Çetin împotriva Turciei

Secțiunea a doua Cerere nr. 32857/09 Suat LEET.N împotriva Turciei introdusă la 20 mai 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Suat șetin, este un resortisant turc născut în 1976 și rezident în Gümüșhane. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 octombrie 2001, reclamantul a fost reținut pentru că a fost reținut pentru că a fost reținut pentru că a fost reținut în arest în mod ilegal Hizbullah. La 11 octombrie 2001, acesta a fost pus în arest provizoriu. Pe întreaga durată a procedurii, el a rămas în arest provizoriu. La 9 martie 2007, tribunalul din Diyarbakýr l-a condamnat pe reclamant la 10 ani de închisoare pentru apartenență la o organizație ilegală în temeiul articolului 314 din Codul penal.

Data preconizată a eliberării condiționată a fost stabilită la 2 aprilie 2009. La 16 februarie 2009, 2 și 10 martie 2009, reclamantul a trimis trei cereri la Ministerul Justiției și a solicitat eliberarea condiționată a acestuia. Printr-o cerere adresată la 24 martie 2009 instanței judecătorești în cauză, reclamantul, precizând că data estimată a eliberării sale condiționată a fost 1 aprilie 2009, a solicitat eliberarea sa la data respectivă. La 3 aprilie 2009, instanța de recurs a constatat că reclamantul putea beneficia de o eliberare condiționată începând cu 2 aprilie 2009. Cu toate acestea, aceasta a reieșit că recursul se afla în fața Curții de Casație și că, în consecință, aceaceasta este instanța care trebuia să se pronunțe asupra cererii de eliberare condiționată.

La 14 aprilie 2009, Curtea de Casație a infirmat hotărârea instanței de judecată din cauza erorii în calificarea juridică. Curtea a considerat că faptele reproșate reclamantului intră sub incidența articolului 303 din Codul penal, referitor la încălcarea ordinii constituționale și pedepsește cu o pedeapsă cu închisoarea pe viață. La 10 iunie 2009, Ministerul Justiției a transferat cele trei cereri ale reclamantului către Curtea de Casație, care, la 12 iunie 2009, le-a returnat reclamantului pentru motivul că hotărârea de primă instanță fusese infirmată la 14 aprilie 2009, iar dosarul fusese retrimis în instanță. La 16 iunie 2009, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție provizorie a reclamantului, ținând cont de natura dreptului reprovocat, de starea probelor și pentru că: … Pentru a beneficia de o eliberare condiționată, condamnatul trebuie să dea dovadă de bună purtare pe durata detenției sale.

(2) Cei condamnați la închisoare pot beneficia de dreptul condiționat de eliberare condiționată după executarea a două treimi din sentința lor într-o instituție penitenciară. 11- Raportul care conține o justificare pregătită de administrație în ceea ce privește eliberarea condiționată a unui condamnat trebuie supus instanței care a pronunțat sentința (...). În cazul în care instanța ajunge la concluzia că acest raport este adecvat, acesta se pronunță, pe baza dosarului, asupra eliberării condiționate a prizonierului. Dacă instanța nu găsește raportul corespunzător, el trebuie să indice motivul în decizia sa. În practică, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 107 din Legea privind executarea pedepselor și a măsurilor de securitate, autoritățile judiciare turce nu au nicio putere discreționară, ci au obligația de a aplica eliberarea condiționată.

Invocând art. 5 alin. (1) lit. (a) și (b) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost eliberat la data eliberării condiționate și că a avut cunoștință de hotărârea Curții de Casație două luni mai târziu. Reclamantul susține că menținerea sa în închisoare după data eliberării condiționate a încălcat, de asemenea, art. 7 din Convenție. În perioada 2 aprilie 2009-14 aprilie 2009, reclamantul și-a pierdut libertatea prin încălcarea articolului 5 alineatul (1) din convenție, în special privarea de libertate suferită de reclamant în această perioadă a căzut sub incidența articolului 5 alineatul (1) litera (a) din convenție (a se vedea Pilla c. Italia, n 64088/00, 2 martie 2006)

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 32857/09 Suat ÇETİN contre la Turquie introduite le 20 mai 2009

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Suat Çetin, est un ressortissant turc né en 1976 et résidant à Gümüșhane. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 2 octobre 2001, le requérant fut placé en garde à vue parce qu’il était soupçonné d’appartenir à l’organisation illégale Hizbullah. Le 11 octobre 2001, il fut placé en détention provisoire. Pendant toute la durée de la procédure, il resta en détention provisoire. Le 9 mars 2007, la cour d’assises de Diyarbakır condamna le requérant à dix ans d’emprisonnement pour appartenance à une organisation illégale en application de l’article 314 du code pénal. La date prévisionnelle de la mise en liberté conditionnelle fut fixée au 2 avril 2009. Les requérant et le procureur de la République formèrent pourvoi en cassation contre ce jugement.

Les 16 février, 2 et 10 mars 2009, le requérant envoya trois requêtes au ministère de la Justice et demanda sa libération conditionnelle. Par une requête adressée le 24 mars 2009 à la cour d’assises, le requérant, précisant que la date prévisionnelle de sa libération conditionnelle était le 1 er avril 2009, demanda sa mise en liberté à cette date. Le 3 avril 2009, la cour d’assises constata que le requérant pouvait bénéficier d’une libération conditionnelle à partir du 2 avril 2009. Elle releva cependant que le pourvoi était pendant devant la Cour de cassation et qu’en conséquence, c’est cette juridiction qui devait se prononcer sur la demande de libération conditionnelle. Le 14 avril 2009, la Cour de cassation infirma le jugement de la cour d’assises pour erreur dans la qualification juridique.

Elle estima que les faits reprochés au requérant relevait de l’article 309 du code pénal, relatif aux atteintes à l’ordre constitutionnel et punie d’une peine d’emprisonnement à vie. Elle renvoya le dossier devant la cour d’assises. Le 10 juin 2009, le ministère de la Justice transféra les trois requêtes du requérant à la Cour de cassation laquelle, le 12 juin 2009, les retourna au requérant au motif que le jugement de première instance avait été infirmé le 14 avril 2009 et le dossier avait été renvoyé à la cour d’assises. Le 16 juin 2009, la cour d’assises ordonna le maintien en détention provisoire du requérant compte tenu de la nature de l’infraction reprochée, de l’état des preuves et parce qu’il s’agissait d’une infraction visée par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.

A la date d’introduction de la requête, le requérant été toujours détenu. B. Le droit et la pratique interne pertinent La traduction des parties pertinentes de l’article 107 de la loi sur l’exécution des peines et des mesures de sécurité est comme ci-dessous : « 1- Pour bénéficier d’une libération conditionnelle, le condamné doit faire preuve de bon comportement pendant la durée de sa détention. 2- Ceux qui sont condamnés à des peines de prison peuvent bénéficier du droit de libération conditionnel après avoir exécuté deux tiers de leur peine dans un établissement pénitentiaire. 11- Le rapport contenant une justification préparée par l’administration pénitentiaire en ce qui concerne la libération conditionnelle d’un condamné doit être soumis à la juridiction qui a rendu la sentence (...).

Si le tribunal conclut que ce rapport est approprié, il se prononce, sur la base du dossier, à la libération conditionnelle du prisonnier. Si le tribunal ne trouve pas le rapport approprié, il doit indiquer le motif dans sa décision. Une opposition peut être formée contre cette décision. » En pratique, lorsque les conditions fixées par l’article 107 de la loi sur l’exécution des peines et des mesures de sécurité sont remplies, les autorités judiciaires turques ne jouissent d’aucun pouvoir discrétionnaire, mais sont contraintes d’appliquer la libération conditionnelle. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 1 a) et b) de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas été libéré à la date de la mise en liberté conditionnelle et d’avoir eu connaissance à l’arrêt de la Cour de cassation deux mois plus tard.

Le requérant soutient que son maintien en prison après la date de libération conditionnelle à également enfreint l’article 7 de la Convention.

QUESTION AUX PARTIES

1. Entre le 2 avril 2009 et le 14 avril 2009, le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 de la Convention ? En particulier, la privation de liberté subie par le requérant pendant cette période tombait-elle sous le coup de l’article 5 § 1 a) de la Convention (voir Pilla c. Italie , n o 64088/00, 2 mars 2006) ?