CAPETTI AND MAIMUT v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
CAPETTI AND MAIMUT v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Adresă nr. 13043/05 și 23408/08 Ana CAPETTI și Grigore MAIMUT împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 15 ianuarie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, grefier adjunct al secțiunii; având în vedere cererile depuse la 6 aprilie 2005 și, respectiv, la 12 mai 2008, având în vedere decizia parțială din 15 mai 2012, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 10 septembrie 2012 cere Curtea să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL În ambele cazuri, dna Ana Capetti și dl Grigore Maimut sunt cetățeni români, născuți în 1949 și locuiesc în București. Guvernul Român (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii în fața instanțelor interne. Reclamanții au formulat, de asemenea, alte plângeri în ceea ce privește aceleași seturi de procedură. Prin decizia din 15 mai 2012, cazurile au fost însoțite, plângerile privind durata procedurii au fost comunicate guvernului și restul cererilor au fost declarate inadmisibile. HOTĂRÂREA Reclamanții se plângeau despre durata procedurii penale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „În determinarea (...) ... orice acuzație penală împotriva lui toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” După eșecul încercărilor de a ajunge la o înțelegere prietenoasă, prin o scrisoare din 10 septembrie 2012 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cererile. Ei au solicitat în continuare Curții să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 alineatul (1) [al Convenției] în ceea ce privește durata procedurii interne. Guvernul este dispus să plătească fiecăruia dintre solicitanți doamna Ana Capetti și dl Grigore Maimut, ca satisfacție echitabilă suma de 3 800 EUR, valoare pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al fiecărui reclamant în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentelor cereri nu mai este justificată și să elimine cererile din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 4 octombrie 2012, reclamanții au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil scăzută și, prin urmare, a refuzat sumele propuse de guvern. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererilor” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil ( Abramiuc c. România , nr. 374111/02, §§ 103-109, 24 februarie 2009). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea cererilor (articolul în amendă Pentru aceste motive, Curtea ia act unanim de faptul că, în mod unic, nu este necesar să continue examinarea cererilor. a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să lovească restul cererilor din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului