (infra, pct. 43), CNVM a obținut din partea Tribunalului București suspendarea temporară a executării silite, având în vedere faptul că inițiase proceduri în temeiul respectivei ordonanțe. Din acest motiv, încercările reclamanților de a vedea puse în aplicare cererile lor de recuperare a creanțelor, după luna februarie 2011, au eșuat, în general.

În plus, considerând că executarea silită nu mai era posibilă în noul cadru legislativ, executorul judecătoresc a decis, la 25 iulie 2011, să nu mai înregistreze noi cereri de executare silită la judecătorie. Reclamanții vizați de această decizie sunt prezentați în tabelul anexat cu mențiunea „25 iulie 2011; decizie a executorului judecătoresc”.

Potrivit informațiilor furnizate de reclamanți, banii au fost puși la dispoziția executorului judecătoresc de către autorități, dar plata nu se poate efectua din cauza suspendării executării care a fost dispusă în favoarea CNVM.

La 5 martie 2011, Banca Comercială Română a respins cererea de poprire a conturilor CNVM, informând executorul judecătoresc că banii deținuți de această autoritate nu se supun executării silite, în temeiul Legii nr. 116/2011 (infra, pct. 44).

În fine, creditorilor recunoscuți de hotărârea instanței penale nr. 38 din 20 ianuarie 2011 le-au fost respinse cererile de executare silită, întrucât această hotărâre nu era încă definitivă. Reclamanții care se află în această situație sunt prezentați în tabelul anexat cu mențiunea „hotărârea nr. 38”. C. Dreptul intern relevant

Reglementarea internă relevantă privind executarea silită, și anume extrasele din Codul civil și din Codul de procedură civilă, precum și din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, este descrisă în decizia Roman și Hogea împotriva României (nr. 62959/00, 31 august 2004).

Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții a fost adoptată la 4 iulie 2001 și publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi. Acesta a fost modificată și completată prin Legea nr. 47/2005, publicată în Monitorul Oficial din 22 martie 2005. Normele de aplicare a acestei legi au fost adoptate la 22 octombrie 2001. Această lege și modificările sale ulterioare au stabilit condițiile în care foștilor investitori ai FNI li se puteau acorda ajutoare financiare de către stat. În special, acest ajutor, plafonat la 10 000 000 ROL, era prevăzut pentru persoanele fizice care nu au obținut profit ca urmare a investițiilor la Fond și al căror venit lunar pe membru de familie nu depășea un 1 000 000 ROL (art. 1 din Legea nr. 333/2001). Părțile în cauză aveau un termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a normei de aplicare a legii pentru a depune cererile de acordare a ajutorului financiar [art. 4 alin. (2) din lege și art. 2 alin. (3) din normele metodologice]. Plata trebuia să fie asigurată de AVAS, care a fost numită administrator al unui fond special creat în acest scop. Sumele cu titlu de ajutor financiar încasate necuvenit se recuperează potrivit dreptului comun (art. 5 din lege). Potrivit acestei legi, AVAS a preluat toate drepturile și obligațiile CEC față de FNI și față de SOV Invest și s-a subrogat CEC în toate litigiile pendinte. Curtea Constituțională a fost chemată în mai multe rânduri să verifice constituționalitatea acestei legi. S-a invocat, în special, faptul că legea respectivă a stabilit un regim discriminatoriu între foștii investitori ai FNI bazat pe avere sau că, subrogând AVAS CEC-ului, a încălcat dreptul organelor de conducere ale FNI să valorifice creanțele Fondului. Curtea Constituțională a respins sistematic toate aceste obiecții, prin decizii amplu motivate.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, adoptată prin Legea nr. 288/2002, plata datoriilor instituțiilor publice se face din fonduri special constituite cu acest titlu în bugetele autorităților sau instituțiilor publice vizate. Fondurile destinate acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare ale autorității debitoare, inclusiv a celor de personal, nu pot fi folosite pentru plata unor astfel de datorii (art. 1 din ordonanță). În forma sa actuală, ordonanța impune ordonatorilor principali de credite bugetare obligația de a lua măsurile necesare pentru a se asigura că bugetele lor și cele ale entităților subordonate dispun de fondurile necesare pentru plata sumelor datorate în temeiul unor titluri executorii. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului (art. 2 din ordonanță). După scurgerea acestui termen, creditorul poate solicita executorului judecătoresc efectuarea executării silite.

La 2 februarie 2011, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea AVAS și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. În expunerea de motive a acestei ordonanțe se face referire la contextul economic dificil cauzat de criza financiară și la dificultățile cu care se confruntă autoritățile publice de a-și achita datoriile, ceea ce, în ochii legiuitorului, reprezintă o situație extraordinară care necesită o soluție rapidă. Această ordonanță, astfel cum a fost adoptată prin Legea nr. 92 din 6 iunie 2011, a modificat OG nr. 22/2002. În esență, la articolul IV, OUG nr. 4/2011 a deschis autorităților publice și autorităților administrative independente debitoare posibilitatea de a solicita instanțelor o perioadă de grație și/sau eșalonarea plății, în cazul în care nu pot proceda la executarea obligației în termenul de 6 luni stabilit de art. 2 din ordonanță. Instanța poate dispune suspendarea executării silite până la soluționarea procedurii privind cererea de acordare a unei perioade de grație sau eșalonarea plății. Nu a fost făcută nicio altă precizare privind durata acestor termene. Ordonanța de urgență a fost aprobată prin Legea nr. 92/2011.

Prin Legea nr. 116 din 20 iunie 2011, în vigoare începând cu 23 iunie 2011, legiuitorul a adoptat măsuri „temporare”pentru buna funcționare a AVAS și CNVM. S-a stabilit că datoriile celor două autorități nu puteau fi plătite decât dacă autoritățile respective obțin venituri, iar în cazul CNVM numai dacă în cazul în care aceste venituri depășesc 5 000 000 RON, iar sumele plătite celor două autorități din bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor de personal și de funcționare nu pot face obiectul executării silite. Dispozițiile acestei legi se aplică până la 31 decembrie 2013 (potrivit art. 3 din lege).

OG nr. 22/2002 a fost supusă în mod repetat controlului de constituționalitate. În mai multe rânduri, Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea dispozițiilor privind negarea posibilității de a proceda la executarea silită a părții din bugetul instituțiilor publice destinat acoperirii cheltuielilor de personal și de funcționare ale acestor instituții (a se vedea, în special, Decizia nr. 48 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 151 din 20 februarie 2004, și Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1052 din 18 noiembrie 2005). În esență, Curtea Constituțională a constatat că scopul acestor limitări în ce privește executarea silită este de a proteja patrimoniul instituțiilor publice pentru a le permite să își desfășoare activitatea fără întrerupere, care este parte integrantă a mecanismului de stat. Curtea Constituțională a considerat că Constituția nu garantează executarea fără întârziere într-un anumit termen și a considerat că, deși această limitare afectează celeritatea procedurii, ea este justificată de necesitatea de a găsi resurse pentru plata datoriilor. Curtea Constituțională a reținut că aceste limitări sunt asociate cu garanțiile oferite creditorilor, în măsura în care aceeași ordonanță obligă instituțiile să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârilor definitive în termen de 6 luni. Instanța constituțională a concluzionat că faptul că legea impune limite rezonabile și justificate privind exercitarea unui drept fundamental, așa cum este cazul în speță, nu înseamnă anihilarea dreptului respectiv. În acest sens, a făcut o paralelă cu termenele pentru introducerea unei căi de atac. Capăt de cerere

Invocând art. 6 § 1 și art. 17 din convenție și, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, reclamanții se plâng de imposibilitatea în care se află de a-și recupera creanțele contra administrației publice. În special, aceștia se plâng că, prin adoptarea OUG nr. 4/2011 și a Legii nr. 116/2011, statul a făcut imposibilă executarea hotărârilor judecătorești definitive, privându-i astfel de orice posibilitate de a fi despăgubiți pentru prejudiciul suferit. În drept

Reclamanții se plâng de imposibilitatea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate contra administrației publice, ca urmare a intervenției legiuitorului în procesul de executare silită. Aceștia invocă art. 6 și art. 17 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, redactate după cum urmează în părțile lor relevante: Art. 6 § 1 „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]” Art. 17 „Niciuna din dispozițiile [...] convenției nu poate fi interpretată ca o implicare pentru un stat, grup sau individ, a unui drept de realizare a unei activități sau act în scopul distrugerii drepturilor sau libertăților recunoscute în [...] convenție sau al limitărilor mai ample ale acestor drepturi și libertăți decât cele prevăzute în convenție.” Art. 1 din Protocolul nr. 1 „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

Curtea face trimitere la jurisprudența sa referitoare la neexecutarea sau executarea tardivă a unor hotărâri interne definitive, în special la cauzele Hornsby împotriva Greciei (19 martie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 ‑ II), Tacea împotriva României (nr. 746/02, 29 septembrie 2005), Orha împotriva României (nr. 1486/02, 12 octombrie 2006), Prodan împotriva Moldovei (nr. 49806/99, CEDO 2004 ‑ III (extrase) și Piștireanu împotriva României (nr. 34860/02, 30 septembrie 2008). Cu toate acestea, reamintește că dreptul de acces la o instanță nu obligă un stat să dispună executarea fiecărei hotărâri de natură civilă indiferent care ar fi circumstanțele ( Sanglier împotriva Franței , nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003).

Astfel, deși este adevărat că o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 § 1 din convenție ( Burdov împotriva Rusiei , nr. 59498/00, pct. 35, CEDO 2002 ‑ III).

Totodată, pentru a se pronunța asupra respectării cerinței executării într-un termen rezonabil, Curtea ia în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părților și al autorităților naționale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului, precum și obiectul hotărârii de executat [( Dumitru și alții împotriva României (dec), nr. 57265/08, pct. 40, 4 septembrie 2012, și jurisprudența citată)].

Chemată să se pronunțe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, în special cele sociale și economice, de o amplă latitudine pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților sale de aplicare. Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de interes general, cu excepția cazului în care hotărârea se dovedește lipsită în mod vădit de temei rațional ( Dumitru și alții, decizie citată anterior, pct. 41–42). Curtea amintește că a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuieli și venituri publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [ Mihăieș și Senteș împotriva României (dec.), nr. 44232/11 și 44605/11, 6 decembrie 2011].

Curtea a insistat, de asemenea, asupra faptului că o măsură care presupune o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Atunci când miza este o problemă de interes general, autoritățile publice sunt obligate să reacționeze în timp util, în mod corect și cu cea mai mare coerență ( Maria Atanasiu și alții împotriva României , nr. 30767/05 și 33800/06, pct. 167-168, 12 octombrie 2010).

Revenind la situația de fapt din prezenta cauză, Curtea observă, de la bun început, că este dificil de sesizat amploarea fenomenului generat de prăbușirea FNI și preluarea ulterioară de către stat a datoriei acestuia: atât numărul real al creditorilor, cât și valoarea totală a datoriilor FNI par să scape autorităților (a se vedea, în special, supra, pct. 32). Cu toate acestea, Curtea ia act de angajamentul Guvernului de a clarifica situația (supra, pct. 33).

Pe baza informațiilor aflate la dispoziția sa, Curtea constată că foștii investitorii ai FNI au la dispoziție trei moduri de a obține o reparație: Legea nr. 333/2001, acțiunea comercială împotriva FNI și constituirea ca parte civilă în procesul penal împotriva persoanelor răspunzătoare de prăbușirea Fondului. Alegerea mijloacelor fiind liberă, cu condiția ca termenii impuși de legislația în vigoare să fie îndepliniți, nimic nu împiedică, în principiu, creditorii să utilizeze mai multe căi pentru a-și recupera în totalitate creanțele. Faptul că o persoană a beneficiat de ajutorul financiar prevăzut de Legea nr. 333/2001 nu se opune, în principiu, ca aceasta să utilizeze celelalte căi pentru a-și recupera creanțele. În plus, cele două acțiuni au obiecte diferite, obligațiile contractuale, pe de o parte, și răspunderea pentru infracțiunile comise, pe de altă parte.

Astfel, faptul că același creditor se poate regăsi pe mai multe liste de rambursare reprezintă o problemă reală pentru executarea deciziilor pronunțate în speță. În aceste condiții, Curtea consideră că este justificat și chiar de dorit ca instituțiile publice să facă toate eforturile, în cel mai scurt timp posibil, pentru a stabili cu precizie amploarea obligațiilor sale de plată. Notând în această privință că debitorii au la dispoziție o cale de atac efectivă pentru a clarifica situația, inclusiv formularea de contestații la executare, Curtea nu poate reproșa administrației că a utilizat această cale pentru a stabili valoarea datoriei sale (supra, pct. 31).

Totuși, Curtea reamintește că nu se poate accepta ca o autoritate publică să invoce lipsa de resurse pentru a se opune executării obligației sale de plată rezultată dintr-o hotărâre judecătorească ( Burdov , citată anterior, pct. 35). Curtea constată cu satisfacție faptul că instanțele interne nu par a fi gata să accepte un astfel de motiv invocat de către debitori în cadrul contestațiilor lor la executare (supra, pct. 26).

În continuare, Curtea notează că restricțiile la plată instituite prin măsurile legislative relevante în speță nu sunt decât temporare. De asemenea, din probele aflate la dosar reiese că instanțele interne nu au acordat în mod automat termene suplimentare sau eșalonări la plată. Mai mult decât atât, în ciuda dificultăților bugetare întâmpinate, plățile nu au încetat complet.

În plus, Curtea notează că litigiile privind datoria FNI sunt încă pendinte în fața instanțelor interne, reclamanții din prezenta cauză fiind, de asemenea, implicați. Rezultă că, atât pentru debitori cât și pentru creditorii din cauză, litigiul încă nu s-a încheiat. În aceste condiții și având în vedere existența unor contestații justificate la executare încă pendinte în fața instanțelor naționale, întârzierile în punerea în executare, care nu sunt nerezonabile până în prezent, sunt inevitabile.

Curtea concluzionează că, în împrejurările specifice ale speței, având în vedere numărul mare de creditori, situația încă neclarificată a creanțelor și existența unor litigii încă pendinte, inclusiv pe fond, întârzierile în punerea în executare sunt justificate și nu aduc prejudicii nici dreptului reclamanților de acces la o instanță, nici dreptului lor de proprietate. Prin urmare cererea este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 (a) și 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier adjunct Președinte Anexă Nr. Nume Prenume Data nașterii Nr. carnetului de investitor FNI Unități de fond deținute Valoarea unității fondurilor TOTAL 7*8 Hotărârea de executare silită Observații 1 ALBERT ANA 15/4/1950 26201000969.0 452 10,372 4688,14 13/12/2010 2 ANCA GABRIELLA TEREZ 8/2/1944 26101005318.0 120 10,372 1244,64 25/07/2011 Decizie a executorului judecătoresc 3 ANDRUS MIRCEA 1/8/1970 26101005992.0 100 10,372 1037,2 09/12/2010 4 ANGHEL NICOLAE 21/9/1953 26101000662.0 775 10,372 8038,3 10/03/2011 5 ANTAL IRMA 30/7/1950 26101005492.0 14 10,372 145,208 17/02/2011 6 ARANYOS ALEXANDRA MARIA 19/1/1947 26101000068.0 1171 10,372 12145,6 20/12/2010 7 ARDELEANU EMILIAN 20/7/1959 26101002086.0 2957 10,372 30670 28/03/2011 Respinsă ca urmare a adoptării OUG nr. 4/2011 8 ARNAUTU VIOREL 22/8/1955 26301000088.0 440 10,372 4563,68 13/12/2010 9 AVRAM CORNELIA 17/2/1940 2620100115.0 145 10,372 1503,94 24/02/2011 10 BAJKO ILEANA 30/7/1950 26101002037.0 320 10,372 3319,04 08/12/2010 11 BALAN MARIA 19/9/1946 26101006496.0 162 10,372 1680,26 13/12/2010 12 BANDI ARPAD 9/7/1925 26101002383.0 990 10,372 10268,3 21/01/2011 13 BANDI MIHAIL 21/8/1938 26101001162.0 997 10,372 10340,9 04/04/2011 Respinsă ca urmare a adoptării OUG nr. 4/2011 14 BANESCU GHEORGHE 2/3/1940 26101000690.0 100 10,372 1037,2 18/02/2011 15 BARABAS ALBERT 16/9/1941 26101002080.0 117 10,372 1213,52 09/12/2010 16 BARDOSI ILEANA 2/11/1938 26101005664.0 70 10,372 726,04 08/12/2010 17 BARNA CAMELIA 26/5/1972 26101006241.0 514 10,372 5331,21 31/03/2011 Respinsă ca urmare a adoptării OUG nr. 4/2011 18 BARSAN MARIANA 1/9/1959 26101003360.0 604 10,372 6264,69 10/02/2011 19 BARTHA MARIA 12/7/1932 26201005527.0 91 10,372 943,852 31/03/2011 Respinsă ca urmare a adoptării OUG nr. 4/2011 BARTHA MARIA 12/7/1932 26101005916.0 146 10,372 1514,31 21/01/2011 20 BELEAN PETRU 4/9/1926 26101006602.0 579 10,372 6005,39 19/08/2011 21 BENKE IOAN 22/6/1934 26201000256.0 178 10,372 1846,22 24/12/2010 22 BERECKI SANDOR 30/7/1959 20101002989.0 113 10,372 1172,04 10/03/2011 Respinsă ca urmare a adoptării OUG nr. 4/2011 23 BERECKI SANDOR și CARMEN 30/7/1959 20102000054.0 317 10,372 3287,92 15/12/2010 24 BEREKMERI ANNA 1/1/1939 26101002558.0 115 10,372 1192,78 21/01/2011 25 BEREȘESCU IOAN 22/1/1946 26201001699.0 673 10,372 6980,36 07/12/2010 26 BIRO ALEXANDRU 7/8/1947 26101000580.0 280 10,372 2904,16 07/04/2011 Respinsă ca urmare a adoptării OUG nr. 4/2011 BIRO ALEXANDRU 7/8/1947 26101000695.0 317 10,372 3287,92 10/12/2010 BIRO ALEXANDRU 7/8/1947 26101000579.0 706 10,372 7322,63 13/12/2010 27 BLAGA IOAN 24/11/1935 26101004612.0 47 10,372 487,484 10/02/2011 BLAGA IOAN 24/11/1935 26301000287.0 81 10,372 840,132 18/02/2011 28 BLAGA IOAN 24/3/1955 26101000990.0 1172 10,372 12156 10/12/2010 29 BOARIU ELENA 3/3/1959 26101005402.0 2681 10,372 27807,3 13/12/2010 30 BOARIU VASILE 13/7/1933 26101005075.0 51 10,372 528,972 06/12/2010 31 BOJAN