Kytiopoiia Lithografia Stylianos S. Koskinidis AVEE împotriva Greciei

SECȚIUNEA I Cererea nr. 54992/10 KYTIOPOIIA LITHOGRAFIA STYLIANOS S. KOSKINIDIS AVEE împotriva Greciei introdusă la 8 septembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTELE CENTRALĂ, Kytiopoyia Lithografia Stylianos S. Koskinidis Avee, este o societate greacă cu sediul social în Tavros daatique. Este reprezentată în fața Curții de către domnul V. Chirdaris și N. Mikos, avocați în Atena. Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o decizie din 7 august 2001, în vederea Jocurilor Olimpice din 2004, ministrul la 119, 8 m2 potrivit recurentei și 782,50 conform autorităților administrative și judiciare) care fac parte din proprietatea reclamantei. La 8 mai 2002, la Tribunalul de Primă Instanță din Pireu de o acțiune care urmărește să stabilească prețul unitar provizoriu al dreptului de proprietate.

Reclamantul a intervenit în această procedură și a solicitat ca stabilirea dreptului de proprietate să includă nu numai terenul, ci și clădirile și alte indemnizații speciale. Prin hotărârea din 31 decembrie 2002, Tribunalul de Primă Instană din Pireu a stabilit o cale de atac provizorie pentru teren și clădiri, precum și despăgubiri speciale și a recunoscut reclamanta titulară a acestora. La 17 iunie 2003, la data de 2 octombrie 2003, reclamanta a introdus o acțiune reconvențională în octombrie 2003, instanța de apel a Pireuului s-a alăturat ambelor acțiuni și a pronunțat o hotărâre înainte de pronunțarea legii (nr. 1023/2003) prin care a dispus o expertiză.

Prin aceeași hotărâre, Curtea de apel a respins ca inadmisibile cererile recurentei cu privire la următoarele indemnizații speciale legate de: 1) scăderea valorii suprafeței neexpropriate a proprietății sale; 2) costul eliberării unei noi licențe de funcționare a întreprinderii; 3) pierderea financiară datorată neexecutării comenzilor ; 4) lipsa de câștig pentru cei doi ani și jumătate pe care l-ar fi necesitat până când întreprinderea începe să funcționeze din nou; 5) prejudiciul suferit ca urmare a întârzierii în introducerea societății la bursa de valori; 6) indemnizațiile de concediere acordate personalului; 7) achiziționarea unui nou teren pentru reinstalarea întreprinderii ; 8) achiziționează o mașină nouă din cauza faptului că este în stare să se ridice la vechea și 9) construcției unei clădiri noi pentru reinstalarea întreprinderii.

Instanța de apel a precizat că aceste cereri ar fi trebuit să facă obiectul unei noi acțiuni și nu al unei acțiuni reconvenționale, deoarece acestea nu aveau același obiect ca acțiunea de la … 820/2004) din 20 septembrie 2004, instanța de apel din Pireu a fixat suma finală de litieră după cum urmează: 470 EUR/m2 pentru teren; 600 EUR/m pentru partea de jos a fabricii; 570 EUR/m pentru subsolul fabricii; 150 EUR/m2 pentru fațada fabricii; 450 EUR pentru fiecare ușă metalică de 3 metri; 650 EUR pentru fiecare ușă metalică de 5 metri ; 30 EUR/m2 pentru acoperirea de ciment ; 120 EUR/m2 pentru peretele purtător ; 1 500 EUR pentru sistemul de scurgere a apei ; 322 000 EUR pentru mașinile care nu mai pot fi reutilizate ; 320 EUR/m pentru celelalte clădiri ; 1 400 000 EUR pentru costul montării mașinilor și costul înlocuirii pieselor de schimb.

La 26 iulie 2005, recurenta s-a ocupat de casare, invocând, printre altele, articolele 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. (1) Comisia se plângea în special de decizia instanței de apel, cu condiția ca aceasta să declare inadmisibile cererile pentru indemnizații speciale pe motiv că acestea erau cuprinse în acțiunea reconvențională a reclamantei și nu într-o nouă acțiune. 24/2010) din 11 ianuarie 2010 (refuzat la net la 8 martie 2010), Curtea de Casație a confirmat raționamentul instanței de apel și a demisionat reclamanta. Interpretând art. 20 alineatul (5) din Codul de exproprieri, Curtea de Casație a declarat că o cerere din partea unei instanțe speciale și orice altă cerere care nu este inclusă în acțiunea principală în fața instanței de apel mai întâi nu poate fi prezentată într-o acțiune reconvențională, deoarece nu are același obiect ca cel al acțiunii principale.

Or, acesta era cazul în speță. Dreptul și practica internă relevante la art. 20 alineatul (5) din Codul de expropriere dispune Dacă o acțiune a fost introdusă în mod admisibil, cel împotriva căruia este condusă poate depune, cu cel mult cinci zile înainte de dezbateri și sub pedeapsa cu moartea, o cerere reconvențională pentru bunurile imobile pentru care acțiunea urmărește să stabilească definitiv dreptul la despăgubire. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță, din cauza faptului că instanța de apel și Curtea de Casație, care demonstrează o formalitate excesivă, au declarat inadmisibilă acțiunea reconvențională de acordare a unei despăgubiri speciale pentru partea neexpropriată a proprietății sale, precum și anumite alte indemnizații speciale legate de exploatare.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge că instanțele interne au refuzat să îi acorde o compensație specială pentru partea neexpropriată a proprietății sale, precum și anumite alte indemnizații speciale legate de exploatare.

Respingerea, în conformitate cu art. 20 alineatul (5) din Codul de exproprieri ale acțiunii reconvenționale a recurentei care urmărește să obțină anumite indemnizații speciale pe motiv că nu a făcut obiectul unei acțiuni autonome, a condus la o încălcare a dreptului la un proces echitabil al acesteia, garantat prin art. 1 din Convenție (hotărârea Anastakis c. Grecia, 41959/08, 6 decembrie 2011) Refuzul instanțelor interne de a examina cererile recurentei de a obține anumite indemnizații suplimentare ca urmare a exproprierii terenului pe care aceasta era situată, a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. Care a fost suma totală a despăgubirii primite de reclamantă

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 54992/10

KYTIOPOIIA LITHOGRAFIA STYLIANOS S. KOSKINIDIS AVEE

contre la Grèce introduite le 8 septembre 2010

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, Kytiopoiia Lithografia Stylianos S. Koskinidis Avee, est une société grecque ayant son siège social à Tavros d’Attique. Elle est représentée devant la Cour par M es V. Chirdaris et N. Mikos, avocats à Athènes. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante peuvent se résumer comme suit. Par une décision du 7 août 2001, en vue des Jeux Olympiques de 2004, le ministre de l’Environnement, de l’Aménagement du territoire et des Travaux publics procéda à l’expropriation d’une superficie de 3 313,67 m² incluant un terrain (de 1 119, 8 m² selon la requérante et de 782,50 selon les autorités administratives et judiciaires) faisant partie de la propriété de la requérante.

Le 8 mai 2002, l’Etat saisit le tribunal de première instance du Pirée d’une action tendant à fixer le prix unitaire provisoire de l’indemnité d’expropriation. La requérant intervint dans cette procédure et demanda que la fixation de l’indemnité inclue non seulement le terrain mais aussi les bâtiments et d’autres indemnités spéciales. Elle demanda aussi qu’elle soit reconnue titulaire de toute indemnité relative au bien dont il s’agissait. Par un jugement du 31 décembre 2002, le tribunal de première instance du Pirée fixa l’indemnité provisoire pour le terrain et les bâtiments ainsi que des indemnités spéciales, et reconnu la requérante titulaire de celles-ci. Le 17 juin 2003, l’Etat saisit la cour d’appel du Pirée d’une action tendant à la fixation du montant unitaire définitif de l’indemnité d’expropriation pour le terrain.

Le 2 octobre 2003, la requérante introduisit une action reconventionnelle en octobre 2003, la cour d’appel du Pirée joignit les deux actions et rendit un arrêt avant-dire droit (n o 1023/2003) par lequel elle ordonna une expertise.

Par le même arrêt, la cour d’appel rejeta comme irrecevables les demandes de la requérante concernant les indemnités spéciales suivantes et afférentes : 1) à la diminution de la valeur de la superficie non-expropriée de sa propriété ; 2) au coût de délivrance d’une nouvelle licence de fonctionnement de l’entreprise ; 3) à la perte financière due à la non-exécution des commandes ; 4) au manque à gagner pendant les deux ans et demi qu’il aurait fallu jusqu’à ce que l’entreprise commence à fonctionner à nouveau ; 5) au préjudice subi en raison du retard dans l’introduction de l’entreprise à la Bourse d’Athènes ; 6) aux indemnités de licenciement accordées au personnel ; 7) à l’achat d’un nouveau terrain pour la réinstallation de l’entreprise ; 8) à l’achat d’une nouvelle machine en raison de l’impossibilité de remonter l’ancienne et 9) à la construction d’un nouveau bâtiment pour la réinstallation de l’entreprise.

La cour d’appel précisa que ces demandes aurait dû faire l’objet d’une nouvelle action et non d’une action reconventionnelle car elles n’avaient pas le même objet que l’action de l’Etat par laquelle celui-ci invitait la cour d’appel à fixer le montant définitif de l’expropriation.

Par un arrêt (n o 820/2004) du 20 septembre 2004, la cour d’appel du Pirée fixa le montant définitif de l’indemnité comme suit : 470 euros/m² pour le terrain ; 600 euros/m 3 pour le rez-de chaussée de l’usine ; 570 euros/m 3 pour le sous-sol de l’usine ; 150 euros/m² pour la façade de l’usine ; 450 euros pour chaque porte métallique de 3 mètres ; 650 euros pour chaque porte métallique de 5 mètres ; 30 euros/m² pour le revêtement en ciment ; 120 euros/m² pour le mur porteur ; 1 500 euros pour le système d’écoulement des eaux ; 322 000 euros pour les machines qui ne peuvent plus être réutilisées ; 320 euros/m 3 pour les autres bâtiments ; 1 400 000 euros pour le coût du montage des machines et le coût du remplacement des pièces détachées.

Le 26 juillet 2005, la requérante se pourvut en cassation. Invoquant, entre autres, les articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, elle se plaignait notamment de la décision de la cour d’appel pour autant que celle-ci déclarait irrecevables les demandes pour indemnités spéciales au motif qu’elles étaient contenues dans l’action reconventionnelle de la requérante et non dans une nouvelle action. Par un arrêt (n o 24/2010) du 11 janvier 2010 (mis au net le 8 mars 2010), la Cour de cassation confirma le raisonnement de la cour d’appel et débouta la requérante. Interprétant l’article 20 § 5 du code des expropriations, la Cour de cassation affirma qu’une demande d’indemnité spéciale – et toute autre demande qui n’est pas incluse dans l’action principale devant la cour d’appel – ne peut pas être présentée dans une action reconventionnelle car elle n’a pas le même objet que celui de l’action principale.

Or, tel était le cas en l’espèce. B. Le droit et la pratique internes pertinents L’article 20 § 5 du code des expropriations dispose : « Si une action a été introduite de manière recevable, celui contre qui elle est dirigée peut déposer, jusqu’à cinq jours avant les débats et sous peine d’irrecevabilité, une demande reconventionnelle pour les biens immeubles pour lesquels l’action vise à fixer de manière définitive l’indemnité. » GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal, en raison du fait que la cour d’appel et la Cour de cassation, faisant preuve d’un formalisme excessif, ont déclaré irrecevable l’action reconventionnelle tendant à l’octroi d’une indemnité spéciale pour la partie non expropriée de sa propriété ainsi que certaines autres indemnités spéciales afférentes à l’exploitation.

Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint que les juridictions internes ont refusé de lui allouer une indemnité spéciale pour la partie non expropriée de sa propriété ainsi que certaines autres indemnités spéciales afférentes à l’exploitation.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le rejet, en application de l’article 20 § 5 du code des expropriations de l’action reconventionnelle de la requérante tendant à obtenir certaines indemnités spéciales au motif qu’elle n’avait pas fait l’objet d’une action autonome, a-t-il entrainé une violation du droit à un procès équitable de celui-ci, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention (arrêt Anastasakis c. Grèce , n o 41959/08, 6 décembre 2011) ? 2. Le refus des juridictions internes d’examiner les demandes de la requérante tendant à l’obtention de certaines indemnités supplémentaires suite à l’expropriation du terrain sur lequel celle-ci était implantée, a-t-il porté atteinte au droit au respect des biens, tel que garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 ? 3. Quel a été le montant total de l’indemnité perçue par la requérante ?