ADEFDROMIL c. FRANCE

SECȚIUNEA 5 Cerere nr. 32191/09 ADEFDROMIL împotriva Franței, introdusă la 12 iunie 2009, EXPOSAT DE FAPTĂ CENTRALĂ, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Militare (inclusiv ADEFDROMIL) este o persoană juridică de drept francez reglementată de legea nr. 1 iulie 1901 privind contractul de asociere, al cărui sediu se află la Paris. Ea este reprezentată în fața Curții de către președintele său, Jacques Bessy. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către asociația solicitantă, pot fi rezumate după cum urmează. La asociația reclamantă a fost înființată în aprilie 2001 de doi militari, căpitanul Bavoil (în momentul în care a fost activat de serviciu) și maiorul Radajewski. Ea are ca obiect legal studiul și apărarea drepturilor, intereselor materiale, profesionale și morale, colective sau individuale, ale militarilor. în urmărirea acestui obiect, [ea] intervine în fața tuturor autorităților și jurisdicțiilor, și în orice circumstanță utilă, conform normelor de drept, nici conducătorul armatelor, nici autoritatea executivă nu au reacționat la crearea sa, pe care le-a informat-o. Aceasta arată că mulți militari activi au aderat rapid și că, încă de la început, i-a sfătuit pe militarii care doresc să inițieze proceduri contențioase, de exemplu în ceea ce privește ratingul, progresul, sancțiunile care le-au fost impuse sau refuzul de a avea acces la formare profesională. În 2002, asociația reclamantă a fost implicată în apărarea unui subofițer al armatei pământești victima hărțuirii morale. Ea a produs un articol publicat la 22 noiembrie 2002 în ziarul Hebdomadar Le Point , care prezintă faptele și prezintă următoarele: Asociația care deranjează. În prezent, cu 450 de subofițeri și ofițeri, aceasta se dezvoltă cu mare viteză, susținând drepturile membrilor săi pe teren judiciar, fără compromisuri. : Execrează Bavoil, specialist în drept administrativ format de armate, care ia instituție la contra-picior. Apărarea saobstină de a nu înțelege pe care nu se mai poate baza exclusiv pe relația ierarhică ca mod de soluționare a conflictelor interne, și că ADEFDROMIL se instalează zi de zi ca o alternativă credibilă ; sunt în curs zeci de dosare (hărțuire morală și sexuală, probleme legate de pensii, încălcări ale drepturilor persoanelor etc.), dar statele-majore continuă să considere că acest fenomen nu există; judecătorii îi acordă o atenție tot mai mare, după cum demonstrează [acest caz]. La 28 noiembrie 2002, directorul cabinetului Ministrului Apărării a prezentat Statelor Majore o notă care se referă la termenii articolului 10 din Legea din 13 iulie 1972 privind statutul general al armatei. existența unor grupări profesionale militare cu caracter sindical, precum și aderarea militarilor în activitate la grupări profesionale sunt incompatibile cu normele disciplinei militare (această dispoziție figurează acum în art. L. 4121-4 din Codul Apărării). Subliniind faptul că obiectul ADEFDROMIL avea un caracter sindical, el le-a cerut destinatarilor să-i informeze pe militari în activități de serviciu că, în urma unor proceduri disciplinare, ei nu puteau să adere la această asociație și, dacă erau membri ai acesteia, să demisioneze. În conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.1999, p. 1). În martie 2003, președintele acestei instanțe și-a declinat competența și a invitat asociația reclamantă să se prezinte mai bine în fața instanțelor de ordine administrativă. Asociația solicitantă a continuat totuși să acționeze. Mai mulți militari care au venit să caute consultanță juridică și administrativă au aderat la aceasta fără să fie apoi îngrijorați de ierarhia lor. Pe de altă parte, asociația solicitantă a decis să sesizeze Consiliul cu privire la o serie de decrete ale ministrului apărării care afectau drepturile personalului militar în măsura în care nu au luat în considerare situația militarilor care au încheiat un pact civil de solidaritate ( De exemplu, în cadrul regimului anumitor indemnizații sau limitau accesul la anumite beneficii pentru militarii paciși de mai bine de trei ani și considera că, în cazul în care articolul L. 4121-1 din Codul Apărării prevedea că exercitarea de către militari a anumitor drepturi și libertăți ar putea fi interzisă sau restricționată în condițiile stabilite de același cod, nu exista nicio dispoziție care să specifice că drepturile soldaților pașnici ar putea fi restricționate în comparație cu cele ale altor funcționari pașnici. Potrivit acesteia, aceasta a constituit o încălcare clară a statutului general al militarilor și a principiului egalității. Astfel, la 27 iunie 2007, asociația reclamantă sesizează Consiliul cu privire la o cerere de anulare a decretului din 30 aprilie 2007 de stabilire a condițiilor și modalităților de soluționare a cheltuielilor legate de schimbarea reședinței militarilor pe teritoriul metropolitan al Franței, ca o condiție prealabilă pentru recunoașterea calității de membru al familiei pentru aplicarea acestuia, existența unui pacs de o durată de cel puțin trei ani. De asemenea, la 12 iulie 2007, Comisia sesizează Comisia cu privire la cererile de anulare a decretului din 15 mai 2007 privind fondul de previzionare militară și a Decretului din 15 mai 2007 privind fondul de previzionare a aeronauticii, ca atare condiționau calitatea de beneficiar al existenței unui pac de o durată de cel puțin trei ani. Asociația reclamantă a prezentat o notă în mod deliberat, ca răspuns la concluziile comisarului guvernului, în care susținea că refuzul de a-și recunoaște interesul de a acționa ar fi făcut obiectul unei discriminări. 2008, notificată recurentei la 12 ianuarie 2009, care a răspuns prin intermediul acesteia din urmă conform căreia articolul L. 4121-4 din Codul Apărării era incompatibil cu prevederile articolului 11 din Convenție, consiliul de administrație a judecat următoarele: Având în vedere cerințele care decurg din disciplina militară și din constrângerile inerente exercitării misiunii lor de către forțele armate, dispozițiile [acestui articol], care nu împiedică nici un obstacol în calea aderării militarilor la alte părți decât cele care au ca obiect apărarea intereselor lor profesionale, constituie restricții legitime în sensul (...) art. 11 (...) El a considerat apoi că asociația reclamantă nu era admisibilă să solicite anularea decretelor menționate anterior, deoarece, având ca obiect apărarea intereselor profesionale ale militarilor pe care le regrupa, aceasta încălca dispozițiile articolului L. 4121-4 din Codul apărării. Recurenta sesizase Consiliul cu privire la alte două acțiuni. Aceasta a solicitat anularea la data de 14 februarie 2008 a ministrului apărării de numire a președintelui Comisiei pentru soluționarea contestațiilor militare în numele unui controlor general al forțelor armate în locul unui ofițer general. De asemenea, aceasta solicita anularea decretului din 12 septembrie 2008 privind militarii care serveau cu titlu străin, pe care îl opera pe seama acestora o discriminare pe motive de cetățenie. Consiliul d iulie 1901 privind contractul de asociere prevede că orice asociație declarată în mod regulat poate, fără nicio autorizație specială, să fie în instanță (art. 6). Orice asociație bazată pe o cauză sau pe un obiect ilegal, contrar legilor, bunelor maniere sau care ar avea drept scop aducerea la îndeplinire a integrității teritoriului național și a formei republicane a guvernului, este nulă și nu are efect. art. 7 În caz de nulitate prevăzută la art. 3, dizolvarea asociației este pronunțată de tribunalul de mare instanță, fie la cererea oricărei persoane interesate, fie la diligența procuraturii publice. (...) Dispozițiile Codului apărării privind exercitarea drepturilor civile și politice de către personalul militar sunt următoarele: Armata se bucură de toate drepturile și libertățile recunoscute cetățenilor. Cu toate acestea, exercitarea unora dintre ei este fie interzisă, fie restricționată în condițiile stabilite în prezenta carte. Articolul L. 4121-2 Opiniile sau convingerile, în special filozofice, religioase sau politice, sunt libere. Cu toate acestea, ele nu pot fi exprimate numai în afara serviciului și cu rezerva impusă de statul militar. Această regulă se aplică tuturor mijloacelor de exprimare. Ea nu împiedică exercitarea liberă a cultelor în forurile militare și la bordul clădirilor flotei. Indiferent de dispozițiile Codului penal privind încălcarea secretului apărării naționale și a secretului profesional, militarii trebuie să fie discreți cu privire la toate faptele, informațiile sau documentele de care au cunoștință în exercitarea sau în exercitarea funcțiilor lor. În afara cazurilor prevăzute în mod expres de lege, militarii nu pot fi delegați de această obligație decât printr-o decizie expresă a autorității de care depind. Utilizarea mijloacelor de comunicare și de informare, oricare ar fi acestea, pot fi restricționate sau interzise pentru a asigura protecția militarilor în operațiune, executarea misiunii lor sau securitatea activităților militare. Articolul L. 4121-3 Este interzis pentru militarii în activitate de serviciu din cadrul unor grupări sau asociații cu caracter politic. Sub rezerva neeligibilităților prevăzute de lege, militarii pot fi candidați la orice funcție publică electivă; în acest caz, interzicerea aderării la un partid politic prevăzut la primul paragraf se suspendă pe durata campaniei electorale. În caz de alegere și de acceptare a mandatului, această suspendare se prelungește pe durata mandatului. Militarii aleși și care își acceptă mandatul sunt plasați în poziția de detașare prevăzută la articolul L. 4138-8.Articolul L. 4121-4 L Lanțul militar cu caracter sindical al grupărilor profesionale, precum și aderarea militarilor în activitate de serviciu la grupări profesionale sunt incompatibile cu normele disciplinei militare. Este responsabilitatea șefului, la toate nivelurile, să vegheze la interesele subordonaților săi și să raporteze, prin ierarhie, orice problemă generală care ar ajunge la cunoașterea sa. Articolul L. 4121-5 Militarii pot fi chemați să servească în orice moment și în orice loc. În măsura în care este compatibil cu buna funcționare a serviciului, mutațiile iau în considerare situația de familie a militarilor, în special atunci când, din motive profesionale, sunt separate: de partenerul lor; Sau partenerul cu care sunt obligați printr-un pact civil de solidaritate, atunci când acestea produc dovada că se supun obligației de a impune în comun, prevăzută de Codul General al Impozitelor; Libertatea de reședință a militarilor poate fi limitată în interesul serviciului. În cazul în care circumstanțele pot fi limitate, libertatea de circulație a militarilor poate fi limitată. Articolul L. 4121-6 Normele referitoare la interzicerea militarilor jandarmeriei în activitate de serviciu în exercitarea funcțiilor de jurat sunt prevăzute la art. 257 din Codul de procedură penală. Articolul L. 4121-7 Normele privind actele de stare civilă care îi privesc pe militari în anumite cazuri speciale sunt prevăzute în capitolul V din titlul II din Cartea întâi a Codului civil. Articolul L. 4121-8 Normele privind forma testamentelor militarilor și ale persoanelor angajate ca urmare a forțelor armate sunt prevăzute la articolele 981-984 din Codul civil. Recomandarea 1742 (2006) a Adunării parlamentare a Consiliului Europei privind drepturile omului ale membrilor forțelor armate La 11 aprilie 2006, Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o recomandare privind drepturile omului ale membrilor forțelor armate, ale căror extrase relevante sunt următoarele: ▪ Armata este instituția responsabilă pentru protejarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Adunarea Parlamentară reamintește numeroasele texte pe care le-a adoptat privind promovarea drepturilor omului în forțele armate și constată că și-au păstrat relevanța și actualitatea. Comisia consideră că membrii forțelor armate sunt cetățeni în uniformă care trebuie să se bucure de aceleași libertăți fundamentale, în special cele prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului (STE nr. 5) și de Carta socială europeană revizuită (STE nr. 163), precum și de aceeași protecție a drepturilor și demnității lor ca orice alt cetățean, în limitele impuse de cerințele specifice ale funcției militare. (...) Adunarea constată că, în pofida cererilor sale repetate adresate statelor membre, situația membrilor forțelor armate din anumite state, având în vedere drepturile de care se bucură în aplicarea Convenției europene a drepturilor la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Comisia constată cu regret că multe dintre restricțiile impuse de membrii forțelor armate ale drepturilor lor în anumite state membre depășesc ceea ce este acceptabil conform Convenției. (...) 9. Adunarea solicită statelor membre să asigure protecția reală și efectivă a drepturilor omului ale membrilor forțelor armate, în special: 9.1. d a permite membrilor forțelor armate să se organizeze în asociații profesionale reprezentative sau sindicate care au dreptul de a negocia în chestiuni legate de salarii și condiții de muncă și de a înființa organisme consultative la toate nivelurile care cuprind aceste asociații sau sindicate, reprezentând toate categoriile de personal; (...) 10. Adunarea recomandă Comitetului miniștrilor să elaboreze și să adopte linii directoare, sub forma unei noi recomandări adresate statelor membre, pentru a asigura respectarea drepturilor omului de către și în cadrul forțelor armate, pe baza Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, a recomandărilor anterioare ale Comitetului miniștrilor, a recomandărilor Adunării Parlamentare și a recomandărilor comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei. Liniile directoare privind drepturile personalului forțelor armate, indiferent de statutul lor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2.2. dreptul la libertatea de întrunire și de asociere, inclusiv dreptul de a se uni și dreptul de a intra într-un partid politic; (...) În raportul său din 24 martie 2006, raportorul proiectului de recomandare a menționat că, dintre cele 46 de state care erau atunci părți la Convenția europeană a drepturilor omului care dețineau forțe armate, numai Spania a făcut o rezervă oficială la art. 11 din Convenție. Cu toate acestea, a constatat că alte 19 state membre excludeau personalul militar din dreptul de asociere: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Croația, Cipru, Estonia, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Moldova, România, Serbia-Muntenegro, Spania, Turcia și Regatul Unit. Pe de altă parte, în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia și Elveția, personalul militar putea adera la un sindicat, însă numai personalul militar din Belgia, Danemarca, Finlanda, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Țările de Jos, Norvegia și Suedia aveau dreptul de a negocia în mod colectiv. În continuare, acesta a subliniat că, deși principiul dreptului de asociere poate fi supus unor restricții în ceea ce privește membrii forțelor armate, acesta nu poate fi exclus în niciun caz. În opinia sa, situația din Europa nu era, prin urmare, satisfăcătoare, deoarece 19 din cele 42 de state membre cu forțe armate nu asigurau dreptul de asociere al personalului lor militar și 35 nu garantau dreptul de negociere colectivă. Invocând art. 6 din Convenție, asociația reclamantă se plânge de lipsa de independență și de imparțialitate a Consiliului de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, asociația reclamantă se plânge de faptul că deciziile Consiliului din 11 decembrie 2008 și 4 martie 2009 îi încalcă dreptul de a avea acces la o instanță și o privează de orice acțiune efectivă pentru exercitarea obiectului său social. Invocând art. 11 din Convenție și făcând referire în special la Hotărârea Demir și Baykara c. Turcia [GC] (n 34503/97, CEDH 2008), asociația reclamantă se plânge, în primul rând, de faptul că, în hotărârile menționate anterior, Consiliul de Stat a considerat în mod legitim interdicția totală impusă militarilor francezi în activitatea de serviciu de organizare, înființare și d Potrivit acesteia, această interdicție totală nu se bazează pe niciun motiv legitim și nu este necesar, într-o societate democratică, ci ar fi același lucru cu refuzul de a recunoaște existența unei asociații declarate în mod regulat care are ca scop apărarea intereselor profesionale și morale ale militarilor. În al doilea rând, Comisia se plânge de faptul că, în aceste hotărâri, Consiliul de Stat consideră că este în conformitate cu art. 11 interdicția de a se pronunța în justiție a unei asociații declarate legal și a cărei interdicție a obiectului nu este contestată, în timp ce această măsură este lipsită de un motiv obiectiv și nu este necesară, într-o societate democratică, nici securitatea națională, nici securitatea publică, nici apărarea ordinii și prevenirii infracțiunilor, nici protecția sănătății sau a moralității, nici protecția drepturilor și libertăților de care dispune. Invocând art. 14 din Convenție, asociația reclamantă se plânge de faptul că, în hotărârile sale din 11 decembrie 2008 și 4 martie 2009, Consiliul din Parlamentul European consideră legitimă discriminarea în exercitarea dreptului de a fi judecat în justiție. Cu toate acestea, în dublu sens, aceasta ar fi victima unei astfel de discriminări: în comparație cu celelalte asociații reglementate de legea din 1 decembrie 2009 iulie 1901 care, în conformitate cu art. 6 din această lege, pot fi judecate ; în comparație cu alte asociații sau federații de asociații care se ocupă de condiția militarilor în activitate de serviciu, a căror acțiune nu ar fi împiedicată, cum ar fi Uniunea sindicală a parașutiștilor, Sfântul Cyran, Uniunea Națională a Personalului Retragător al Poliției și Federația Națională a Fostelor Misiuni Externe. Hotărârile Consiliului de Primă Instanță care declară asocierea inadmisibilă de a solicita anularea textelor normative pe motiv că încalcă dispozițiile art. L. 4121-4 din Codul Apărării, întrucât are ca obiect statutar apărarea intereselor profesionale ale armatei, caracterizează ele o restricție în exercitarea dreptului la libertatea de asociere în sensul art. 11 alin. (2) din Convenție? Având în vedere consecințele sale asupra asociației reclamante, interzicerea totală și absolută a grupărilor profesionale cu caracter sindical în cadrul armatei este necesară într-o societate democratică pentru a atinge unul dintre obiectivele enumerate la al doilea paragraf al art. 11 din Convenția S

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

32191/09

ADEFDROMIL

contre la France

introduite le 12 juin 2009

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

La requérante, l’association de défense des droits des militaires («

ADEFDROMIL

»), est une personne morale de droit français régie par la loi du 1

er

juillet 1901 relative au contrat d’association, dont le siège se trouve à Paris. Elle est représentée devant la Cour par son président, M.

Jacques Bessy.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par l’association requérante, peuvent se résumer comme suit.

L’association requérante fut créée en avril 2001 par deux militaires, le capitaine Bavoil (alors en activé de service) et le major Radajewski. Elle a pour objet statutaire «

l’étude et la défense des droits, des intérêts matériels, professionnels et moraux, collectifs ou individuels, des militaires

». Ses statuts précisent que, «

dans la poursuite de cet objet, [elle] intervient devant toutes les autorités et juridictions, et en toute circonstances utiles, selon les règles de droit

».

Ni le chef des armées ni le pouvoir exécutif n’ont réagi à sa création, dont elle les avait informés.

Elle indique que de nombreux militaires en activité ont rapidement adhéré et que dès le début, elle a conseillé des militaires qui souhaitaient engager des procédures contentieuses relatives par exemple à leur notation, à leur avancement, à des sanctions qui leur avaient été infligées ou à des refus d’accéder à des formations professionnelles.

En 2002, l’association requérante s’impliqua dans la défense d’un sous-officier de l’armée de terre victime de harcèlement moral. Elle produit un article paru le 22 novembre 2002 dans l’hebdomadaire

Le Point

, qui relate les faits et expose ce qui suit

:

«

(...) L’association qui dérange.

C’est [l’ADEFDROMIL] qui a révélé l’affaire (...). Forte aujourd’hui de 450 adhésions de sous-officiers et d’officiers, elle se développe à grande vitesse en faisant valoir les droits de ses adhérents sur le terrain judiciaire, sans compromission. C’est peu dire que cette initiative agace l’autorité militaire

: elle exècre Bavoil, spécialiste de droit administratif formé par les armées, et qui prend l’institution à contre-pied. La Défense s’obstine à ne pas comprendre qu’elle ne peut plus compter exclusivement sur la relation hiérarchique comme mode de résolution des conflits internes, et que l’ADEFDROMIL s’installe jour après jour comme une alternative crédible

; des dizaines de dossiers (harcèlement moral et sexuel, problèmes de pensions, atteintes aux droits des personnes, etc.) sont en cours, mais les états-majors persistent à considérer que ce phénomène n’existe pas. Les juges, eux, lui accordent une attention croissante, comme le démontre [cette affaire].

»

Le 28 novembre 2002, le directeur du cabinet du ministre de la défense adressa aux états-majors une note rappelant qu’aux termes de l’article 10 de loi du 13 juillet 1972 portant statut général des militaires «

l’existence de groupements professionnels militaires à caractère syndical ainsi que l’adhésion des militaires en activité à des groupements professionnels sont incompatibles avec les règles de la discipline militaire

» (cette disposition figure désormais dans l’article L. 4121-4 du code de la défense). Soulignant que l’objet de l’ADEFDROMIL avait un caractère syndical, il demandait aux destinataires d’informer les militaires en activités de service que, sous peines de poursuites disciplinaires, ils ne pouvaient adhérer à cette association et devaient, s’ils en étaient membres, en démissionner. L’association requérante perdit ainsi plusieurs de ses responsables.

L’association requérante indique qu’elle ne pouvait contester cette décision devant le juge administratif puisqu’il s’agissait d’une mesure d’ordre intérieur ne lui faisant pas grief. Elle tenta la voie judiciaire en assignant le ministre de la défense et son directeur de cabinet en référé devant le tribunal de grande instance de Paris. Par une ordonnance du 12

mars 2003, le président de cette juridiction déclina sa compétence et invita l’association requérante à mieux se pourvoir devant les juridictions de l’ordre administratif.

L’association requérante poursuivit néanmoins son action. Plusieurs militaires venus chercher des conseils juridiques et administratifs y adhérèrent sans être ensuite inquiétés par leur hiérarchie.

Par ailleurs, l’association requérante décida de saisir le Conseil d’Etat d’une série de décrets du ministre de la défense qui affectaient les droits du personnel militaire en ce qu’ils omettaient de prendre en compte la situation des militaires ayant conclu un pacte civil de solidarité («

pacs

») dans le cadre, par exemple, du régime de certaines indemnités, ou limitaient l’accès à certains bénéfices aux militaires pacsés depuis plus de trois ans. Elle estimait que, si l’article L.

4121-1 du code de la défense disposait que l’exercice par les militaires de certains droits et libertés pouvait être soit interdit soit restreint dans les conditions fixés par ce même code, aucune disposition ne spécifiait que les droits des militaires pacsés pouvaient être restreints par rapport à ceux des autres fonctionnaires pacsés. Selon elle, il y avait là une violation manifeste du statut général des militaires et du principe d’égalité.

Ainsi, le 27 juin 2007, l’association requérante saisit le Conseil d’Etat d’une demande d’annulation du décret du 30 avril 2007 fixant les conditions et les modalités de règlement des frais occasionnés par les changements de résidence des militaires sur le territoire métropolitain de la France, en tant qu’il posait comme condition préalable à la reconnaissance de la qualité de membre de la famille pour son application, l’existence d’un pacs d’une durée d’au moins trois ans. Elle le saisit également, le 12 juillet 2007, de demandes d’annulation du décret du 15 mai 2007 relatif au fonds de prévoyance militaire et du décret du 15 mai 2007 relatif au fonds de prévoyance de l’aéronautique, en tant qu’ils conditionnaient la qualité de bénéficiaire à l’existence d’un pacs d’une durée d’au moins trois ans.

L’association requérante déposa une note en délibéré en réponse aux conclusions du commissaire du gouvernement, dans laquelle elle soutenait que refuser de reconnaître son intérêt à agir serait constitutif d’une discrimination.

Le Conseil d’Etat rejeta les requêtes par trois arrêts du 11

décembre

2008, notifiés à la requérante le 12 janvier 2009. Répondant au moyen de cette dernière selon lequel l’article L. 4121-4 du code de la défense était incompatible avec les stipulations de l’article 11 de la Convention, le conseil d’Etat jugea ce qui suit

:

«

(...) eu égard aux exigences qui découlent de la discipline militaire et des contraintes inhérentes à l’exercice de leur mission par les forces armées, les dispositions de [cet article], qui ne font en rien obstacle à ce que les militaires adhèrent à d’autres groupements que ceux qui ont pour objet la défense de leurs intérêts professionnels, constituent des restrictions légitimes au sens de (...) l’article

11 (...)

».

Il jugea ensuite que l’association requérante n’était pas recevable à demander l’annulation des décrets précités puisque, ayant pour objet la défense des intérêts professionnels des militaires qu’elle regroupait, elle contrevenait aux prescriptions de l’article L. 4121-4 du code de la défense.

La requérante avait saisi le Conseil d’Etat de deux autres recours. Elle demandait l’annulation de l’arrêté du ministre de la défense du 14 février 2008 portant nomination du président de la commission des recours militaires en ce qu’il désignait un contrôleur général des armées en lieu et place d’un officier général. Elle demandait également l’annulation du décret du 12 septembre 2008 relatif aux militaires servant à titre étranger, soutenant qu’il opérait aux dépends de ceux-ci une discrimination fondée sur la nationalité. Le Conseil d’Etat rejeta ces demandes le 4 mars 2009, par deux arrêts reprenant les motifs des arrêts du 11 décembre 2008.

B.

Le droit interne pertinent

La loi du 1

er

juillet 1901 relative au contrat d’association dispose que toute association régulièrement déclarée peut, sans aucune autorisation spéciale, ester en justice (article 6). Ses articles 3 et 7 sont ainsi libellés

:

Article 3

«

Toute association fondée sur une cause ou en vue d’un objet illicite, contraire aux lois, aux bonnes mœurs, ou qui aurait pour but de porter atteinte à l’intégrité du territoire national et à la forme républicaine du gouvernement, est nulle et de nul effet.

»

Article 7

«

En cas de nullité prévue par l’article 3, la dissolution de l’association est prononcée par le tribunal de grande instance, soit à la requête de tout intéressé, soit à la diligence du ministère public. (...)

»

Les dispositions du code de la défense relatives à l’exercice des droits civils et politiques par le personnel militaire sont les suivantes

:

Article L. 4121-1

«

Les militaires jouissent de tous les droits et libertés reconnus aux citoyens. Toutefois, l’exercice de certains d’entre eux est soit interdit, soit restreint dans les conditions fixées au présent livre.

»

Article L. 4121-2

«

Les opinions ou croyances, notamment philosophiques, religieuses ou politiques, sont libres.

Elles ne peuvent cependant être exprimées qu’en dehors du service et avec la réserve exigée par l’état militaire. Cette règle s’applique à tous les moyens d’expression. Elle ne fait pas obstacle au libre exercice des cultes dans les enceintes militaires et à bord des bâtiments de la flotte.

Indépendamment des dispositions du code pénal relatives à la violation du secret de la défense nationale et du secret professionnel, les militaires doivent faire preuve de discrétion pour tous les faits, informations ou documents dont ils ont connaissance dans l’exercice ou à l’occasion de l’exercice de leurs fonctions. En dehors des cas expressément prévus par la loi, les militaires ne peuvent être déliés de cette obligation que par décision expresse de l’autorité dont ils dépendent.

L’usage de moyens de communication et d’information, quels qu’ils soient, peut être restreint ou interdit pour assurer la protection des militaires en opération, l’exécution de leur mission ou la sécurité des activités militaires.

»

Article L. 4121-3

«

Il est interdit aux militaires en activité de service d’adhérer à des groupements ou associations à caractère politique.

Sous réserve des inéligibilités prévues par la loi, les militaires peuvent être candidats à toute fonction publique élective ; dans ce cas, l’interdiction d’adhésion à un parti politique prévue au premier alinéa est suspendue pour la durée de la campagne électorale. En cas d’élection et d’acceptation du mandat, cette suspension est prolongée pour la durée du mandat.

Les militaires qui sont élus et qui acceptent leur mandat sont placés dans la position de détachement prévue à l’article L. 4138- 8.

»

Article L. 4121-4

«

L’exercice du droit de grève est incompatible avec l’état militaire.

L’existence de groupements professionnels militaires à caractère syndical ainsi que l’adhésion des militaires en activité de service à des groupements professionnels sont incompatibles avec les règles de la discipline militaire.

Il appartient au chef, à tous les échelons, de veiller aux intérêts de ses subordonnés et de rendre compte, par la voie hiérarchique, de tout problème de caractère général qui parviendrait à sa connaissance.

»

Article L. 4121-5

«

Les militaires peuvent être appelés à servir en tout temps et en tout lieu.

Dans toute la mesure compatible avec le bon fonctionnement du service, les mutations tiennent compte de la situation de famille des militaires, notamment lorsque, pour des raisons professionnelles, ils sont séparés :

1

o

De leur conjoint ;

2

o

Ou du partenaire avec lequel ils sont liés par un pacte civil de solidarité, lorsqu’ils produisent la preuve qu’ils se soumettent à l’obligation d’imposition commune prévue par le code général des impôts ;

La liberté de résidence des militaires peut être limitée dans l’intérêt du service.

Lorsque les circonstances l’exigent, la liberté de circulation des militaires peut être restreinte.

»

Article L. 4121-6

«

Les règles relatives à l’interdiction faite aux militaires de la gendarmerie en activité de service d’exercer les fonctions de juré sont prévues à l’article 257 du code de procédure pénale.

»

Article L. 4121-7

«

Les règles relatives aux actes de l’état civil intéressant les militaires dans certains cas spéciaux sont prévues au chapitre V du titre II du livre premier du code civil.

»

Article L. 4121-8

«

Les règles relatives à la forme des testaments des militaires et des personnes employées à la suite des armées sont prévues aux articles 981 à 984 du code civil.

»

C.

La recommandation 1742 (2006) de l’assemblée parlementaire du Conseil de l’Europe sur les droits de l’homme des membres des forces armées

Le 11 avril 2006, l’assemblée parlementaire du Conseil de l’Europe a adopté une recommandation sur les droits de l’homme des membres des forces armées, dont les extraits pertinent sont les suivants

:

«

1.

L’armée est l’institution responsable de la sauvegarde de l’Etat, investie de la mission de défense de la collectivité, dont le combat est la raison d’être, la finalité de son existence, astreinte à des contraintes spécifiques que sont les règles de l’unité, de la hiérarchie, de la discipline et de l’obéissance aux ordres.

2.

L’Assemblée parlementaire rappelle les nombreux textes qu’elle a adoptés concernant la promotion des droits de l’homme dans les forces armées et constate qu’ils ont gardé toute leur pertinence et leur actualité. Elle considère que les membres des forces armées sont des citoyens en uniforme qui doivent jouir des mêmes libertés fondamentales, notamment celles qui figurent dans la Convention européenne des Droits de l’Homme (STE no 5) et la Charte sociale européenne révisée (STE no 163), et de la même protection de leurs droits et de leur dignité que tout autre citoyen, dans les limites imposées par les exigences spécifiques de la fonction militaire.

(...)

4.

L’Assemblée constate que, nonobstant ses demandes répétées aux Etats membres, la situation des membres des forces armées dans certains Etats au regard des droits dont ils jouissent en application de la Convention européenne des Droits de l’Homme et de la jurisprudence de la Cour européenne des Droits de l’Homme est loin d’être satisfaisante. Elle constate à regret que nombre des restrictions apportées à l’exercice par les membres des forces armées de leurs droits dans certains Etats membres excèdent ce qui est acceptable aux termes de la Convention.

(...)

9.1. d’autoriser les membres des forces armées à s’organiser dans des associations professionnelles représentatives ou des syndicats ayant le droit de négocier sur des questions concernant les salaires et les conditions de travail, et de mettre en place des organismes consultatifs à tous les niveaux réunissant ces associations ou syndicats, représentant toutes les catégories de personnel ;

(...)

10.1. Les membres des forces armées doivent jouir des libertés et droits fondamentaux suivants :

(...)

10.2.2. droit à la liberté de réunion et d’association, y compris droit de se syndiquer et droit d’appartenir à un parti politique ;

(...)

»

Dans son rapport du 24 mars 2006, le rapporteur du projet de recommandation indiquait que, parmi les 46 Etats alors parties à la Convention européenne des Droits de l’Homme qui possédaient des forces armées, seule l’Espagne avait fait officiellement une réserve à l’article 11 de la Convention. Il constatait que, pourtant, 19 autres Etats membres excluaient le personnel militaire du droit d’association : l’Albanie, l’Arménie, l’Azerbaïdjan, la Bosnie-Herzégovine, la Croatie, Chypre, l’Estonie, la France, la Géorgie, la Grèce, l’Italie, la Lettonie, la Lituanie, la Moldova, la Roumanie, la Serbie-Monténégro, l’Espagne, la Turquie et le Royaume-Uni. Il observait qu’en revanche, en Autriche, Belgique, Danemark, Finlande, Allemagne, Pays-Bas, Norvège, Portugal, Suède et Suisse, les personnels militaires pouvaient adhérer à un syndicat. Cela étant, seul le personnel militaire en Belgique, au Danemark, en Finlande, en « ex-République yougoslave de Macédoine », aux Pays-Bas, en Norvège et en Suède avaient le droit de négociation collective. Il soulignait ensuite que, si le principe du droit d’association peut subir des restrictions en ce qui concerne les membres des forces armées, il ne saurait en aucun cas être purement exclu. Selon lui, la situation en Europe n’était donc pas satisfaisante, puisque 19 des 42 Etats membres dotés de forces armées ne garantissaient pas le droit d’association à leur personnel militaire, et que 35 ne garantissaient pas le droit de négociation collective.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 de la Convention, l’association requérante se plaint du défaut d’indépendance et d’impartialité du Conseil d’Etat, qui résulterait de sa double fonction de juge de la légalité des règlements édictés par le pouvoir exécutif et de conseil juridique de celui-ci, ainsi que des modalités du recrutement et du déroulement de carrière de ses membres, et ressortirait des motivations de plusieurs de ses décisions, tantôt innovantes pour donner raison au pouvoir exécutif, tantôt délibérément ignorantes de principes généraux du droit pour débouter les requérants.

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, l’association requérante se plaint du fait que les décisions du Conseil d’Etat des 11 décembre 2008 et 4 mars 2009 violent son droit d’accès à un tribunal et la privent de tout recours effectif pour exercer son objet social.

Invoquant l’article 11 de la Convention et renvoyant en particulier à l’arrêt

Demir et Baykara c. Turquie

[GC] (n

o

34503/97, CEDH 2008), l’association requérante se plaint, premièrement, du fait que, dans les arrêts précités, le Conseil d’Etat a jugé légitime l’interdiction totale imposée aux militaires français en activité de service de s’organiser, de créer et d’adhérer à des associations professionnelles. Selon elle, cette interdiction totale ne repose sur aucun motif légitime et n’est pas nécessaire, dans une société démocratique. Il en irait de même du refus de reconnaître l’existence d’une association régulièrement déclarée ayant pour but la défense des intérêts professionnels et moraux des militaires. Deuxièmement, elle se plaint du fait que, dans ces arrêts, le Conseil d’Etat juge conforme à l’article 11 l’interdiction d’ester en justice infligée à une association légalement déclarée et dont la licéité de l’objet n’est pas contesté, alors que cette mesure est dépourvue de raison objective et n’est nécessaire, dans une société démocratique, ni à la sécurité nationale, ni à la sûreté publique, ni à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, ni à la protection de la santé ou de la morale, ni à la protection des droits et libertés d’autrui.

Invoquant l’article 14 de la Convention, l’association requérante se plaint du fait que, dans ses arrêts des 11 décembre 2008 et 4 mars 2009, le Conseil d’Etat juge légitime la discrimination dans l’exercice du droit d’ester en justice pratiquée à son égard. Elle serait pourtant à double titre victime d’une telle discrimination

: par rapport aux autres associations régies par la loi du 1

er

juillet 1901 qui, conformément à l’article 6 de cette loi, peuvent ester en justice

; par rapport à d’autres associations ou fédérations d’associations qui s’occupent de la condition des militaires en activité de service dont l’action ne serait pas entravée, telles que l’union syndicale des parachutistes, la Saint Cyrienne, l’union nationale des personnels en retraite de la gendarmerie et la fédération nationale des anciens des missions extérieures.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Les arrêts du Conseil d’Etat déclarant l’association irrecevable à demander l’annulation de textes réglementaires au motif qu’elle contrevient aux prescriptions de l’article L. 4121-4 du code de la défense dès lors qu’elle a pour objet statutaire la défense des intérêts professionnels des militaires, caractérisent-ils une restriction dans l’exercice du droit à la liberté d’association au sens de l’article 11 § 2 de la Convention ?

2.

Au vu de ses conséquences pour l’association requérante, l’interdiction totale et absolue des groupements professionnels à caractère syndical au sein de l’armée est-elle «

nécessaire dans une société démocratique

» pour atteindre l’un des buts énumérés au second paragraphe de l’article 11 de la Convention

? S’agit-il d’une restriction légitime au sens de la dernière phrase de cet article

?