Demirtaș împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 8732/11 Selahattin DEMİRTAȘ împotriva Turciei depusă la 23 decembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Selahattin Demirtaș, este un cetățean turc născut în 1973 și locuiește în Diyarbakır. El este reprezentat în fața Curții de către dna M. Danıș Beștaș și dl M. Bestaș, avocați practicanți în Diyarbakır. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 iulie 2005, reclamantul a participat la un program de televiziune intitulat “Rojname” pe ROJ TV, un canal de televiziune pro-kurdish transmis în străinătate. În timpul interviului pe care l-a dat la ROJ TV, reclamantul a declarat următoarele: „Azi am făcut o declarație comună în numele nouă platforme democrației care există în regiune.

Scopul declarației noastre este să atragem atenția asupra situației Öcalan și asupra indiferenței și tăcerii cu privire la el. De asemenea, am dorit să subliniem faptul că Öcalan poate juca un rol în a pune capăt conflictelor care au crescut recent în regiune. Este din reacția guvernului și din declarațiile intelectualilor turci și kurzi că publicul din Turcia încearcă să ignore situația Öcalanului. Cu toate acestea, cu excepția cazului în care realitatea Öcalan și evaluările sale asupra problemei curde sunt acceptate, orice încercare de a crea o soluție la această problemă și de a stabili o pace permanentă nu va fi suficientă deoarece, în timp ce toată lumea dorește pacea, persoana care este reținută singur în İmralı și care este acceptată ca lider al poporului curdo este ignorat…

Ei acționează ca și cum această persoană nu are nici un efect asupra curdilor și că opiniile sale nu sunt luate în considerare de către curdi. Dorim să punem capăt acestei situații. Avem trei cereri cu privire la această problemă. În primul rând, Öcalan ar trebui să fie în măsură să se întâlnească cu avocații săi. Mai mult de zece dintre avocații lui au fost interzise să practice ca avocați. În al doilea rând, solicităm ca Öcalan să-și poată bucura de drepturile legale și ca izolația să fie încheiată. A treia cerere este ca guvernul să evalueze rolul pe care Öcalan îl poate juca într-un proces de pace. Știm că dl Öcalan nu dispune de condițiile adecvate în celulă din închisoarea lui İmralı pentru a participa la un proiect cuprinzător de soluție pașnică și de soluție a problemei kurde, iar această incapacitate este confirmată de Öcalan însuși.

Nu trebuie să fiu luat ca interlocutor. Totuși, Öcalan a proiectat proiecte pentru democratizarea Turciei, democratizarea Republicii și rezoluția pașnică a problemei kurde. Aceste proiecte au fost adaptate și puse în practică de către organizația sa KONGRA-GEL și poporul kurdo. Viziunile unei persoane care sunt atât de influente și care sunt considerate lider sunt foarte importante pentru soluționarea pașnică și permanentă a problemei curde. Dacă izolația sa este încheiată, el poate deschide calea de a pune capăt situației actuale, care pare a fi un război serios, și poate și pentru a aduce un foc de foc. Eliberarea lui poate avea un efect declanșant. Prin urmare, rolul Öcalan în această chestiune ar trebui evaluat și, în acest scop, sistemul İmralı, care este izolația Öcalan, precum și opresiunea poporului kurd, ar trebui să se termine.

Cred că dacă aceste lucruri se întâmplă, conflicturile vor reduce la un minim. Cred că dacă Guvernul și armata sunt receptive, nu vor mai exista sicriuri învelite în steaguri sau țesături verde, galbene și roșie care să fie trimise la casele tinerilor.” La 20 decembrie 2005, procurorul public Diyarbakır a depus o acuzație la Curtea Diyarbakır Assize acuzând reclamantul de difuzare de propagande în favoarea unei organizații ilegale în temeiul articolului 220 § 8 din Codul Penal. La 14 noiembrie 2006, 5 Camera Curții Diyarbakır Assize a condamnat reclamantul pentru divulgarea propagandei în favoarea PKK, o organizație ilegală, și l-a condamnat la un an și trei luni de închisoare.

La 4 februarie 2008, Curtea de Casație a anulat hotărârea, declarând că PKK era o organizație teroristă, reclamantul ar fi trebuit să fi fost condamnat pentru divulgarea propagandei în favoarea unei organizații teroriste, în conformitate cu art. 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). La 28 septembrie 2010, 5 Camera Curtei Diyarbakır Assize a condamnat reclamantul de difuzare a propagandei în favoarea PKK în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului. În hotărârea sa, instanța de primă instanță a susținut că prin efectuarea declarațiilor menționate anterior, reclamantul și-a demonstrat sprijinul pentru membrii organizației teroriste, a lăudat liderul organizației teroriste și s-a dezvăluit ca sprijinitor al PKK.

Curtea Assize a condamnat reclamantul la zece luni de închisoare. Având în vedere faptul că reclamantul nu a avut un caz penal și având în vedere personalitatea și durata condamnării la închisoare, instanța de primă instanție a considerat că reclamantul nu va comite nicio infracțiune suplimentară. Prin urmare, a decis să suspende pronunțarea hotărârii (hükmün açıklanmasın grei bırakılması ) pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu art. 231 din Codul de Procedură Penală. La 1 octombrie 2010, reclamantul a apelat împotriva hotărârii din 28 septembrie 2010. La 7 decembrie 2010, 6 Camera Tribunalului de la Diyarbakır Assize a respins apelul reclamantului. Reclamantul plânge, în temeiul articolelor 1, 9, 10 și 13 din Convenție, că condamnarea sa în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului constituie o încălcare a libertății de gândire și a libertății de exprimare.

Reclamantul susține, în temeiul articolelor 6 și 14 din Convenție, că procedura penală împotriva acestuia a continuat după 2007, și anume după ce a devenit parlamentari, ceea ce înseamnă că nu a fost tratat în același mod ca un individ acuzat în temeiul dreptului penal obișnuit și că, prin urmare, instanța de judecată nu a fost independentă și imparțială. A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în contravenție cu art. 10 din Convenție, din cauza condamnării sale în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713)?

SECOND SECTION

Application no. 8732/11 Selahattin DEMİRTAȘ against Turkey lodged on 23 December 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Selahattin Demirtaș, is a Turkish national who was born in 1973 and lives in Diyarbakır. He is represented before the Court by Ms M. Danıș Beștaș and Mr M. Bestaș, lawyers practising in Diyarbakır. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. At the time of the events giving rise to the present application, the applicant was the head of the Diyarbakır branch of the Human Rights Association. On 5 July 2005 the applicant took part in a television programme entitled “Rojname” on ROJ TV, a pro-Kurdish television channel broadcast abroad. During the interview he gave on ROJ TV, the applicant stated the following: “... Today we have made a common declaration on behalf of nine democracy platforms that exist in the region.

The aim of our declaration is to draw attention to the situation of Öcalan and to the indifference and silence regarding him. We also wished to stress that Öcalan can play a role in ending the clashes that have recently increased in the region. It appears from the Government’s reaction and Turkish and Kurdish intellectuals’ declarations that the public in Turkey are attempting to ignore Öcalan’s situation. However, unless the reality of Öcalan and his assessments of the Kurdish issue are accepted, any attempt to create a solution to this problem and to establish a permanent peace will be insufficient because while everybody wants peace, the person who is held alone in İmralı and who is accepted as the leader by the Kurdish people is ignored…

They act as if this person has no effect on Kurds and that his views are not taken into consideration by Kurds. We wish to put an end to this situation. We have three demands regarding this issue. First, Öcalan should be able to meet his lawyers. More than ten of his lawyers have been banned from practising as lawyers. We demand that this ban be lifted. Secondly, we demand that Öcalan be able to enjoy his legal rights and that his isolation be terminated. Our third demand is that the Government assess the role that Öcalan could play in a peace process. We know that Mr Öcalan does not have the appropriate conditions in his cell in İmralı prison for taking part in a comprehensive project for a peaceful solution and for resolution of the Kurdish problem.

This inability is also confirmed by Öcalan himself. I do not need to be taken as an interlocutor. Yet, Öcalan has designed projects for the democratisation of Turkey, the democratisation of the Republic and the peaceful resolution of the Kurdish issue. These projects have been adapted and put into practice by his organisation KONGRA-GEL and the Kurdish people. The views of a person who is so influential and who is regarded as the leader are very important for the peaceful and permanent resolution of the Kurdish problem. If his isolation is terminated, he may open the path for ending the present situation, which appears to be a serious war, and perhaps also for bringing about a ceasefire. His release may have a triggering effect.

Therefore, Öcalan’s role regarding this issue should be assessed and to this end, the İmralı system, which is the isolation of Öcalan as well as the oppression of the Kurdish people, should end. I believe that if these things happen, the clashes will reduce to a minimum. I think that if the Government and the army are responsive, there will be no more coffins wrapped in flags or green, yellow and red fabric to be sent to the homes of young people.” On 20 December 2005 the Diyarbakır public prosecutor filed an indictment with the Diyarbakır Assize Court charging the applicant with disseminating propaganda in favour of an illegal organisation under Article 220 § 8 of the Criminal Code. On 14 November 2006 the 5 th Chamber of the Diyarbakır Assize Court convicted the applicant as charged for disseminating propaganda in favour of the PKK, an illegal organisation, and sentenced him to one year and three months’ imprisonment.

On 4 February 2008 the Court of Cassation quashed the judgment, holding that as the PKK was a terrorist organisation, the applicant should have been convicted of disseminating propaganda in favour of a terrorist organisation, pursuant to section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act (Law no. 3713). On 28 September 2010 the 5 th Chamber of the Diyarbakır Assize Court convicted the applicant of disseminating propaganda in favour of the PKK under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act. In its judgment, the first-instance court held that by making the aforementioned statements, the applicant had demonstrated his support for members of the terrorist organisation, praised the leader of the terrorist organisation and revealed himself as a supporter of the PKK.

The Assize Court sentenced the applicant to ten months’ imprisonment. Having regard to the fact that the applicant did not have a criminal record and taking into account his personality and the duration of the prison sentence, the first-instance court considered that the applicant would not commit any further offence. It therefore decided to suspend the pronouncement of the judgment ( hükmün açıklanmasının geri bırakılması ) for a period of five years, pursuant to Article 231 of the Code of Criminal Procedure. On 1 October 2010 the applicant appealed against the judgment of 28 September 2010. On 7 December 2010 the 6 th Chamber of the Diyarbakır Assize Court dismissed the applicant’s appeal.

COMPLAINTS The applicant complains, under Articles 1, 9, 10 and 13 of the Convention, that his conviction under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act constituted a violation of his freedom of thought and his freedom of expression. The applicant maintains, under Articles 6 and 14 of the Convention, that the criminal proceedings against him continued after 2007, namely after he became a parliamentarian, which meant that he was not treated in the same way as an individual accused under the ordinary criminal law and that, therefore, the trial court had not been independent and impartial.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been a violation of the applicant’s right to freedom of expression, contrary to Article 10 of the Convention, on account of his conviction under section 7(2) of the Prevention of Terrorism Act (Law no. 3713)?