Secțiunea a treia Cerere nr. 30050/12 Ionuț CAZAN împotriva României introdusă la 8 mai 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ionutt Cazan, este un resortisant român născut în 1979 și rezident în Constanța. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 13 iulie 2010, reclamantul, avocat de profesie, a depus o plângere penală împotriva C.P., ofițer-șef al biroului de urmărire penală din Constanța, pe care l-a acuzat de sfidare și sechestrare și a susținut că aceaceasta a fost pronunțată la 12 iulie 2010 biroului C.P. Împreună cu unul dintre clienții săi, un administrator al unei societăți comerciale, împotriva căreia era în desfășurare o anchetă penală. Reclamantul a dorit să studieze documentele depuse în dosarul clientului său și să clarifice anumite detalii ale procedurii în curs, care a fost efectuată de C.P. El a solicitat explicații din partea acestuia cu privire la o ordonanță de inițiere a unei proceduri de urmărire penală pe care o văzuse la dosar și care nu fusese notificată clientului său. C.P. a început să-l injure pe solicitant, arătându-i că nu avea dreptul să-i pună întrebări. Reclamantul și clientul său s-au ridicat atunci și s-au pregătit să părăsească biroul C.P. Acesta din urmă i-a cerut să semneze un proces. verbal prin care au declarat că au luat cunoștință de urmările penale în curs de desfășurare. Reclamantul a refuzat să semneze documentul în cauză și apoi polițistul din închisoarea din Londra și l-a împins din nou pe un scaun, spunând că el nu ar permite ca ei să părăsească secția de poliție înainte de a semna actul în cauză. C.P. A sunat polițistul de gardă, i - a cerut să închidă ușa secției de poliție, iar reclamantul i - a spus apoi lui C.P. că, dacă nu - i lăsa să iasă, avea să formeze numărul de urgență pe telefonul său mobil. La rândul său, clientul reclamantului a căutat să formeze numărul de urgență pe telefonul său mobil. C.P. și-a deschis ușa, continuă să-l dejureze pe reclamant și să-l țipe pe care urma să-l dea în judecată și să-i distrugă cariera. El a rupt formularul de putere prin care clientul reclamantului a mandatat reclamantul să-l reprezinte în fața organelor de anchetă și a interzis reclamantului să se întoarcă în biroul său. Reclamantul și clientul său au fost apoi autorizate să părăsească sediul poliției. După acest incident, reclamantul s-a dus la serviciul de medicină legală din Constanța, care l-a trimis la spitalul din același oraș pentru a efectua o radiografie a inelului stâng. Serviciul de ortopedie al acestui spital a ridicat un certificat medical din care reiese că avea o luxație pe degetul respectiv. Degetul a fost imobilizat cu o atelă pliată și i - a recomandat îngrijire medicală timp de cinci până la șapte zile. La 23 august 2011, Parchetul de Stat din Constanța a emis o decizie de nejudiciare, considerând că elementele constitutive ale infracțiunilor denunțate de reclamant nu au fost reunite. Această decizie a fost confirmată printr-o rezoluție a procurorului general superior al aceluiași Parchet din 14 octombrie 2011. Printr-o hotărâre definitivă din 22 noiembrie 2011, Curtea de apel din Constanța a respins plângerea reclamantului împotriva deciziilor Parchetului, pe motiv că nu exista niciun motiv în dosarul care ar putea duce la răspunderea penală a C.P. Ea nu a făcut nicio referire la certificatul medical depus de reclamant la dosarul (punctul 5 de mai sus) și nici la faptul că incidentul din 12 iulie 2010 a fost pus în aplicare în modul descris de reclamant în plângerea sa penală. De asemenea, a depus o plângere penală împotriva reclamantului șefului de denunțare calomnioasă în urma incidentului din 12 iulie 2010, care se soluționase printr-un refuz. Potrivit reclamantului, polițistul C.P. a recunoscut, în fața instanței judecătorești, faptele denunțate de reclamant în plângerea sa penală din 13 iulie 2010. Reclamantul se plânge că a fost insultat și agresat psihic de polițistul C.P. în timp ce reprezintă un client în cadrul unei anchete penale. În plus, se plânge că nu a fost efectuată nici o anchetă efectivă de către autoritățile competente în urma plângerii sale penale împotriva polițistului menționat anterior. El citează articolele 3, 6, 10, 14 și 17 din Convenție. De asemenea, se plânge, din perspectiva articolului 5 din Convenție, că a fost sechestrat la 12 iulie 2010 în biroul polițistului C.P. pentru a semna, împotriva voinței sale, un proces-verbal întocmit de acesta din urmă. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Reclamantul a fost supus, cu încălcarea articolului 3 din Convenție, unor tratamente inumane sau degradante Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, CEDH 2000-IV), ancheta efectuată în speță de către autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din Convenție Reclamantul a fost privat de libertate prin încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Convenție
Requête n
o
30050/12
Ionuț CAZAN
contre la Roumanie
introduite le 8 mai 2012
1.
Le requérant, M. Ionuț Cazan, est un ressortissant roumain né en 1979 et résidant à Constanța.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 13 juillet 2010, le requérant, avocat de profession, introduisit une plainte pénale à l’encontre de C.P., policier en chef du bureau de poursuites pénales de Constanța, qu’il accusa d’outrage et de séquestration. Il faisait valoir qu’il s’était rendu le 12 juillet 2010 au bureau de C.P. accompagné de l’un de ses clients, un administrateur d’une société commerciale, à l’encontre duquel une enquête pénale était en cours. Le requérant souhaitait étudier les pièces versées au dossier de son client et éclaircir certains détails de la procédure en cours, qui était menée par C.P. Il demanda des explications à ce dernier au sujet d’une ordonnance d’ouverture de procédure de poursuites pénales qu’il avait vue au dossier et qui n’avait pas été notifiée à son client.
4.
Selon le requérant, les faits s’étaient ensuite déroulés comme suit. C.P. commença à injurier le requérant, lui indiquant qu’il n’avait aucun droit de lui poser des questions. Le requérant et son client se levèrent alors et se préparèrent à quitter le bureau de C.P. Ce dernier leur demanda de signer un procès
‑
verbal par lequel ils déclaraient avoir pris connaissance des poursuites pénales en cours. Le requérant refusa de signer le document en question et le policier l’injuria alors à nouveau et le poussa sur une chaise, lui disant qu’il n’autoriserait pas qu’ils quittent le poste de police avant qu’ils n’aient signé l’acte en question. C.P. téléphona au policier de garde, lui demandant de fermer à clé la porte du poste de police. Le requérant dit alors à C.P. que, s’il ne les laissait pas sortir, il allait composer le numéro d’urgence sur son téléphone portable. C.P. le brusqua et lui tordit l’annulaire gauche avec lequel il tenait le téléphone. Le client du requérant chercha à son tour à composer le numéro d’urgence sur son propre téléphone portable. C.P. ouvrit alors sa porte, continuant d’injurier le requérant et de le menacer qu’il allait le poursuivre et détruire sa carrière. Il déchira le formulaire de pouvoir par lequel le client du requérant avait mandaté ce dernier de le représenter devant les organes d’enquête et interdit au requérant de retourner dans son bureau. Le requérant et son client furent alors autorisés à quitter les locaux de la police.
5.
Après cet incident, le requérant se rendit au service de médecine légale de Constanța qui l’envoya à l’hôpital de la même ville pour effectuer une radiographie de l’annulaire gauche. Le service d’orthopédie de cet hôpital dressa un certificat médical dont il ressortait qu’il avait une entorse au doigt en question. Il procéda à immobilisation du doigt à l’aide d’une attelle plâtrée et lui recommanda des soins médicaux pendant cinq à sept jours.
6.
Le 23 août 2011, le parquet près la cour d’appel de Constanța rendit une décision de non-lieu, estimant que les éléments constitutifs des infractions dénoncées par le requérant n’étaient pas réunis. Cette décision fut confirmée par une résolution du procureur hiérarchiquement supérieur du même parquet du 14 octobre 2011.
7.
Par un jugement définitif du 22 novembre 2011, la cour d’appel de Constanța rejeta la plainte du requérant contre les décisions du parquet, au motif «
qu’il n’y avait pas d’éléments au dossier qui pouvaient entraîner la responsabilité pénale de C.P.
». Elle ne fit aucune référence au certificat médical versé par le requérant au dossier (paragraphe 5 ci-dessus) ni n’infirma que l’incident du 12 juillet 2010 s’était déroulé de la manière décrite par le requérant dans sa plainte pénale. Elle releva que le policier C.P. avait, lui
‑
aussi, introduit une plainte pénale contre le requérant du chef de dénonciation calomnieuse à la suite de l’incident du 12 juillet 2010, plainte qui s’était soldée par un non-lieu. Selon le requérant, le policier C.P. reconnut, devant la cour d’appel, les faits dénoncés par le requérant dans sa plainte pénale du 13 juillet 2010.
8.
Le requérant se plaint d’avoir été insulté et agressé psychiquement par le policier C.P. pendant qu’il représentait un client lors d’une enquête pénale. Il se plaint en outre qu’aucune enquête effective n’a été conduite par les autorités compétentes à la suite de sa plainte pénale dirigée contre ledit policier. Il cite les articles 3, 6, 10, 14 et 17 de la Convention.
9.
Il se plaint aussi, sous l’angle de l’article 5 de la Convention, d’avoir été séquestré le 12 juillet 2010 dans le bureau du policier C.P. afin de signer, contre son gré, un procès-verbal dressé par ce dernier.
1.
Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements inhumains ou dégradants
?
2.
Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention
?
3.
Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 de la Convention
?