VERBIÁS v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 71287/12 Mónica VERBIÁS împotriva Ungariei depusă la 10 octombrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Mónica Verbiás, este un național maghiar, care s-a născut în 1970 și trăiește în Budapesta. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul trăiește cu o tulburare psihiatrica (aparent schizofrenie) și, înainte de introducerea cererii, a fost spitalizat în numeroase ocazii. La 15 mai 2012, reclamantul a solicitat ajutor la Departamentul de Psihiatrie din Spitalul Péterfy Sándor, plângând de insomnie și de atacuri de anxietate. Departamentul a solicitat Curtea de District Central Pest să ordone tratamentul instituțional obligatoriu al reclamantului. În aceeași zi Curtea de District Central Pest a organizat o audiere. În sensul procedurii, un gardian ad litem a fost numit pentru reclamant. În timpul audierii, instanța a ordonat unui psihiatru legist să pregătească un aviz medical cu privire la starea reclamantului. De asemenea, a auzit reclamantul în persoană. În aceeași zi, Curtea de District a aprobat tratamentul instituțional obligatoriu al reclamantului (decizia nr. 6.Pk.192.317/2012/2). Potrivit raționării, care conține trimiteri la avizele psihiatru al Departamentului și a expertului, reclamantul a reprezentat un „pericol”, deși decizia nu a clarificat modul în care a făcut-o. la 24 septembrie 2012, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului și a susținut decizia de primă instanță, susținând în esență raționarea acesteia. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Legii nr. CLIV din 1997 privind asistența medicală au citit după cum urmează: Secțiunea 188 „... Conducta periculoasă este constituită printr-o condiție în care un pacient, datorită starei sale de spirit deranjate, poate reprezenta un pericol grav pentru viața sau sănătății sau membrele sau sănătății sale, dar, având în vedere natura bolii, „spitalizarea urgentă” [în sensul sectiunii 199] nu este justificată.” Secțiunea 197 – Tratament voluntar „(1) Tratamentul poate fi considerat voluntar dacă, înainte de admiterea la instituția psihiatrică, pacientul competent [mental] a acceptat în scris. (2) Un pacient parțial sau complet incompetent poate fi supus tratamentului într-o instituție psihiatrică la cererea persoanei menționate la art. 16 alin. (1) și 16 alin. (2).” Secțiunea 198 „(1) În cazurile prevăzute la secțiunea 197 alineatul (1) și la art. 197 alineatul (2), instanța revizuiește periodic necesitatea spitalizării. Această revizuire se efectuează la fiecare 30 de zile în spitale psihice și la fiecare 60 de zile în instituții de reabilitare psihiatrică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Medicul responsabil face aranjamente directe pentru angajarea unui pacient la o instituție psihiatră adecvată, în cazul în care comportamentul pacientului este iminent periculos din cauza bolii psihice sau dependente și poate fi controlat numai prin tratament urgent într-o instituție psihiatră. ... (2) În termen de 24 de ore de la admiterea pacientului, șeful instituției psihiatrice informează instanța de judecată și inițiează astfel măsuri pentru a stabili necesitatea admiterii pacientului și ordinul de tratament psihiatric obligatoriu. ... (5) Curtea ordonă tratamentul obligatoriu al unui pacient supus spitalizării urgente în cazul în care comportamentul pacientului este periculos și tratamentul său într-o instituție necesar. (6) Înainte de a hotărî, instanța trebuie să audă pacientul și să obțină opinia unui psihiatru independent. ... (8) Curtea trebuie să revizuiască necesitatea tratamentului la fiecare 30 de zile. (9) Pacientul trebuie eliberat din instituție psihiatră dacă tratamentul său într-o instituție nu mai este necesar.” Secțiunea 200 – Tratament obligatoriu „(1) Curtea ordonă tratamentul instituțional obligatoriu al unui pacient al cărui comportament este periculos din cauza bolii sale psihice sau dependente, dar al cărui tratament urgent nu este justificat. ... (2) Procedura de ordonare a unui tratament instituțional obligatoriu este inițiată de specialistul instituției de îngrijire psihiatrică care a stabilit necesitatea acestui tratament ... prin notificarea instanței; depune o propunere privind instituția psihiatrică care ar trebui să administreze tratamentul (3). Curtea decide dacă va ordona un tratament instituțional obligatoriu în termen de 15 zile de la primirea notificării. (4) Înainte de a-și da hotărârea, instanța va auzi pacientul și un psihiatru independent ..., precum și psihiatru care a inițiat procedura. ... (7) Curtea revizuiește necesitatea unui tratament instituțional obligatoriu la intervalele menționate la secțiunea 198. ... (8) Un pacient supus tratamentului instituțional obligatoriu trebuie eliberat odată ce tratamentul său nu mai este justificat. ...” Secțiunea 201 – Norme procedurale comune „(1) În procedurile descrise în prezentul capitol, instanța procedează prin proceduri necontențioase, cu excepția cazului în care nu este prevăzut altfel prin prezenta lege sau natura necontențioasă a procedurii, instanța aplică dispozițiile Actului nr. III din 1952 privind procedura civilă, după caz. ... (4) În cadrul procedurii judiciare, trebuie asigurată o reprezentare adecvată pentru pacient. ...” COMPLAINTA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 litera (e) din Convenție că spitalizarea ei involuntară la un departament psihiatric nu a fost justificată, deoarece nu a fost demonstrată în mod fiabil să prezinte un comportament periculos și, prin urmare, deținerea ei nu a fost legală. Sýkora c. Republica Cehă , nr. 23419/07, 22 noiembrie 2012; Plesó c. Ungaria , nr. 41242/08, 2 octombrie 2012)? În special, privarea de libertate s-a încadrat în lit. (e) din această dispoziție, având în vedere natura cerinței de a fi periculoasă în sensul articolului 200 alineatul (1) din Legea privind sănătatea?

SECOND SECTION

Application no. 71287/12

Mónika VERBIÁS

against Hungary

lodged on 10 October 2012

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Mónika Verbiás, is a Hungarian national, who was born in 1970 and lives in Budapest.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant lives with a psychiatric disorder (apparently schizophrenia) and, prior to the introduction of the application, had been hospitalised on numerous occasions.

On 15 May 2012 the applicant sought help at the Psychiatric Department of Péterfy Sándor Hospital, complaining of insomnia and attacks of anxiety. The Department requested the Pest Central District Court to order the applicant’s mandatory institutional treatment.

On the same day the Pest Central District Court held a hearing. For the purposes of the proceedings, a guardian

ad litem

was appointed for the applicant. During the hearing, the court ordered a forensic psychiatrist to prepare a medical opinion on the applicant’s condition. It also heard the applicant in person.

On the same day the District Court approved the applicant’s mandatory institutional treatment (decision no. 6.Pk.192.317/2012/2). According to the reasoning, which contained references to the opinions of the psychiatrist of the Department and that of the expert, the applicant represented a ‘danger’, although the decision did not clarify in which manner she did so.

The applicant’s guardian

ad litem

accepted the decision, but the applicant appealed to the Budapest Court of Appeal.

On 24 September 2012 the Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal and upheld the first-instance decision, endorsing in essence its reasoning.

B.

Relevant domestic law

The relevant provisions of Act no. CLIV of 1997 on Health Care read as follows:

Section 188

“...

b)

Dangerous conduct is constituted by a condition in which a patient, due to his disturbed state of mind, may represent a serious danger to his or others’ life and limb or health, but, given the nature of the illness, ‘urgent hospitalisation’ [within the meaning of section 199] is not warranted.”

Section 197 – Voluntary treatment

“(1)

The treatment may be considered voluntary if, prior to admission to the psychiatric institution, the [mentally] competent patient has consented to it in writing.

(2)

A partly or fully incompetent patient may be subjected to treatment in a psychiatric institution at the request of the person referred to in sections 16(1) and

16(2).”

Section 198

“(1)

In cases under sections 197(1) and 197(2), the court shall regularly review the necessity of hospitalisation. Such review shall take place every 30 days in psychiatric hospitals and every 60 days in psychiatric rehabilitation institutions.”

Section 199 – Urgent hospitalisation

“(1)

The doctor in charge shall directly make arrangements to commit a patient to an appropriate psychiatric institution, if the patient’s conduct is imminently dangerous because of his psychiatric or addictive disease and can only be controlled by urgent treatment in a psychiatric institution. ...

(2)

The head of the psychiatric institution shall, within 24 hours of the patient’s admission, notify the court thereof and shall thereby initiate steps to establish the necessity of the patient’s admission and the order of compulsory psychiatric treatment. ...

(5)

The court shall order the compulsory treatment of a patient subjected to urgent hospitalisation if the patient’s conduct is dangerous and his treatment in an institution necessary.

(6)

Before deciding, the court shall hear the patient and obtain the opinion of an independent expert psychiatrist. ...

(8)

The court shall review the necessity of the treatment every 30 days.

(9)

The patient must be released from the psychiatric institution if his treatment in an institution is no longer necessary.”

Section 200 – Compulsory treatment

“(1)

The court shall order the compulsory institutional treatment of a patient whose conduct is dangerous because of his psychiatric or addictive disease but whose urgent treatment is not warranted. ...

(2)

Proceedings for ordering compulsory institutional treatment shall be initiated by the specialist of the psychiatric health care institution which established the necessity of this treatment ... by notifying the court; s/he shall make a proposal as to the psychiatric institution which should administer the treatment.

(3)

The court shall decide whether to order compulsory institutional treatment within 15 days following receipt of the notification.

(4)

Before giving its decision, the court shall hear the patient and an independent ... forensic expert psychiatrist ... as well as the psychiatrist who has initiated the proceedings. ...

(7)

The court shall review the necessity of compulsory institutional treatment at the intervals specified in section 198. ...

(8)

A patient subjected to compulsory institutional treatment must be released once his treatment is no longer warranted. ...”

Section 201 – Common procedural rules

“(1)

In the proceedings outlined in this chapter, the court shall proceed by way of non-contentious proceedings. Unless required otherwise by this Act or the non-contentious nature of the proceedings, the court shall apply the provisions of Act no.

III of 1952 on Civil Procedure as appropriate. ...

(4)

In the court proceedings, appropriate representation must be secured for the patient. ... .”

COMPLAINT

The applicant complains under Article 5 § 1 (e) of the Convention that her involuntary hospitalisation at a psychiatric department was not justified, because she was not reliably shown to exhibit dangerous behaviour and thus her detention was not lawful.

QUESTION TO THE PARTIES

Was the applicant deprived of her liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention (see

Sýkora v. the Czech Republic

, no. 23419/07, 22 November 2012;

Plesó v. Hungary

, no. 41242/08, 2 October 2012)? In particular, did the deprivation of liberty fall within paragraph (e) of this provision, in view of the nature of the requirement of her being dangerous for the purposes of section 200(1) of the Health Care Act?